Tag Archives: Hatemode

Îndreptar de rock-star | Cum să devii vocalist de metal extrem (Tutorial VIDEO)

Felicitări, tinere vlăstar din Mordor, cu ocazia înființării formației tale de metal! Știu că probabil te visezi pe scenă, rupînd microfonul ca John Tardy, făcînd boxele să explodeze cu strigăte din Infern precum Chuck Schuldiner sau smulgînd aclamațiile gagicilor, precum Dani Filth. Bravo, e bine că ți-ai stabilit o direcție în care să mergi, însă ai grijă mare, deoarece calea e presărată cu zeci și zeci de capcane, mai ales pentru un vocalist fără experiență. Prin urmare, lasă olecuță microfonul jos, pentru că avem cîteva sfaturi de dinozaur care să te ghideze pe drumul corect, așa încît cariera ta de rock-star să debuteze fără vizite la medicul ORL-ist.

Dacă ți-a umplut cineva capul cu minciuni că e simplu să fii vocalist de death, thrash sau de black metal, e timpul să ți le ștergi din sistem. Nu e suficient să zbieri în microfon ca dezaxatul ca să atingi statutul de vedetă metal. De fapt, o să constați singur, pe propria piele și pe propriile corzi vocale, că ăsta e drumul spre pierzanie. Răgetele animalice smulse fără cap din beregata nepregătită pentru asemenea eforturi te vor duce la spital, incapabil să mai articulezi două vorbe, și-o să chemi Salvarea prin sms, colegule! Cu siguranță nu o să poți ajunge vocalist de metal fără să ai habar de tehnică vocală, de respirație, de teorie muzicală – iar fără practică îndelungată, mai bine șezi potolit.

În clipul video de mai sus, Alex, vocalistul de la Hatemode, a fost suficient de amabil încît să ne expună metodele sale de voce. L-am remarcat pe veteranul metalist la două concerte în vara anului 2015 și mi-a plăcut la el că stăpînește cu mare grație tehnicile de growl, de shriek, precum și de clean. Ceea ce ar trebui să știi și tu, pifane, ba chiar în ordine inversă. Sistemul lui Alex de a intepreta metal extrem pornește de la chestiunile cele mai simple: reglarea respirației (din diafragmă, evident), cunoașterea notelor muzicale, studiul pe instrumente și interpretarea unor piese cît se poate de clean. Adu-ți aminte de melodia aia cu ciobănașul, pe care ți-a predat-o învățătorul într-a patra, și exerseaz-o pînă iese impecabil.

Odată ce ți-ai stăpînit respirația și intonația vocii, după ce ți-ai definit un timbru personal, poți trece mai departe. Vocea trebuie distorsionată cu pași mărunți, a căror parcurgere poate dura luni sau chiar ani. Încearcă în primă fază să faci un popas prin Seattle și să îți tragi glasul angelic mai spre năduful lui Kurt Cobain. Nu e cazul să-l imiți pe zeul grunge, pentru că oricum n-o să-ți iasă, dar sper că înțelegi unde bat aici. Pentru ca vocea să muște un pic, e nevoie să-ți stresezi un pic corzile vocale, ca atunci cînd vrei să te răstești la popa care vine cu cerșitul pe la ușă sau ca atunci cînd le explici tovarășilor pentru a suta oară că nu poți veni la sală, fiindcă ai de tocit la fizică, altfel te pică aia și rămîi pe vară.

Chuck_Schuldiner
Chuck Schuldiner (helrocks.com)

Progresiv, după zeci și chiar sute de ore de repetiție, o să constați că poți ridica nivelul de agresivitate a vocii și probabil cel mai simplu o să fie să te îndrepți spre growls, adică spre mormăieli d-alea ca de urs prins în flagrant la tomberoane sau de tigru pe cale să te folosească pe post de jucărie. Zi-i Cookie Monster, dacă îți sună mai cunoscut, habar n-am la ce televiziune se mai uită adolescenții zilele astea. Prin încercare și eroare o să-ți dai seama pînă unde poți întinde coarda – pe aia vocală – dar nu forța etapele. Treci progresiv de la una la alta. E cazul să te folosești și de gain-ul dat din stație și o să vezi că felul în care ții microfonul te ajută – sau nu – să sporești randamentul urletelor, adică să le scoți cu tot mai puțin efort, respectiv cu minime consecințe pentru glasul tău din viața civilă. Cum vrei să te treacă aia de fizică, dacă tu nu mai ești în stare să articulezi “Coulomb”?

