Tag Archives: metal

Metalistul e cetățean european și are drepturi

Underground-ul românesc e plin de mituri și de legende. Multe meritate, și mai multe inventate, unele reale, altele scornite, însă toate perpetuate fără o minimă trecere prin filtrul rațiunii.  Cu voia nimănui, o să le trec eu în revistă pe unele ceva mai jos, cu riscul să fiu considerat hater. Ceea ce nu sînt, vă asigur. Haterii dau cu pietre în oricine și în orice fără să ofere soluții. Judecați și singuri dacă propunerile mele au sau nu logică. Iată miturile:

  1. Ziceți bogdaproste, sărăntocilor, că v-am adus nu știu ce trupă cu 20 de euro!

Nimic mai greșit. Prețul biletului înseamnă doar o mică fracțiune din costul unui festival pentru rockerul de rînd. Berea și hrana din meniul festivalului contribuie semnificativ la cheltuieli și la încasări, iar banii ăștia se transferă din bugetul metaliștilor în cel al evenimentului. Eu las în medie de la trei la patru sute de lei pe zi de festival, iar ăsta e în realitate prețul achitat pentru a vedea trupele. Inclusiv în București, unde nu plătesc hotel. Iar de banii ăștia mă aștept ca măcar headlinerii să stea pe scenă cel puțin o oră, nu să se care după 30 de minute fără un bis și adesea fără măcar să salute publicul. Mulți spectatori vin de la sute de kilometri ca să își aplaude idolii din liceu și nu vor să plece dezamăgiți. Amorphis și Behemoth au tratat cu mega sictir publicul din România și nu cred că își permiteau asta la un festival din occident. Una peste alta, festivalul de la noi ne costă cît cel din străinătate, am vrea să fim respectați ca acolo. Atît de trupe, cît și de organizatori. Măcar pentru faptul că efortul financiar al unui rocker român plătit cu 400 de euro salariu mediu pe economie e mai mare decît cel al unui englez, unde leafa medie e de cinci ori mai mare. Ți se pare că ne ceri prea puțin? Scumpește biletul, nu te împiedică nimeni!

  1. Pentru 20 de euro biletul nu poți avea pretenții la condiții!

Am stabilit deja că participarea la un eveniment costă cam 80 de euro pe zi – pe mine, cel puțin. Și da, metaliștii sînt învățați cu greul, dar asta nu înseamnă că trebuie să le testezi limitele fizice de anduranță. Știm că vara e cald, însă dacă tot chemi rockerii la scenă de la ora 14 ia măsuri să le ușurezi viața. Pune un furtun cu apă să se poată răcori sărmanii, lasă acces la un robinet. Așa cum organizatorii pregătesc pelerine de ploaie în caz că începe să toarne, e normal să existe amenajări pentru caniculă. Nu vrem hîrtie igienică parfumată la bude, însă vrem ca budele să nu fie încuiate și să nu se reverse, că ne-am săturat să intrăm cu bocancii prin bălți de urină. Ideal ar fi ca WC-urile să nu se găsească la 10 metri de bucătărie, așa cum a fost cazul cel puțin o dată. Dacă refuzi să te coci în suc propriu la 50 de grade pe beton încins și să înghiți praful în care, apropo, s-ar putea ascunde și niscai urme de azbest, nicidecum nu ești o divă, ci ești o ființă umană preocupată de sănătate. Știți, domnii promoteri, dacă vă mor metaliștii de azbestoză s-ar putea să nu mai aveți la cine vă zbiera nervii după festivalul următor… Cioburile de sticlă, gropile și cioatele metalice din cimentul încins nu ne fac mai TRVE, ele reprezintă pericole pentru sănătatea participanților, pentru care organizatorii ar trebui să-și asume răspunderea. Apropo, asigurați suficiente tap-uri de bere, ca să nu stau la coadă 30 de minute, în timp ce evoluează pe scenă trupa mea preferată pentru care poate că am venit de la Suceava cu trenul. Prețul mic al biletului nu ajunge pentru condiții decente? Nici o problemă, faceți biletul 100 de euro, să coste mai mult chiar decît la Brutal Assault, iar dacă nu oferiți condiții civilizate nici de banii ăștia să vedem cine ce mai alege…

Bocancii noștri după o zi de festival
Bocancii noștri după o zi de festival
  1. Stai la camping? Taci și îndură!

Total eronat! În camping îmi țin bunurile personale și mă odihnesc. Nu e hotel de cinci stele, dar lasă-mi suficient sol încît să am unde bate un cui pentru cort, pune niște dușuri și agenți de pază care să stea geană pe derbedei, nu pe mine! Nu mă trimite să dorm lîngă lada de gunoi sau în spatele budelor, serios, că n-am ucis-o pe mama să mă pedepsești în halul ăsta! Banii mei sînt tot munciți, sănătatea mea e la fel de prețioasă ca a rockerilor din hotel. Și cu siguranță nu vreau să mă trezesc că după concert mă ții la poartă o oră, pentru că așa simt nevoia mușchii cuiva care nici nu dă explicații.

  1. Am organizat un festival, sînt un martir și merit venerație!

Mă lași? Ai organizat un festival pentru că ești un om de afaceri care speră să iasă măcar pe un minim profit. Dacă te consideri un Mecena al metalului, fă intrarea moca și lasă berea la preț de magazin, iar noi îți vom ridica osanale veșnice sau vom pleca dacă nu ne place, fără să comentăm! Dar atîta vreme cît la tine o bere românească la doză costă 10 lei, adică de cinci ori prețul de en-gros, ca într-un local îngrijit din Centrul Vechi al Capitalei, pregătește-mi și mie niște condiții decente, măcar pe jumătate față de Centrul Vechi. Sau renunță la ipocrizia aia pe care am tratat-o mai sus, despre costurile mici ale concertelor, că nu o mai cred nici copiii! Festivalurile de metal nu-s niște pomene aruncate unor flămînzi, sînt servicii plătite cu bani mulți și munciți. Dacă ar fi acte de caritate,  adaosul comercial pentru produse ar fi de 100% cel mult, nu de 500%, nu ar costa micul 5 lei și sandwich-ul 20. Și, apropo, nu toți rockerii iau metroul către casă după un concert ratat, există destui pe care îi așteaptă un drum de o zi cu trenul înapoi pînă în Sighetul Marmației. Cu ce obraz le spui lor, după ce au venit atîția kilometri, că trebuie să fie mulțumiți cu ce au primit?

  1. Mă critici? Îmi vrei răul și ești inamicul mișcării!

Nicidecum, te critic pentru că sînt client și plătesc de mă usuc ca să văd cum trupele străine își bagă picioarele în el de public românesc, cu reprezentații de 30 de minute după probe de sunet de o oră unde spectatorii sînt ținuți în picioare aiurea, și pentru că sînt silit să ascult metal pe cimentul încins al unei zone industriale demolate și să trag în plămîni kile de praf în care aș paria că există și niște azbest, pentru că așa se construia în comunism. Cu azbest. Pentru că ieșirea din zona de concerte era o văgăună plină de cioburi, cu o găleată decorativă aruncată la mișto peste o groapă. Te critic pentru că aduci trupe bune din România să cînte pentru o mînă de prieteni, sub soarele incandescent de iunie, fără măcar un robinet de apă la dispoziție. Pentru că budele devin mlaștini infecte după prima zi de utilizare. Pentru că vreau ca rockerii să fie respectați măcar de cei care se pretind rockeri, dacă nu și de restul societății – ne-am învățat să fim călcați în picioare încă din anii 90, pe cînd pletoșii erau fluierați pe stradă, înjurați și chiar tunși cu japca în aplauze de cocalari fericiți. E greu să ne arătați niște respect în anul 2015, cetățene metalist? Nu uita că finanțatorul fiecărui concert este publicul plătitor de bilet și de bere și de mici cu cinci lei bucata. Tratează-l cu dispreț și rămîi cu toate astea să ți le iei acasă! Nu îți vreau răul dacă îți arăt unde ai greșit. Dacă îți voiam răul, nici nu discutam cu tine, discutam direct cu DSP, cu Garda de Mediu și cu Primăria!

Siguranța înainte de orice! Natură moartă la intrare...
Siguranța înainte de orice! Natură moartă la intrare…
  1. Nu-ți convine? Nu veni!

OK, nu-i problemă. Odată cu mine, vor lipsi și alea 300-400 de euro pe care le las în urmă la un festival. Mai convinge încă vreo sută-două de rockeri să stea acasă și să-și dea banii ăia părinților pensionari, iar apoi să văd cîte ediții mai scoți. Apropo, cine-ți face PR-ul? Că pînă și Goebbels avea mai multă eleganță. Nu anunți represalii contra celor care semnalează deficiențe. Atitudinea corectă la reclamațiile publicului plătitor este “Vă mulțumim că ne-ați sesizat această problemă, ne cerem scuze că evenimentul nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor voastre, o să încercăm să remediem toate neajunsurile pe care ni le-ați adus la cunoștință în edițiile următoare, dacă într-adevăr considerați că nu a meritat cheltuiala vă restituim banii.” În nici un caz nu-i ameninți cu interdicția la intrare pe rockerii plătitori care îndrăznesc să vorbească, doar cenzura a murit odată cu Nicolae Ceaușescu! Nu-i faci dive și sclifosiți pe cei care dau bani! Imaginează-ți că ai comandat o pizza care ți-a venit rece, plină de praf și prea tîrziu. Cum te-ai simți să te înjure operatorul de la dispecerat cînd vrei să i te plîngi? Dacă îți spun că ai o problemă, eu sper că o să iei măsuri ca să o repari, nu ca să-mi închizi gura. Ne spuneți că trupele v-au acordat cinci stele pentru organizare? Păi asta pentru că trupele au PR…  Dacă erau așa de mulțumiți artiștii de condiții, de ce nu au ieșit la un bis, de ce nu au salutat publicul? Știau cumva că o să ne jeluim și au zis că nu merităm?

