Avocatura clandestină – trei metode pentru a o stârpi

În luna mai 2024, peste 300 de entităţi suspectate că ar fi practica avocatura clandestină au fost identificate de Grupul special de lucru al UNBR constituit pentru a combate falşii avocaţi. Sau pentru a-i depista pe cei care, fără să se recomande a fi avocaţi, scriu cereri, dau consultaţii, redactează acte pentru terţi şi primesc bani pentru asta. Integritatea profesiei de avocat este una dintre garanţiile unui sistem judiciar sănătos, motiv pentru care vin cu trei rapide propuneri pentru a stârpi această molimă a imposturii.

Spun “să stârpim” şi nu altfel pentru că primejdia socială pe care avocatura clandestină o produce erodează, pe de o parte, prestigiul şi credibilitatea avocaţilor adevăraţi, dar şi mai grav este că le aduce prejudicii drepturilor şi intereselor legitime ale credulilor care, cu sau fără ştiinţă, îşi încredinţează destinul, casa, banii, copiii şi alte asemenea “nimicuri” în mâinile unor şarlatani. Nu am pretenţia că ideile mele sunt cele mai moţate şi cele mai dichisite din lume, dar, dacă are cineva altele mai fâşneţe, să le auzim/vedem/citim!

1. Incriminarea penală a folosirii avocaturii clandestine

Este nevoie să fie prevăzută o pedeapsă penală pentru cetăţeanul sau entitatea care, cu bună-ştiinţă, apelează la serviciile unui fals avocat, pentru a întreprinde demersuri judiciare şi extrajudiciare. Nu trebuie multă puşcărie, cred că şase luni până la 1 an sau amendă ar fi destul ca să le taie elanul celor dornici de o coţcărie la judecătorie, cu repararea tuturor daunelor produse părţii adverse.

În cazul cetăţenilor care apelează la serviciile şarlatanilor fără vinovăţie (fără să aibă habar ce prostie comit) sau din culpă (cred ei greşit că discută cu un avocat real), consider că în practică va trebui să fie reţinută şi infracţiunea de înşelăciune, în sarcina falsului avocat, în concurs cu fapta de practicare fără drept a profesiei de avocat sau de folosire fără drept a denumirii UNBR, a robei, a însemnelor UNBR, etc. Pentru o asemenea soluţie, avem deja lege, mai trebuie doar să o aplice Parchetul şi instanţele.

2. Sancţionarea cu nulitatea actelor realizate de falsul avocat

Pentru asta, deja avem text de lege, nu trebuie să fie adusă vreo modificare, atunci când cineva se dă drept avocat şi semnează în numele părţii un act dus în faţa unui judecător – acel act este nul absolut.

Mai greu de probat este avocatura clandestină când cetăţeanul vine la instanţă cu o cerere “scrisă la maşină”, semnată de acelaşi cetăţean în nume propriu, chiar dacă nu a priceput o iotă din ce delirează acolo. În acest caz, ar fi necesară o modificare în lege, astfel încât şi aceste acte de procedură, depuse de oameni incapabili să le explice, să fie prezumate relativ ca fiind scrise de terţi neavocaţi, deci rodul practicării fără drept a profesiei de avocat, şi să fie lovite de nulitate absolută.

În aplicarea acestei idei, dacă va fi vreodată legiferată, este necesar ca instanţele, în exercitarea aşa-numitului lor “rol activ”, să se uite bine prin actele redactate de părţile neasistate în procese şi, folosind la maximum flerul şi inteligenţa ascuţită a magistratului, să îi prindă pe clienţii falşilor avocaţi (aici nu fac nici un mişto, avem magistraţi foarte deştepţi în România, chiar dacă uneori nu împărtăşim aceleaşi opinii).

Chiar şi pentru un judecător cu minimă experienţă, este foarte simplu să îşi dea seama că nea Gheorghe în opinci care apare singur în instanţă nu avea de unde să ştie care sunt cauzele de suspendare a cursului termenului de prescripţie extinctivă a dreptului material la acţiune, ce e dreptul de retenţie, clauza de antihreză sau inalienabilitatea convenţională.

