Tag Archives: recenzii

Ce zic artiștii despre “reconfigurarea” festivalului “I Am the Rocker”

A curs cerneală digitală îndoită cu sînge de orc de vineri, 3 iulie, cînd Phoenix Entertainment a aruncat prosopul și a admis că festivalul cel mai așteptat și cel mai titrat din România anului 2015 nu va mai avea loc în formula promovată inițial. Fără prea multe comentarii, am trecut în revistă reacțiile unora dintre cele mai importante formații care ar fi trebuit să apară în concert pe 4 și pe 5 iulie, la cea dintîi ediție a festivalului care n-a mai fost să fie.

Carcass – vitriol și spume cu autor neidentificat

Pe pagina de Facebook a formației britanice apare mesajul de mai jos, scris într-un ton destul de iritat. “Festivalul nu este reconfigurat, cele mai multe trupe au fost ANULATE. Nu putem vorbi pentru celelalte formații, dar noi și Mayhem încă nu am primit bilete de avion, avans sau informații despre producție ieri (înainte ca trupa Carcass să fie nevoită să plece ca să susțină un spectacol cu tot ce trebuie). Motivul pentru anularea noastră FORȚATĂ? Vînzările slabe de bilete, noi știm de 750 – faceți și singuri calculele. Ne cerem scuze prietenilor noștri români, sperăm să ne vedem altădată.” Astfel sună anunțul publicat pe contul formației, dar pe care nu-l semnează nimeni.

Carcass - reacție vitriolică
Carcass – reacție vitriolică

 

Mayhem – reacție moderată, comentatori competenți

Blackerii de la Mayhem au anunțat pe Facebook anularea recitalului din România, fără să ofere prea multe detalii. Norvegienii au dat share comunicatului semnat de Dream Theater și le-au cerut scuze fanilor care au mai așteptat cel puțin o dată să-i vadă și au fost dezamăgiți. La secțiunea comentarii, în schimb, și-a făcut apariția un personaj plin de sfaturi, cunoscut lumii underground mai ales prin succesul festivalului de infern Metalhead Meeting 2015, care, e adevărat, s-a ținut, în ciuda condițiilor demne de piesa Furnace Funeral a trupei Bloodbath, formație-headliner în penultima zi de eveniment pe ciment incandescent și praf enervant de sufocant. Gata aliterațiile cu rimele interne, continuăm!

Mayhem, reacție moderată
Mayhem, reacție moderată

 

Kempes – bir cu fugiții în ultimul moment

Citiți și singuri, că e-n românește… Despre ce mișto a fost faza, am mai scris deja în alt articol.

Kempes s-a retras din concert printr-un anunț pe Facebook
Kempes s-a retras din concert printr-un anunț pe Facebook

Kamelot au luat citricele acre și au pus-o de-o tequila

Dacă tot s-au pornit încoace, floridienii (licența mea) n-au mai făcut cale întoarsă și au venit să cinstească o citirică pe plaiuri mioritice. Pe unul dintre băieți sînt aproape sigur că l-am identificat ieri la prohodul festivalului de la Silver Church, însă toți ceilalți cu siguranță au publicat pe Facebook poza de mai jos. Comentariul sună cam așa în românește: “Deocamdată ne simțim minunat în București. Am auzit de problemele cu producția anunțate ieri, dar am decis să venim oricum, să vedem orașul și să ne cunoaștem fanii. Fiți pe fază, urmează un anunț despre un spectacol Kamelot în România.”

Cei de la Kamelot fac haz de necaz în România
Cei de la Kamelot fac haz de necaz în România

 

Arkona – anunț scurt și la obiect

Păgînienii din Maica Rusie au fost profi, au anunțat schimbarea de dată și de locație printr-un scurt mesaj pe Facebook. Metaliștii de la Răsărit îi invită pe fani la Silver Church, pe 4 iulie, adică de ziua SUA, și îi trimit la site-ul promoterului pentru detalii, fără alte comentarii. Mă rog, în afară de comentariul polonezului care le urează rușilor toate cele bune pe limba lui.

Arkona - scurt și la obiect
Arkona – scurt și la obiect

 

Myrath încă n-au schimbat calendarul

Iaca, uitați-vă singuri pe pagina lor oficială! Dacă n-au schimbat pînă acum, probabil că nici nu o să mai schimbe – poate măcar să-și corecteze singuri greșeala de ortografie, că altfel chem poliția gramaticii de la ei, de-acolo, să le dea amendă. În rest, Myrath anunță un alt posibil concert la noi, în patria micilor și a miticilor.

Myrath promit un alt spectacol în România pe 31 iulie
Myrath promit un alt spectacol în România pe 31 iulie

 

Dream Theater – anunț elegant și profesionist

Dacă n-ați citit pînă acum comunicatul headlinerului, puteți să-l găsiți pe pagina de Facebook a trupei Dream Theater. În linii mari, e același comunicat cu cel publicat în română pe pagina Phoenix Entertainment. Iaca și un print-screen mai jos, pentru conformitate.

Dream Theater, anunț oficial
Dream Theater, anunț oficial

Astea-s reacțiile trupelor în primele 24 de ore de la anunțul că festivalul “I Am the Rocker” nu se va mai ține așa cum era planificat. Urmează, oricum, un weekend de concerte gratuite cu titlul de bonus pentru deținătorii de invitații și de bilete, care vor putea ulterior să opteze pentru returnarea banilor sau pentru acces la alte patru spectacole organizate de Phoenix Entertainment.

Ghidul chitaristului rătăcitor prin magazinele de instrumente

Ați avut vreodată senzația că sînteți rudele sărace de la țară venite în vizită la mătușa cu bani de la Capitală? Nu e neapărat să proveniți de la coada vacii și nici măcar din mediul rural ca să vă încerce acel sentiment că aveți cizmele murdare de noroi, glod sub unghii și nădragii pătați, că vă put picioarele și că vorbiți cu accent de la țară amestecat cu damf de ceapă și țuică de cazan într-o societate de dame simandicoase, că vă săgetează priviri de cianură ca atunci cînd ați păși cu stîrlicii tăvăliți prin glod pe niște persane care au costat cît neam din neamul vostru nu o să cîștige vreodată și că, dacă atingeți vreun odor de prin palatul de cleștar unde sînteți doar tolerați din obligație, sigur o să-l stricați sau o să-l contaminați cu microorganisme numai de țărani purtate. Ca să vă simțiți ultima găină din GOSTAT, nu trebuie să vă faceți mutație în localitatea Flămînzi, din județul Botoșani, iar după un stagiu de un cincinal pe ogor să reveniți printre călcătorii de asfalt: e suficient să treceți pragul unor anumite magazine de instrumente muzicale din Capitală. Pasiunea mea pentru rock și metal mi-a sărăcit deja neamul cu o sumă suficientă pentru o mașină circulabilă la mîna a doua, dar asta nu mă scutește, în anumite magazine, de senzația că-s un boiernaș de provincie care a întîrziat cu peșcheșul la marii dregători atunci cînd încerc să intru în vorbă cu auguștii păzitori ai comorilor din templul Caliopei… Iată cîteva pățanii recente și, ca să nu par hater, nu o să dau deocamdată numele firmelor. Și tot pentru că nu-s hater, o să vă zic și de două magazine unde staff-ul s-a purtat exemplar cu mine de fiecare dată.

BC Rich Beast
BC Rich Beast

Așa nu!

Magazinul 1 – era vara lui 2014, în centrul Capitalei, zonă de lux, iar un BC Rich Beast atîrnă apetisant în vitrină. Prin celebrii deja ani 90, aveam fantezii cu chitara asta mai des decît aveam cu Jenna Jameson. Acum, la 20 și ceva de ani de cînd făceam foamea pe la festivaluri și salivam după instrumentele rockerilor mai înstăriți, am constatat că mă ține buzunarul să îmi permit și eu un BC Rich numai al meu, așa că îndrăznesc să intru. Un cumătru la vreo 45-50 de primăveri se autosesizează de existența mea mizeră după cîteva minute în care mă holbam ca flămîndu-n galantar la instrumente și mă abordează cu grația unui măcelar la prima întîlnire cu vițelul de tăiat.

– Da, domnu’, ce putem face pentru dumneavoastră?

– Uite, vreau și eu să probez BC Rich-ul ăsta satanic și brutal pe care mi-l doresc din adolescență.

– Eeeei, BC Rich! Nu vrei matale uite colea un Les Paul cu chip lăutăresc care sună cristal?

– Da, n-arată rău, dar vreau să vedem BC Rich-ul, că nu costă decît un sfert din prețul lui Les Paul și eu de atîta am bani.

– Hai, totuși, să probezi Les Paul-ul, măcar să vezi cum se simte!

Sigur, să-i fac hatîrul jupînului, că doar a lui e prăvălia. Probez Les Paul-ul.

Gibson Les Paul
Gibson Les Paul

– Cum e? Ha? Nu-i așa că se aude meserie?

– Da, zic printre dinți, sculă de chitară, n-am ce zice, dar acum să o vedem pe aia a mea din vis!

– Face 2500 de euro?

– I-o face, dar nu-i am! Hai să probez și BC Rich-ul, pe ăla mi-l permit, că poate-l și cumpăr azi cu banii jos!

– Mai na, totuși, un Les Paul!

Dacă te prinde un nebun la înghesuială, zici ca el pînă te lasă în pace. Înțelepciune de moldovean trăit multă vreme printre străini. Îl probez și pe ăla.

– La 2000 de euro, e pomană. Ce zici?

– Senzațional, dar nu-mi trebuie. Nene, matale pricepi că eu vreau să probez un BC Rich, că e visul meu din liceu să pun mîna pe chitara asta înainte să crăp?

– Ia-ți-l, dar n-o să-ți placă, zice deținătorul adevărului despre BC Rich cu un oftat de dezamăgire că n-a reușit să educe un țăran. Se îndură, mi-l dă să-l probez de parcă mi-ar fi făcut o pomană, îl las la loc în galantarul cu chitare și plec jurînd că n-o să-l iau nici dacă mi-l dă pe degeaba.

Magazinul 2 – tot central, tot zonă frumoasă, ditai șandramaua, iarna lui 2014. Văzusem la ei pe site niște Jackson-uri care îmi stîrneau fanteziile cele mai fierbinți de vedetă rock. Ai Jackson, deci contezi, asta e filosofia metalistă! Cu contul proaspăt alimentat de contabilitate, îmi iau inima în dinți și intru. Niște rockozauri de vreo 25 de ani shredderesc la cîte o chitară de zici că-i așteaptă la Wacken în următorul sfert de oră, vreo doi alții se plimbă cu expresia amicală a unui SS-Sturmbannführer aflat în inspecție printre barăcile de la Auschwitz, eu mă simt ca un intrus și ca un englez la New York în țoalele mele de contabil CAP picat printre pletoși cu tricouri TRVE și mă cam timorez după primii cinci pași. Dar îmi rememorez pe loc adolescența black metal petrecută pe scenele patriei și adun suficient curaj încît să avansez către secțiunea cu Jackson-uri.

– Hîhîm! Bună ziua… Uite, vreau și eu să văd Warrior-ul ăla din perete, dacă-l aveți și cu Floyd Rose.

– Mda. Nu-l avem cu Floyd Rose. (privire de protoiereu la care a venit un popă debutant cu prea puțină șpagă ca să fie vrednic de o parohie)

Jackson Kelly
Jackson Kelly

– Atunci un Randy Rhoads, poate?

– Da, din ăla avem – dă ochii peste cap de parcă i-aș fi aflat PIN-ul de la cardul pentru leafă și parola de la site-ul porno preferat.

– Dacă s-ar putea, aș vrea să-l probez, mai îngaim eu, aproape rușinat că-s pe cale să las un salariu de-al maică-mii în magazinul lor, ca să-mi îndeplinesc un vis din adolescență.

Cu ochii dați peste cap și cu mimica entuziastă pe care o avea și fosta mea nevastă atunci cînd îi propuneam să curețe cartofi, îmi dă un Randy pe mînă. Mă pun pe un scaun incomod ca starea mea sufletească din acel moment și încep să probez instrumentul, constat că mi-e greu să-l țin pe genunchi, să cer un strap deja mi-era teamă, ce să fac, ce să fac… Îndrăznesc să glăsui:

– Cu asta nu mă înțeleg. Poți să-mi dai un Kelly? Cu Floyd, evident…

Mi-l aduce și dispare după un colț ca să-și dea coate cu un alt rockozaur, despre care estimez rapid că era cel mult în grupa mijlocie pe cînd Eternal Mourning evolua pe scena de la Top T, în 1996. Chitara e acordată și dezacordată în aceași timp, în sensul că e cu vreun semiton mai jos decît acordajul standard, însă nici o coardă nu e, de fapt, pe notă – sau pe bemol, mai exact. O acordez tot eu, o probez, anunț verdictul!

– O iau. Puneți-o în gig bag și hai s-o achit!

– Păi n-are gig bag.

– Și pe site de ce zice că are?

– Nu mai avem. Le-am terminat. Cumpără lumea Kelly multe zilele astea.

– E iarnă, prietene, ninge, cum vrei să plec cu chitara de aici?

– Poate într-un hard case…. (către un coleg) Mai avem hard case de Kelly? (către mine) Da, mai avem. 500 de lei!

