Tag Archives: video

VIDEO | Bun venit la Hotel ”Bormașina lui Bogdan”

Când ai lăsat deja în urmă peste două mii de kilometri de autostradă și vezi numai liniuțe întrerupte în fața ochilor, mai ales dacă ele nu-s imprimate decât pe retină, cu hipnotica lor succesiune cu tot, când oasele înțepenite la volan se iau la trântă și îți cer să le așterni naibii pe o saltea, când ai ascultat deja pentru a patra oară tot playlistul din stickul USB de jumătate de TB, iar femeia de pe bancheta din spate nici măcar nu mai are putere să protesteze – atunci știi că a venit momentul să tragi pe dreapta la un motel de pe verdea margine de șanț. Să îți împingi o tărie în esofag, un pateu cu fainoșag (opțional) în maț și o pernă sub capul ostenit, iar apoi să numeri la oi până ajungi antreprenor ca Becali. Dar ce te faci când în spatele gardului de motel, vopsit cu desăvârșit simț estetic la exterior, se ascund grozăvii cum numai scenariștii români de filme horror cu strigoi și activiști PCR ar putea să născocească? Am pățit-o pe pielea noastră în august 2016, cum veneam noi de la gloriosul festival Brutal Assault, din Republica Cehă. Era două dimineața și tot ce ne doream era să dormim… Continue reading VIDEO | Bun venit la Hotel ”Bormașina lui Bogdan”

VIDEO| Biserica: „Lepădarea de botez nu e posibilă!”

Exact ca dintr-o organizație mafiotă, din Businessul Ortodox Român se iese mai greu decât se intră, cel mai adesea doar cu picioarele înainte. Cam asta mi-a transmis în direct la B1TV purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, într-o intervenție în care prelatul nu a ratat ocazia să mai lanseze și niște minciunele afirmații discutabile în eter. În platou, unul dintre invitați mi-a servit argumentul suprem pentru care eu, în ciuda apostaziei mele deja publice, aș rămâne totuși creștin. Întregul dialog, răspunsurile pe care n-am apucat să le mai dau pe post, precum și concluziile primelor 24 de ore de luptă pentru a părăsi Biserica Ortodoxă Română le puteți găsi mai jos. Vizionare și lectură plăcută!

Continue reading VIDEO| Biserica: „Lepădarea de botez nu e posibilă!”

Îndreptar de rock-star | Cum să devii vocalist de metal extrem (Tutorial VIDEO)

Felicitări, tinere vlăstar din Mordor, cu ocazia înființării formației tale de metal! Știu că probabil te visezi pe scenă, rupînd microfonul ca John Tardy, făcînd boxele să explodeze cu strigăte din Infern precum Chuck Schuldiner sau smulgînd aclamațiile gagicilor, precum Dani Filth. Bravo, e bine că ți-ai stabilit o direcție în care să mergi, însă ai grijă mare, deoarece calea e presărată cu zeci și zeci de capcane, mai ales pentru un vocalist fără experiență. Prin urmare, lasă olecuță microfonul jos, pentru că avem cîteva sfaturi de dinozaur care să te ghideze pe drumul corect, așa încît cariera ta de rock-star să debuteze fără vizite la medicul ORL-ist.

Dacă ți-a umplut cineva capul cu minciuni că e simplu să fii vocalist de death, thrash sau de black metal, e timpul să ți le ștergi din sistem. Nu e suficient să zbieri în microfon ca dezaxatul ca să atingi statutul de vedetă metal. De fapt, o să constați singur, pe propria piele și pe propriile corzi vocale, că ăsta e drumul spre pierzanie. Răgetele animalice smulse fără cap din beregata nepregătită pentru asemenea eforturi te vor duce la spital, incapabil să mai articulezi două vorbe, și-o să chemi Salvarea prin sms, colegule! Cu siguranță nu o să poți ajunge vocalist de metal fără să ai habar de tehnică vocală, de respirație, de teorie muzicală – iar fără practică îndelungată, mai bine șezi potolit.

În clipul video de mai sus, Alex, vocalistul de la Hatemode, a fost suficient de amabil încît să ne expună metodele sale de voce. L-am remarcat pe veteranul metalist la două concerte în vara anului 2015 și mi-a plăcut la el că stăpînește cu mare grație tehnicile de growl, de shriek, precum și de clean. Ceea ce ar trebui să știi și tu, pifane, ba chiar în ordine inversă. Sistemul lui Alex de a intepreta metal extrem pornește de la chestiunile cele mai simple: reglarea respirației (din diafragmă, evident), cunoașterea notelor muzicale, studiul pe instrumente și interpretarea unor piese cît se poate de clean. Adu-ți aminte de melodia aia cu ciobănașul, pe care ți-a predat-o învățătorul într-a patra, și exerseaz-o pînă iese impecabil.

