Tag Archives: metal

Află AICI adevărul TERIBIL şi CUTREMURĂTOR despre CLICKBAIT!

Milioane de oameni au rămas proşti după ce au citit acelaşi lucru! Această informaţie îţi poate schimba şi ţie viaţa în mai bine. N-o să-ţi vină să crezi. Şocul şi groaza le-au lovit pe femei, iar bărbaţii au înnebunit când au aflat-o!

Continue reading Află AICI adevărul TERIBIL şi CUTREMURĂTOR despre CLICKBAIT!

Să facem România mare în treisprezece paşi!

În realitate, România nu a fost mare niciodată, deci cu atât mai puţin o să fie la împlinirea a 99 de ani de la Marea Unire. Uită-te-n jur şi vezi că suntem coada Uniunii la infrastructură şi venituri, în schimb avem preţuri ca-n prima linie a Occidentului, ne pică tencuiala spitalelor în cap şi conducem în clasamentul mortalităţii infantile, stabilim noi şi noi recorduri de analfabetism, dar spargem banii de la buget pe licenţe Microsoft inutile, pe concerte cu Iris, panseluţe şi borduri. Avem 250.000 de asistaţi social, dintre care 465 plătiţi bine de tot ca să doarmă-n cea de-a doua clădire ca dimensiune din Univers, Casa Poporului. Iar când se trezesc, asistaţii ăia îşi mai votează privilegii sau aprobă noi legi care să-i scape de puşcărie. Ăsta nu e tabloul unei Românii mari sau al unei Românii măreţe, cum mi-aş dori eu să fie ţara mea. E jalnic şi deprimant. Iar de vină sunt eu, eşti tu şi sunt toţi cei care încă n-au emigrat. Continue reading Să facem România mare în treisprezece paşi!

Şapte acuzaţii care te scot din sărite ca jurnalist

“Toată lumea ştie că voi, ăia din presă, căutaţi numai senzaţional şi scandal, ca să faceţi rating şi să manipulaţi, pentru că sunteţi tendenţioşi şi denigraţi”. Dacă şi tu le verşi pe nemestecate în conversaţie cuvinte ca astea, nu o să te numesc prost. Doar prost informat. Iar dacă te consideri suficient de informat şi-aşa, mă faci să-ţi pun la îndoială capacitatea intelectuală, simţul critic, educaţia şi statutul de persoană alfabetizată în general.

Teleportează-te şi tu un pic în pielea mea! Imaginează-ţi că, la adresa profesiei tale, orice om de pe stradă aruncă din senin, neprovocat, cu invective-clişeu ale căror înţelesuri nici măcar nu le cunoaşte. Şi de care nici măcar nu te simţi vinovat tu, om cu conştiinţa curată. Cu atât mai enervant este că eu şi colegii mei suntem împroşcaţi cu asemenea panseuri taman atunci când suntem în exerciţiul profesiei şi – acuma zic din casă – nu prea putem să le-o întoarcem celor cu care avem de făcut până la urmă ştirea. Ingrată situaţie!

Continue reading Şapte acuzaţii care te scot din sărite ca jurnalist

Oficial! Am făcut cerere de descreștinare la Biserică

Mă consider un om de treabă, în comparație cu majoritatea cetățenilor din jurul meu. Fac fapte bune atunci când consider că am pentru cine, îi respect pe cei mai deștepți decât mine, ascult argumente logice, încerc să las în urma mea o lume mai bună decât cea pe care am găsit-o. Însă am o problemă… Niciodată nu m-am regăsit în așa-numitele valori ale creștinismului, nicicând nu am aderat la Biserica Ortodoxă Română în mod conștient și voit. Critic clerul și dogmele ei retrograde cu orice prilej. De prea multe ori, însă, rămași fără replici, apărătorii popilor mi-o servesc pe asta, cu titlul de lovitură de grație: „Măi băiete, tu ești oricum născut ortodox!”

Așa că am luat măsuri să rectific această eroare istorică la apariția căreia nu am contribuit cu nimic și i-am scris o scrisoare Preafericitului. O puteți citi mai jos…

Continue reading Oficial! Am făcut cerere de descreștinare la Biserică

Vaslui Pride | De ce a fost mișto să cresc în județul Vaslui

Am crescut în Vaslui în anii 80 și 90, atunci cînd se îngînau dictatura cu libertatea. Dar am avut o copilărie frumoasă și o adolescență plină de acțiune, iar o mare contribuție la acest șir de amintiri o are județul Vaslui, el însuși un personaj. Acuși se fac 20 de ani de cînd am plecat, dar tot n-a fost greu să scot din cap 10 motive pentru care copilăria și adolescența în Vaslui sînt memorabile. Cel puțin copilăria și adolescența mea.

Secu de altădată
Secu de altădată

1. Pentru că Secu

Ăsta e numele de alint pentru temuta Securitate din vremea lui Ceaușescu, însă rockerii vasluieni iubesc moștenirea poliției politice din vremea comunismului. În fața clădirii unde a activat temuta inchiziție de stat se află un parc, iar de peste două decenii acolo și-au stabilit cartierul general metaliștii din orașul lui Constantin Tănase. Cum în anii 90 nu exista Facebook – iar în România abia dacă se auzise de internet – noi acolo socializam, acolo ne consumam berile și supărările, acolo făceam schimb de bancuri sau de melodii și le pasam țigări pe șest soldaților în termen care făceau de planton la Poliția Județeană, organul ce a preluat clădirea fostei Securități.

Revista Secu, glasul rockerilor vasluieni nouăzeciști
Revista Secu, glasul rockerilor vasluieni nouăzeciști

Chiar și în vremurile moderne, pletoșii încă se adună pe băncile care între timp au înlocuit lemnele putrezite de acum 20 de ani ca să cînte la chitară, să bea bere și să vrăjească gagici. De fapt, dacă aș fi prin Vaslui și mi-aș pierde toate numerele de telefon din agendă și n-aș mai ști cum să îmi caut vechii tovarăși, ar fi suficient să mă duc la Secu după ora 18, pentru că în 15 minute sigur apare vreunul cu o doză rece.