Mayhem live (wikipedia.com)
Mayhem live (wikipedia.com)

Pasul final către consacrare este să iei liftul o fugă pînă-n Valhala și să le ridici fanelor părul pe șira spinării cu o voce înghețată și aspră de black metal. Sau de extreme metal, că tot i-am pus poza lui nea Filth… Indiferent care-s idolii tăi, ține însă cont că nu ai voie să bei alcool sau lichide carbogazoase înainte de repetiție – cu atît mai puțin înaintea unui concert. Oricît ar fi de rece în Norvegia, tu consumă doar apică la temperatura camerei înainte să te produci în fața publicului, coeficientul tău de TRVE scade exponențial cu fiecare înghițitură de poșircă alcoolizată și gazificată. Iar sfatul ăsta e valabil și în rest, nimeni nu vrea să asculte pe scenă sau pe album horcăielile unui bețiv încă mahmur după dezmățul de ieri seară. Consumă cu moderație, o să-mi mulțumești mai tîrziu pentru sfaturi. Ai putea chiar să-mi dai o bere…

DERBY, UNITED KINGDOM - AUGUST 14: John Tardy of Obituary performs on stage at Bloodstock Open Air Metal Festival at Catton Hall on August 14, 2010 in Derby, England. (Photo by Christie Goodwin/Redferns) *** Local Caption *** John Tardy
DERBY, UNITED KINGDOM – AUGUST 14: John Tardy of Obituary performs on stage at Bloodstock Open Air Metal Festival at Catton Hall on August 14, 2010 in Derby, England. (Photo by Christie Goodwin/Redferns) *** Local Caption *** John Tardy

Amintiri din Cretacic | Tobe din piele de oaie, chitare improvizate și alte repetiții de coșmar

Pe cînd se potcovea metalistul cu ținte făcute la strung, pe cînd minerii aveau abonament CFR pe ruta Petroșani-București, pe cînd Ion Iliescu era votat cu 90% în Vaslui iar blugii încă erau marfă de contrabandă, pe cînd Vama Veche era doar un sătuc de pescari și nu o trupă dubioasă pentru femei derutate, pe cînd homosexualitatea însemna pușcărie, pe cînd România nu era nici în NATO și nici în UE și pe cînd diriginții zeloși cu carnetul de partid încă în portofel se întreceau la tuns pletoșii din clasă, mișcarea underground din România ițea sfios cornițele prin lugubre săli de repetiție. Timizi și încă dezorientați, rockerii acelor timpuri de tranziție încercau din răsputeri să se facă auziți prin noianul sufocant de concerte cu Angela Similea și Marius Țeicu ori cu Frații Pește și Surorile Mardare și căutau propria lor nișă printre dezertorii unui public în general fascinat de Lambada, Tomis Junior și Azur.

Chitara Hora by Reghin, instrument-standard pentru anii 90
Chitara Hora by Reghin, instrument-standard pentru anii 90

 

Să ai pe atunci instrumente reprezenta o provocare și o performanță, iar să obții accesul într-o sală de repetiție însemna să ai talent diplomatic demn de negociator ONU în Fîșia Gaza. Chitara vopsită în roz de la Reghin era standardul general, tobele Pionierul și Doina duduiau jalnic prin văgăunile unde vremelnic ne puteam aciua să repetăm, vocaliștii urlau de-și scuipau plămînii ca să se audă peste toată hărmălaia – căci nu toți aveam microfon și amp de voce – și așa mai departe. Am adunat, în rîndurile de mai jos, mărturiile unor veterani ai metalului din acele timpuri tulburi, ca să le fie spre aducere aminte roackerilor născuți după 1990, de la care vreau doar să priceapă că noi, asemenea lui Vodă Ștefan cel bagabont, petrecăreț și cam iute la descăpățînat dregători, am demarat un fenomen nu pentru moftul nostru individual, ci pentru urmașii urmașilor noștri.

Chitara Frankenstein și clapa-ascuțitoare

Pe băieții de la Dirty Shirt îi știe toată țara drept veseli și glumeți, dar o mare parte din haioșeala lor este dată de umorul negru al roackerului care a trebuit să îndure și să facă haz de necaz ca să-și conserve sănătatea mintală. Ca noi toți în vremea aia, trupeții de la granița cu recent destrămata Uniune Sovietică erau tineri și dornici să se exprime liber, după atîta amar de ani în care stafiile cenzurii de la Direcția pentru Cultură stăteau geană pe rockeri ca nu cumva să devieze de la doctrinele fundamentale ale marxism-leninismului. Moroșenii au exploatat însă la maximum moștenirea dezastruoasă lăsată de nea Nicu și au deturnat armele propagandei comuniste în slujba decadentului rock’n’roll.

Dirty Shirt în era noastră
Dirty Shirt în era noastră

“Prima mea trupă de rock a fost Neverland (din care făcea parte și Otto de la Legion) și țin minte și acum în ce condiții făceam repetiții atunci: pe mixerul și pe boxele Vermona rămase de la Casa Pionierilor (unde, de altfel, am cîntat în formația de copii încă de prin 1986), pe chitara electrică făcuta de tatăl lui Otto (în forma de coadă de vrabie, bineînțeles), cu pedala de distors făcuta după un model rusesc (fară nici un amp), cu bas Reghin, etc”, rememorează amuzat veteranul rocker vremurile în care Stolojan a naționalizat valuta

Piele de oaie? Nu, de potaie!

În dotare, Mihai mai avea o ascuțitoare de clapă Yamaha PSR 12 – care sigur a făcut furori odată cu transformarea FDSN în PDSR – și pe care a luat-o la finalul Epocii de Aur cu banii încasați din vînzarea unei mașini – pentru că instrumentele costau enorm în vremea aia, raportat la puterea de cumpărare a cetățenilor. Iar rockerii sînt tot cetățeni, în caz că existau dubii. După ce a trecut prin trupa Eclipse, Mihai a aterizat la Dirty Shirt și, dintr-o dată, orizonturile i s-au deschis. “Am trecut la next level: mixer rusesc, ultimul răcnet, boxe de bași și amp de putere hand made, prima pedală de fuz adevărată (rusească, evident), bas copie Hohner (Pali era un star cu basul ăla). Eu am trecut pe Casio (tot jucărie, dar ceva mai performantă).”

Dar lovitura cea mai grea era, cum altfel, să te trezești baterist. După regulile capitalismului, atunci îndeplineai toate criteriile să fii trecut în șomaj tehnic, pentru că lipsea obiectul muncii. Și nu mai era nea Nicu să te țină la producție pe stoc, cu scontări și decontări între fabrici și uzine, care au băgat țara în blocaj financiar. Tobele au prostul obicei să fie mari consumatoare de resurse: bețe și fețe, în special. “Cum nu găseai în comerț fețe de tobe, Mircea avea la premier o față din piele de cîine (luată de la ceva percuție tradițională). Suna mișto, doar ca era foarte sensibilă la temperatura și la umiditate. Abia spre sfîrsitul anilor 90 am reușit să facem repetiții în condiții decente, însă ambianța a fost mereu aceeași, atunci ca și acum: niște beri, chef de cîntat și de petrecut momente faine alături de colegii de trupă, care în timp au devenit prieteni…” – O dovadă în plus că poți scoate roackerii din underground, dar nu poți scoate underground-ul din roackeri!

Repetiția ca o terapie cu electroșocuri

În Capitală, frontul metalist a găsit niște aliați acolo unde nimeni nu se aștepta: la politicieni. Ce-i drept, bucureștenii au pornit cu alte avantaje în cariera de rock-star, așa cum rememorează Vlad Bușcă, actualmente basist la L.O.S.T. și dinozaur nouăzecist cam de-o seamă cu mine. În 1991, Vlad rupea corzile și spărgea timpanele în formația Tornado, de care pînă și eu am auzit. “Ca instrumente aveam mai toți chitare Reghin sau rusești, cel mult copii italienești gen Eko. Tobele Doina erau sfinte. De efecte nu prea era vorba, aveam distorsuri create din amplificările supra-saturate ale casetofoanelor, circuite integrate puse în cutii de seringi sau, cei mai norocosi, efecte rusești. Flanger-ul era foarte la modă pe atunci (nu știu dacă mai există acum). Evident că majoritatea efectelor curentau și prindeau diverse posturi de radio”, își aduce aminte Vlad. N-a fost singurul care a suferit șocuri electrice de la instrumente, dar ajungem și acolo imediat.

Abigail în 1994
Abigail în 1994

Sala de repetiție era însă o problemă. Băieții de la Tornado exersau pe la prieteni pe acasă, iar ca să înregistreze ceva au fost siliți să apeleze din nou la tehnologia căpătată de la vestiții savanți sovietici, iar primul contact cu invențiile americane a echivalat cu aterizarea extratereștrilor. “Aveam vreo două magnetofoane cu care înregistram din linie prin mixere rusesti. Cînd Andrei a reușit să își ia o stație Marshall adevărată, de 100W, eram toți foarte încîntați, pînă și Vlase de la ZOB a venit pe la noi pe la sală, să vadă cum sună”, povestește Vlad. Cu toate acestea, primul lor demo a fost tras în 1994, tot pe magnetofon.

Ia toba și fă-o de oaie!

Un an mai tîrziu, Vlad contribuia din greu la coeficientul național de mizantropie și depresie în ansamblul vocal-instrumental Abigail – și asta în condițiile în care Emil Constantinescu încă nu devenise președinte, Văcăroiu încă era premier, FNI și Caritas încă nu picaseră, iar Pasărea Colibri încă nu începuse să mă exaspereze pe la toate bairamele cu hipioate. Despre legătura intrinsecă și organică dintre doom-metal și oierit, urmașul baciului Bucur avea să primească o lecție neașteptată chiar în pragul unui mare eveniment rockeresc. “La prima repetiție din 1995, exact înainte de festivalul Top T, ne-am întîlnit la chitaristul Dragoș acasă, iar în curte era pusă la uscat o mare bucată de piele de oaie, despre care am aflat ulterior că era schimbul feței de tobă mare. Și, tot legat de toba mare, pe atunci se foloseau două tobe mari, nu apăruseră încă pedalele duble”, relatează veteranul basist.