Odată ce ți-ai stăpînit respirația și intonația vocii, după ce ți-ai definit un timbru personal, poți trece mai departe. Vocea trebuie distorsionată cu pași mărunți, a căror parcurgere poate dura luni sau chiar ani. Încearcă în primă fază să faci un popas prin Seattle și să îți tragi glasul angelic mai spre năduful lui Kurt Cobain. Nu e cazul să-l imiți pe zeul grunge, pentru că oricum n-o să-ți iasă, dar sper că înțelegi unde bat aici. Pentru ca vocea să muște un pic, e nevoie să-ți stresezi un pic corzile vocale, ca atunci cînd vrei să te răstești la popa care vine cu cerșitul pe la ușă sau ca atunci cînd le explici tovarășilor pentru a suta oară că nu poți veni la sală, fiindcă ai de tocit la fizică, altfel te pică aia și rămîi pe vară.

Chuck_Schuldiner
Chuck Schuldiner (helrocks.com)

Progresiv, după zeci și chiar sute de ore de repetiție, o să constați că poți ridica nivelul de agresivitate a vocii și probabil cel mai simplu o să fie să te îndrepți spre growls, adică spre mormăieli d-alea ca de urs prins în flagrant la tomberoane sau de tigru pe cale să te folosească pe post de jucărie. Zi-i Cookie Monster, dacă îți sună mai cunoscut, habar n-am la ce televiziune se mai uită adolescenții zilele astea. Prin încercare și eroare o să-ți dai seama pînă unde poți întinde coarda – pe aia vocală – dar nu forța etapele. Treci progresiv de la una la alta. E cazul să te folosești și de gain-ul dat din stație și o să vezi că felul în care ții microfonul te ajută – sau nu – să sporești randamentul urletelor, adică să le scoți cu tot mai puțin efort, respectiv cu minime consecințe pentru glasul tău din viața civilă. Cum vrei să te treacă aia de fizică, dacă tu nu mai ești în stare să articulezi “Coulomb”?

Mayhem live (wikipedia.com)
Mayhem live (wikipedia.com)

Pasul final către consacrare este să iei liftul o fugă pînă-n Valhala și să le ridici fanelor părul pe șira spinării cu o voce înghețată și aspră de black metal. Sau de extreme metal, că tot i-am pus poza lui nea Filth… Indiferent care-s idolii tăi, ține însă cont că nu ai voie să bei alcool sau lichide carbogazoase înainte de repetiție – cu atît mai puțin înaintea unui concert. Oricît ar fi de rece în Norvegia, tu consumă doar apică la temperatura camerei înainte să te produci în fața publicului, coeficientul tău de TRVE scade exponențial cu fiecare înghițitură de poșircă alcoolizată și gazificată. Iar sfatul ăsta e valabil și în rest, nimeni nu vrea să asculte pe scenă sau pe album horcăielile unui bețiv încă mahmur după dezmățul de ieri seară. Consumă cu moderație, o să-mi mulțumești mai tîrziu pentru sfaturi. Ai putea chiar să-mi dai o bere…

DERBY, UNITED KINGDOM - AUGUST 14: John Tardy of Obituary performs on stage at Bloodstock Open Air Metal Festival at Catton Hall on August 14, 2010 in Derby, England. (Photo by Christie Goodwin/Redferns) *** Local Caption *** John Tardy
DERBY, UNITED KINGDOM – AUGUST 14: John Tardy of Obituary performs on stage at Bloodstock Open Air Metal Festival at Catton Hall on August 14, 2010 in Derby, England. (Photo by Christie Goodwin/Redferns) *** Local Caption *** John Tardy

VIDEO Test | Fii rock-star cu banii de alocație – Episodul al II-lea

Așa cum v-am promis, continuăm misiunea de explorare a magazinelor de instrumente muzicale, în căutarea adevărului despre chitarele accesibile ca preț și cu scopul declarat de a vă face staruri cu banii din alocația de stat. De data aceasta am testat limitele unui brand ceva mai puțin cunoscut, SoundSation, firmă care vă propune un Stratocaster pentru doar cinci alocații – vreo 90 de euro, la un calcul rapid. Am evaluat chitara împreună cu Alex, angajat al unui magazin de instrumente muzicale din București, și puteți vedea singuri cum s-a comportat Stratocasterul la stress, chin, pe clean și pe crunch, pe toate cele trei doze single coil din dotare.

