Tag Archives: trupe

Porniți drujbele! L.O.S.T. și Epileptic Outbreak în deschidere la Cannibal Corpse

Se anunță o seară grea pe 24 iulie pentru zombalăii porniți să lichideze specia umană. Greucenii de la Cannibal Corpse au o escortă pe măsură la concertul pe care-l vor ține la Arenele Romane. Promoterul evenimentului a anunțat că în deschidere vor evolua două trupe românești specializate în carnagiu muzical fără compromisuri – vorbim de veteranii de la L.O.S.T. și de mai nou înființații (dar nicidecum începătorii) de la Epileptic Outbreak.

Cannibal

Pe cei dintîi i-am admirat în toată brutalitatea lor ultra-tehnică la Metalhead Meeting 2015, în vreme ce pe primii, recunosc, încă n-am apucat să-i ascult. Un motiv în plus să mă pregătesc pentru o surpriză plăcută – pentru că un pesimist de profesie niciodată nu poate fi surprins în mod neplăcut. În caz că vă întrebați ce le poate pielea băieților de la L.O.S.T. și chiar nu știți unde să vă uitați, iaca un mic exemplu de răutate metodic pusă în aplicare mai jos.

Supărații de la L.O.S.T. s-au apucat de perforat timpanele rockerimii acum 11 ani și au deja trei materiale publicate și au apărut pe scenă alături de Obituary, Behemoth (meh), Sepultura (double meh), In Flames, Lake of Tears sau Hypocrisy (hail!). Epileptic Outbreak au doar un an și jumătate de istorie sub această titulatură, dar aliniază veterani cu palmares respectabil și cu antecedente metalistice pe la Avatar, Armies of Enlil, Sincarnate, Dark Fusion (yeah!) și Psychogod.

 

Dacă te aștepți să-ți explic cine-s monstruoșii de la Cannibal Corpse, poate chiar ai nimerit din greșeală pe aici în căutarea unui bilet la Smiley. E imposibil să nu fi remarcat ultimii lor 25 de ani de carieră, cu albume de vis în tonuri de coșmar. Promoterul susține că americanii puși pe destrăbălare și masacru vor interpreta atît hituri clasice, cît și piese noi de pe albumul lor cel mai recent, A Skeletal Domain. Album care, apropo, rupe capete, prieteni. Pregătiți-vă, că ne vedem la fața locului. Vorba lui Horea – cine are arme, să vină cu arme. Care nu, cu furci și topoare!

Glumesc, accesul cu obiecte periculoase e interzis la concert. Singurele treburi contondente la Cannibal Corpse vor fi piesele lor ucigătoare… Mai multe detalii, pe site-ul promoterului, Phoenix Entertainment.

 

VIDEO EXCLUSIV | Arkona, despre energie rusească și metal românesc

Mașa “Scream” Arhipova de la Arkona admiră nu una, ci două formații românești de metal. Dezvăluirea mi-a făcut-o chiar charismatica vocalistă a celei mai tari formații de pagan metal din Rusia și poate chiar din Europa – depinde pe cine întrebi – la finalul concertului susținut în București pe 4 iulie 2015. Trupa a fost invitată inițial să apară pe scena festivalului I Am the Rocker, iar după ce organizatorul a fost nevoit să reconfigureze evenimentul, metaliștii de la Răsărit s-au numărat printre norocoșii rămași pe afișul concertelor de consolare oferite de promoter fanilor cu bilete.

IMG_4265

Și, cu această ocazie, Mașa mi-a făcut cîteva dezvăluiri despre favoriții săi din metalul românesc și despre secretul energiei sale inepuizabile din concerte. Că doară nu vă imaginați că ne-am apucat de discutat geostrategie și politică de resurse la festival…

Interviul în sine este o poveste palpitantă. Una care a început acum vreo cinci ani, pe cînd trăgeam de volanul unui Citroen diesel în drum spre Vaslui. Pisica, mereu în dreapta mea, scoate din poșetuța ei cu surprize un CD tras de pe net – recunosc – și îmi zice că a găsit o trupă rusească nouă, cu o fată la voce. Expert deja în repertoriul Lyube, Vîsoțki, Bernes și al altor mari artiști ai poporului vecin și prieten, îi deschid larg calea către CD player și de atunci Arkona a rămas în playlist-ul meu de drum lung vreme de vreo șase luni. Era prin 2010. Prin 2014, mă trezesc față în față cu frații mei slavi și păgîni la Metalhead Meeting, unde Arkona a deschis pentru Moonspell (care a deschis pentru Sepultura la care n-am mai stat). Un spectacol de neuitat au dat atît rușii, cît și portughezii. Aia a fost una dintre cele mai reușite zile din viața mea de metalist și chiar nu îndrăzneam să sper la mai bine.