Poză la întîmplare de la un festival nouăzecist
Poză la întîmplare de la un festival nouăzecist

Te faci frate cu creștin-democrații ca să ai unde repeta

Bătaie mare era și atunci pe scule, deși pe la jumătatea deceniului final din mileniul trecut instrumentele din afară au început să se infiltreze subversiv și pe la noi. De regulă, traseul lor avea trecut un popas obligatoriu prin ghearele vreunui lăutar sau, cu oleacă de baftă, prin mîinile unui rocker mai cu ștaif. Instrumentele făcute în garaj coexistau pașnic împreună cu cele de import. Odată ajunse în labele tale, însă, trebuia să le păzești ca pe sfintele odoare – care, la vremea respectivă, încă erau mai puține decît acum. “Eu am reușit să îmi cumpăr de la Doru Borobeică (Iris) un bass mișto Yamaha, atît de mișto încît după cîteva luni m-a întrebat dacă nu vreau să îi vînd înapoi dozele. Într-un final, am reușit să îl pierd în tramvai. Răzvan avea o chitara Flying-V hand made 100%, dar care suna foarte bine, și pe care o mai are și acum”, povestește Vlad Bușcă.

Spațiul imobiliar devenise deja ultima frontieră în București, așa că o sală de repetiții se putea combina tot mai greu. În special dacă n-aveai bani, iar în portofelele de metaliști se găsea cu precădere alizeu. Noroc de creștin-democrați, care i-au băgat la beci pe băieții de la Abigail, așa cum și comuniștii l-au băgat la beci pe Coposu. Nici nu bănuiau țărăniștii ce bombă cu ceas aveau sub pardoseală! “Cu ceva noroc am ajuns să repetam intr-un subsol pe Plevnei, în sediul PNȚ, împreună cu Returnless Path și cu Dies Irae parcă, unde eram în hîrtii ca făcînd parte din organizația de tineret. Astfel, am ajuns să cîntăm live la Teatrul Giulești la o convenție de-a lor, unde erau numai septuagenari, pe care i-am oripilat cu cover-uri de genul Hendrix și altele. La final, i-am ucis cu o piesă Abigail, doom cu growl și tot tacîmul, “Dawn”. După 1997, lucrurile au mers mai bine, am ajuns să repetăm chiar într-un studio de înregistrări complet utilat, la casa de discuri Transglobal Media (unde lucram eu și Răzvan). Acolo am și inregistrat cîteva unreleased tracks pentru Abigail, precum și un demo pentru Obscurum Noctis (cu componenți Avatar). Păcat că nu am profitat mai mult de acele condiții, pentru vremurile respective erau de invidiat”, a conchis Vlad într-o notă de regret și de nostalgie.

Golăneală cu revoluționarul Cristian Pațurcă

Alex Igor, actualmente vocalist la Hatemode, a suferit traume în serie, atunci cînd a încercat să-și aciueze formația sa nouăzecistă la o sală. Pe atunci, Alex activa în Serenity, o trupă progresivă cu instrumentație complexă și cu versuri în limba lui Shakespeare. Spre suprinderea lor, lirica englezească avea să le aducă numai necazuri din partea șefilor de la Casa de Cultură Preoteasa, acolo unde orice trupă care voia să conteze trebuia să aibă un mic hogeac de repetiție. Printre mai-marii așezămîntului se număra și revoluționarul cantautor Cristian Pațurcă, autorul Imnului Golanilor și mare militant pentru integrarea țării noastre în Occident, dar – după cum relatează Alex – un opozant crunt al limbii engleze.

Cristian Pațurcă - foto EVZ
Cristian Pațurcă – foto EVZ

Vocalistul își amintește cum formația sa aproape că a fost exclusă de la un concert, după ce rockerilor li s-a pus în vedere să-și adapteze repertoriul în română sau să dispară naibii. “Cum era să schimbăm versurile unor piese care aveau și 18 minute și cum să facem asta cu o zi înainte de spectacol? Era imposibil, dar le-am promis că ne conformăm. Pe scenă, evident că i-am dat cu engleză, iar consecința a fost că imediat am rămas fără sală de repetiție”, povestește Alex. Capul răutăților ar fi fost o cucoană pusă în fruntea unității și din vorba căreia marele rebel Pațurcă nici nu ieșea, iar politica instituției era să promoveze doar trupe care cîntă în românește, povestește Alex. Prin urmare, formația Serenity a devenit poate singura trupă a vremii care dădea concertele fără să repete pe amplificatoare. “Ne adunam, exersam piesele la rece și apoi ne regăseam pe scenă cu ele învățate”, își amintește Alex Igor.

