Tag Archives: sua

România – SUA, o listă de „lucruri inacceptabile care ar trebui schimbate”

Inițial, m-a flatat oarecum și m-a amuzat pe jumătate remarca democratului Bernie Sanders, ofticat nevoie mare pe viteza fantastică a internetului românesc, ăla de pe care mă citiți voi acum. Evident, faptul că în România avem net mega-rapid mai înseamnă o știre doar pentru ăia care încă se conectează prin dial-up, dar a fost haios să-l văd pe un cetățean SUA că salivează cu gîndul la țara noastră, în premieră, și pentru altceva în afara gagicilor noastre, mult mai sexy decît ale lor, și pe care, dacă vor să le acceseze, trebuie să vină personal pe la noi. Că, în baza conexiunii lor americane, ajung babe bunăciunile noastre pînă reușesc să ni le vrăjească. Continue reading România – SUA, o listă de „lucruri inacceptabile care ar trebui schimbate”

România, țara unde mamele de infractori nu plîng niciodată

Doar mamele polițiștilor din România trebuie să țină la îndemînă un schimb de haine cernite, în caz că fiii sau fiicele lor ar cădea la datorie. Mi-au spus asta în nenumărate rînduri agenții și ofițerii pe care i-am cunoscut de-a lungul carierei mele de jurnalist acreditat pe MAI. Au repetat-o, mereu cu un oftat de neputință, sindicaliștii din Poliție și militarii din Jandarmerie, atunci cînd am oprit camera de filmat și am mai schimbat o vorbă-două despre viața lor în slujba legii. Am empatizat cu ei ca om și ca reporter. Constrîngerile de natură legală care le țin mîinile legate și care îi împiedică să riposteze cu forța atunci cînd sînt agresați de infractori ar fi de neînchipuit într-o țară occidentală, unde, atunci cînd un om în uniformă te somează să înțepenești dracului acolo unde te afli și tu nu te conformezi, s-ar putea să te ajungă din urmă un proiectil cu viteza sunetului. Nu și la noi, unde uzul armei furnizate de stat pentru apărarea legii și a propriei vieți are, de regulă, rezultate mai grave decît să lași pistolul în toc.

În 2009, un agent de la Secția 7 din București îmi povestea cum a făcut uz de armă ca să oprească un infractor. Un derbedeu cu antecedente penale cît zece evanghelii, prins în flagrant cu o altă găinărie, care a luat-o la fugă atunci cînd polițistul l-a depistat. Agentul s-a ținut de buchea cărții: l-a somat verbal, a tras în aer și, în final, i-a răzuit un picior. Ticălosul a ajuns la spital, apoi un magistrat a dispus cercetarea lui în stare de libertate. Conform procedurii, polițistul a trebuit să predea arma și să parcurgă tot traseul cercetării impuse de lege. Timp în care nenorocitul, încă șchiopătînd, și prietenii lui coțcari îl filau pe agentul dezarmat la propriu și îi arătau o largă paletă de semne – obscene sau de amenințare directă – iar omul legii nu putea nici măcar să le bată obrazul.

“Mai bine arunci cu pistolul în hoți decît să tragi”, mi-a mărturisit agentul în cauză, într-un interviu sub anonimat dat pentru Poliția în acțiune. Și incidentul în cauză se petrecuse la puțin timp după celebra declarație a lui Traian Băsescu, pe atunci președinte, care le spunea oamenilor legii să facă uz de armă, dacă situația o impune. Asta era și încă este România, țara unde am văzut de prea multe ori bețivi trași pe dreapta cum le zic agenților “Băi bulangiule, te dezbrac!” și care amenință că sună ei pe cineva, undeva, că au pile.

Cum e la alții? Păi, să vă dau un exemplu desprins din viața mea. În iulie 2007, eram la Londra, în plină alertă teroristă, după ce niște cetățeni de origine pakistaneză au încercat să detoneze mai multe mașini-capcană în centrul capitalei britanice. La stația Waterloo, niște polițiști în uniformă și înarmați cu H&K-MP5 stăteau în dispozitiv și supravegheau trecătorii, atenți la orice detaliu. Cameramanul meu, Dragoș Stoian la data respectivă, se apucă să-i filmeze. Unul dintre polițiștii înarmați vine și-mi zice că n-avem voie să filmăm un dispozitiv de securitate fără acordul șefilor de la Poliția Metropolitană. Încerc să fiu politicos și să-i arăt că am înțeles, dar pe gură îmi iese instinctiv un “Alright! Sorry, mate!” – fază la care polițistul s-a încruntat, și-a îndreptat coloana și mi-a întors-o “I am not your mate! It’s sir to you!” – ați înțeles mesajul?

Să trecem Oceanul pînă în Statele Unite? Eu acolo n-am fost, dar cred că am văzut toți măcar o dată în viață un film polițist american sau chiar o știre externă despre un derbedeu care a scos arma, care a încercat să fugă sau care a agresat un om al legii. În cel mai bun caz, nenorocitul ajunge pe burtă, încătușat în timp record, și se alege cu un dosar penal de nu-i mai trebuie altul. Desigur, au existat abuzuri și acolo, unele revoltătoare, care au dus la răscoale civile. Dar polițiștii corecți din țara lui Hemingway nu suferă din pricina celor care își încalcă jurămîntul. Acolo, agenții și ofițerii știu că pot aplica legea fără să fie timorați precum camarazii lor îndepărtați din patria Mioriței.

Meleagurile noastre, îndepărtate ca spațiu la mii de kilometri și ca nivel de civilizație la ani-lumină de Statele Unite, nu doar că tolerează șmechereala în fața oamenilor legii. Cultura batjocurii de lege e de-a dreptul încurajată. E chiar cool să te lauzi la tovarășii tăi golani că i-ai smuls chipiul din cap agentului, că i-ai luat neamul și morții în portbagaj, că ai făcut circ și, la final, te-a scos avocatul pe o chestiune de procedură. Sau că ți-a dat cu suspendare și gata, în cel mai rău caz. Din rîndul unor asemenea trepanați se aleg animalele care, fără teamă de lege, iau polițiști pe capotă și sub roți, pentru că agenților le este teamă să facă uz de armă. În Statele Unite, dacă suspectul încerca doar să plece de pe loc atunci cînd polițistul îi spunea să stea, un 9×19 mm între felinarele șoferului ar fi încheiat rapid seara, iar polițistul s-ar fi dus acasă, la copiii lui și la soție. Și suspectul pleca la morgă, într-un sac de plastic cu fermoar. Dar nu la noi, unde legea prevede că doar mamele de polițiști trebuie să plîngă, în timp ce neamurile de infractori se pot înscrie cu pachet la zilele de vizită, în așteptarea liberării pentru bună purtare.

Nu vreau să înțelegeți că îmi doresc ca România să devină Vestul sălbatic, iar polițiștii să se transforme în John Wayne… Uzul de armă este o măsură extremă, care trebuie pusă în practică doar în situații excepționale. Dar cînd aceste circumstanțe extraordinare apar, agenții noștri nu trebuie să fie timorați de consecințele pe care tot ei le-ar suferi pentru că aplică legea. Chiar și dacă trag doar în cauciucuri, nu în șofer.

Să-i fie țărîna ușoară agentului Gheorghe Ionescu, polițist căzut la datorie, din tragedia căruia sper ca legiuitorii noștri să fi înțeles că trebuie să schimbe ceva!

(sursa foto: libertatea.ro)