Concluzia mea scrisă este că de 5 alocații un rocker începător primește mai mult decît s-ar aștepta. Instrumentul are sunet frumos și plin, iar solistica pe doza de neck poate înmuia inima oricărei dudui, chiar și pe cea a Angelei Merkel. Chiar dacă majoritatea componentelor sînt low-end, nu aveți de ce să vă plîngeți: e o chitară pe care se poate învăța, pe care se poate repeta acasă și pe care o poți lua cu tine pe scenă la spectacolul liceului. Neck-ul este surprinzător de abordabil, chiar și în pozițiile de sus, iar dacă mai stați un pic să îi bibiliți pe la action o să obțineți niște solo-uri amețitoare fără prea mare efort. Recomand cu căldură chitara asta pentru hard-rock, pentru heavy-metal (old school), pentru folk, blues și pentru alte genuri unde accentul pică nu pe gain și pe brutalitate, ci pe sentiment și pe expresie. E chiar ce trebuie pentru un pifan fără parale!

Așa cum scrie și la intrare, mi-am propus să găsesc opțiuni acceptabile pentru rockerii fără bani – așa cum am fost și eu cîndva – prin urmare putem discuta oricît despre superioritatea nu știu cărei doze sau despre avantajele tehnologiei bolt-on. De acord, limita de sus a rastelului oricărui instrumentist e dată doar de puterea sa de cumpărare. Oricine are bani își permite chitare fistichii, cu lucrături manuale și cu piese customizate. Treburile se complică atunci cînd ai la tine mai mult talent decît parale, iar degetele te mănîncă să cînți și n-ai pe ce. Cred că mulți dintre noi au trecut prin asemenea clipe…

SoundSation Stratocaster, o chitară acceptabilă pentru un rocker începător
SoundSation Stratocaster, o chitară acceptabilă pentru un rocker începător

 

În calitate oficială de dinozaur metalist care a compus black metal pe un Reghin acustic în anii 90, vă spun că sînt plăcut impresionat și de această chitară, care îi poate deschide calea spre succes unui tînăr rocker cu venituri mai modeste. Pus să aleg între SoundSation Stratocaster și Epiphone SG Special (instrumentul din primul episod), probabil că aș merge pe a doua variantă – dar să nu uităm că SG-ul e și mai scump cu vreo două sute de lei și diferența se simte. Dacă bugetul e de numai 90 de euro, Stratocasterul oferă suficient de banii ăștia. Vă asigur că, în urmă cu 20 de ani, am apărut în concerte cu instrumente mult mai puțin performante.

Recomandarea mea este ca atunci cînd vă luați instrumente din categoria entry-level să le acompaniați și de un tuner, pentru că uneori cheițele mai pot pierde tensiune. Nu uitați să vă îngrijiți chitara așa cum se cuvine – nu are importanță că a costat puțin, un instrument te tratează așa cum îl tratezi și tu. Dacă te porți frumos, repeți la el, îl cureți și îl reglezi periodic, o să te transforme în vedetă rock înainte să-ți dai seama. Dacă îl neglijezi, apoi să vezi tu ce penibil huiduit și împroșcat cu roșii din sală o să te trezești! Ia aminte, roackere, că Odin nu doarme…

VIDEO Test | Fii rock-star cu banii de alocație – Episodul I

Visezi să urci pe scenă în aclamațiile a mii de fani, dar buzunarele ți se par pustii? Stai liniștit, nu e cazul să te apuci de împărțit fluturași la metrou pe salariul minim, e suficient să iei alocația de stat pentru minori ca să îți asiguri startul în cariera de muzician. Avem dovada chiar aici, după ce am luat-o la pas prin magazinele de instrumente muzicale în căutarea celor mai accesibile chitare. Iar concluziile sînt îmbucurătoare: ajunge să pui deoparte alocațiile și, cu puțină bunăvoință din partea părinților, îți poți permite o chitară pe care să înveți, cu care să repeți la sală și, dacă știi cum să procedezi, chiar să apari într-un spectacol la serbarea liceului.

