Tag Archives: LOST

Habemus Premiantus | Trupa L.O.S.T. a desemnat premianții promoției Cannibal Corpse

A fost bătaie pe cele două invitații simple la concertul Cannibal Corpse de vineri, 24 iulie 2015 – bătaie la propriu, pentru că tobarul formației L.O.S.T. a fost mîna destinului ce i-a tras la sorți prin bătăi în cazan pe cei doi norocoși premianți care s-au ales fiecare cu cîte o invitație simplă la spectacolul în care drujbele și zombalăii porniți să distrugă omenirea vor ocupa rolurile principale. Puteți vedea din clipul de mai jos cum s-a derulat și această frumoasă extragere, pe care am încredințat-o de această dată trupei românești care va deschide reprezentația brutală a legendarei formații americane Cannibal Corpse – altfel, niște sensibili preocupați de sentimentele rockerimii. Căci, dacă mai țineți minte, participanții la promoție au fost selectați dintre metaliștii care au suferit o dezamăgire în dragoste și care au avut doar de dat un share cu articolul meu despre eveniment, laolaltă cu un vers sau două din lirica romanticilor metaliști americani, vers dedicat la adresa fostului sau fostei care le-a zdrobit inima. No, priviți și vă uimiți mai jos!

Cazanul destinului i-a scos la înaintare de data asta pe Alex Nica și pe Iuliana Amariei, care vor primi fiecare cîte o invitație single, netransmisibilă, din partea promoterului. Conștiința mea proastă mă obligă să mai menționez că un metalist a fost descalificat din promoție – cu mare părere de rău – pentru că ne-a trimis cu 16 minute peste termenul-limită dovada participării sale. Roackere, data viitoare fii mai pe fază, că nouă ne place să o ardem nemțește. Probabil o deformație profesională, la televiziunea de știri 16 minute de întîrziere înseamnă catastrofă. Deci ia direcția Eventim ca să-i vezi pe canibalii mei preferați, biletul chiar nu costă mult. No, acestea fiind zise, io mă duc să-mi fac revizia la drujbă și ne vedem acoloșea!

Porniți drujbele! L.O.S.T. și Epileptic Outbreak în deschidere la Cannibal Corpse

Se anunță o seară grea pe 24 iulie pentru zombalăii porniți să lichideze specia umană. Greucenii de la Cannibal Corpse au o escortă pe măsură la concertul pe care-l vor ține la Arenele Romane. Promoterul evenimentului a anunțat că în deschidere vor evolua două trupe românești specializate în carnagiu muzical fără compromisuri – vorbim de veteranii de la L.O.S.T. și de mai nou înființații (dar nicidecum începătorii) de la Epileptic Outbreak.

Cannibal

Pe cei dintîi i-am admirat în toată brutalitatea lor ultra-tehnică la Metalhead Meeting 2015, în vreme ce pe primii, recunosc, încă n-am apucat să-i ascult. Un motiv în plus să mă pregătesc pentru o surpriză plăcută – pentru că un pesimist de profesie niciodată nu poate fi surprins în mod neplăcut. În caz că vă întrebați ce le poate pielea băieților de la L.O.S.T. și chiar nu știți unde să vă uitați, iaca un mic exemplu de răutate metodic pusă în aplicare mai jos.

Supărații de la L.O.S.T. s-au apucat de perforat timpanele rockerimii acum 11 ani și au deja trei materiale publicate și au apărut pe scenă alături de Obituary, Behemoth (meh), Sepultura (double meh), In Flames, Lake of Tears sau Hypocrisy (hail!). Epileptic Outbreak au doar un an și jumătate de istorie sub această titulatură, dar aliniază veterani cu palmares respectabil și cu antecedente metalistice pe la Avatar, Armies of Enlil, Sincarnate, Dark Fusion (yeah!) și Psychogod.

 

Dacă te aștepți să-ți explic cine-s monstruoșii de la Cannibal Corpse, poate chiar ai nimerit din greșeală pe aici în căutarea unui bilet la Smiley. E imposibil să nu fi remarcat ultimii lor 25 de ani de carieră, cu albume de vis în tonuri de coșmar. Promoterul susține că americanii puși pe destrăbălare și masacru vor interpreta atît hituri clasice, cît și piese noi de pe albumul lor cel mai recent, A Skeletal Domain. Album care, apropo, rupe capete, prieteni. Pregătiți-vă, că ne vedem la fața locului. Vorba lui Horea – cine are arme, să vină cu arme. Care nu, cu furci și topoare!

Glumesc, accesul cu obiecte periculoase e interzis la concert. Singurele treburi contondente la Cannibal Corpse vor fi piesele lor ucigătoare… Mai multe detalii, pe site-ul promoterului, Phoenix Entertainment.

 

Metalhead Meeting 2015 n-a fost complet nașpa

Și cu această ocazie promit să închei seria comentariilor de bello gallico despre MHM 2015, ca să nu lungim pelteaua. Evenimentul ăsta a fost, hai să ne pregătim pentru următoarele. Mi-au plăcut acolo destule, deși loc de mai bine a fost cît de la Șuletea pînă-n Valhala. Iată o enumerare rapidă a amintirilor plăcute:

1. Bonurile fiscale. Pentru mine au fost o premieră, nu știu dacă și la alte evenimente spectatorii au primit acte pentru banii cheltuiți pe jetoane. Marele salt înainte ar fi ca rockerii să poată achita direct cu bani, pentru ca astfel gurile rele să nu mai aibă chiar nici un motiv de a comenta modul de fiscalizare a cheltuielilor. Mi-a plăcut, de asemenea, că am putut plăti la POS (ceea ce chiar că e o premieră mondială pentru mine) și la final am putut returna cele trei jetoane rămase nebăute – deși, sincer, ne era sete și am mai mers jumătate de kilometru pînă la cea mai apropiată bere.

IMG-20150615-WA0006
Octav și Ana, alături de berea care ne-a cruțat de mahmureală

2. Berea la tap chiar a fost decentă, iar asta poate că are legătură și cu emiterea de bonuri fiscale. Sau poate că are legătură numai cu schimbarea furnizorului, mie întotdeauna mi-a plăcut Timișoreana mai mult decît Ciuc sau decît Silva. Oricum, orice festival care speră să primească de la mine cinci pentagrame trebuie să ofere Ursus la preț decent, ca să aibă vreo șansă. Dar anul ăsta berea a fost chiar acceptabilă și nu am suferit deloc de mahmureală, deși nu m-am abținut. Era și greu, la căldura aia, să devii subit un abstinent. Nu am înțeles ce rost au avut standurile cu whiskey, că nimeni nu era nebun să își tragă în cap un shot de tărie pe așa zăpușeală. Și nici vinul, după care eu sînt mort, nu-și prea avea locul acolo din exact aceleași motive, dar asta e altă discuție. Bine că a avut lumea de unde alege…

3. Fetele cu țigări. Drăguțe și amabile, deși se vedea pe ele că nu-s rockerițe, ne-au scutit de cheltuit bani pe tutun și ne-au făcut cadou cîte un pachet pe zi fiecăruia – cred că am avut noroc de moldoveni ce sîntem. Ba ne-au dat și brichete moca, au făcut și conversație prietenoasă și s-au prefăcut că le place muzica. Au adus plusvaloare vizuală peisajului și au contribuit la această frumoasă amintire de la Metalhead.

Mihai Ursu și Claudia lui, cu och
Mihai Ursu și Claudia lui, cu ochii după fetele cu țigări

4. Triptykon – nu eram așa un mare fan înainte, dar piesele lor sună bestial pe scenă. Cine e dinozaur știe cum să le potrivească…

5. Bloodbath – trupa îmi plăcea și înainte de festival, dar am fost încîntat să văd că Nick Holmes și-a revenit cu creierii, în sfîrșit. În calitate de vechi fan Paradise Lost, i-aș fi zis vreo două de la Vaslui pentru ce-a făcut din trupa pentru care în liceu eram în stare să sar fără parașută din avion. A fost chill, profesionist, glumeț și blasfemiator, așa cum credeam că n-o să-l mai văd. Așa de supărat eram pe Holmes, încît a fost nevoie să-mi jure trei metaliști martalogi că și ultimul Paradise Lost merită ascultat, ceea ce o să și fac imediat ce am prilejul.

 

Welcome back, Nick!
Welcome back, Nick!

 

 

6. Metaliștii bulgari – niște simpatici care au făcut conversație cu noi la shaorma după concerte, de ziceam că nu ne mai dăm duși. M-am rupt în talente că știu și eu oleacă de bulgară și gata, ne-au oferit pe loc sacoșa lor de bere. Pe bune!

7. M-am văzut/revăzut cu metaliști români pentru care am tot respectul, iar pe unii i-am urmărit pe scenă, în ciuda condițiilor crunte și a sunetului care avea glume în program. Respect maxim pentru Kistvaen, L.O.S.T., Marchosias, Hatemode și pentru băieții de la Akral Necrosis, care au fost în public de data asta. Poate data viitoare îi urcăm și pe scenă, că merită!

Andrei (Akral Necrosis), Mihai (Eternal Mourning), Fenrir (Kistvaen) și Octav (Eternal Mourning)
Andrei (Akral Necrosis), Mihai (Eternal Mourning), Fenrir (Kistvaen) și Octav (Eternal Mourning)

8. Dacă nu erai atent, puteai să te împiedici de tot soiul de greuceni, cum ar fi Kennet Englund de la Centinex sau de Caligula, așa cum pe vremuri dădeai nas în nas cu prietenii tăi prin curtea liceului.

9. Satyricon, pentru că Mother North!

10. Octav, Ana (blonda din prima poză) și Claudia mea, echipa fără de care nici un festival nu e festival…

WP_20150612_050

O scenă prea mică pentru niște trupe prea mari (sau viceversa)

Am stabilit deja că selecția naturală m-a cruțat și anul ăsta la Metalhead, dar asta nu m-a scutit de expunere la niște trupe cu care nu vreau să mă revăd prea curînd. În egală măsură, am remarcat acolo formații cu talent deosebit, pe care, dacă vreodată mă fac organizator de concerte, o să am grijă să le pun ceva mai sus în desfășurător. Pentru că așa cred eu și, sincer, gusturile nu trebuie justificate. Așa că mă bucur dacă sînteți de acord cu mine, dar nu o să sufăr o depresie fatală dacă nu-mi împărtășiți opinia. Hai să-i dăm selectiv, în ordinea apariției, cu ăia care mi-au atras atenția și cu mențiunea că eu am participat la numai trei din cele patru zile de festival.

LATER EDIT: Iaca m-a pălit Soarele-n cap și am uitat de Hatemode. Am prins doar ultimele lor două piese, care au rupt. Mare păcat că au prins și ei o oră cruntă ca să presteze în fața unui public restrîns din motive de autoconservare. I-aș revedea cu drag, dar nu în asemenea condiții. Noroc că-s aproape și-i mai prind eu printr-un club…

Kistvaen – Spectacol de 10 pentagrame! Cu siguranță au meritat scena mare, dar nicidecum ora cruntă la care au fost nevoiți să presteze. Zeii black-metal au închinat o cupă de bere în Valhalla pe recitalul băieților de la Kistvaen, însă Thor și-a adus aminte cam tîrziu să trimită niște nori de ploaie care să mai răcorească infernul în care formația a evoluat – adică la vreo 50 de grade în aer, pe ciment incandescent și în nori de praf sufocant. Condițiile meteo au gonit și publicul, la Golden Ring abia dacă erau 20 de oameni. E a doua oară în ultimul an cînd trupa Kistvaen prinde o oră atît de ingrată, sper să fie ultima oară cînd trage așa de necîștigător. Verdict: Scena mare în continuare, dar cînd Soarele n-o mai fi pe cer să-i chinuiască!

Bucovina – Foarte frumos, am dat din cap împreună cu vreo mie și ceva de metaliști! Voiam doar să menționez asta, deoarece la mine pe placa de bază am sloturi pentru cel mult trei trupe de folk-metal și Bucovina l-a ocupat pe ultimul. Verdict: Stați pe scena mare, că mai vin să vă văd!

Turisas – M-am hlizit de am căpiat cînd i-am văzut vopsiți cu roșu și negru pe față (vă place Stendhal?) și cîntînd despre pirați. Carach Angren știu pe unde umblați cu versurile lor? Verdict: De ce n-ați făcut schimb de sloturi cu băieții de la Kistvaen? Mi-ar fi plăcut!

https://www.youtube.com/watch?v=oecIGHLClis

Marchosias – Am dat din cap, dar ceva la sunet n-a fost bine. Parcă am auzit o trupă ușor diferită față de cea pe care o știu din album. Nu știu ce-o fi fost în monitoare, dar vreo două priviri aruncate între băieți pe la jumătatea unei piese mi-au dat de bănuit că unul dintre ei nu prea se auzea. Verdict: Scena mare data viitoare, cu sunetist de acasă!

L.O.S.T. – Aceeași impresie de profesioniști cu prea mult obraz pe care mi-au lăsat-o băieții de la Kistvaen. Cu siguranță Jeff Hanneman și-a aprins o țigară satisfăcut de la bricheta Diavolului cînd a auzit ce solouri amețitoare și ce riff-uri crîncene scoteau metaliștii noștri. Asta e, le-au scos și ei pentru 20 de psihopați adunați la ora 14 în căldura infernului ca să asculte niște monstruozități demne de notat pe un album produs afară la o casă de discuri cu oleacă de tradiție. Bestial level: 10 cranii! Verdict: Scena mare, după ce se lasă întunericul!

Winterhorde – Gimme a break! Blackerii israelieni au umplut scena cu un pluton de metaliști, au stat un sfert de ceas doar ca să facă teste cu nu știu ce fiță de instrument care suna a fierăstrău cu arcuș, după care… Au folosit giumbușlucul ăla muzical doar pentru un intro și apoi s-au apucat teoretic să cînte. Ghinion, însă, pentru nu știu ce n-a mers, dar impresia mea a fost că erau dezacordați. Verdict: This is satanic black metal from Șuletea! Să nu vă mai văd!

Heidevolk – Please… Am spus mai sus că mi-am ocupat toate cele trei sloturi pentru folk-metal. Pe unul stă Ensiferum, pe altul e Arkona și ultimul s-a dus pe Bucovina. Gata, neică! De acum încolo toți îmi sunați la fel, iar în cazul vostru mai umblă vorbe că i-ați cam simpatiza pe naziști. Iar eu am boală cruntă pe naziști. Verdict: Mach frei în altă parte!

Dark Fusion – Măi nene, voi de unde ați apărut? Pe lîngă faptul că și eu cînt acum într-o trupă al cărei stil se numește Dark Fusion, voi o mai și dați bine! Prezență scenică, instrumentație impecabilă, ținute negre, show profesionist! Bravo, măi oameni! Rating: 10 pastile de uraniu! Verdict: Scena mare data viitoare!

No, sper măcar să se uite și niște promoteri pe înregistrările astea și să tragă concluziile care se impun. Iar data viitoare vă explic de ce Amorphis a intrat în aceeași ligă cu Behehemoth pentru mine… Stay tuned, adică rămîneți tunați!

Festival de metal infernal în furnal

Am venit la Metalhead Meeting 2015 cu așteptări mari și cu un entuziasm comparabil doar cu cel din momentul în care mi-am cumpărat prima chitară Jackson. Și, una peste alta, nu regret că am cheltuit la ediția aceasta o sumă care mi-ar fi asigurat fără probleme un city-break de pomină într-un oraș precum Praga. Amintirea Metalhead-ului din 2014, unde Arkona și Moonspell parcă mi-au citit gîndurile cînd și-au întocmit lista de piese, era un catalizator de anticipări optimiste greu de egalat. Iar cînd m-am prezentat la poartă (în cea de-a doua zi, pentru că nu mor după Cargo), primul care mi-a urat bun venit a fost Fenrir, de la Kistvaen, una dintre puținele trupe românești care pot sta umăr la umăr și cu fruntea sus alături de greucenii metalului din occident. O ceată de valkirii cu hectolitri de hidromel rece nu m-ar fi bucurat mai tare dacă și-ar fi făcut apariția în calitate de comitet de primire. Ce mai, premisele erau aliniate cum nu se putea mai bine.

După care am dat piept cu leopardul din spatele gardului. Acum nu vreau să credeți că intenția mea e să-mi bag ciubotele prăfuite prin Golden Ring în munca organizatorului. Am convingerea că omul și-a asumat niște decizii grele, în tentativa de a păstra o balanță echitabilă între cheltuieli, satisfacția publicului, relațiile cu trupele care nu au fost tocmai de colea și poate o modestă marjă de profit pentru un eveniment de patru zile într-o capitală est-europeană vestită pentru un raport ușor defavorabil între veniturile cetățenilor și prețurile bunurilor de consum rockeresc. Cine și-a riscat banii, timpul și reputația pe un asemenea eveniment are dreptul să hotărască ce și cum, dar și noi, consumatorii de produs metalistic, avem tot dreptul din lume să-i spunem ce amintiri luăm acasă de banii cheltuiți.

No, și cum spuneam. Pentru Kistvaen și pentru L.O.S.T. aș fi dispus să merg în orice văgăună ca să-i văd live, chiar și la ora 14 într-o zi toridă de vară bucureșteană, așa cum (și) de data asta le-au picat zarurile băieților. Am decis în cunoștință de cauză să fiu prezent la reprezentațiile lor. N-aveam însă de unde să știu că Golden Ring înseamnă de fapt o plită încinsă de beton, asezonată cu praf ca pe Tatooine, într-un dezolant peisaj post-industrial cu accente ușor apocaliptice, fără un petic de verdeață în zare. Aș fi gata să pariez că am tropăit din bocancii noștri de roackeri tocmai pe ruinele fostei RAMI Dacia, fabrica de diamante construită la porunca Elenei Ceaușescu, dar asta e altă istorie pentru altă zi. În fine, am strîns din măsele, mi-am amintit că-s nu doar metalist, ci și moldovean, deci învățat cu greul, și am stat vineri și duminică la cele două recitaluri de furnal.

Sub soarele amiezii, în fața scenei aveam sentimentul că niște destoinici muncitori de la SIDEX tocmai îmi revarsă în cap o șarjă de oțel proaspăt topit. Iar atunci cînd ne refugiam pe băncuțele unde mai era un petic de umbră, am încercat senzațiile unice trăite de berbecuții făcuți haiducește, în groapa cu jar – mii de drăcușori harnici veneau și aruncau lopeți de cărbuni sub scaunele noastre model Gheorghe Doja. Noroc că eram puțini spectatori, că dacă ni se făcea rău nu era nevoie de multe echipaje SMURD. Mai greu îmi imaginez că le-a fost băieților pe scenă: vă provoc, de exemplu, să faceți o voce de black-metal într-o atmosferă care îți pîrlește plămînii cu fiecare respirație, iar bonus să aveți norii de praf ridicați de vînt… Meseriașii sînt poftiți să interpreteze orice melodie la chitară sau la tobe în condiții similare, în caz că li se pare o bagatelă! În public, am supraviețuit, că berea era multă, rece, nu foarte scumpă și cu bon fiscal, iar în orice clipă ne puteam căra. Dar săracii artiști…

Iar vitejiile astea au venit însă cu un preț. Vineri, după Kistvaen, am avut o senzație de ireal pînă după apus, din cauza kilo-Joulilor încasați pe nedrept în scăfîrlie din partea unui Soare nemilos cu metaliștii. Pe retina mea jucau tot felul de pete cu mutre de amibă drogată, iar decibelii din boxe îmi treceau pe lîngă urechi ca trenul intercity prin halta Brăhășoaia, fără să-mi mai provoace vreo reacție. Pe la Dark Funeral abia mi s-au reglat din nou monitoarele și temperatura internă, dar pentru asta am cheltuit pe diferite lichide reci și spumoase echivalentul unei alocații recent mărite. Duminică, am rezolvat chinurile iadului altfel, și anume printr-o rapidă reintegrare în societatea de consum: după ce trupa L.O.S.T. m-a făcut să dau din ipoteticele și imaginarele mele plete la temperaturi venusiene, m-am refugiat vreme de aproape două ceasuri la mall, unde ne-am dres cu aer condiționat, frappé, înghețată și suculeț proaspăt stors din citrice nevinovate. Altă distracție, altă alocație. N-am murit, nu?

Mno, în calitate de dinozaur metalist, o să fac mereu comparație cu festivalurile din anii 90, că aș sîntem noi, bătrînii. Una-două, îi dăm cu “pe vremea mea…” Așadar, pe vremea mea, la Piatra Neamț, de exemplu, metaliștii aveau la dispoziție ditamai parcul cu copaci, tufe și iarbă ca să se desfășoare și nu țin minte să fi fost vreo trupă pe scenă înainte de ora 19. Ca să nu mai spun că eram la poale de munte și pe malul Bistriței, unde era loc de rockereală și de răcoreală cît cuprinde. Alta a fost povestea la Top T Buzău, unde am fost pe scenă în 1996 și unde am prins nu doar căldura iadului, ci și o revizie la instalația de apă. Dar organizatorii ne-au dat startul abia după căderea întunericului, nu au stat rockerii în soare ca să vadă black metal și nici nu s-au chinuit muzicienii să își dea sufletul pentru 10 spectatori. OK, asta a fost atunci. În zilele noaste, Rockstadt și Metalhead 2014 mi se par două exemple excelente. Primul eveniment se ține oricum la munte, unde în cel mai rău caz îți poate fi oleacă de frig și problema asta o rezolvi prin strîngerea în brațe a unei rockerițe. Al doilea eveniment folosit ca exemplu s-a ținut însă în București, la Arenele Romane, unde puteai să te refugiezi de soare sub un copac în Parcul Carol sau unde te puteai așeza pe orice piatră fără teama că la ridicare o să semeni cu un gnom ieșit din măruntaiele Moriei de la stratul de praf selenar, cum a fost cazul la Cotroceni Open Air. LATER EDIT: Era să uit de festivalul Open Camp Vaslui, care e găzduit într-o frumoasă pădure și unde nimeni nu s-a jeluit de condiții. Eu unul m-am simțit excelent acolo!

Nu știu din ce motive au luat organizatorii decizia ca în 2015 să mute festivalul în inima unui furnal, probabil că au avut ei niște calcule. Dar am înțeles, după ce luminile scenei s-au stins, de ce pe tricourile oficiale ale festivalului scria “I survived Metalhead Meeting 2015” – cred că Bear Grylls a oferit consultanță pe șest la organizare, dar asta e numai o bănuială. Cert e că selecția naturală a venit acolo să-și dea o lucrare de semestru și vreo două restanțe. Dincolo de tot hazul meu amar, vă dau scris prin prezenta că nu o să vin să mai văd pe scenă trupe chinuite la 50 de grade, în fața unui public format mai mult din prieteni, la ora 14 pe timp de vară. Mai ales dacă vorbim de artiști care nu-și bat joc de metal. Și o să-mi respect promisiunea!