Tuner pe telefon și prostituție muzicală pentru black-metal

Ultimul de pe listă, cu voia dumneavoastră, o să împărtășesc și eu cîteva istorii din rockul și metalul vasluian al anilor 90. La Vaslui, underground-ul s-a născut la beci, iar asta nu pentru că acolo stă băutura. Chiar ne-am fi dorit, sincer, dar în galeriile subterane unde repetam noi se găseau doar țevile de termoficare, de unde nu ieșea căldură aproape niciodată, dar care emanau niște duhori pestilențiale – atît de spurcate, că dacă le puteam transpune în muzică sigur ieșea un album grindcore. Am repetat în subsoluri de bloc neamenajate alături de prima mea formație – nu rîdeți, că n-am ales eu numele – Wet Whiskers, pe un casetofon Elektronika din care am făcut și stație, și distors pentru chitara mea Telecaster by Reghin. În cele din urmă, jalbele vecinilor la administrație ne-au izgonit, iar trupa s-a făcut oricum țăndări, după ce am constatat că ne ieșea mai bine să bem împreună, decît să cîntăm. Frate, ce băute memorabile am tras cu demenții ăia de punkeri! Anyway…

Eternal Mourning plus ceva fani în 1995
Eternal Mourning plus ceva fani în 1995

Era cam greu să-ți acordezi chitara în ton pe vremurile alea, poate și pentru că nu existau tunere. Iar auzul absolut am aflat de atunci că e mai rar decît credeam. Ce soluții aveai? Păi fie te duceai cu chitara acasă la un lăutar dotat cu clapă să iei un La și să-l ții bine, fie bangheai tonica unei melodii pe care să o și ai acasă – pe disc de vinyl, pe casetă sau pe bandă de magnetofon – și te ghidai de acolo. Dar adevărata revelație a venit cînd am descoperit tunerul de pe telefon. Da, telefonul ăla cu roată cît mămăliga, la care formai o oră pentru un amărît de număr: hîr-hîr, hîr-hîr… Dar cînd ridicai receptorul, onorabila companie Romtelecom avea grijă să-ți furnizeze în cască un ton de La curat ca lacrima. Mi-a luat ceva să mă prind, dar și de atunci treaba a mers brici. Tuner pe telefon avant la lettre!

Ceva mai trist a fost cînd am intrat în gașca blackerilor depresivi de la Eternal Mourning, alături de care, evident, a trebuit să combinăm o sală de repetiție undeva pe planetă, preferabil la noi în Vaslui. Și cum Armata a fost mereu salvarea națiunii, tot militarii ne-au scos din belea. Ne-au scos dintr-una și ne-au băgat într-alta mai boacănă – sala de la Casa Armatei a venit la pachet cu condiția să mai dăm cîte un concert rock’n’roll pentru soldații în termen. Căci am uitat să menționez, le-am spus ofițerilor că noi sîntem din filon cu Elvis și cu Beatles, nicidecum cu Varg și cu Euronymous. Dacă le spuneam, am mari îndoieli că ne mai primeau în unitate – cel mult pe post de ținte în mișcare. Ce să faci, ce să faci? Octav și băieții nici măcar nu știau piese rock’n’roll, că le provocau icter mecanic, eu mai aveam experiență cu ele de la campaniile outdoor de îmbîrligat femei cu zongora prin parcuri. Asta e, mi-am zis, cineva trebuie să se sacrifice pentru camarazi, ca la armată! Mi-am legat pletele cu o ață, mi-am pus cămașa aia bună de pionier, am luat un clăpar – cu vastă experiență pe la nunți – și le-am dat rock’n’roll vitejilor care ne împingeau încet patria noastră glorioasă în NATO. A ținut duma cît a ținut, pînă ne-a prins un nene pe-acolo cu răgete la sală și ne-a tăiat macaroana tuturor, opt cîți eram.