Epiphone Les Paul Special și Epiphone SG Special

 

Am stabilit ca unitate de măsură alocația de stat pentru copii, în valoare de 84 de lei la data scrierii acestui frumos articol și, pentru început, am probat două instrumente de la Epiphone. Unul costă vreo opt alocații, iar celălalt doar vreo șapte, însă de banii ăștia vă asigur că primiți niște scule mult mai bune decît cele care se găseau pe piață acum 20 de ani, la prețuri mult mai mari – cel puțin din perspectiva puterii de cumpărare de care dispunea pe atunci un adolescent. De exemplu, pentru primul meu Ibanez, luat în 1996, maică-mea a trebuit să vîndă un Fiat de marfă – și chiar dacă nu a spart toți banii pe chitara mea, o felie importantă din sumă s-a dus pe instrumentul luat second-hand de la un lăutar.

Epiphone SG Special Headstock

L-am rugat pe Octavian, angajat al unui magazin de instrumente muzicale unde am fost mereu primit cu amabilitate, să ne scoată din raft cele mai accesibile instrumente găsite pe stoc. Tînărul și talentatul chitarist ne-a propus un Epiphone SG Special, la 635 de lei nou-nouț, respectiv un Epiphone Les Paul Special, mai ieftin cu vreo 50 de lei. Puteți vedea și singuri din înregistrarea video cum s-au comportat instrumentele în mîinile măiastre ale chitaristului de profesie, iar ca să mă conving pe pielea mea că aceste chitare sînt prietenoase cu utilizatorii am pus și eu ghearele de urs la treabă. Oi fi cîntat eu mai ca o cizmă, dar am tras concluzia că pe cele două chitare chiar se poate lucra. Cu siguranță sînt instrumente mult mai bune decît cele pe care am învățat eu, decît cele pe care am făcut repetiții și chiar decît multe chitare pe care acum două decenii le-am avut pe scenă, în concert.

Recomandarea mea este, pentru cei care iau în calcul să debuteze în cariera de rock-star cu unul dintre cele două instrumente testate, să utilizeze SG-ul la solistică și versiunea Les Paul pentru ritm. Specificațiile tehnice ale chitarelor se regăsesc în prezentarea făcută de Octavian. Țin să menționez, însă, că modelul SG are KillPot™ switchLockTone™ Tune-O-Matic bridge, un humbucker 650R la neck și un altul 700T la bridge. Ambele doze sînt dinamită și se regăsesc în aceeași configurație pe modelul Les Paul Special.

Mihai Ursu și Octavian

Misiunea noastră de a vă găsi chitare accesibile la o calitate decentă nu se încheie aici, vă pot dezvălui că în episodul următor veți putea examina un Stratocaster la numai cinci alocații și o să puteți admira calitățile sale într-un alt video – cu sunet chiar ceva mai bun decît la filmarea de mai sus. Rămîneți tunați și adunați, că n-o să regretați!

Poezie curată blogul ăsta…

VIDEO Exclusiv | Despre geto-daci și diavoli cu Akral Necrosis, înainte de turneu

Dacă n-ai petrecut ultimul an pitit în fundul unei peșteri, printre fosile de Neanderthali, sigur trebuie să fi auzit de Black Initiatic Mass, adică de turneul în care blackerii de la Akral Necrosis plănuiesc să plece pe 23 iulie 2015. Traseul bifează trei țări, dintre care una a noastră și două ale lor – Ucraina și Bulgaria – așa cum scrie și pe afișul de mai jos, unde vocalistul Octav apare într-o poză cu mijlociul sus. Probabil că vrea să le arate fanilor cu care dintre degete se face tapping.

Întunecații de pe malul Dîmboviței o să tot aibă drum și există șanse reale să treacă inclusiv pe lîngă casa voastră, dar cu adevărat simpatic e punctul final al acestui periplu metalistic – clubul Smile, din țara vecină și prietenă de la Sud de Dunăre, adică Bulgaria. Abia aștept să văd poze cu o sută și ceva de încrîncenați cu cruci și pentagrame adunați într-un club numit Smile – încă au vreme patronii să-i schimbe numele în Valhala sau în Hell

akral tour

 

Cu halebardele, topoarele și corpse painting-ul pregătite de drum, cei cinci metaliști au găsit vreme să ne dezvăluie în exclusivitate cîteva treburi din culisele formației. Printre altele, ce cred ei despre diavol, despre satanism și despre religie în general (credeați că nu-i întreb?), dar și cum se situează ei în raport cu formațiile românești specializate în osanale pentru cei mai viteji și mai drepți dintre traci. I-am mai tras de limbă și în legătură cu numele formației – purtat prin coincidență pură de încă o trupă, aflată peste hotare. Octav ne-a mai dezvăluit că trupa Akral Necrosis are deja coșmaruri din cauza unei piese care – culmea – inițial i-a adus celebritatea. O să vedeți ce și cum în videoclipul publicat mai jos.

Formația Akral Necrosis s-a înființat în 2006, iar în deceniul scurs de atunci ar fi putut să scoată ceva mai multe albume – au deocamdată la activ un single, un EP și un full-length. Prin formație s-au perindat însă mai mulți instrumentiști, dar băieții spun că acum componența s-a stabilizat și că se pun cu burta pe black la modul cel mai serios cu putință. Ar fi cazul, pentru că avem o comisie de blackeri veterani care stau cu ochii pe echipa de sfîrtecatori bucureșteni – eu, deocamdată, vă recomand să treceți pe la concertele lor, să vă faceți o părere proprie.

Andrei, o nouă achiziție a trupei Akral Necrosis
Andrei, o nouă achiziție a trupei Akral Necrosis

Eu i-am urmărit într-un singur show, ținut în Question Mark, pe o vreme crîncenă cu accente norvegiene, și n-am plîns după bani. Ba chiar i-am cumpărat Claudiei a.k.a. Klava a.k.a. Pisica și un tricou cu Akral – dacă tot semnează pozele, imaginea și montajul din acest frumos articol… Aș fi purtat eu tricoul, dar n-aveau măsura mea, că berea de la concerte pune o burtă…

 

Mihai Ursu printre blackerii de la Akral Necrosis
Mihai Ursu printre blackerii de la Akral Necrosis

 

 

VIDEO EXCLUSIV | Arkona, despre energie rusească și metal românesc

Mașa “Scream” Arhipova de la Arkona admiră nu una, ci două formații românești de metal. Dezvăluirea mi-a făcut-o chiar charismatica vocalistă a celei mai tari formații de pagan metal din Rusia și poate chiar din Europa – depinde pe cine întrebi – la finalul concertului susținut în București pe 4 iulie 2015. Trupa a fost invitată inițial să apară pe scena festivalului I Am the Rocker, iar după ce organizatorul a fost nevoit să reconfigureze evenimentul, metaliștii de la Răsărit s-au numărat printre norocoșii rămași pe afișul concertelor de consolare oferite de promoter fanilor cu bilete.

IMG_4265

Și, cu această ocazie, Mașa mi-a făcut cîteva dezvăluiri despre favoriții săi din metalul românesc și despre secretul energiei sale inepuizabile din concerte. Că doară nu vă imaginați că ne-am apucat de discutat geostrategie și politică de resurse la festival…

Interviul în sine este o poveste palpitantă. Una care a început acum vreo cinci ani, pe cînd trăgeam de volanul unui Citroen diesel în drum spre Vaslui. Pisica, mereu în dreapta mea, scoate din poșetuța ei cu surprize un CD tras de pe net – recunosc – și îmi zice că a găsit o trupă rusească nouă, cu o fată la voce. Expert deja în repertoriul Lyube, Vîsoțki, Bernes și al altor mari artiști ai poporului vecin și prieten, îi deschid larg calea către CD player și de atunci Arkona a rămas în playlist-ul meu de drum lung vreme de vreo șase luni. Era prin 2010. Prin 2014, mă trezesc față în față cu frații mei slavi și păgîni la Metalhead Meeting, unde Arkona a deschis pentru Moonspell (care a deschis pentru Sepultura la care n-am mai stat). Un spectacol de neuitat au dat atît rușii, cît și portughezii. Aia a fost una dintre cele mai reușite zile din viața mea de metalist și chiar nu îndrăzneam să sper la mai bine.

Arkona în concert la Silver Church, 4 iulie 2015
Arkona în concert la Silver Church, 4 iulie 2015

No, surpriză! Inevitabil, vine frumoasa zi de naștere a Statelor Unite, în 2015, iar conjunctura ne aduce pe subsemnatul, pe Pisica foto-video și pe Mașa în același perimetru de 2×3 metri, cu o cameră de filmat pornită și cu degetul pe butonul de rec. Vocalista și formația se găseau în mare fugă, tocmai coborîseră de pe scenă, încărcau echipamentul în dubă și se pregăteau să bată în retragere, obosiți după o zi pe drum și după o oră de concert în overdrive. Nici nu trăgeam nădejde că o să-i mai prind pe vreunul în fața microfonului și mă resemnasem, cînd cineva (nu spun cine, becher!) mă trage de anteriu și-mi zice să hai, că Mașa are fix două minute la dispoziție. De la infuzia instantanee cu adrenalină în artere, discursul meu pregătit de-acasă a devenit o amintire și era să-mi mușc limba de emoție cînd am dat ochii cu zeița păgînă de la Soare-Răsare.

Ce am aflat din interviul cu Mașa? În primul rînd că ar trebui să vorbesc rusește mai des, că am cam ruginit. Apoi că trupa Arkona are simpatii printre formațiile de pe la noi. Nu în ultimul rînd, Mașa mi-a mărturisit că are o legătură specială cu publicul și că între artiști și spectatori are loc mereu un schimb reciproc avantajos de energie. Urmăriți clipul filmat – cum am zis deja – de ziua Americii, cu o mare artistă din Rusia, care a susținut un show exemplar în România. Imaginea și montajul îi aparțin Claudiei Craiu, a.k.a. Klava, a.k.a. Pisica. Traducerea îmi aparține, cu toate greșelile pe care mi le asum de pe acum.

Mulțumiri speciale companiei Phoenix Entertainment, fără de care acest material nu ar fi fost posibil.

Godsmack cu de toate, inclusiv cu shaorma (VIDEO, FOTO)

Cu riscul să încasez brutal o serie scurtă de miștouri crîncene de la metaliștii mei extremi, precum și de la roackerii cu gusturi mai comerciale, am riscat să mă expun la concertul trupei Godsmack de sîmbătă, 27 iunie, de la Arenele Romane. Iar miștourile n-au întîrziat să apară, fie servite pe față, direct la locul faptei, fie pe Facebook, de la frații și tovarășii mei întunecați. M-au luat peste picior inclusiv doi colegi de la Prima cu care am dat nas în nas prin public – Ursule, ăștia nu-s suficient de TRVE pentru tine, gen – dar n-am avut de ales: dacă frumoasa și talentata mea gagică mă însoțește pe la toate masacrele metaliste, mi se pare normal să-i țin și eu companie fetei atunci cînd se produc pe scenă formațiile pe care ea dă din pletele-i negre. Așa că mi-am luat hainele de contabil – ca să nu mă afișez chiar în tricourile cu Mayhem, Burzum sau Dark Funeral – și am pășit cu tupeu în perimetru. Vă zic de pe acum că, în linii mari, a meritat deranjul, dar povestea devine cu adevărat palpitantă ceva mai jos.

Trupele – sau cum am aflat secretul nemuririi de la Terrana

Pe scenă s-au urcat la ora stabilită și fără incidente simpaticii de la Dirty Shirt, sau cum îmi place mie să le mai zic, Zdubii Carpaților. Îi știu de vreo 20 de ani, dar mereu îi găsesc surprinzători pe moroșenii metaliști. Parodiile lor în care metalul fuzionează prietenește cu folclorul mi-au trezit imediat în minte comparații cu alte trupe ce se revendică de la tradițiile noastre milenare de geto-daci și care au evoluat pe aceeași scenă, însă comparația le este clar favorabilă trupeților de la Cuiu Hărții.

M-au ținut cu ochii lipiți de scenă și m-au făcut să mă hlizesc pe cinstite, nu ca alții la care rîd în hohote de varză ce-s ei, marii artiști ai norodului. Cred că am numărat la un moment dat nouă muzicieni pe scenă – și de aia îi laud acum, că-s gașcă mare, iar dacă îi supăr și mă prind la îngrămădeală, am cam feștelit-o. Judecați și singuri din poza anexată cam ce succes au avut băieții la public, că arena a fost plinuță chiar de la ora 20, cînd moroșenii au deschis ostilitățile. La Pitbull Terrier, piesa de final apoteotic împrumutată de la frații noștri sîrbi, s-au crăpat vreo două coloane atunci cînd publicul a început să cînte refrenul alături de trupă. Mișto.

Dirty Shirt, live la Arenele Romane, 27 iunie 2015
Dirty Shirt, live la Arenele Romane, 27 iunie 2015