  1. Și afară e la fel, nu vă mai văicăriți!

OK, la festivaluri afară n-am fost încă, deși am colindat jumătate de planetă, cu alte treburi. Dar constat că faci toate eforturile să mă trimiți la Brutal Assault, unde anul ăsta biletul pe patru zile e 80 de euro la intrare, unde o să fie aliniate toate – dar TOATE – marile trupe care vin în România în 2015, la TOATE evenimentele românești și unde berea costă un euro – bere cehească adevărată, nu spălătură de butoi cum e adesea pe la noi. Iar dacă mă duc la Brutal Assault și decid că nu mai merită efortul să vin la festivalurile în România, promit că o să încerc să-i conving pe toți prietenii mei metaliști să facă la fel. Pe unde o să scoateți voi cămașa atunci, domnilor promoteri care vă credeți alfa și omega? Nu cumva să ajungem noi la concluzia că sînteți o mega țeapă! Pentru că știi ceva? Metalistul e cetățean european și are drepturi, printre care și dreptul de a circula în UE, dreptul de a alege unde-și lasă banii și dreptul de a nu mai finanța organizatori cu temperament de copii răzgîiați!

Sine Ira et Studio

Anii ’90, o călătorie în lumea amintirilor

Salutare, maestre Gabi Gombos! Mi-a făcut plăcere să îți citesc interviul, a fost o frumoasă călătorie în lumea amintirilor. Despre anii 90 cu toți avem sentimente contradictorii. Pe de o parte, eu spun că nu e cazul să regretăm că s-au terminat, ci să ne bucurăm că au existat. Pe de altă parte, un alt drăcușor îmi șoptește că nu e cazul să ne supărăm că au existat, ci să răsuflăm ușurați că s-au încheiat.

1045138_10151425822261012_1935163715_n
Arhiva personală

Entuziasmul, creativitatea și dorința de afirmare cu orice sacrificiu au fost atunci la cote istorice în România. Pe de altă parte, se făcea metal în niște condiții de heirupism care i-ar fi făcut să moară de invidie pe brigadierii de la Bumbești-Livezeni. Concerte cu instrumente improvizate, repetiții pe stații care te curentau din trei în trei măsuri, cazare în condiții precare pe oriunde se organiza un festival… Iar selecția naturală a fost făcută tot pe bază de bani, nu neapărat de talent. Adică rockerii cu părinți ceva mai înstăriți sau cu rude peste hotare au avut mereu bani și de echipament, și de cazare, și de deplasare. Alții, mai amărășteni, se uitau pe geamul înghețat al trenului personal cu care mergeau să cînte la festival sau să repete prin alte orașe la Jeep-urile din care descindeau unii metaliști din Capitală și mergeau cu împrumutatul de scule în prima zi de eveniment, ca să nu se facă de băcănie în fața spectatorilor cu instrumente Reghin vopsite roz din fabrică sau tăiate cu bomfaierul să aibă formă de Flying V. Au rămas active nu neapărat cele mai bune formații, ci doar cele cu spatele asigurat cît de cît, din punct de vedere financiar. Nu vreau să arunc anatema asupra tuturor formațiilor de atunci care au supraviețuit – multe dintre ele merită respect pentru talent și pentru devotament “above and beyond the call of duty”.

Mihai Ursu
Arhiva personală

Dar nici nu cred că merită osanale ABSOLUT toate formațiile anilor 90 rămase încă active. Mi-ar fi plăcut să activeze fără oprire băieții de la Ostrakon, de exemplu, trupă al cărei chitarist mi se pare unul dintre cei mai buni pe care i-a dat vreodată Moldova și chiar România. FORMA, o altă trupă de ia Iași pe care istoria a îngropat-o rapid, o dădea chiar bine, dar n-al avut noroc și pace. Vremea aia a idealismului înverșunat ne îndemna să credem că e suficient să ai talent și să muncești mult-mult-mult pentru ca într-o zi să ai succes. Ei bine, iată că și în underground se aplică tot regulile capitalismului. Dacă la sufletul tău ai numai o chitară și ceva talent, dar nu și niște bani, pregătește-te să ascunzi într-un dulăpior pletele, țintele, tricourile, instrumentele și fanteziile de rock-star și transformă-te pentru vreo două decenii în clasă muncitoare, cu tunsoare regulamentară, cu întreținerea la zi, prezent la program și disciplinat în front. Iar dacă 20 de ani mai tîrziu din căștile tale încă răsună black metal, ai tot respectul meu!

Mihai Ursu
Arhiva personală