Misha - Eternal Mourning
Misha – Eternal Mourning

Dar cînd ai opt oameni în trupă, mai există și avantaje – de exemplu, ai mai multe șanse ca unul să fie copil de om cu relații. Și unul dintre noi chiar a fost. Așa ne-a ieșit combinația să repetăm într-o altă sală, la ștrandul municipal Vaslui, unde era permanent festival Eternal Mourning, că nu trecea vară fără să înece vreun minor în zoaia ce ținea loc de apă. Acolo am făcut cunoștință și eu cu șocurile electrice provocate de stația construită prost și alimentată de la o priză fără împămîntare – îmi sărea lopata din mînă cam la al treilea riff. Iar pasul următor, după ce ne-au izgonit și de la ștrand, a fost să repetăm la Iași, pentru că în Vaslui nu mai aveam unde. Pentru asta, în fiecare weekend luam deșteptarea la ora 4, ne suiam la 5 în personalul cu traficanți de brînză – iarnă sau vară, nu conta, puțea la fel de oribil – și mergeam două ore pînă la Iași, pentru patru-cinci ore în sală. Apoi făceam calea întoarsă în condiții similare de confort. Dacă eram deștepți, poate că ne-am fi îmbogățit pe traseul ăla unde circulam îmbrăcați în negru și cu cruci la gît. Cel puțin o dată, o pasageră rurală a venit la Octav să-i ceară o binecuvîntare, crezînd că are de-a face cu un popă. Fraieri am fost noi, că nu i-am cerut la schimb o mică donație! Iată cum ocaziile irosite se întorc să te bîntuie…

Dar după nici un an în regimul ăsta barbar, am ajuns să fim selectați pentru Top T 1996, ceea ce a fost o mare performanță. Iar cînd, în sfîrșit, s-a îndurat Iulian să deschidă un studio profesionist în Vaslui, noi ne-am dus cu toată gașca la facultate la Iași, ne-am apucat de muncă și Eternal Mourning a încetat de facto să mai existe ca trupă…

4 iulie – Rușii de la Arkona și americanii de la BSR au împărțit pașnic o scenă în România

A doua noapte de priveghi pentru festivalul I Am the Rocker a adus pe aceeași scenă, în bună pace și prietenie, cinci frați de la Răsărit și tot atîția americani (OK, patru americani și un irlandez), care au cîntat geostrategic taman de ziua Statelor Unite ale Americii, eveniment picat și anul ăsta tot la data stabilită. Arkona și Black Star Riders au ținut capetele de afiș ale zilei de sîmbătă, 4 iulie 2015, cînd clubul Silver Church a găzduit cel de-al doilea concert de consolare pentru metaliștii care aveau bilete și abonamente la festivalul ce nu s-a mai ținut. Așadar, singura biserică unde nici o patriarhie creștină nu are jurisdicție a trîntit un altar cu tobe, amplificatoare, chitare și microfoane, și-apoi să vezi slujbă…

A încălzit publicul cvintetul bucureștean Hatemode, care a prestat ceva mai energic decît la Metalhead Meeting 2015. S-ar spune că între timp i-a mai umplut cineva de ură. Metaliști veterani puși din nou cu burta pe treabă la maturitate, băieții mi-au făcut bucata, în sensul că m-am surprins dînd din cap așa, instinctiv și neplanificat, pe vreo două piese d-ale lor. Mi-a mers la inimă Candles in the Wind, poate și pentru că are ceva aromă de blackereală pe alocuri, prin depresiuni și prin depresii, iar vocea lui Alex în concert mi-a trecut nițel prin ficați. Aclamațiile din public au venit să-mi confirme faptul că Hatemode capătă încet contur și identitate – sînt evidente eforturile lor de a se distanța de plutonul trupelor care sună ok, dar generic. Am un prognostic optimist în legătură cu ei, ca să folosesc un limbaj de medic SMURD. Vă uitați la știri, nu? Deci o să stau cu ochii și cu urechile pe Hatemode.

Sunic Tube Claudia Craiu
Hatemode în concert la Silver Church, 4 iulie 2015

La Arkona am lăsat orice etichetă și am sărit în față – ceea ce n-am mai făcut decît la Kistvaen și la L.O.S.T. în ultimii 20 de ani – ca s-o văd pe Mașa de aproape. Și a meritat deranjul, pentru că femeia se transfigurează pe scenă, devine o preoteasă păgînă în transă și te privește direct în ochi, de-ți pironește bocancii de dușumea. Bravo ei, deși am o vagă bănuială că partea asta de spectacol e repetată și exersată acasă, la oglindă – ori sîntem profesioniști, ori nu mai sîntem! Metaliștii veniți în București tocmai de la Moscova cu ocazia zilei naționale a Statelor Unite au smuls ovații cu hiturile lor “Слався, Русь”, “Гой, Роде, Гой!”“От сердца к небу” și “Ярило” – dacă vă dor ochii de la chirilice, căutați piesele pe Google, că sigur le știți. Așa se scriu ele la Rusia. Dar fascinant mi s-a părut că nu eram singurul din public care știa versurile – o rockeriță din dreapta mea chiar cunoștea mai multe decît mine. Respect, domniță!