No, și-a venit pe scenă Mike Terrana, cu o trupă dintr-un spectru total opus: doar trei muzicieni pe scenă, care însă au umplut incinta de zicea-i că-s tot vreo nouă. Toți virtuozi ai instrumentelor, n-avem ce comenta, școliți și experimentați, cu un scenariu de replici și de poante foarte bine pus la punct, gata să ofere o demonstrație de atletism muzical. Pentru că aia a fost probă olimpică de chitară-viteză, bas-precizie și tobă-mitralieră. Piesele au fost impecabil executate, cu tehnică desăvîrșită și cu o vervă de puștani la început de carieră. Dar cam aici se termină laudele la adresa brontozaurilor la care, sincer, chiar mi-aș trimite copilul să studieze chitară sau tobă. Stilul lor heavy-metal (sau rock’n’roll, cum l-au prezentat ei) e în perfuzii și pe ventilație mecanică din 1991, iar dacă un sfert de veac nu i-a fost suficient ca să-și revină, cred că e momentul să îi curmăm suferința. Mi s-a părut o eternitate recitalul lor și dacă o să fiu pus să ascult non-stop Terrana o să am impresia că trăiesc veșnic. Altfel explicat, dacă trupa Terrana era o echipă de chirurgi și spectacolul o operație, aș fi spus că intervenția a reușit, dar pacientul a murit – de plictiseală. Pacientul ăsta, subsemnatul, pentru că o mare parte a publicului a părut să se simtă bine. Coincidență sau nu, totuși, pe recitalul marca Terrana s-a făcut ditai coada la budele bărbaților, semn că poate n-oi fi fost chiar singurul lipsit de entuziasm. Sute de vezici puse la grea încercare au profitat de ocazie ca ia măsuri preventive, așa încît să nu creeze necazuri pe recitalul headlinerilor…

Coada la budă s-a risipit după recitalul Mike Terrana & Co
Coada la budă s-a risipit după recitalul Mike Terrana & Co

 

Godsmack: Am fost în “f#*king Bulgaria”, dar iubim România!

Răbdarea mi-a fost răsplătită atunci cînd pe scenă s-au urcat headlinerii. Că nu degeaba-i cheamă Godsmack și s-au ridicat la înălțimea reputației și, chiar dacă stilul lor e prea comercial pentru gusturile mele întunecate, pot spune că recitalul m-a impresionat. Publicul, care între timp și-a dublat numărul, s-a însuflețit și a umplut Arenele Romane cu aclamații. Americanii au fost profi și paroliști, au ținut-o forjă o oră și jumătate, ca să înțeleagă și publicul ceva din recital. O chestie pe care mi-aș fi dorit să o văd și pe alte evenimente, cu pretenții și cu tradiție. Muzicienii din Massachusetts au făcut exces de complimente la adresa țării noastre și ne-au lăsat chiar să pricepem că le place România  mai mult decît Bulgaria. Ori poate n-am înțeles eu bine ce ar putea să însemne “We’ve been to f*!king Bulgaria, but Romania is great!” – voi ce credeți? Rockerimea adunată la Arene ar putea chiar să apară într-un documentar despre Godsmack, sau cel puțin așa au promis artiștii că se va întîmpla cu imaginile filmate de operatorul lor oficial, Paris, care i-a însoțit o vreme pe scenă.

Godsmack live la Arenele Romane, 27 iunie 2015
Godsmack live la Arenele Romane, 27 iunie 2015

Setlist-ul a fost făcut cu obraz și a inclus atît hiturile formației, cît și niște piese foarte interesante de pe noul album, intitulat 1000HP (zic așa, ca să vedeți că am fost atent, sînt convins că-l știți mai bine decît mine). Fanii au sărit și pe cele 15 minute de jam-session ținute spre final – am reținut că se poartă la trupele comerciale, prin satul meu cu blackeri așa ceva nu se prea face. La final, americanii au promis că vin și la anul. No, deci încă o dovadă că NATO nu o să ne lase pe mîna rușilor, ceva-ceva tot trebuie să știe yankeii ăia…

Logistica – bilă albă. Berea, bilă hepatică

Mi-a plăcut enorm standul de mîncare chinezească, am apreciat apariția unui cort cu shaorma turcească – și țineți cont că eram în plină convalescență după un episod monstruos de indigestie provocată de un meniu chinezesc. Nu mi s-a părut că furnizorii de la Food Court au umflat prețurile ori că au micșorat porțiile, așa că rockerimea s-a putut hrăni cinstit, fără jecmăneală. Bun așa… Mai departe! Budele bărbaților au fost curate, chiar dacă n-am găsit nici în ruptul capului chiuveta de spălat pe mîini. Coada formată la toalete pe durata recitalului Terrana s-a disipat rapid, am mai fost de două ori să inspectez perimetrul și era pustietate. Deci mă declar satisfăcut, chiar și în lipsa hîrtiei igienice parfumate, pentru că n-am călcat în vreo baltă de urină ca în alte părți și pentru că țarcul cu bude a fost chiar luminat.

