Tag Archives: show

Cannibal Corpse | Iubirea a fost în aer la Arenele Romane

Romantic iremediabil, așa cum mă știți, n-am putut sta acasă știind că martalogii death-ului brutal și tehnic de peste Ocean au poposit în localitate cu planuri de spectacol – deși mă așteptam ca oleacă mai mulți metaliști să onoreze cu prezența unul dintre cele mai mari evenimente roackerești din România anului 2015. Dacă te iei după pagina oficială a evenimentului, vreo 800 de metaliști și-au dat check-in la concert. Luați la bani mărunți, însă, vreo 200 dintre ăștia s-ar alege cu un mare absent în catalogul de grozăvii și cu nota la purtare scăzută. Însă iubirea chiar a plutit în atmosferă pentru cei și cele care au călcat pragul Arenelor în seara de 24 iulie – am văzut cupluri ținîndu-se de lăbuță, copilași cu plete (semn că niște oameni s-au iubit în prealabil) și chiar gagici în țoale de Bamboo care se unduiau grațios pe răcnetele monstruoase ale lui Fisher a.k.a. Corpsegrinder. Un pletos înalt și lat cît o budă de la țară, dar cu priză incredibilă la gagicăret! Vă arăt dovada ceva mai jos.

Going to Cannibal Corpse like a boss...
Going to Cannibal Corpse like a boss…

Primele semne că ne aștepta o seară sub semnul iubirii și al sentimentelor gingașe au apărut chiar pe cînd ieșeam pe ușa casei, în companie de două bunăciuni printre care mă simt obligat să menționez că se număra și Claudia, a.k.a. Klava, a.k.a. Pisica fotografă – de data asta doar cu camera de pe telefon, că mergeam să ne destrăbălăm. Din păcate, n-am putut să le fac o poză mecanicilor de la întreținerea liftului care bormașinizau destoinic chiar lîngă ușa mea în clipa cînd părăseam incinta și prin mintea cărora s-au derulat în 5 secunde un catralion de scenarii. Le-am citit asta în ochi… Și culmea e că m-au recunoscut de la televizor, că s-au oferit imediat să-mi vîndă un pont pentru emisiune! Deci gradul meu de TRV pe scala telespectatorilor bărbați cu studii medii din mediul urban și cu obiceiuri de consum conservatoare (că aveau o conservă goală de pate, de aci am dedus) a crescut într-o clipă cît într-o lună, cel puțin din partea băieților care mi-au zis cu glas tremurînd că instalează ascensoare din 1983 și așa ceva încă… Dar să revenim la oile noastre sculate din morți!

Epileptic Outbreak – o trupă ca o mică regie autonomă

Fidel misiunii mele de a boschetări o bere-două înainte de orice concert – ca să nu uit ce gust are hameiul înainte să mă expun la Ciuc from Hell – am ascultat primele două piese Epileptic Outbreak pe o bancă în afara complexului, supravegheat de privirile pline cu reproșuri negrăite din partea Pisicii. Brutalitatea care se revărsa din boxe mi-a stîrnit curiozitatea în așa măsură, că am luat Pisica de-o gheruță și am dus-o să văd minunăția. Frățioare, erau șapte pe scenă cînd am intrat eu, după care au rămas doar șase și am văzut că doi dintre ei erau vocaliști. Cum nu-i știu personal și nici după nume, le-am atribuit rapid în cap cîte o poreclă: pe vocalul cu păr mai mare și barbă l-am denumit Caveman, iar pe colegul lui cu șapca pusă de-a-ndoaselea l-am branduit instantaneu Vanilla Ice. Băgau destul de mișto băieții, dar au simțit nevoia să mai cheme întăriri – un al treilea vocal, botezat păgînește tot de mine Hipsterul, că mi-a scăpat numele lui din buletin. Păi bine, măi ficiori, eu caut ca nebunul un vocalist de șase luni încoace și voi o dați cu trei? Că numai la primărie și la întreprinderile de stat angajează trei oameni ca să facă treaba unuia singur.