Arkona în concert la Silver Church, 4 iulie 2015
Arkona în concert la Silver Church, 4 iulie 2015

No, surpriză! Inevitabil, vine frumoasa zi de naștere a Statelor Unite, în 2015, iar conjunctura ne aduce pe subsemnatul, pe Pisica foto-video și pe Mașa în același perimetru de 2×3 metri, cu o cameră de filmat pornită și cu degetul pe butonul de rec. Vocalista și formația se găseau în mare fugă, tocmai coborîseră de pe scenă, încărcau echipamentul în dubă și se pregăteau să bată în retragere, obosiți după o zi pe drum și după o oră de concert în overdrive. Nici nu trăgeam nădejde că o să-i mai prind pe vreunul în fața microfonului și mă resemnasem, cînd cineva (nu spun cine, becher!) mă trage de anteriu și-mi zice să hai, că Mașa are fix două minute la dispoziție. De la infuzia instantanee cu adrenalină în artere, discursul meu pregătit de-acasă a devenit o amintire și era să-mi mușc limba de emoție cînd am dat ochii cu zeița păgînă de la Soare-Răsare.

Ce am aflat din interviul cu Mașa? În primul rînd că ar trebui să vorbesc rusește mai des, că am cam ruginit. Apoi că trupa Arkona are simpatii printre formațiile de pe la noi. Nu în ultimul rînd, Mașa mi-a mărturisit că are o legătură specială cu publicul și că între artiști și spectatori are loc mereu un schimb reciproc avantajos de energie. Urmăriți clipul filmat – cum am zis deja – de ziua Americii, cu o mare artistă din Rusia, care a susținut un show exemplar în România. Imaginea și montajul îi aparțin Claudiei Craiu, a.k.a. Klava, a.k.a. Pisica. Traducerea îmi aparține, cu toate greșelile pe care mi le asum de pe acum.

Mulțumiri speciale companiei Phoenix Entertainment, fără de care acest material nu ar fi fost posibil.

Ce zic artiștii despre “reconfigurarea” festivalului “I Am the Rocker”

A curs cerneală digitală îndoită cu sînge de orc de vineri, 3 iulie, cînd Phoenix Entertainment a aruncat prosopul și a admis că festivalul cel mai așteptat și cel mai titrat din România anului 2015 nu va mai avea loc în formula promovată inițial. Fără prea multe comentarii, am trecut în revistă reacțiile unora dintre cele mai importante formații care ar fi trebuit să apară în concert pe 4 și pe 5 iulie, la cea dintîi ediție a festivalului care n-a mai fost să fie.

Carcass – vitriol și spume cu autor neidentificat

Pe pagina de Facebook a formației britanice apare mesajul de mai jos, scris într-un ton destul de iritat. “Festivalul nu este reconfigurat, cele mai multe trupe au fost ANULATE. Nu putem vorbi pentru celelalte formații, dar noi și Mayhem încă nu am primit bilete de avion, avans sau informații despre producție ieri (înainte ca trupa Carcass să fie nevoită să plece ca să susțină un spectacol cu tot ce trebuie). Motivul pentru anularea noastră FORȚATĂ? Vînzările slabe de bilete, noi știm de 750 – faceți și singuri calculele. Ne cerem scuze prietenilor noștri români, sperăm să ne vedem altădată.” Astfel sună anunțul publicat pe contul formației, dar pe care nu-l semnează nimeni.

Carcass - reacție vitriolică
Carcass – reacție vitriolică

 

Mayhem – reacție moderată, comentatori competenți

Blackerii de la Mayhem au anunțat pe Facebook anularea recitalului din România, fără să ofere prea multe detalii. Norvegienii au dat share comunicatului semnat de Dream Theater și le-au cerut scuze fanilor care au mai așteptat cel puțin o dată să-i vadă și au fost dezamăgiți. La secțiunea comentarii, în schimb, și-a făcut apariția un personaj plin de sfaturi, cunoscut lumii underground mai ales prin succesul festivalului de infern Metalhead Meeting 2015, care, e adevărat, s-a ținut, în ciuda condițiilor demne de piesa Furnace Funeral a trupei Bloodbath, formație-headliner în penultima zi de eveniment pe ciment incandescent și praf enervant de sufocant. Gata aliterațiile cu rimele interne, continuăm!