Sonic Tube Claudia Craiu
Arkona în concert la Silver Church, 4 iulie 2015

Două chestii mi-au stricat cheful la Arkona: o rockeriță cu plete ca un bici marinăresc de bătut sclavii la galere, care s-a proțăpit în fața mea și a început operațiunea de ventilare mecanică pe bază de coamă vînturată la 6000 RPM, chestie care m-a plesnit în obraji, în ochi și pe antebrațele ținute scut pînă cînd am dat cu abandon și m-am repliat tactic la o distanță de unde nu-i mai vedeam ochii Mașei. Dar eram în siguranță… M-am uitat prin vecini și am constatat că și alții aveau plete comparabile ca dimensiune și calibru, dar nimeni nu se juca de-a biciul fermecat în afară de conița cu codiță. Mă rog, coadă de inorog negru, ca să fiu sincer. Al doilea spoiler nici măcar nu s-a găsit în sala de concert. E vorba de toaaaaaaaată hoarda de trupe românești care s-au apucat să copieze Arkona și să se dea păgînieni, barbarieni și geto-daci, că dacă s-ar putea ridica Nicolae Ceaușescu din groapă i-ar pupa pe headstock de bucurie pentru că-i perpetuează propaganda și istoria falsificată despre cei mai viteji și mai drepți dintre traci. În 2014, nu puteai să ieși la un spectacol fără să dai de acești metalo-corifei ai vechiului regim, care să te umple de hei-la-hei, de hidromei și de miei la proțap. Iar acum, mă uitam la Arkona și creierul meu asocia automat trupa din Rusia cu replicile de tinichea răsărite pe la noi. Din cauza imitatorilor ca ei, care niciodată nu vor atinge valoarea originalului, acum n-am mai putut să mă bucur pe deplin de spectacolul rușilor care, pentru mine, au deschis în 2010 porțile templului pagan-metal.

Black Star in the jar

Mai rămăseseră două minute din ziua Statelor Unite ale Americii – după ora noastră locală – cînd pe scenă au urcat veteranii de la Black Star Riders. Profesioniști pînă în măduva oaselor, cu un stil care mă prinde ceva mai greuț, i-am tot urmărit vreme de jumătate de oră așteptînd să mă însuflețească și pe mine. Restul publicului deja sărea pe melodiile occidentalilor, eu mă cam uitam la ceas, dar a meritat să rezist pînă la final. Americanii au încheiat glorios cu Whiskey in the Jar, piesă pe care, dacă o știi doar de la Metallica, înseamnă că trebuie să te mai duci la școala de metal o dată, că ai terminat-o pe pile. Adaptarea melodiei folk irlandeze în varianta celor care au făcut-o rock pentru prima oară m-a trimis la concluzia că The New Thin Lizzy e cu 100 de clase peste “the new Metallica”, trupă care ar putea avea decența să se desființeze măcar de obrazul pletoșilor huiduiți și înjurați acum un sfert de veac pentru că îndrăzneau să le poarte tricourile.

Sonic Tube Claudia Craiu
Black Star Riders în concert la Silver Church, 4 iulie 2015

Duminică seară, scena le aparține românilor. E un line-up de patru formații și vă anunț public de pe acum că oricine îmi bagă pleata în ochi la Kistvaen va suferi de ascuțișul condeiului meu pînă la a șaptea generație. Trupa asta este vîrful de lance al metalului românesc și etalonul după care evaluez cam toate trupele de la noi, prin urmare plănuiesc să mă umplu de mizantropie, depresie și venin, cît să-mi ajungă pentru o lună. Altfel, tricoul cu Burzum e gata. Take me to church, Varg! 

Fotografii realizate de Claudia Craiu, a.k.a Klava, a.k.a Pisica.

Sorții au decis! Un metalist și o metalistă sînt norocoșii premianți ai promoției “I Am the Rocker”

Formația AngerǂLust a fost din nou maestrul de ceremonii (negre) pentru tragerea la sorți a cărei miză au fost două invitații duble la prima ediție a festivalului “I Am the Rocker“, eveniment programat pe 4 și pe 5 iulie 2015. Au fost 15 finaliști, ale căror nume au fost trecute pe tot atîtea bilețele, ulterior așezate pe cazanul din setul de tobe. Apoi, formația (cu basistul lipsă) a interpretat una dintre piesele de referință ale stilului black metal, pînă cînd pe tobă au mai rămas doar două bilețele. Cum s-au derulat ceremoniile, vedeți în imaginile de mai jos – mai merită menționat faptul că fișierul brut al înregistrării video are 666 de mega.

Isabela Luna și Andrei Dinicu au fost de această dată desemnați de forțele întunericului să aibă acces complet MOCA, împreună cu încă o altă persoană fiecare, la evenimentul cu formații premium de la un capăt la celălalt. Toți spectatorii se vor bucura de trei scene, fără delimitare Golden Ring și acces general. Îi vei aclama pe Dream Theater, Black Star Riders (The New Thin Lizzy), Soulfly, Kamelot, Carcass, Skindred, Mayhem, Myrath, Arkona, Odd Crew, Terrana, Hang the Bastard, Celelalte Cuvinte, Kempes, White Walls, Breathelast, Goodbye to Gravity, Hatemode, Diamonds are Forever, Days of Confusion, Dirty Shirt, QuantiQ, Kistvaen, Target și Blutrina. Bilete se găsesc în continuare prin rețeaua de distribuție Eventim. Mai multe detalii, pe site-ul promoterului, compania Phoenix Entertainment.