Epileptic Outbreak live la Arenele Romane, 24 iulie 2015
Epileptic Outbreak live la Arenele Romane, 24 iulie 2015

 

Dar, dincolo de miștourile mele inevitabile, băieții ăștia cu excedent de personal în trupă mi s-au părut ascultabili. Am remarcat în special chitaristul lor solo, care mi s-a părut pus pe fapte mari și care oricum sărea în evidență cu zongora lui cît un țambal, că avea vreo 75 de corzi și era vopsită în culorile unui șarpe veninos gata să atace. Însă ce n-am prea reținut eu de la simpaticii ăștia – care dacă își pun tricouri la fel pot trece drept o echipă de fotbal în sală – au fost niște linii melodice. Hai să zic că poate o fi din cauza primei audiții, dar sper ca după următorul lor concert să-mi rămînă totuși ceva în cap de la dînșii. Iar aici nu mă refer la un tîrnăcop, înțelegeți…

L.O.S.T. și Cannibal Corpse, mesagerii dragostei

Acuma, pe bune, ce să poți zice despre niște veterani care-și fac meseria la meserie? Și pe care i-ai mai văzut prin concerte – în formula actuală și prin alte combinații – încă de prin anii 90… Despre L.O.S.T. vorbesc aici, o trupă care și-a cîștigat pe drept locul pe afiș la Cannibal Corpse, de la care am avut așteptări mari și care, nici de data asta, nu m-a dezamăgit. Băi băieți, păi mă dezamăgiți pe partea ailaltă, că nu-mi dați motiv de caterincă! Eu ce mai scriu aci? Că doar nu-s PR-ul vostru… Voi nu dați o fasolă, nu arătați semnul Aurei către public? Ca să fie adevărul spus pînă la capăt, o mare parte din show-ul lor i-am urmărit din backstage, că m-au înghesuit niște prieteni dotați cu beri și cu o fată verde care azi face 23 de anișori, în cinstea căreia și în cinstea cărora am închinat una rece și încă una rece și încă una rece și cam de pe acolo am pierdut oleacă șirul berilor. Noroc că erau mici.

L.O.S.T. live la Arenele Romane, 24 iulie 2015
L.O.S.T. live la Arenele Romane, 24 iulie 2015

Ei, și-au apărut sfîrtecătorii de leșuri pe care i-am așteptat de prin liceu (și pe care i-am cam ratat tura trecută), moment în care de prin munți au început să coboare metaliștii transhumanți, de prin subsoluri au scos timid scăfîrliile nește zombalăi și doi psihopați cu mască de schi au ieșit cu drujbele la socializat. Despre muzică n-ar fi multe de spus, băieții și-au interpretat hiturile promise, au aruncat pe masă și un bis, Corpsegrinder a făcut poante și miștouri cum îl bănuiam că va face, rockerimea a sărit, sunetul a picat preț de o secundă (probabil că inginerul de sunet a fost distras vremelnic de un zombalău recalcitrant) și în rest treaba a mers ca unsă. OK, vorbeau rockerii că un tembel a sărit cu pumnii la un agent BGS, dar eu n-am fost pe fază, n-am văzut, deci nu vă pot confirma incidentul.

Romance @Cannibal Corpse
Romance @Cannibal Corpse

Și cum să fiu atent la altceva, cînd Cannibal Corpse era pe scenă? M-am holbat ca flămîndul la praznic cum le zburau ghearele pe instrumente lui Rob și lui Pat. Bine că nu era un echipaj de la rutieră pe acolo, că sigur încasau o amendă pentru depășirea vitezei legale. Și, fără glumă, am văzut o grămadă de cupluri care se îmbrățișau și se pupau pe Stripped, Raped and Strangled, ceea ce îmi sugerează că unii metaliști au acasă o viață extrem de interesantă. Au fost geniale două gagici de lîngă standul cu nachos – nu le-am făcut poză, m-am temut să nu par penibil – fete care se unduiau ca lanurile braziliene de trestie bătute de briza Atlanticului, erau îmbrăcate ca de Bamboo, dar se citea pe chipul lor ce fericite-s că ascultă Cannibal Corpse. Douăzeci de anișori aveau, iar faza asta mi-a sporit încrederea în noua generație de metaliști undercover.

După 20 de ani: doi muschetari și un boschetar
După 20 de ani: doi muschetari și un boschetar

Într-o notă extrem de personală, m-a bucurat să dau nas în nas cu doi metaliști vasluieni, pe care nu-i mai văzusem de 20 de ani și pe care abia i-am recunoscut. Ștefan și Barbi, foști membri ai trupelor legendare Groaza și Osînda, cei mai brutali fani Cannibal Corpse din Vasluiul anilor 90, azi metamofozați în corporatiști apretați, dar care n-au renunțat la vechile obiceiuri. Barbi s-a remarcat prin faptul că a luat bilet de patru ori la Ace Ventura doar ca să vadă cele 20 de secunde de Hammer Smashed Face din film (cică s-ar numi cameo). După care a ieșit. Același Barbi nu știu cum a făcut, dar a mai întinerit de cînd nu ne-am văzut, că pare mai puștan decît era în liceu – deci am motive solide să-l suspectez că e vampir. No, și ce? Unde-s adunați 500 de zombalăi o fi loc și de un Dracula…

Recapitulare

Am făcut o mică investigație printre roackerii mei ca să aflu de ce naiba n-au venit mai mulți la Cannibal Corpse. Rezultatele-s așa: unul uitase și s-a antamat să filmeze nu știu ce cumătrie, altul era de serviciu, altul a rămas fără bani că i s-a stricat mașina, altul i-a promis femeii că o duce în Vamă, alții aveau un city-break programat de cînd hăul și n-au vrut să renunțe și, în fine, alții i-au mai văzut pe afară și au zis pas. No, păcat, nici nu știu ce au pierdut. OK, au avut de pierdut și berea aia Ciuc la 7 lei halba – care, de data asta, parcă n-a fost chiar atît de nașpa. Ori au scos ediția jubiliară Cannibal Corpse, de teama lui Fisher, ori m-am învățat eu cu greul, ori pauza de două săptămîni fără Ciuc m-a făcut mai tolerant, ori canicula de peste zi mi-a mai coborît nivelul pretențiilor… Juriul încă nu s-a decis. N-a fost coadă la bude, că n-avea cine s-o facă, dar băieții au stat iarăși fără chiuvete (bleh). În fine, eu am permanent șervețele umede la mine și sper că tot așa au avut și au folosit toți roackerii cu care am dat mîna. Altfel, riscăm să ducem iubirea la un alt nivel… La capitolul catering, am înfulecat ca doi balauri un langoș sărat care s-a lipit numai bine peste gaura lăsată în mucoasa gastrică de berile consumate în formă continuată – dar și turta aia tot șapte lei a fost, adică banii pe două zile pentru o familie din lumea a treia. A trecut clasa, dar dacă țineți la siluetă mai bine îndurați…

Kill or Become, vă jur!
Kill or Become, vă jur!

În fine, totul a fost în parametri și în paralitri, mai puțin publicul. Ăsta din urmă a corespuns doar calitativ, nu și cantitativ. Ceea ce e chiar mare păcat, pentru că biletul a fost numai 65 de lei în presale (cît o jumătate de seară în Fabrica), spectacolul a ieșit mișto de tot și trupa asta greuceană nu știu dacă mai vine prea curînd pe la noi. Mai ales dacă pleacă acum cu amintirea unui public de scenă mică pe la nu știu ce festival din fosta Yugoslavie… Încă una-două faze dintr-astea și după aia ne trezim că am revenit la situația din anii 90, cînd trebuia să mergi la unguri ca să vezi trupele mari, care pe la noi nu veneau nici picate cu ceară.

Mulțumirile mele sincere companiei Phoenix Entertainment pentru ocazia de a evalua acest eveniment!

Smartphone de metalist | Marshall lansează telefonul dedicat melomanilor

Ați citit bine, iubitori de metale! Legendarul producător al amplificatoarelor Marshall, cele care fac posibilă muzica noastră iubită și brutală, se lansează pe piața telefoanelor inteligente – la un mod cît se poate de inteligent. Compania britanică a anunțat că pregătește aparatul intitulat – cum altfel – the London, instrument creat în jurul muzicii din el și nicidecum cu gîndul la alte năzbîtii cu blingăreală care i-ar putea cuceri poate pe fanii lui Smiley. Aparatul ar urma să ajungă pe piață, implicit în mîinile încornorate și înzorzonate ale metaliștilor, după 21 august 2015.

The London by Marshall
The London by Marshall (theverge.com)

Cine iubește rockul se va îndrăgosti la prima vedere de aparatul ce pare creat cu intenția de a deveni un accesoriu indispensabil, pe lîngă pentagrame, cruci și pandantive cu Mjolnir. Încă n-am avut bucuria să-l înșfac – ar fi fost o treabă – dar aspectul te cucerește din prima. Designul amintește de amplificatoarele al căror chip simbolizează rebeliunea muzicală, dar și sunetul profesionist la orice concert – underground sau mainstream. Rotița laterală aurită (hmmm, putea fi argintată…) controlează volumul și-ți lasă impresia că ai un potențiometru analog sub deget. Aparatul mai vine accesorizat cu o pereche de căști Marshall, pentru ca roackerii utilizatori să-și poată asculta muzica din telefon la cel mai înalt nivel de fidelitate. Vis, ce mai! Unde mai pui că dispozitivul are două ieșiri de jack pentru ca doi metaliști să se poată bucura simultan de aceeași melodie, fără să fie nevoiți să cumpere splittere sau, și mai rău, să stea fiecare cu o cască într-o ureche. Ați pățit și voi, nu? E ca și cum ai împărți o ciorbă folosind aceeași lingură…

Marshall Smartphone - the London
Marshall Smartphone – the London (theverge.com)

Softul telefonului are, cum era și normal, o sumedenie de aplicații pentru muzică. În primul și în primul rînd merită menționat butonul M, o scurtătură care te duce direct la folderele cu supărăciunile salvate în memoria aparatului sau în cardul micro-SD pe care-l poți adăuga opțional. Controlul sunetului este asigurat de un egalizator manual cu o grămadă de parametri, că aproape-ți vine să chemi în ajutor un sunetist profesionist ca să ți-l deslușească. Cireașa de pe tort, în opinia mea, este însă posibilitatea sugerată de creatori ca aparatul să găzduiască și o aplicație pentru procesat chitara. N-ar fi imposibil, pentru că drăcovenia inteligentă de la Marshall rulează pe Android, un sistem de operare prietenos cu asemenea giumbușlucuri destinate chitariștilor și care n-ar avea nici un motiv să-mi refuze tocmai mie un asemenea hatîr. Cu siguranță aparatul are deja o aplicație de DJ, pentru prietenii tăi bumțăriști, ca să-i momești pas cu pas către lumea metalului – sau pentru tine, dacă ai în plan să-ți faci o trupă de industrial sau de aggro-tech și alte minuni d-astea care în general pe mine mă cam lasă rece.

Marhsall Smartphone DJ App (theverge.com)
Marhsall Smartphone DJ App (theverge.com)

Luați și citiți aici specificațiile tehnice complete ale aparatului. Înainte să vă apucați prea tare de salivat după el, țineți cont că prețul preconizat de vînzare este de 590 de dolarieni americani, ceea ce înseamnă că la noi o să ajungă probabil cu un bonus de 60% pus capac de dealeri și de intermediari, așa cum e obiceiul pămîntului. Așa că primul tovarăș de-al vostru care-l afișează trebuie să dea bere la toată gașca!

 

VIDEO Exclusiv | Akral Necrosis repetă de zor cu noii membri, înainte de turneu

Blackerii de la Akral Necrosis au dat metalul jos din pod și s-au apucat să facă mega-haos în sala de repetiție alături de noii membri ai formației, chitaristul Andrei și tobarul Traian. Aterizați de nici un an în line-up, băieții s-au prins repede cum merge treaba și s-au integrat rapid în componență. Vă puteți convinge și singuri de performanțele noilor instrumentiști din clipul de mai jos – imagine și montaj by Claudia, a.k.a. Klava, a.k.a. Pisica.

Înființată în 2006, trupa Akral Necrosis a devenit celebră în primă fază pentru piesa Slay the Whore, o melodie care încă îi bîntuie pe metaliștii bucureșteni. Cel de-al doilea hit al blackerilor, Pandemic Dominion, a trecut însă repede pe primul loc în preferințele multor fani, printre care și subsemnatul. După o lungă perioadă de activitate ceva mai discretă, formația va părăsi bîrlogul din Capitală și va porni într-un turneu prin Ucraina, Bulgaria și, ultima pe listă cu voia dumneavoastră, România.

akral tour