Mayhem, reacție moderată
Mayhem, reacție moderată

 

Kempes – bir cu fugiții în ultimul moment

Citiți și singuri, că e-n românește… Despre ce mișto a fost faza, am mai scris deja în alt articol.

Kempes s-a retras din concert printr-un anunț pe Facebook
Kempes s-a retras din concert printr-un anunț pe Facebook

Kamelot au luat citricele acre și au pus-o de-o tequila

Dacă tot s-au pornit încoace, floridienii (licența mea) n-au mai făcut cale întoarsă și au venit să cinstească o citirică pe plaiuri mioritice. Pe unul dintre băieți sînt aproape sigur că l-am identificat ieri la prohodul festivalului de la Silver Church, însă toți ceilalți cu siguranță au publicat pe Facebook poza de mai jos. Comentariul sună cam așa în românește: “Deocamdată ne simțim minunat în București. Am auzit de problemele cu producția anunțate ieri, dar am decis să venim oricum, să vedem orașul și să ne cunoaștem fanii. Fiți pe fază, urmează un anunț despre un spectacol Kamelot în România.”

Cei de la Kamelot fac haz de necaz în România
Cei de la Kamelot fac haz de necaz în România

 

Arkona – anunț scurt și la obiect

Păgînienii din Maica Rusie au fost profi, au anunțat schimbarea de dată și de locație printr-un scurt mesaj pe Facebook. Metaliștii de la Răsărit îi invită pe fani la Silver Church, pe 4 iulie, adică de ziua SUA, și îi trimit la site-ul promoterului pentru detalii, fără alte comentarii. Mă rog, în afară de comentariul polonezului care le urează rușilor toate cele bune pe limba lui.

Arkona - scurt și la obiect
Arkona – scurt și la obiect

 

Myrath încă n-au schimbat calendarul

Iaca, uitați-vă singuri pe pagina lor oficială! Dacă n-au schimbat pînă acum, probabil că nici nu o să mai schimbe – poate măcar să-și corecteze singuri greșeala de ortografie, că altfel chem poliția gramaticii de la ei, de-acolo, să le dea amendă. În rest, Myrath anunță un alt posibil concert la noi, în patria micilor și a miticilor.

Myrath promit un alt spectacol în România pe 31 iulie
Myrath promit un alt spectacol în România pe 31 iulie

 

Dream Theater – anunț elegant și profesionist

Dacă n-ați citit pînă acum comunicatul headlinerului, puteți să-l găsiți pe pagina de Facebook a trupei Dream Theater. În linii mari, e același comunicat cu cel publicat în română pe pagina Phoenix Entertainment. Iaca și un print-screen mai jos, pentru conformitate.

Dream Theater, anunț oficial
Dream Theater, anunț oficial

Astea-s reacțiile trupelor în primele 24 de ore de la anunțul că festivalul “I Am the Rocker” nu se va mai ține așa cum era planificat. Urmează, oricum, un weekend de concerte gratuite cu titlul de bonus pentru deținătorii de invitații și de bilete, care vor putea ulterior să opteze pentru returnarea banilor sau pentru acces la alte patru spectacole organizate de Phoenix Entertainment.

Motorină, estrogen și metal în Fabrica

Vă jur, am ieșit în lacrimi de la concertul Whispering Woods de sîmbătă, 20 iunie 2015, însă nu din motivele care le-ar bucura pe artistele venite tocmai din Cluj la Capitală. A fost însă cu de toate: dansatoare cu făclii, soprane în duet, femei la flaut și la bas, ținute gothice, lirică mistică și decadentă – iaca ingredientele la care publicul din Fabrica a sărit doi stînjeni de bucurie sîmbătă seară, la cea de-a nu mai știu exact cîta ediție a evenimentului Metal Under Moonlight. Au sărit aproape toți, mai puțin eu, care de data asta chiar am fost rezervat în reacție și zic eu că nu fără motiv. O să vă zic și de ce.