Tac, invoc zeii din Asgard să-mi dea putere ca să nu ucid pe nimeni, plătesc, adun chitara în cutie, dar nu ajung nici în stradă cu ea că se rupe mînerul de la hard case. Spre marele meu bulan că s-a rupt cît încă eram în magazin – pentru că mi l-au schimbat pe loc fără comentarii. Dacă se rupea în stradă, tare mi-e că așa rămîneam cu el așa, pocinog. Oricum, de la ăia nici pene nu-mi mai cumpăr, asta să fie clar.

Pedala de expresie
Pedala de expresie

Magazinul 3 – tot în centrul Bucureștiului, vara lui 2015. Am nevoie de o pedală de expresie pentru un Digitech și, să vezi chestie, nu mai știu de unde cumpărasem efectul prin 2012. Tanti Roza la rockeri se numește Floyd Roza! O iau la pas pe acolo pe unde știam că era prăvălia și văd o firmă care parcă aducea cu aia de unde-mi luasem procesorul. Cioc-cioc, hai să intrăm – mă întîmpină un puștiulică de vreo 20 de anișori care pare de treabă, dar nicidecum pregătit să-mi facă față.

– Salut, o pedală de expresie ai pentru mine și pentru chitara mea?

– Păi nu aici, că aici-s clapele. Peste drum, unde ținem chitarele, acolo mergeți să întrebați.

Profit de faptul că mi s-a oferit și răspunsul la întrebarea “De ce a trecut Ursu strada?” și traversez la chitare. Acolo, un nene în puloveraș gri supervizează un rockozaur care bagă ceva preclasic pe distorsiune la un PRS. Bagă bine, prind curaj.

– Salut, uite, mi-ar trebui o pedală…

– Peste drum, la clape! 

– Păi de la clape aici m-au trimis. E pentru un Digitech de chitară.

– Da, da! La clape.

Trec strada la clape din nou, puștiul pe cît de amabil, pe atît de nepregătit, ridică din umeri și aruncă prosopul, după ce-mi prezintă vreo trei pedale de cîte 350 de lei, de care nu-i sigur că merg la procesorul meu. Plec blestemîndu-mi zilele.

Așa da!

Magazinul 4 – gard în gard cu magazinul trei. Mă uit la siglă și îndată îmi aduc aminte. De acolo luasem Digitech-ul, un butic de familie unde abia ai loc să calci de instrumente. Înăuntru, trei rockeri din trei generații diferite au treabă deja cu alți clienți, dar unul își face timp pentru mine.

– Pedală? Da, avem, dar să veniți cu efectul, ca să-i facem proba, să nu dați banii degeaba. Uite pedala, e aici, numai să ne asigurăm că-s compatibile. Costă 120 și ceva de lei.

– A, da? Așa era de simplu? Hai că vin eu zilele următoare, mersi!

– Nu plecați încă, haideți să vă arătăm o chitară Les Paul, acum ne-a venit un lot.

– Păi nu vreau să cumpăr chitară.

– Nici nu trebuie, vrem doar să ne spuneți cum vi se pare.

O iau, o zdrăngănesc, instrumentul sună brici și se simte meserie la mînă, are un action de nici nu-ți dai seama cît sînt de groase, de fapt, corzile. Pentru că-s d-alea groase.

Bravos, zic, mișto lucrare, cred că ar fi măcar o mie de euro dacă ar fi Gibson original.

– Nu e Gibson și e numai 900 de lei. Mulțumim că ați probat-o și ne bucurăm că v-a plăcut.

Ne-am strîns mîinile și ne-am despărțit cordial, așa cum e normal să meargă treburile. Iar la băieții ăștia vă asigur că o să revin  imediat ce am bani și timp, cu mare drag!

Magazinul 5 – în fine, ăsta e mai prin Rahova, dar tot un butic mic și simpatic este. Nu vă mai plictisesc cu istoriile de acolo, că i-am călcat deja pragul de prea multe ori. Cert e că personalul e amabil și răbdător, îți oferă sfaturi dacă ești mai neștiutor, îți recomandă produse dacă ești în dubii și te lasă să probezi tot ce-ți trece prin cap. Singurul meu regret față de rockerii ăștia simpatici este că, atunci cînd am cheltuit bani mai mulți pe instrumente, i-am lăsat pe la ăia cu atitudine infectă față de clienți. Dar o să remediez problema asta cu prima ocazie cînd o să mai arunc niște bani pe o chitară.

O să mă abțin să dau numele magazinelor pe care le-am lăudat, tocmai ca să nu pară că am făcut o șpagă cu ei. Dacă chiar vă interesează unde vă puteți lăsa banii pe instrumente și accesorii fără regrete, scrieți-mi un mesaj pe Facebook și vă îndrum personal.