Secu astăzi
Secu astăzi

2. Talpa, sportul și turismul fortifiază organismul

Vasluiul în care am crescut avea două, cel mult trei linii de autobuz, însă era mai eficient să mergi pe jos decît să aștepți hardughiile ruginite care oricum aveau traseu de la gară pînă la Spitalul Județean – hai să spunem cît de la Victoriei la Unirii. Autobuzele apăreau atît de greu, încît aproape nimeni nu le folosea. Asta ne-a dezvoltat tuturor abilitatea de a merge pe jos cu viteza luminii. De altfel, chiar și în vremurile de azi am colegi cărora le e greu să țină pasul cu mine la un marș forțat de o oră. Compasul de Vaslui este rapid și eficient, cadența sa e de mitralieră nemțească. Am început să folosesc transportul în comun doar la facultate, în Iași, unde nu rezistau pantofii la atîta kilometraj cît aș fi putut să bag pedestru. Însă chiar și atunci nu mă dădeam înapoi de la o plimbare romantică noaptea pe jos, din Tudor pînă în Pușkin și retur.

Arteziana de la Teatru
Arteziana de la Teatru

3. Peste tot, doar oameni importanți

Comunitatea era mică, dar angrenajul local de instituții, de relații și de interese consuma resurse umane ca în orice alt oraș, prin urmare făcea ca orice om care-ți ieșea în cale să conteze într-un fel sau în altul. Avantajul? Nu trebuia să aștepți o audiență trei luni la rînd, era suficient să ieși prin oraș, că te întîlneai cu omul de care aveai nevoie. Dezavantajul? Nu puteai chiuli la o bere pe centru fără să te găsească șeful, proful sau ăl bătrîn. În cel mai bun caz, un vecin. Și trebuia să fii respectuos cu toată lumea. Excentricul cu păr vîlvoi de la blocul vecin? E responsabil cu activitățile culturale la Casa Armatei, vezi că s-ar putea să ai nevoie de el pentru o sală de repetiție. Mai bine salută-l! Tipul care stă la rînd în fața ta? E secretar la primărie, poți să-i spui de spațiu pentru un festival și poate rezolvă și cazarea trupelor. Patronul de la buticul din centru? E poet, vedetă locală, așa că poartă-te cu respect cînd cumperi de la magazinul lui țigări la bucată. Cum să vă explic? Dacă Vasluiul era America, am fi dat nas în nas cu ministrul apărării, cu secretarul de stat și cu purtătorul de cuvînt al Casei Albe în fiecare zi – iar cu Obama cel puțin o dată în viață.

Pădurea Paiu, cu vedere la Vaslui
Pădurea Paiu, cu vedere la Vaslui

4. Pădurea, decadența supremă

Vaslui ar fi însemnat în cumană “rîul care curge printre păduri” – e corect, din punct de vedere geografic, pentru că județul nostru avea păduri cu nemiluita și are încă vreo cîteva ape curgătoare, unele mai zdravene și altele mai leșinate ca debit. Dar în pădurile alea, unde puteai ajunge din centru cu pasul în 30 de minute, totul devenea o aventură. Înainte de adolescență, mă rătăceam prin ele cu frate-miu mai mic și aveam impresia că sîntem indienii lui Winnettou la vînătoare de fețe palide. Dacă dădeam de un rîuleț cît de mic, ne teleportam în mintea noastră prin jungla Amazonului – niște conchistadori sau exploratori gata de noi fapte eroice. În adolescență, tot la pădure mergeam cu gagicile noastre metaliste, cu grătarul și casetofoanele cu black metal, ca să încingem petreceri printre copaci cu umbre de balauri pînă la două noaptea. Urlam ca toate dihăniile, goleam damigenele și tăvăleam mîndruțele – pe alea care voiau să participe la tăvăleală. Iar de la civilizație la sălbăticie în stare absolută erau zece pași în total și, cînd reveneam pe asfalt, ne recăpătam chipurile de oameni, mergeam acasă și învățam pentru corigența la fizică.

Dealul Ciomaga
Dealul Ciomaga

5. Mălușteni sau numele unui Humulești ce n-a devenit niciodată mainstream

Rachiul necruțător produs cu rigoare militară de tanti Mitrița și de unchiul Costică, tractorist fruntaș în retragere, amintirea pechinezului Tarzan care ne auzea mașina încă înainte să depășească semnul de intrare în localitate, dealurile acoperite cu lanuri de cînepă în anii lui Ceaușescu cel tiran, Bulia, mamaia Vasilica, mamaia Nastasia și moș Mitică Ursu – ambii moși cu povești de nespus despre frontul de est – scheletul mamutului descoperit acum vreun secol și ceva prin cele maluri ale Românesei, popa bețiv care nu ne-a lăsat să-i tragem clopotele lui Ceaușescu în decembrie 1989, primul meu motan Tomiță pe care l-a omorît Milică, bețivul ce apoi și-a înjunghiat fatal și propriul frate, al doilea motan al meu Tomiță, pe care l-am răpit cu Dacia și l-am dus la Vaslui, balta de la Chiștele – nume care presupun că însemna “izvoare” în aceeași limbă cumană, crustaceele din malurile de nisip tot de la Chiștele, mormintele comune și nemarcate ale soldaților germani căzuți în bătăliile din vara lui 1944, personaje precum Costică Bărgheru și Vovîlă, Afrodița și fina Caliopia, Șîpoțanca sau Mustăcioasa, moș Cochin – veteranul de război care mereu trăgea după el o capră – pădurea Sturzii și releul DRTV, puntea de pe drumul spre Mînzătești din care nu mai rămăseseră decît două șine de fier și peste care tata Urs a trecut cu Dacia la marea precizie, poteca de nisip fierbinte pînă la fîntîna de la plopi, una cu o roată cît întregul Univers, de unde se revărsa cea mai rece și mai bună apă din lume sau chiar din județ, corcodușele coapte din pomul de la bucătăria unde a stat Mămuța pînă să moară, bobul verde halit direct din păstaie și nucul la rădăcina căruia am săpat o săptămînă, convins că descopăr cel puțin o comoară, poate două, și luminile Vasluiului noaptea, la orizont, cînd ne întorceam de la țară, și care erau semnul că am ajuns acasă. Nu în ultimul rînd, Revoluția din 1989, care m-a prins în fața televizorului alb-negru, unul dintre cele trei care se găseau în toată comuna, și unde am mirosit pentru prima oară libertatea. La țară, la Mălușteni, județul Vaslui.