Pisificarea metalului revine, după un sfert de veac

Acum vreo 25 de ani, am participat activ și combatant la frenezia generalizată a pisificării metalului. În anii 90, nu mai puteai scoate bîrnăul pe scenă dacă trupa ta n-avea în componență o tipă care să contribuie fie cu o voce, fie cu o vioară, fie cu o clapă. Pe la noi, prin Eternal Mourning, s-au perindat în total vreo patru fete, una mai talentată și mai drăguță decît cealaltă, de ajunsesem la un moment dat să fim opt pe scenă. Tot pe vremea aia, Makrothumia o avea pe Ina la vioară, Grimegod pe Aniela la voce, formația Bendis și-a tras o vocalistă care și-a încercat norocul cu growls (de ne-am hlizit un festival întreg de ea, ca niște nenorociți puștani idioți ce eram, dar și ea ne-a arătat semnul Aurei de pe scenă), Gelu și Costel au avut-o pe Vica la vioară, apoi pe Elena, după care Vica s-a dus pe la Ostrakon – mai pe scurt, a fost demență și exuberanță feminină la superlativ și noi ne-am numărat printre avangardiștii promovării fetelor în metal. Toate astea în anii 90. Nu regret ce am făcut, dar nici nu aș vrea să mai repet combinația. Pentru că n-a ținut.

Metal Under Moonlight
Metal Under Moonlight

Un sfert de veac mai tîrziu după acest experiment exotic, constat că pisificarea a revenit în forță pe scena metalului. O fi chestie de gusturi, sînt convins că multora le place așa ceva, dar eu nu mai pot să mă entuziasmez la reîncălzirea unei ciorbe a cărei rețetă a fost scrisă și de mine în urmă cu al naibii de multă vreme. În schimb, publicul din Fabrica a sărit și a dat din cap cu simțul răspunderii pe prestațiile formațiilor Between Colors, Kratos și Whispering Woods, fiecare dintre ele cu cel puțin o domnișoară în componență. Toate fete talentate, profesioniste ca prestație scenică, cu prezență ireproșabilă în fața publicului – în mare parte sub 30 de anișori. Fetele și colegii lor băieți și-au făcut treaba impecabil, însă, cu toate astea, ceva m-a împiedicat să mai fiu impresionat. Treabă de gusturi, presupun.

Sacerdoatelor, dans!

Recunosc că am ieșit cu ochii în lacrimi de la recitalul headlinerului Whispering Woods și am părăsit sala înainte chiar ca spectacolul să se încheie. Am plecat în lacrimi nu pentru că m-au mișcat piesele lor atît de mult cît m-au gazat noxele emanate de făcliile dansatoarelor îmbrăcate în preotese păgîne care încercau să mai aducă niște culoare prestației. Eram și foarte aproape de scenă, semn că mi-am căutat-o. Drăguț din partea fetelor că s-au gîndit să mai diversifice un picuț recitalul, însă chiar nu era cazul să dea foc la cîrpe îmbibate în motorină într-un spațiu închis cu 100 de rockeri fumători – asta din perspectiva anatomiei și fiziologiei speciei noastre. Din perspectivă muzicală, aș vrea să văd că trupele renunță la artificii dintr-astea în tentativa de a-și cîștiga publicul sau de a crea un memory burn pe retina spectatorilor. Vă rog mult, concentrați-vă pe muzică și lăsați saltimbancii pentru alte ocazii – poate la festivalul de teatru de la Sibiu se pretează și acolo chiar o să îi aplaud. Același lucru l-am afirmat și despre trupa lui Gelu și Costel, cînd a umplut scena cu daci, romani, dansatoare și ziduri de mucava, deci vă asigur că nu e nimic personal.

Whispering Woods la Fabrica
Whispering Woods la Fabrica

La fel de corect din punct de vedere al execuției muzicale s-au prezentat și celelalte două trupe cu fete în componență, adică Between Colors și Kratos. Treabă făcută profesionist, însă care mie nu mi-a transmis vreo stare în mod aparte. Asta nu trebuie să descurajeze pe nimeni, deoarece există mai multe motive pentru care puține trupe nou-apărute reușesc să mă impresioneze. Pentru început, să ținem cont că metalul e un stil cu vechime, în care devine tot mai greu să te exprimi în mod original. Fie că vrea, fie că nu, de orice trupă nouă se vor lipi clișee pe care dinozaurii ca mine le-au consumat de hăt ani în urmă. Apoi, ca într-un test Rorschach pentru urechi, la mine orice formație reprezintă o provocare de a identifica armonii și solouri auzite deja în altă parte. Și d-aia nu pot să sar în sus de fericire la orice trupă, indiferent cît e de profesionistă: probabil am mai ascultat ceva similar înainte ca unii dintre membrii ei să termine grădinița. Dar le acord puncte pentru efort și pentru execuție, asta se subînțelege, și pentru devotamentul către cauza metalului, adică a noastră, a tuturor.