Food Court cu shaorma și mîncare chinezească
Food Court cu shaorma și mîncare chinezească

Jetoanele au costat șapte lei românești din ăștia noi, dar cu adevărat m-a durut cînd am văzut standurile Ciuc, unde prețul standard a fost de un jeton pe halbă. Bleah pe motive de furnizor și de istorii comune nefericite… Anul trecut, după un alt eveniment cu zeamă de la Ciuc am zăcut două zile de la fix 3 halbe. Și eu, și gagica mea. Am fost neoameni. No, la Godsmack am încercat să o dăm pe vin, care n-a fost rău, dar la un jeton suta de mililitri am constatat, după al doilea pahar, că ne paște vînt de faliment dacă o ținem pe Chardonnay toată seara. Așa că am dat-o pe Ciuc și, pînă la ora asta, nu am necazuri digestive de raportat. Dar m-a pălit o nostalgie după Timișoreana de la Metalhead, care mi s-a părut mult mai consumabilă.

Standurile cu jetoane
Standurile cu jetoane

Mai remarc o nouă premieră la acest capitol: la schimbatul banilor pe jetoane nu am primit bon fiscal, însă la schimbatul jetoanelor pe produse da. Și chiar am luat primele trei bonuri, ca să mă conving că se poate. De remarcat că, deși jetoanele erau șapte lei și berea cam slab alcoolizată, am văzut destui roackeri puși în cap de băutură – dovadă că persistența e cheia succesului. Ca băutor de vin și metalist în același timp, cea mai bună combinație mi s-a părut aia cu vinul vărsat de la Rockstadt 2014. A costat fix cît berea, s-a vîndut la pahar de 400 ml și chiar mi-a lăsat capul teafăr a doua zi.

MIhai Ursu și Claudia Craiu, două dive cu vin sec
MIhai Ursu și Claudia Craiu, două dive cu vin sec

Publicul – rockeri pașnici, un bun samaritean și vreo doi musculoși cu temperament

Publicul mi s-a părut civilizat și simpatic, dar din numărul impresionant de umbrele abandonate la intrare am tras concluzia că unii fie nu citesc instrucțiunile și regulamentul, fie au impresia că le-a scris cineva ca să se afle în treabă. La fel și cu sticlele părăsite la poartă, care n-au fost deloc puține. Mi-a făcut sîngele să fiarbă puțintel un individ infiltrat în public alături de o gașcă musculoasă și tatuată, individ care mi s-a pus în cale și mi-a zis să-i ocolesc tovarășii proțăpiți taman în mijlocul aleii pe unde trecea toată lumea, că-i deranjez în drumul meu spre budă. Era, în mod clar, pus pe căutat scandal, dar aceiași prieteni ai lui l-au tras de mînecă și l-au potolit repede. Însă dacă se duce vorba printre rockerii pașnici (care au reprezentat majoritatea covîrșitoare) că au început să apară pe la concerte tot soiul de băieți care-și flexează mușchii și încearcă să demonstreze ce macho se cred, peste vreo cîteva evenimente o să rămînă doar musculoșii tatuați în fața scenei. Lumea civilizată evită conflictul și vine la spectacole ca să plece cu amintiri plăcute acasă, nu cu traumatisme, contuzii, procese-verbale și perfuzii. Din cîte știu eu, n-a fost cazul de data asta, dar nici n-aș vrea să fie vreodată.

Și, ca să închei într-o notă optimistă, pe cînd ieșeam însoțit de Claudia mea și de Roxana, simpatica mea colegă pe care nu v-o arăt în poze, tocmai ce vorbeam de concertul Slash, programat duminică, 28 iulie. Și un roacker din mulțime, care a auzit conversația, sare și-i zice: “Vrei la Slash? Na de aci trei bilete!”. Și i le-a dat fetei fără să-i ceară nimic în schimb. De unde trag concluzia că data viitoare trebuie să o iau cu noi pe Roxana la o plimbare pe la BNR și să discutăm despre milionul ăla de euro care ne lipsește de ceva vreme…

Catalogul arată așa, la final – cinci e nota maximă

Dirty Shirt – cinci dețuri de horincă

Terrana – trei pene de chitară

Godsmack – cinci ghidoane de motocicletă

Sunetul – patru microfoane jumătate (au fost vreo două încurcături destul de sesizabile)

Logistica – cinci roți de camion

Berea – trei capace (cu indulgență)

Securitatea – fără puncte de penalizare

 

Mulțumirile mele cele mai sincere companiei Phoenix Entertainment pentru ocazia de a evalua acest eveniment!