Rezervația Paleontologică Mălușteni
Rezervația Paleontologică Mălușteni

6. Casa de Cultură “Constantin Tănase”

Aia unde am apărut prima oară pe scenă, ca actor într-o trupă de amatori, și unde am revenit cîțiva ani mai tîrziu în calitate de chitarist black metal, unde eu și băieții mei am organizat prima ediție a unui festival vasluian de metal, în 1996, sala aia despre care Televiziunea Vaslui a spus că rockerii mei au devastat-o fiindcă la festival n-au stat pe scaune să aplaude, ci au sărit ca animalele să dea din cap. Casa de Cultură unde Rășcanu era Dumnezeu – iar noi îl detestam pe Dumnezeu încă de pe atunci, dar Rășcanu avea mai multe puteri, printre care și pe cea de a ne oferi sau nu o sală de repetiție. Acolo am fost la primul meu concert de rock, cu marea formație Compact, iar cînd nu erau concerte de rock mergeam cu Octav la piese de teatru pentru copii și făceam mișto ca niște ordinari fără sentimente. În subsolul Casei de Cultură am repetat pentru prima oară cu o trupă, Tombstone, și tot acolo am dat primul meu interviu în calitate de chitarist de metal, pentru aceeași televiziune din Vaslui. La Casa de Cultură aveam mereu acces VIP în backstage, ori de cîte ori venea cîte o trupă importantă de la București – fie că era Divertis, fie că era Abigail. Și tot pe scena aia a spus Octav al nostru “F*ck Jesus Christ” de ziua creștinilor, că ne-au scos jandarmii cu escortă din clădire, ca să nu fim linșați de evlavioși.

Viitori fani Eternal Mourning, adunați pe treptele Casei de Cultură
Viitori fani Eternal Mourning, adunați pe treptele Casei de Cultură

7. Casa Pionierilor și moș Didilescu

Unde am învățat eu prima oară să chinuiesc pisici – că aia nu se putea chema cîntat la vioară – dar unde am deprins cele dintîi elemente de teorie muzicală, lucruri care și azi mi-au rămas în cap. De la moș Didilescu am recrutat prima și singura noastră violonistă, pe Violeta, iar ca să-i intru în grații am frecventat din nou cursurile de cîntece patriotice ale ansamblului “Izvorașul”, cu chitara Reghin din dotare. În aceeași Casă a Pionierilor, dar la cursul lui Ion Chiriac, am luat cele mai utile cursuri de prostit femei sentimentale, sub forma unor lecții de chitară-folk. Mai știu și acum cam jumătate din repertoriul ce avea să se dovedească extrem de util prin facultate. Acolo am făcut primul meu – și ultimul – model de avion, dintr-o baghetă de balsa și un carton tăiat dintr-o foaie gata pregătită pentru așa ceva. Dacă știu oleacă de muzică și dacă am putut învăța să bag metale la chitară, toate astea se datorează în mare măsură Casei Pionierilor – acum o ruină – lui moș Didilescu și lui Ion Chiriac…

Fosta Casă a Pionierilor din Vaslui
Fosta Casă a Pionierilor din Vaslui

8. Județul Iași

Pentru noi, vasluienii, cea mai apropiată capitală este Iașul – și îl articulăm hotărît așa, Iașul, nu Iașiul, cum fac bucureștenii. Acolo ne rezolvam problemele, acolo ne cumpăram țoalele și instrumentele muzicale, acolo mergeam la sală să repetăm. Vasluiul și Iașul au fiecare un parc numit Copou, iar asta ne apropie și mai tare – în special dacă ținem cont că pe Copoul din Vaslui se găsește cel mai tare liceu din județ, LMK, iar pe Copoul din Iași e cea mai veche și cea mai tare universitate din țară, Universitatea “Al. I. Cuza”. Și toți adolescenții vasluieni preocupați de carte numărau minutele pînă aveau să ajungă studenți la Cuza. Idealul meu în carieră era să devin avocat în Iași – nimic mai mult – și nu mi-am pus problema să ajung jurnalist TV în București pînă cînd o gagică frumoasă și deșteaptă foc nu mi-a zis că talentul meu trebuie să meargă la Capitală, că acolo-i de el. No, săru-mîna pentru sfat… Dar și sfatul ăsta l-am primit tot la Iași.

Copoul din Vaslui
Copoul din Vaslui

9. Școala Generală Nr. 5 Vaslui și Grădinița 15

Sînt copil de cadre didactice, așa că verile și vacanțele copilăriei mele aveau ca decor tot grădinițele și școlile. Părinții mai aveau activitate peste vară, iar eu acasă n-aveam program la televizor decît două ore pe zi. Așa că pentru mine școlile se transformau vara în locuri de joacă prietenoase și toride, în parcuri de distracție printre cărți și laboratoare. Tabla devenea un șevalet pe care puteam desena tot ce-mi trecea prin minte fără teamă de represalii, coridoarele se converteau în piste de curse și în curtea școlii mă dădeam cu bicicletele găsite prin sala de sport pustie. Profesorii care din septembrie și pînă în iunie vegheau la disciplină și la ordine acum priveau cu indulgență cum ne hlizim și ne hăhăim ca toți dracii în groapa de nisip de lîngă țîșnitoarea cu apă. Pentru mine, școala e un loc drag, cu amintiri frumoase, nicidecum un cimitir al copilăriei și al adolescenței. Mă întristam puțin toamna, cînd locul meu de joacă de peste vară era invadat de alți copii și dintr-o dată reintra în vigoare legea stricteții. Însă știam că vara următoare toți o să plece la țară și o să redevin stăpînul coridoarelor pustii și al sălilor de clasă părăsite.

1918212_111110456011_613609_n

10. Biblioteca “Nicolae Milescu Spătarul”

Pentru că nicăieri în lume și nici măcar în Vaslui nu puteai agăța mai bine decît la sala de lectură a Bibliotecii Județene. Am fost de mic un împătimit al cărților, dar ochii mi s-au deschis cu adevărat atunci cînd am constatat ce intelectuale frumoase își fac veacul pe băncile scorojite ale bătrînei biblioteci. A existat o perioadă în adolescența mea cînd rockerii de la Secu mai aveau puțin și mă declarau dispărut la poliție – că și așa era aproape – întrucît pașii mei se îndreptau mai des către sala de lectură. Aveam și tactica mea: mă poziționam în spatele gagicii pe care voiam să o cuceresc, îi observam cartea de pe masă și încercam să rememorez tot ce știam despre autor și despre opera lui. Iar cînd tipa ieșea la țigară – că se fuma pe hol – hop și eu ca un cavaler, să-i ofer un foc pentru țigară și conversație pentru sufletul ei frămîntat de întrebări existențiale. A fost o perioadă crucială pentru restul vieții mele, pentru că nici acum nu-s în stare să agăț o femeie la club sau într-un bar cu muzică prea tare, ostilă discuțiilor. Singurul meu atu ca să impresionez o femeie este conversația inteligentă și biblioteca s-a dovedit cel mai propice teren pentru amorurile mele precoce și culturnice.

Biblioteca Județeană "Nicolae Milescu Spătarul" Vaslui
Biblioteca Județeană “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui

Așadar, vedeți că n-a fost tocmai rău să cresc în județul Vaslui. Și, judecînd după parcursul meu profesional, mai să zici că mi-a prins bine educația de acolo. Spre dezamăgirea multora, probabil…

Apel către români | Nu mai violați județul Vaslui!

Ați citit bine, e momentul să încetăm deja isteria națională la adresa unui județ care, dragi români, chiar nu v-a făcut nimic mai rău decît județul vecin – al lui sau al vostru. Însă prima pagină de căutare pe Google cu numele locului care vi l-a dat pe viteazul Peneș Curcanul rezultă într-o înșiruire de actualizări – sau update-uri, cum se zice pe romgleză – senzaționale și exclusive despre o faptă infamă, comisă de niște idioți care vor răspunde pentru nemernicia lor de-o să le iasă (și-o să le intre) pe toate orificiile. Dar hai să vă spun un secret: pe sărmana fată n-a violat-o întregul județ, iar cei care le iau apărarea jigodiilor sînt o mînă de idioți care nu ne reprezintă. Am folosit persoana întîi plural pentru că, stimabile, dacă nu te-ai banghit încă, și eu sînt din Vaslui și te asigur că n-am violat și n-am jefuit pe nimeni. Din contră, renumele meu e de realizator de fapte bune.

Județul Vaslui are 375.148 de locuitori în acest moment, dintre care șapte au siluit o ființă nevinovată și dintre care alți 20 au vrut să ia la bătaie echipele de filmare înființate prompt la fața locului, ca să dea live din oră în oră, în fața postului de poliție din spatele lor. Și știi ceva? Dacă eram trimis la fața locului, probabil că aș fi tras și eu un sincron cu un descreierat-doi care să le ia apărarea decervelaților violatori – nu vrei să riști, ca reporter, să primești un telefon vitriolic din redacție pentru că un reporter concurent a avut interviu cu asemenea repetenți ai rasei umane și tu nu. Așa funcționează industria.

Dar tu, telespectatorule, faci o mare greșeală dacă tragi concluzia că întregul județ îi aplaudă pe mamelucii ăia în călduri care n-au știut să-și facă un duș rece și să-și țină prohabul încheiat. Și cu atît mai grav de afunzi în greșeală cînd începi să arunci cu etichete pe toți vasluienii – cetățeni de mîna a doua din polul sărăciei, leneși, bețivi, incestuoși, violatori și în general porniți pe comis fapte penale ca hobby și ca profesie. Că așa spun statisticile… Că așa sună clișeele repetate obsesiv la televizor de pseudo-jurnaliști incapabili să-și creeze un discurs propriu sau de părerologi care nici măcar n-au trecut în vizită pe acolo. Iaca, pentru liniștea voastră, am căutat eu statisticile, ca să mă conving dacă descind sau nu dintr-un lung șir de ticăloși devianți sexual sau ba.

44_big

Mitul 1 – Județul Vaslui e primul în topul criminalității

Dă-i o palmă virtuală sau verbală celui care-ți susține o asemenea minciună. Conform celui mai recent studiu pe care l-am găsit online, în anul 2011 județul Hunedoara conducea clasamentul celor mai periculoase județe. Brăila și Mehedinți urmau îndeaproape, iar Bucureștiul nu era departe de vîrful piramidei. Puteți citi și singuri cifrele detaliate pe articolul publicat de un reputat post TV – care a contribuit ulterior la imaginea noastră de îngerași… O să vedeți că județul Cluj are o rată a criminalității considerabil mai mare decît cea a Vasluiului, Sibiul la fel, Galațiul și Maramureșul ar putea să le dea lecții vasluienilor de cum se construiește o atmosferă de nesiguranță și de infracționalitate. Citiți cifrele și vă convingeți singuri. Nu zice nimeni că Vasluiul n-are criminalitate, dar e devansat de multe alte județe.

Mitul 2 – Județul Vaslui e polul sărăciei, cu șomeri și asistați

Conform unei alte statistici, tot din 2011, conduceau în clasamentul județelor cu șomaj ridicat județele Vîlcea, Teleorman, Mehedinți, Dolj și Galați. Nicidecum vasluienii, care au scăpat de acest top al infamiei. Măcar de ăsta… În același studiu, scrie negru pe alb și că vasluienii au printre cele mai nașpa salarii din țară, dar nu-s pe primul loc al sclaviei remunerate la mișto, ci abia pe al patrulea. Pentru că, nu-i așa, sînt niște săraci, cu un PIB per capita de șapte ori mai mic decît în București. Nu dezbatem aici cum de toți banii acestei națiuni sînt la Capitală, că avem altă treabă. Dar ce înțeleg eu? Că vasluienii muncesc, înainte de orice, dar că-s exploatați pe trei lei, pentru că acolo investițiile-s puține și-s făcute de companii care caută mînă de lucru pe bani de nimic. Am înțeles, ăsta e capitalismul, asta le e valoarea de piață. V-ați întrebat însă cum de au ajuns vasluienii să fie printre cei mai ieftini angajați români?

Dar Fabrica de Mobilă MOVAS din Vaslui știi că a fost devastată cu voie de la București, Combinatul de Fire Sintetice din Vaslui știi că i-a fost dat lui Omar Hayssam pe mînă de granzii Capitalei, care au închis ochii în momentul în care teroristul number one al României a tăiat și a vîndut la fier vechi mașinăriile alea cumpărate de Ceașcă din banii și sudoarea poporului? Știți cîți oameni aveau de lucru acolo? Mii! Chiar și Vascovin, fabrica de coniace, rachiuri și alte nebunii, se zbate de 20 de ani în perfuzii, ceea ce e paradoxal pentru un județ în care se presupune că ne pun mamele Vasconi în biberon. Fabrica de Confecții Vaslui e dusă în cap, aia de pantofi de la Huși nici nu știu dacă mai există… Întreprinderea de Aparate de Măsură și Control Vaslui, care pe vremuri rupea la export, acum e o ruină. A fost cumva vina noastră? Fabrica a figurat în portofoliul FPS. O mai știți? FPS era instituția aia care a privatizat totul pe un euro și care a lăsat lupii printre miei. Toată avuția județului a fost păpată de barosanii Capitalei, cu complicitatea unor cozi de topor locale, iar valoroșii de la București își mai amintesc de vasluieni doar atunci cînd vor gaze de șist și minore de bunga-bunga.

52_big

 

Mitul 3 – Vasluienii stau cu mîna întinsă și nu fac nimic

Ba nu, stimabile! Vasluienii muncesc și plătesc impozite, atîtea cîte pot ei, cu salariile alea mici. Ei plătesc taxă auto și acciză la benzină, deși celebratul Master Plan în transporturi îi ocolește cu încăpățînare. Ei plătesc impozite pe venit și pe apă de ploaie ca toți ceilalți români, contribuie la bugetul din care este subvenționat și metroul bucureștenilor, din care sînt construite și fragmentele alea de autostradă din Transilvania. Vrei să știi cît a vărsat firma mea – înregistrată la Vaslui – anul trecut la bugetul de stat? Vreo cinci mii de euro, așa. Din banii ăia sînt plătiți polițiștii de pe strada ta și pompierii din orașul tău, din banii ăia bucureștenii au autostradă pînă la munte și pînă la mare, iar tu probabil ai autostradă pînă la părinți acasă și eu nu. Eu fac 340 de kilometri în șase ore, dacă respect viteza legală, trebuie să-mi aloc două zile doar pe drum ca să-mi văd familia.

Dar dacă dai o tură prin județ, o să vezi că au răsărit case și cartiere noi, parcă scoase din țiplă. Știi de unde? De la miile de vasluieni care au șters-o peste hotare, din cauza condițiilor minunate de muncă și viață de acasă. Din generația mea de rockeri, mai mult de jumătate au plecat în Anglia și trimit bani acasă, bani din care județul se modernizează, dar din care un sfert se duce pe TVA – o taxă pe care și vasluienii o achită ori de cîte ori cumpără lapte, ouă sau caiete școlare. Și din care beneficiază toată țara, cumetre! Dintre prietenii mei, nici unul nu a luat vreodată ajutor social. Din familia mea, toți au muncit sau muncesc – mama și tata cîte patru decenii în învățămînt, pe salarii de mizerie. Vasluienii fac tot ce ține de ei ca să-și clădească un cămin civilizat, însă i-ar ajuta enorm un drum cu patru benzi direct la Capitală, pentru ca produsele de la Vascar și de la Safir să ajungă repede la consumatorii cu parale din București. Să știți că avem mîncare bună și accesibilă ca preț, fără multe chimicale, ați putea să le cumpărați și să ne susțineți județul, în loc să-l beșteliți pe nedrept.

Încetați, deci, violul asupra județului Vaslui!

Ca o concluzie la titlul pe care mi l-a inspirat tovarășul meu vasluian Tudor Florea, șapte idioți au violat o copilă, însă o țară întreagă violează și linșează un județ nevinovat. Un județ despre care toți știu doar ce au citit pe Times New Roman și în tabloide, dar despre care nimeni n-a stat vreodată să se intereseze cu adevărat. Uite, eu n-o să cer arderea pe rug a înfierbîntaților care propun bombardarea județului meu natal cu armament balistic termonuclear. O să le spun doar o pildă inventată de același Tudor Florea. Cică era, cîndva, un tînăr din Șuletea care a venit să facă liceul la Vaslui. Acolo, toți au făcut mișto de el că e de la țară și că n-are apă curentă acasă. Patru ani mai tîrziu, el și încă vreo cîțiva colegi au ajuns la facultate în Iași, unde ieșenii i-au luat pe toți în balon, la grămadă, că-s vasluieni – “Apă nu-i, căldură nu-i, îți bagi (…) în el Vaslui” – poate știți acest vesel tristih. După facultate, băiatul nostru din Șuletea, un vasluian și vreo doi din Iași au plecat să muncească în București, unde miticimea i-a catalogat imediat drept moldoveni. Că aci, unde e șmecheria, valoarea și dezacordul în număr la superlativ, “moldovean” este un termen peiorativ. La final, eroii noștri au decis că așa nu se mai poate și, împreună cu vreo doi bucureșteni, au rupt-o la muncă în UK, unde li s-a pus tuturor eticheta de imigranți est-europeni, dintr-o țară cu cerșetori de o anumită etnie.

Vă spun asta ca să înțelegeți că sîntem toți în același rahat și, dacă vrem să ieșim din el, trebuie să ne sprijinim și să ne tragem în sus unii pe ceilalți. Dacă ne împingem la fund, la fund o să rămînem. Dar despre acest subiect întrebați-i pe violatorii din Văleni peste o lună-două, că o să aibă material documentar cît pentru cinci doctorate…

Habemus Premiantus | Trupa L.O.S.T. a desemnat premianții promoției Cannibal Corpse

A fost bătaie pe cele două invitații simple la concertul Cannibal Corpse de vineri, 24 iulie 2015 – bătaie la propriu, pentru că tobarul formației L.O.S.T. a fost mîna destinului ce i-a tras la sorți prin bătăi în cazan pe cei doi norocoși premianți care s-au ales fiecare cu cîte o invitație simplă la spectacolul în care drujbele și zombalăii porniți să distrugă omenirea vor ocupa rolurile principale. Puteți vedea din clipul de mai jos cum s-a derulat și această frumoasă extragere, pe care am încredințat-o de această dată trupei românești care va deschide reprezentația brutală a legendarei formații americane Cannibal Corpse – altfel, niște sensibili preocupați de sentimentele rockerimii. Căci, dacă mai țineți minte, participanții la promoție au fost selectați dintre metaliștii care au suferit o dezamăgire în dragoste și care au avut doar de dat un share cu articolul meu despre eveniment, laolaltă cu un vers sau două din lirica romanticilor metaliști americani, vers dedicat la adresa fostului sau fostei care le-a zdrobit inima. No, priviți și vă uimiți mai jos!

Cazanul destinului i-a scos la înaintare de data asta pe Alex Nica și pe Iuliana Amariei, care vor primi fiecare cîte o invitație single, netransmisibilă, din partea promoterului. Conștiința mea proastă mă obligă să mai menționez că un metalist a fost descalificat din promoție – cu mare părere de rău – pentru că ne-a trimis cu 16 minute peste termenul-limită dovada participării sale. Roackere, data viitoare fii mai pe fază, că nouă ne place să o ardem nemțește. Probabil o deformație profesională, la televiziunea de știri 16 minute de întîrziere înseamnă catastrofă. Deci ia direcția Eventim ca să-i vezi pe canibalii mei preferați, biletul chiar nu costă mult. No, acestea fiind zise, io mă duc să-mi fac revizia la drujbă și ne vedem acoloșea!

Îndreptar de rock-star | Cum să devii vocalist de metal extrem (Tutorial VIDEO)

Felicitări, tinere vlăstar din Mordor, cu ocazia înființării formației tale de metal! Știu că probabil te visezi pe scenă, rupînd microfonul ca John Tardy, făcînd boxele să explodeze cu strigăte din Infern precum Chuck Schuldiner sau smulgînd aclamațiile gagicilor, precum Dani Filth. Bravo, e bine că ți-ai stabilit o direcție în care să mergi, însă ai grijă mare, deoarece calea e presărată cu zeci și zeci de capcane, mai ales pentru un vocalist fără experiență. Prin urmare, lasă olecuță microfonul jos, pentru că avem cîteva sfaturi de dinozaur care să te ghideze pe drumul corect, așa încît cariera ta de rock-star să debuteze fără vizite la medicul ORL-ist.

Dacă ți-a umplut cineva capul cu minciuni că e simplu să fii vocalist de death, thrash sau de black metal, e timpul să ți le ștergi din sistem. Nu e suficient să zbieri în microfon ca dezaxatul ca să atingi statutul de vedetă metal. De fapt, o să constați singur, pe propria piele și pe propriile corzi vocale, că ăsta e drumul spre pierzanie. Răgetele animalice smulse fără cap din beregata nepregătită pentru asemenea eforturi te vor duce la spital, incapabil să mai articulezi două vorbe, și-o să chemi Salvarea prin sms, colegule! Cu siguranță nu o să poți ajunge vocalist de metal fără să ai habar de tehnică vocală, de respirație, de teorie muzicală – iar fără practică îndelungată, mai bine șezi potolit.

În clipul video de mai sus, Alex, vocalistul de la Hatemode, a fost suficient de amabil încît să ne expună metodele sale de voce. L-am remarcat pe veteranul metalist la două concerte în vara anului 2015 și mi-a plăcut la el că stăpînește cu mare grație tehnicile de growl, de shriek, precum și de clean. Ceea ce ar trebui să știi și tu, pifane, ba chiar în ordine inversă. Sistemul lui Alex de a intepreta metal extrem pornește de la chestiunile cele mai simple: reglarea respirației (din diafragmă, evident), cunoașterea notelor muzicale, studiul pe instrumente și interpretarea unor piese cît se poate de clean. Adu-ți aminte de melodia aia cu ciobănașul, pe care ți-a predat-o învățătorul într-a patra, și exerseaz-o pînă iese impecabil.

Odată ce ți-ai stăpînit respirația și intonația vocii, după ce ți-ai definit un timbru personal, poți trece mai departe. Vocea trebuie distorsionată cu pași mărunți, a căror parcurgere poate dura luni sau chiar ani. Încearcă în primă fază să faci un popas prin Seattle și să îți tragi glasul angelic mai spre năduful lui Kurt Cobain. Nu e cazul să-l imiți pe zeul grunge, pentru că oricum n-o să-ți iasă, dar sper că înțelegi unde bat aici. Pentru ca vocea să muște un pic, e nevoie să-ți stresezi un pic corzile vocale, ca atunci cînd vrei să te răstești la popa care vine cu cerșitul pe la ușă sau ca atunci cînd le explici tovarășilor pentru a suta oară că nu poți veni la sală, fiindcă ai de tocit la fizică, altfel te pică aia și rămîi pe vară.

Chuck_Schuldiner
Chuck Schuldiner (helrocks.com)

Progresiv, după zeci și chiar sute de ore de repetiție, o să constați că poți ridica nivelul de agresivitate a vocii și probabil cel mai simplu o să fie să te îndrepți spre growls, adică spre mormăieli d-alea ca de urs prins în flagrant la tomberoane sau de tigru pe cale să te folosească pe post de jucărie. Zi-i Cookie Monster, dacă îți sună mai cunoscut, habar n-am la ce televiziune se mai uită adolescenții zilele astea. Prin încercare și eroare o să-ți dai seama pînă unde poți întinde coarda – pe aia vocală – dar nu forța etapele. Treci progresiv de la una la alta. E cazul să te folosești și de gain-ul dat din stație și o să vezi că felul în care ții microfonul te ajută – sau nu – să sporești randamentul urletelor, adică să le scoți cu tot mai puțin efort, respectiv cu minime consecințe pentru glasul tău din viața civilă. Cum vrei să te treacă aia de fizică, dacă tu nu mai ești în stare să articulezi “Coulomb”?

Mayhem live (wikipedia.com)
Mayhem live (wikipedia.com)

Pasul final către consacrare este să iei liftul o fugă pînă-n Valhala și să le ridici fanelor părul pe șira spinării cu o voce înghețată și aspră de black metal. Sau de extreme metal, că tot i-am pus poza lui nea Filth… Indiferent care-s idolii tăi, ține însă cont că nu ai voie să bei alcool sau lichide carbogazoase înainte de repetiție – cu atît mai puțin înaintea unui concert. Oricît ar fi de rece în Norvegia, tu consumă doar apică la temperatura camerei înainte să te produci în fața publicului, coeficientul tău de TRVE scade exponențial cu fiecare înghițitură de poșircă alcoolizată și gazificată. Iar sfatul ăsta e valabil și în rest, nimeni nu vrea să asculte pe scenă sau pe album horcăielile unui bețiv încă mahmur după dezmățul de ieri seară. Consumă cu moderație, o să-mi mulțumești mai tîrziu pentru sfaturi. Ai putea chiar să-mi dai o bere…

DERBY, UNITED KINGDOM - AUGUST 14: John Tardy of Obituary performs on stage at Bloodstock Open Air Metal Festival at Catton Hall on August 14, 2010 in Derby, England. (Photo by Christie Goodwin/Redferns) *** Local Caption *** John Tardy
DERBY, UNITED KINGDOM – AUGUST 14: John Tardy of Obituary performs on stage at Bloodstock Open Air Metal Festival at Catton Hall on August 14, 2010 in Derby, England. (Photo by Christie Goodwin/Redferns) *** Local Caption *** John Tardy

Smartphone de metalist | Marshall lansează telefonul dedicat melomanilor

Ați citit bine, iubitori de metale! Legendarul producător al amplificatoarelor Marshall, cele care fac posibilă muzica noastră iubită și brutală, se lansează pe piața telefoanelor inteligente – la un mod cît se poate de inteligent. Compania britanică a anunțat că pregătește aparatul intitulat – cum altfel – the London, instrument creat în jurul muzicii din el și nicidecum cu gîndul la alte năzbîtii cu blingăreală care i-ar putea cuceri poate pe fanii lui Smiley. Aparatul ar urma să ajungă pe piață, implicit în mîinile încornorate și înzorzonate ale metaliștilor, după 21 august 2015.

The London by Marshall
The London by Marshall (theverge.com)

Cine iubește rockul se va îndrăgosti la prima vedere de aparatul ce pare creat cu intenția de a deveni un accesoriu indispensabil, pe lîngă pentagrame, cruci și pandantive cu Mjolnir. Încă n-am avut bucuria să-l înșfac – ar fi fost o treabă – dar aspectul te cucerește din prima. Designul amintește de amplificatoarele al căror chip simbolizează rebeliunea muzicală, dar și sunetul profesionist la orice concert – underground sau mainstream. Rotița laterală aurită (hmmm, putea fi argintată…) controlează volumul și-ți lasă impresia că ai un potențiometru analog sub deget. Aparatul mai vine accesorizat cu o pereche de căști Marshall, pentru ca roackerii utilizatori să-și poată asculta muzica din telefon la cel mai înalt nivel de fidelitate. Vis, ce mai! Unde mai pui că dispozitivul are două ieșiri de jack pentru ca doi metaliști să se poată bucura simultan de aceeași melodie, fără să fie nevoiți să cumpere splittere sau, și mai rău, să stea fiecare cu o cască într-o ureche. Ați pățit și voi, nu? E ca și cum ai împărți o ciorbă folosind aceeași lingură…

Marshall Smartphone - the London
Marshall Smartphone – the London (theverge.com)

Softul telefonului are, cum era și normal, o sumedenie de aplicații pentru muzică. În primul și în primul rînd merită menționat butonul M, o scurtătură care te duce direct la folderele cu supărăciunile salvate în memoria aparatului sau în cardul micro-SD pe care-l poți adăuga opțional. Controlul sunetului este asigurat de un egalizator manual cu o grămadă de parametri, că aproape-ți vine să chemi în ajutor un sunetist profesionist ca să ți-l deslușească. Cireașa de pe tort, în opinia mea, este însă posibilitatea sugerată de creatori ca aparatul să găzduiască și o aplicație pentru procesat chitara. N-ar fi imposibil, pentru că drăcovenia inteligentă de la Marshall rulează pe Android, un sistem de operare prietenos cu asemenea giumbușlucuri destinate chitariștilor și care n-ar avea nici un motiv să-mi refuze tocmai mie un asemenea hatîr. Cu siguranță aparatul are deja o aplicație de DJ, pentru prietenii tăi bumțăriști, ca să-i momești pas cu pas către lumea metalului – sau pentru tine, dacă ai în plan să-ți faci o trupă de industrial sau de aggro-tech și alte minuni d-astea care în general pe mine mă cam lasă rece.

Marhsall Smartphone DJ App (theverge.com)
Marhsall Smartphone DJ App (theverge.com)

Luați și citiți aici specificațiile tehnice complete ale aparatului. Înainte să vă apucați prea tare de salivat după el, țineți cont că prețul preconizat de vînzare este de 590 de dolarieni americani, ceea ce înseamnă că la noi o să ajungă probabil cu un bonus de 60% pus capac de dealeri și de intermediari, așa cum e obiceiul pămîntului. Așa că primul tovarăș de-al vostru care-l afișează trebuie să dea bere la toată gașca!

 

VIDEO Test | Fii rock-star cu banii de alocație – Episodul al II-lea

Așa cum v-am promis, continuăm misiunea de explorare a magazinelor de instrumente muzicale, în căutarea adevărului despre chitarele accesibile ca preț și cu scopul declarat de a vă face staruri cu banii din alocația de stat. De data aceasta am testat limitele unui brand ceva mai puțin cunoscut, SoundSation, firmă care vă propune un Stratocaster pentru doar cinci alocații – vreo 90 de euro, la un calcul rapid. Am evaluat chitara împreună cu Alex, angajat al unui magazin de instrumente muzicale din București, și puteți vedea singuri cum s-a comportat Stratocasterul la stress, chin, pe clean și pe crunch, pe toate cele trei doze single coil din dotare.

Concluzia mea scrisă este că de 5 alocații un rocker începător primește mai mult decît s-ar aștepta. Instrumentul are sunet frumos și plin, iar solistica pe doza de neck poate înmuia inima oricărei dudui, chiar și pe cea a Angelei Merkel. Chiar dacă majoritatea componentelor sînt low-end, nu aveți de ce să vă plîngeți: e o chitară pe care se poate învăța, pe care se poate repeta acasă și pe care o poți lua cu tine pe scenă la spectacolul liceului. Neck-ul este surprinzător de abordabil, chiar și în pozițiile de sus, iar dacă mai stați un pic să îi bibiliți pe la action o să obțineți niște solo-uri amețitoare fără prea mare efort. Recomand cu căldură chitara asta pentru hard-rock, pentru heavy-metal (old school), pentru folk, blues și pentru alte genuri unde accentul pică nu pe gain și pe brutalitate, ci pe sentiment și pe expresie. E chiar ce trebuie pentru un pifan fără parale!

Așa cum scrie și la intrare, mi-am propus să găsesc opțiuni acceptabile pentru rockerii fără bani – așa cum am fost și eu cîndva – prin urmare putem discuta oricît despre superioritatea nu știu cărei doze sau despre avantajele tehnologiei bolt-on. De acord, limita de sus a rastelului oricărui instrumentist e dată doar de puterea sa de cumpărare. Oricine are bani își permite chitare fistichii, cu lucrături manuale și cu piese customizate. Treburile se complică atunci cînd ai la tine mai mult talent decît parale, iar degetele te mănîncă să cînți și n-ai pe ce. Cred că mulți dintre noi au trecut prin asemenea clipe…

SoundSation Stratocaster, o chitară acceptabilă pentru un rocker începător
SoundSation Stratocaster, o chitară acceptabilă pentru un rocker începător

 

În calitate oficială de dinozaur metalist care a compus black metal pe un Reghin acustic în anii 90, vă spun că sînt plăcut impresionat și de această chitară, care îi poate deschide calea spre succes unui tînăr rocker cu venituri mai modeste. Pus să aleg între SoundSation Stratocaster și Epiphone SG Special (instrumentul din primul episod), probabil că aș merge pe a doua variantă – dar să nu uităm că SG-ul e și mai scump cu vreo două sute de lei și diferența se simte. Dacă bugetul e de numai 90 de euro, Stratocasterul oferă suficient de banii ăștia. Vă asigur că, în urmă cu 20 de ani, am apărut în concerte cu instrumente mult mai puțin performante.

Recomandarea mea este ca atunci cînd vă luați instrumente din categoria entry-level să le acompaniați și de un tuner, pentru că uneori cheițele mai pot pierde tensiune. Nu uitați să vă îngrijiți chitara așa cum se cuvine – nu are importanță că a costat puțin, un instrument te tratează așa cum îl tratezi și tu. Dacă te porți frumos, repeți la el, îl cureți și îl reglezi periodic, o să te transforme în vedetă rock înainte să-ți dai seama. Dacă îl neglijezi, apoi să vezi tu ce penibil huiduit și împroșcat cu roșii din sală o să te trezești! Ia aminte, roackere, că Odin nu doarme…