VIDEO Exclusiv | Despre geto-daci și diavoli cu Akral Necrosis, înainte de turneu

Dacă n-ai petrecut ultimul an pitit în fundul unei peșteri, printre fosile de Neanderthali, sigur trebuie să fi auzit de Black Initiatic Mass, adică de turneul în care blackerii de la Akral Necrosis plănuiesc să plece pe 23 iulie 2015. Traseul bifează trei țări, dintre care una a noastră și două ale lor – Ucraina și Bulgaria – așa cum scrie și pe afișul de mai jos, unde vocalistul Octav apare într-o poză cu mijlociul sus. Probabil că vrea să le arate fanilor cu care dintre degete se face tapping.

Întunecații de pe malul Dîmboviței o să tot aibă drum și există șanse reale să treacă inclusiv pe lîngă casa voastră, dar cu adevărat simpatic e punctul final al acestui periplu metalistic – clubul Smile, din țara vecină și prietenă de la Sud de Dunăre, adică Bulgaria. Abia aștept să văd poze cu o sută și ceva de încrîncenați cu cruci și pentagrame adunați într-un club numit Smile – încă au vreme patronii să-i schimbe numele în Valhala sau în Hell

akral tour

 

Cu halebardele, topoarele și corpse painting-ul pregătite de drum, cei cinci metaliști au găsit vreme să ne dezvăluie în exclusivitate cîteva treburi din culisele formației. Printre altele, ce cred ei despre diavol, despre satanism și despre religie în general (credeați că nu-i întreb?), dar și cum se situează ei în raport cu formațiile românești specializate în osanale pentru cei mai viteji și mai drepți dintre traci. I-am mai tras de limbă și în legătură cu numele formației – purtat prin coincidență pură de încă o trupă, aflată peste hotare. Octav ne-a mai dezvăluit că trupa Akral Necrosis are deja coșmaruri din cauza unei piese care – culmea – inițial i-a adus celebritatea. O să vedeți ce și cum în videoclipul publicat mai jos.

Formația Akral Necrosis s-a înființat în 2006, iar în deceniul scurs de atunci ar fi putut să scoată ceva mai multe albume – au deocamdată la activ un single, un EP și un full-length. Prin formație s-au perindat însă mai mulți instrumentiști, dar băieții spun că acum componența s-a stabilizat și că se pun cu burta pe black la modul cel mai serios cu putință. Ar fi cazul, pentru că avem o comisie de blackeri veterani care stau cu ochii pe echipa de sfîrtecatori bucureșteni – eu, deocamdată, vă recomand să treceți pe la concertele lor, să vă faceți o părere proprie.

Andrei, o nouă achiziție a trupei Akral Necrosis
Andrei, o nouă achiziție a trupei Akral Necrosis

Eu i-am urmărit într-un singur show, ținut în Question Mark, pe o vreme crîncenă cu accente norvegiene, și n-am plîns după bani. Ba chiar i-am cumpărat Claudiei a.k.a. Klava a.k.a. Pisica și un tricou cu Akral – dacă tot semnează pozele, imaginea și montajul din acest frumos articol… Aș fi purtat eu tricoul, dar n-aveau măsura mea, că berea de la concerte pune o burtă…

 

Mihai Ursu printre blackerii de la Akral Necrosis
Mihai Ursu printre blackerii de la Akral Necrosis

 

 

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

One thought on “VIDEO Exclusiv | Despre geto-daci și diavoli cu Akral Necrosis, înainte de turneu”

  1. Extraordinar! Magnifica trupa, cea pe care stau cu ochii de ceva vreme. Sincer, la inceput nu m-au lasat prea masca pentru ca…ei bine, Slay The Whore, dar incetul cu incetul, intrand mai adanc in piesele lor si nelipsind de la mai nici un concert al baietilor, inca de pe vremea formulei vechi de tot, am vazut o sclipire, mai rara in ziua de astazi.
    Recomand cu caldura (sau cu frigul nordului) Akral Necrosis, fiind o trupa foarte vizionara, nemaipomenind talentul si implicarea oamenilor in ceea ce ar putea fi ultima fata a Romaniei in scena underground-ului mondial.
    Hail bajeti, sunteti minunati, si abia astept sa imi luati bani la urmatorul concert din Bucuresti. Bafta!
    P.S. ABIA ASTEPT NOUL FULL LENGHT

Leave a Reply to Constantion Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *