Tag Archives: uk

#Brexit, rezumatul unui divorț cu năbădăi

Noaptea de 23 spre 24 iunie 2016 a fost poate ultima cu somn liniștit pentru euroscepticii britanici care, pe cînd se făcea lumină în capitala imperiului unde Soarele nu apune niciodată, s-au trezit din delirul independenței ca dintr-o beție rușinoasă în cămin la Teologie. Votul pentru ruperea pisicii cu Bruxelles-ul i-a izbit în dinți chiar înainte de cafea – lira a luat-o la vale, iar liderii UE le-au zis-o de la obraz englezilor că nu se glumește cu așa ceva, deci valea! Votul „EURO-pa” nu a picat bine nici în Irlanda de Nord, Scoția și nici în Londra, ce acum riscă să devină zone separatiste, pentru că unii cetățeni de acolo propun să părăsească Regatul, dar nu și Uniunea! Însă hai să disecăm ce știm deocamdată despre cum s-a ajuns aici, despre ce-i așteaptă pe căpșunarii noștri și pe expații lor și despre ce naiba ar mai putea ieși bun din toată harababura naționalistului Farage, cel ce are acum pe cap o victorie pe care nu dă semne că ar fi capabil să o gestioneze. Și la care nici el nu cred că spera.

Continue reading #Brexit, rezumatul unui divorț cu năbădăi

Povețe britanice pentru occidentalul și nefumătorul Cioloș

Vă salut cu deosebit respect, domnule prim-ministru al unei țări care tocmai e pe cale să impună o lege de discriminare a fumătorilor, una așa de drastică și de absurdă, încît și britanicii probabil și-ar face cruce dacă ar citi-o. Vă scriu dumneavoastră ca de la tehnocrat la tehnocrat, ca de la antreprenor la antreprenor, ca de la cetățean la cetățean și ca de la angajator la angajat. Pentru că, teoretic, dumneavoastră lucrați și pentru mine, deci din cele 31.622.400 de secunde pe care le-ați avea într-un an bisect de mandat la Palatul Victoria, la o împărțeală echitabilă mi-ar reveni și mie 1,665 de secunde de atenție. O să profit de ele la maximum. Continue reading Povețe britanice pentru occidentalul și nefumătorul Cioloș

România, țara unde mamele de infractori nu plîng niciodată

Doar mamele polițiștilor din România trebuie să țină la îndemînă un schimb de haine cernite, în caz că fiii sau fiicele lor ar cădea la datorie. Mi-au spus asta în nenumărate rînduri agenții și ofițerii pe care i-am cunoscut de-a lungul carierei mele de jurnalist acreditat pe MAI. Au repetat-o, mereu cu un oftat de neputință, sindicaliștii din Poliție și militarii din Jandarmerie, atunci cînd am oprit camera de filmat și am mai schimbat o vorbă-două despre viața lor în slujba legii. Am empatizat cu ei ca om și ca reporter. Constrîngerile de natură legală care le țin mîinile legate și care îi împiedică să riposteze cu forța atunci cînd sînt agresați de infractori ar fi de neînchipuit într-o țară occidentală, unde, atunci cînd un om în uniformă te somează să înțepenești dracului acolo unde te afli și tu nu te conformezi, s-ar putea să te ajungă din urmă un proiectil cu viteza sunetului. Nu și la noi, unde uzul armei furnizate de stat pentru apărarea legii și a propriei vieți are, de regulă, rezultate mai grave decît să lași pistolul în toc.

În 2009, un agent de la Secția 7 din București îmi povestea cum a făcut uz de armă ca să oprească un infractor. Un derbedeu cu antecedente penale cît zece evanghelii, prins în flagrant cu o altă găinărie, care a luat-o la fugă atunci cînd polițistul l-a depistat. Agentul s-a ținut de buchea cărții: l-a somat verbal, a tras în aer și, în final, i-a răzuit un picior. Ticălosul a ajuns la spital, apoi un magistrat a dispus cercetarea lui în stare de libertate. Conform procedurii, polițistul a trebuit să predea arma și să parcurgă tot traseul cercetării impuse de lege. Timp în care nenorocitul, încă șchiopătînd, și prietenii lui coțcari îl filau pe agentul dezarmat la propriu și îi arătau o largă paletă de semne – obscene sau de amenințare directă – iar omul legii nu putea nici măcar să le bată obrazul.