HATER EDIT: Mi-am amintit ulterior de Cătălina Popa, flautista de la Whispering Woods. Fata aia e jos pălăria ca muzician, dar și ca prezență pe scenă. O femeie pe care atitudinea de pisi și de divă nu o caracterizează, tipa e argint viu, e reactor nuclear în overdrive, chiar dacă instrumentul ei inspiră orice, numai forță nu. Cătălina a făcut atmosferă, a însuflețit publicul, mai că n-a sărit să facă și crowd-surfing. Ei, fete dintr-astea să tot vezi în concert! Respect, domnișoară!

DinUmbră, formația serii (părerea mea!)

Pentru prima oară, m-a prins spectacolul celor de la DinUmbră, pe care i-am mai văzut și în Question Mark prin iarnă, cînd au evoluat după Akral Necrosis. Atunci, am plecat după a treia piesă. Tura asta, am rămas pînă la final și chiar mi-a plăcut. Poate că la Question Mark m-a împiedicat să mă bucur de gothicul executat la măiestrie senzația de sufocare dată de tavanul prea jos și de ventilația depășită de situație. Mi-a mirosit un pic a Paradise Lost și a Amorphis pe alocuri, însă nu e nici o rușine că te-au influențat niște greuceni ai metalului. Chiar am bătut palma cu vocalistul la final, ceea ce n-aș fi făcut dacă nu-mi plăcea trupa – o mențiune specială pentru basistul lor, apropo, a cărui tehnică și precizie m-au ținut cu privirea lipită de neck aproape jumătate de recital. Le-aș fi cerut și eu un bis, alături de ceilalți metaliști din public, dar dacă n-au fost headlineri era clar că n-aveau cum să ni-l dea. Oricum, la trupa asta mai vin, cu siguranță!

DinUmbră, live la Fabrica
DinUmbră, live la Fabrica

Concluzii și verdicte

Una peste alta, a fost o seară frumoasă și aventuroasă, din care o să păstrez amintiri plăcute, chiar dacă dansatoarele headlinerului Whispering Woods m-au făcut să mă hlizesc în stil Beavis&Butthead ca pe vremea cînd mergeam cu Octav la teatru de păpuși – la 17, el în tricou cu Cannibal Corpse, eu în tricou cu Paradise Lost. Organizarea a fost în parametri, serviciile au funcționat, budele nu s-au înfundat, barmanii ne-au dat de băut, agenții de pază au acționat cu discreție și cu eleganță, iar dacă spune cineva că e greu să gherlești un eveniment în Fabrica, think again… Orice se poate încheia cu chix, dacă nu-ți dai interesul, iar exemple avem chiar recente. Sunetul n-a fost nici mai bun, nici mai prost decît de obicei în Fabrica. A fost ascultabil, instrumentele au ieșit curat pe față, le-am putut distinge pe toate, artiștii nu s-au acoperit unii pe alții… Iar dacă asta vi se pare lucru puțin, hai să vă pun o înregistrare din concertele noastre nouăzeciste, ca să puteți aprecia marele salt înainte! Zece pentagrame din zece pentru promoter, din toate motivele expuse mai sus!

Cît despre trupe, orice apreciere este subiectivă. Pisificarea metalului e un fenomen ce va continua indiferent de părerea mea, așa că n-are rost să mă pun de-a curmezișul. Doar că de data asta eu nu o să mai particip. Metalul este o industrie cu șanse egale, fetele au loc întotdeauna și sînt binevenite, ba chiar apreciem că ni se alătură nouă și nu hoardelor de păpușele care cîntă dance sau chiar manele. Dar mărturisesc că eu unul nu mai sar ca altădată la trupe cu soprane sau cu voci de pitulici și de privighetori. Fiecare generație are dreptul la idolii săi, iar eu deja îi am pe ai mei. Formațiile au evoluat corect din punct de vedere tehnic, ceea ce contează. Cît de bune au fost prestațiile lor artistice poate decide fiecare pentru sine – și pentru asta vă încurajez să ieșiți din case și să veniți la concerte!