Urări şi speranţe de Ziua Presei 2018

Dragul meu coleg sau draga mea colegă din presă, vreau să îţi spun spun ceva vorbe din inimă, de Ziua Internaţională a Libertăţii Presei, ediţia 2018. Ca jurnalist ce şi-a petrecut cu pixul sau cu microfonul în mână mai bine de jumătate din cele 40 de primăveri actualmente la activ, crede-mă că-ţi vreau numai binele. Ţie şi întregii noastre industrii aflate în perfuzii, industrie din care mă încăpăţânez să fac şi eu parte.

Sper, înainte de toate, că ai absolvit Facultatea de Jurnalism. Ar fi de porc să te dai mare gazetar şi să-ţi scrie Hidrotehnică sau Metalurgie pe diploma de licenţă. Anii 90 s-au terminat şi odată cu ei s-a încheiat şi trista epocă a inginerilor mass-media. Eu am trăit vremurile alea pe pielea mea, n-au fost deloc mişto. În fond, avocaţii termină Dreptul, doctorii fac Medicina, inginerii urmează Politehnica. Pentru identitate de raţiune, cred că e o pretenţie normală să te am drept coleg de profesie doar dacă ai terminat cursurile de specialitate.

Sper şi că jurnalismul pentru tine este o profesie, nu un hobby. Ştii, e muncă grea să stai geană zi şi noapte pe nemernicii care vor să ne fure şi să ne prostească în acelaşi timp. E nasol să renunţi la sărbători şi să anulezi întâlniri cu gagici frumoase, la 20 de ani, ca să pândeşti o intrare de la vreun Parchet. Dacă ai părinţi bogaţi şi vrei glorie peste noapte, filmează-te cu mobilul cum împarţi 50 de euro la cerşetori sau cum desfaci o cutie de caviar într-o vilă luată pe bani nemunciţi şi pune-te pe net. Lasă jurnalismul cuiva care are nevoie de o carieră. Te rog prieteneşte.

Sper, de asemenea, că jurnalismul nu e pentru tine doar o etapă în căutarea adevăratei tale meniri, aceea să devii purtătoraş de cuvinţele pe la vreun ministeruţ sau pe la vreo primărioară, la o multinaţională, pe la vreun partid sau pe la vreo unitate militară. Care ar fi diferenţa dintre tine şi o duduie care se vrea reporteriţă pe sport numai ca să se mărite cu un fotbalist?

Altfel, mai sper că ai contract individual de muncă şi leafa plătită la timp. Ştiu că jumătate dintre sărbători le-ai trecut oricum la pierderi, însă măcar orele suplimentare şi weekend-urile muncite sper că le ai remunerate. Apropo, sper şi că lucrezi pe mai mult decât un salariu de menajeră la multinaţională.

Sper sincer că starostele redacţiei tale e un om cu obraz şi coloană vertebrală, nu o reptilă jupuită care-ţi scrie sincroanele pe un bilet înainte să pleci la filmare şi-ţi cere să te întorci cu ele exact aşa cum ţi le-a trasat. Sau o moluscă otrăvită care te pune să scoţi din context o declaraţie sau alta, ca să faci omul să spună taman contrariul. E penal. Ori vreo făptură minunată care a împărţit lumea în două: ăia pe care îi ardem şi ăia pe care îi pupăm între fese.

Sper să ai şefi care să ignore subiecte de rahat, precum filmările la petrecerile cocălăreşti ale mitocanilor parveniţi în cine ştie ce club unde se serveşte Moet cu roaba şi unde nu intri decât dacă te aduce elicopterul. Reportajele astea îţi tâmpesc publicul, iar într-o zi din public o să facă parte şi copiii tăi. Numai să mai ai şi timp să-i faci…

Sper din toată inima că îţi poţi exercita obiecţia de conştiinţă în redacţia unde lucrezi, că o poţi invoca fără repercusiuni. Din raţiuni de verticalitate morală, nu din motive de lene, că ştiu diferenţa.

Sper sincer că n-o să te trezeşti mutat pe tura de noapte imediat ce ai contractat un credit ipotecar imobiliar pe 30 de ani iar boşii tăi ştiu că nu mai poţi protesta, decât cu riscul să te trezeşti şi pe drumuri, şi în stradă.

Sper să te întorci din concediul de creştere a copilului şi să-ţi găseşti locul de muncă acolo unde l-ai lăsat.

Sper să apuci vârsta pensiei cu creierii încă limpezi şi mai sper să ai ce pensie lua.

Şi sper ca până atunci să îşi suflece mânecile un partid cu oleacă de coloană vertebrală şi să propună o Lege a Presei, care să îţi garanteze negru pe alb măcar jumătate dintre speranţele mele de mai sus.

Apoi de urat ţi-aş mai ura şi de sperat ţi-aş mai spera, dar cred că te aşteaptă o ştire undeva şi sigur n-ai vreme să citeşti texte mari. De când te holbezi aici, probabil ţi-a mai sunat telefonul de vreo două ori şi ţi-au intrat vreo şapte comunicate, dintre care unul poate că ar avea o şansă îndepărtată să fie relevant pentru public. Mai sper, la final, să ai timp şi pentru viaţa ta, din când în când.

Şi sper să ai măcar o  poveste mişto de zis la final.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *