Tag Archives: satan

Eu, Satan și-o umbrelă prin Chișinău

umbrela 2Am trecut și eu Prutul oleacă zilele astea cu niscai treabă în Republica Moldova și, înainte să îmi dau seama, a venit toamna cu ploaie și frig. Uraaaa, am urlat în interior cu bojocii unui întreg regiment din Armata Roșie trimis la asalt cu pieptul gol, fără pușcă și cu cinci cartușe regulamentare în buzunar. Motiv mai mare de bucurie decît ploaia pentru un romantic incurabil ca mine greu se găsește, că doară cine mă cunoaște e la curent cu pasiunea mea pentru plimbările sub umbrelă cu black metal în căști. Acuma, căști am la mine cam tot timpul, precum și sătăneala necesară, dar umbrelă ciuciu. Dar ce-i o simplă provocare pentru un rezolvator de probleme cu patalama? Și-am sărit pe-o pereche de ciocate cu direcția spre magazinul unde ar trebui să am deja statuie pentru contribuțiile zilnice deloc de neglijat.

„Bună ziua, tanti! Aveți umbrele?” – Drept răspuns, cucoana în negru (cum altfel?) doar ridică o aripă cam pe la ora mea 11, asemenea unei milițience nord-coreene de dirijează traficul clasei muncitoare către cantinele proletare, și nici nu schițează vreun semn că ar dori să comunice pre limba lui Grigore Vieru sau pre cea a lui Pușkin cu mine. Ceea ce e păcat, că io și magazinul taman pe Pușkin ne găseam atunci. Taci așe, îmi zic către eul liric interior, că nu-i panică în ce chip vine informația. Important e corectă să fie. O las pe micuța Kim, avansez în profunzime, verticalizez, bag un tiki-taka și – tadaaaaa – iaca standul de umbrele. Ș-apoi ține-te dezamăgire.

Umbreluțe roz, cu volănașe, cu inimioare, cu iepurași, cu pisicuțe torcătoare și cu bebeluși – doar umbrele d-alea erau. Ai di pentagrama mea, zic… No, păi cu muma ciorilor să ascult io răcnete satanice sub o umbreluță-curcubeu? N-am io nimica împotriva homosexualilor, dar nici n-aș vrea să transmit mesaje eronate în direcția lor, că-s singur și departe de casă, nu prea are cine-mi păzi spatele. Între timp, mai apare un nene cu față de GB-ist simpatic – așa sînt alintați pe aici KGB-iștii, în caz că nu e destul de intuitiv diminutivul ca o prescurtare de acronim. Că doar nu era să fie un britanic, v-ați pierdut mințile?

„Ian uiti, astea-s di fimei, aistea-s di copchii. Cît or costa?” se miră cetățeanul surprinzător de românofon și de sociabil. Drept e că atunci am remarcat și eu că apărătoarele de stropi cerești erau pe două dimensiuni – unele mai mici și altele mai mari – dar din praștie etichetă. Scotocesc, mă sucesc, mă holbez pînă nea GB dă abandon și pleacă spre alte etaje, cu umbrele ceva mai masculine. Între timp, descopăr că modelele de femei costă 68 de lei bucata. Alea mari și cam prea colorate. No, zic, păi hai să caut una de copii care să mi se potrivească personalității în proces de imaturizare permanentă. Înșfac eu una mai mică, albastră cu mașinuțe zîmbitoare și țicnal anexat, o duc la casă, o plătesc și mă scurmă curiozitatea să văd cît costă.

Aproape dublu față de aia mare.

După care mi-am amintit că prima știre auzită la radio cînd am venit în Moldova era despre faptul că vitejii cetățeni ai acestei țări nu mai fac copii. Păi da, prieteni! Cu prețurile astea, cine mai are chef?

umbrela 1

Eroul copilăriei mele revine…

Am avut ghinionul să învăț a citi de pe cînd eram foarte-foarte-foarte mic. Spun ghinion pentru că știința de carte exagerată pe alocuri mi-a adus ulterior doar necazuri, mai ales în mediile conduse de mediocri. În fine, nu vreau să mă laud ce copil precoce am fost, mai ales că acum mi se cam reproșează că am rămas un copil întîrziat care bate-n 40, însă una dintre primele cărți pe care le-am citit a fost Ursulețul Winnie. Am găsit volumul citit și răscitit printr-o bibliotecă a bunicilor de la țară, iar cartea se bucurase de atîta succes acolo, la Mălușteni-Vaslui, încît nici coperți nu mai avea. De fapt, lipseau chiar și primele pagini, așa că întreaga istorie a lui Winnie, a măgărușului IOR (am scris cu majuscule ca să evit confuziile) și a purcelușului Guiț (în traducerea noastră socialistă de atunci) e un exordium ex abrupto. Și are un final în coadă de pește, în sensul că pentru mine povestea nu se termina niciodată. Motiv pentru care, de cîte ori vedeam că istoria se isprăveşte fără vreun sens, o luam de la capăt, ca să o înțeleg prin mijloace deductive – fix după metoda prin care înțeleg că a fost depistat și bosonul Higgs!

Dar lipsa paginilor mi-a creat probleme nebănuite, în sensul că n-am avut niciodată ocazia să citesc o prezentare a personajelor și a intrigii. Poate că în paginile alea lipsă copiii ca mine erau informați că Winnie se închină Necuratului, așa cum se vede clar din imaginile de mai sus. Cine știe cîți micuți au mai fost ademeniți să intre pe neștiute într-o sectă adoratoare de Baphomet? Oare comunismul inuman a ordonat în mod intenționat cenzurarea paginilor în care era prezentat adevărul despre diabolicul Winnie? Iar absența unui deznodămînt a fost doar un mod de a mă face să recitesc paginile blestemate și să mă expun din nou influențelor diabolice? Întrebările astea mă frămîntă și acum…

Lasă că mă duc eu la Dark Funeral și la Mayhem să-i întreb!