Altfel spus, e clar că acţiunea (sau întâmpinarea) i-a fost scrisă lui nea Gheorghe în opinci de cineva cu o spoială de studii juridice, iar omul a semnat personal actele şi le-a actele la instanţă fără să înţeleagă o iotă din ele – ceea ce ar trebui să fie probă suficientă că la mijloc este o golănie, un act de avocatură clandestină.

Există, evident, cetăţeni care au absolvit Facultatea de Drept şi care vor să se apere singuri – e dreptul lor şi nimeni nu îi poate opri. Mai există părţi care, în procese precum plângerile contravenţionale, consideră că amenda de 1.000 de lei nu merită onorariul de 2.000 la avocat, şi merg singuri în instanţă – dar măcar au habar despre ce vorbesc. Nu de ei ne luăm aici. Aici avem în vedere ipoteza în care reclamantul sau pârâtul scot din desagă un teanc de hârtii redactate vădit peste nivelul lor de cunoaştere, acte la care se uită ca mâţa-n calendar şi curca-n lemne.

În astfel de situaţii, instanţa trebuie să aibă la dispoziţie norme ce permit anularea TUTUROR ACTELOR părţii prinse în ofsaid, ceea ce ar duce, în cazul litigiilor aflate pe rolul unei instanţe, la obligarea autorului şolticăriei la plata cheltuielilor de judecată angajate de partea adversă şi a oricăror prejudicii astfel produse.

3. Amendă judiciară

Conform Codului de Procedură Civilă, introducerea cu rea-credinţă a unei cereri în justiţie (sau a unei apărări, pentru identitate de raţiune) atrage sancţiunea amenzii judiciare în cuantum de la 100 la 1.000 de lei.

Partea care, aşa cum am stabilit la punctul nr. 2, depune o cerere pe care nu e în stare să o priceapă, pentru că i-a scos-o vreun cutare la imprimantă, după un model descărcat de pe net, acţionează, în opinia mea, cu rea-credinţă.

Cum altfel să numim fapta celui care învesteşte instanţa cu o cerere ce-i poartă semnătura, dar ale cărei temeiuri nu e în stare să le rezume în trei propoziţii simple? La fel de bine ar putea să depună un text în hieroglife, nu-i aşa?

Aici se vor tria cetăţenii cu studii juridice care se reprezintă singuri (şi e dreptul lor), cei care n-au studii de drept, dar care măcar au habar despre ce vorbesc, şi guşterii care vin cu cereri copy-paste, redactate de inteligenţa artificială sau cumpărate cu 100 de lei de pe net de la o firmă de avocatură clandestină.

Din acest motiv, judecătorul care constată că un justiţiabil a procedat la acest mod, după ce-i anulează cererea şi-l obligă la plata cheltuielilor părţii adverse, să-i mai ofere bonus şi o amendă judiciară.

Mutatis mutandis, la fel ar putea proceda orice agent al statului, când miroase ceva dubios în actele depuse de un individ sau de o entitate – dar poate că ar fi exagerat să-i dăm conţopistului de la ghişeul primăriei aceleaşi drepturi pe care, cu inima uşor strânsă, i le-aş acorda abia unui magistrat.

4. Ai vreo propunere mai bună?

Acestea sunt ideile mele scrise repede, la nervi, după ce am găsit o nouă entitate ce s-a auto-denumit “barou” şi un NOU site ce oferă servicii de divorţ online – avocatură clandestină, desigur – pe lângă zecile despre care deja ştiam că înregistrează şi radiază firme, înfiinţează fundaţii şi partide politice, contestă amenzi, etc.

Departe de mine pretenţia că aceste propuneri sunt soluţia definitivă la ciuma avocaturii clandestine, dar sunt NIŞTE idei de la care putem porni discuţia.

Cine are altele mai deştepte, e binevenit să le împărtăşească.