“Mai bine arunci cu pistolul în hoți decît să tragi”, mi-a mărturisit agentul în cauză, într-un interviu sub anonimat dat pentru Poliția în acțiune. Și incidentul în cauză se petrecuse la puțin timp după celebra declarație a lui Traian Băsescu, pe atunci președinte, care le spunea oamenilor legii să facă uz de armă, dacă situația o impune. Asta era și încă este România, țara unde am văzut de prea multe ori bețivi trași pe dreapta cum le zic agenților “Băi bulangiule, te dezbrac!” și care amenință că sună ei pe cineva, undeva, că au pile.

Cum e la alții? Păi, să vă dau un exemplu desprins din viața mea. În iulie 2007, eram la Londra, în plină alertă teroristă, după ce niște cetățeni de origine pakistaneză au încercat să detoneze mai multe mașini-capcană în centrul capitalei britanice. La stația Waterloo, niște polițiști în uniformă și înarmați cu H&K-MP5 stăteau în dispozitiv și supravegheau trecătorii, atenți la orice detaliu. Cameramanul meu, Dragoș Stoian la data respectivă, se apucă să-i filmeze. Unul dintre polițiștii înarmați vine și-mi zice că n-avem voie să filmăm un dispozitiv de securitate fără acordul șefilor de la Poliția Metropolitană. Încerc să fiu politicos și să-i arăt că am înțeles, dar pe gură îmi iese instinctiv un “Alright! Sorry, mate!” – fază la care polițistul s-a încruntat, și-a îndreptat coloana și mi-a întors-o “I am not your mate! It’s sir to you!” – ați înțeles mesajul?

Să trecem Oceanul pînă în Statele Unite? Eu acolo n-am fost, dar cred că am văzut toți măcar o dată în viață un film polițist american sau chiar o știre externă despre un derbedeu care a scos arma, care a încercat să fugă sau care a agresat un om al legii. În cel mai bun caz, nenorocitul ajunge pe burtă, încătușat în timp record, și se alege cu un dosar penal de nu-i mai trebuie altul. Desigur, au existat abuzuri și acolo, unele revoltătoare, care au dus la răscoale civile. Dar polițiștii corecți din țara lui Hemingway nu suferă din pricina celor care își încalcă jurămîntul. Acolo, agenții și ofițerii știu că pot aplica legea fără să fie timorați precum camarazii lor îndepărtați din patria Mioriței.

Meleagurile noastre, îndepărtate ca spațiu la mii de kilometri și ca nivel de civilizație la ani-lumină de Statele Unite, nu doar că tolerează șmechereala în fața oamenilor legii. Cultura batjocurii de lege e de-a dreptul încurajată. E chiar cool să te lauzi la tovarășii tăi golani că i-ai smuls chipiul din cap agentului, că i-ai luat neamul și morții în portbagaj, că ai făcut circ și, la final, te-a scos avocatul pe o chestiune de procedură. Sau că ți-a dat cu suspendare și gata, în cel mai rău caz. Din rîndul unor asemenea trepanați se aleg animalele care, fără teamă de lege, iau polițiști pe capotă și sub roți, pentru că agenților le este teamă să facă uz de armă. În Statele Unite, dacă suspectul încerca doar să plece de pe loc atunci cînd polițistul îi spunea să stea, un 9×19 mm între felinarele șoferului ar fi încheiat rapid seara, iar polițistul s-ar fi dus acasă, la copiii lui și la soție. Și suspectul pleca la morgă, într-un sac de plastic cu fermoar. Dar nu la noi, unde legea prevede că doar mamele de polițiști trebuie să plîngă, în timp ce neamurile de infractori se pot înscrie cu pachet la zilele de vizită, în așteptarea liberării pentru bună purtare.

Nu vreau să înțelegeți că îmi doresc ca România să devină Vestul sălbatic, iar polițiștii să se transforme în John Wayne… Uzul de armă este o măsură extremă, care trebuie pusă în practică doar în situații excepționale. Dar cînd aceste circumstanțe extraordinare apar, agenții noștri nu trebuie să fie timorați de consecințele pe care tot ei le-ar suferi pentru că aplică legea. Chiar și dacă trag doar în cauciucuri, nu în șofer.

Să-i fie țărîna ușoară agentului Gheorghe Ionescu, polițist căzut la datorie, din tragedia căruia sper ca legiuitorii noștri să fi înțeles că trebuie să schimbe ceva!

(sursa foto: libertatea.ro)