Fișierul brut al filmării poartă semnătura Diavolului...
Fișierul brut al filmării poartă semnătura Diavolului…

Lista finaliștilor “I Am the Rocker”

Pe 22 iunie, am lansat concursul pentru cele trei invitații la prima ediție a festivalului I am the Rocker, oferite de organizatorul evenimentului Phoenix Entertainment.  Conform regulamentului, prima invitație a fost dată primului participant care a adunat 666 de like-uri. Pe 30 iunie, la ora 11:06 -minutul 666 al zilei – am încheiat promoția pentru cele două invitații duble rămase în concurs, iar diseară sorții vor decide cine le primește.

 

Lista participanților la I am the Rocker:

1. Radu Bolovan 2

 

2. Alex Iughi 3

 

3. Lemi Black4

4. Hamid Mihai5

5. Andreea Dan6

6. Ankor Fawkes8

7. Isabela Luna9

8. Popa Laura Andreea10

9. George Mihail Vlăsceanu11

10. Roxana Tudorică12

11. Mihaela Joe13

12. Aca Rock14

13. Andrei Dinicu16

14. Andrei Ștefan15

15. Andrei Gabi17

 

Cei care au dat share materialului acesta înainte de ora 11:06 și nu se regăsesc pe lista de mai sus ne pot trimite mail pe romanianmetalunderground@gmail până la ora 17.00.

Diavolul și-a desemnat primul cîștigător! Mai avem două invitații moca la “I Am the Rocker 2015”

Numărul fiarei i-a purtat noroc lui Angel Alexandru Mikulaș, un metalist de 19 ani din Alba Iulia care, în ciuda numelui său cu rezonanțe paradisiace, a reușit să-i fie pe plac Marelui Prinț al Întunericului, precum și utilizatorilor mereu năbădăioasei rețele de socializare Facebook. Una peste alta, el este metalistul de nădejde care a raportat primul îndeplinirea și chiar depășirea planului trasat de like-uri pentru a primi automat, fără tragere la sorți, o invitație pentru două persoane la festivalul “I Am the Rocker 2015”. La 15:50, ora României, Alex ne-a trimis un print-screen cu articolul de pe modestul meu blog și cu numărul de like-uri obținute, iar o vizită rapidă la contul lui ne-a convins că este adevărat. Cum premiul a fost pe această cale omologat, ne mai rămîne doar să-i înmînăm invitația bestialului cîștigător din Transilvania cu vampiri și legende și să-i urăm distracție plăcută pe 4 și pe 5 iulie. Metalistul nostru ne-a spus că abia așteaptă să dea din cap pe Mayhem și pe Dream Theater, ceea ce vă urăm și dumneavoastră.

tumblr_mnpdltkOFp1rtsm2vo1_540

Au mai rămas în joc alte două invitații pentru două persoane, iar tu le poți cîștiga foarte simplu: Dă share pe Facebook articolului aflat la acest link şi însoţeşte-l de un comentariu din 666 de caractere cu tot cu spații, de la prima literă la ultimul semn de punctuație, din care să reiasă care este trupa ta preferată de pe afiș și cum ţi-ai dat seama că îi eşti fan. Trimite-ne un print-screen cu postarea ta la adresa romanianmetalunderground@gmail.com și vei intra în cărţi pentru tragerea care va avea loc marţi, 30 iunie, în cadrul unei ceremonii rockereşti. Premianţii vor primi imediat invitaţiile pe mail.

Te costă doar 666 de caractere pentru acces la trei scene, fără delimitare Golden Ring și acces general. Îi vei aclama pe Dream Theater, Black Star Riders (The New Thin Lizzy), Soulfly, Kamelot, Carcass, Skindred, Mayhem, Myrath, Arkona, Odd Crew, Terrana, Hang the Bastard, Celelalte Cuvinte, Kempes, White Walls, Breathelast, Goodbye to Gravity, Hatemode, Diamonds are Forever, Days of Confusion, Dirty Shirt, QuantiQ, Kistvaen, Target și Blutrina. 666 de caractere pentru bungee jumping over crowd, senzaţii tari cu tiroliana, concursuri unul mai descreierat decît altul și acces la un salon cu tatuaje pentru cei care au chef să imortalizeze momentul pe propria lor piele.

Intră moca la “I Am the Rocker 2015” – anunţ important, modificare de regulament

Dragi metalişti, s-ar zice că şi-a băgat Dumnezeu coada în combinaţia noastră cu hashtag-ul #iamtherocker666, cel care ne-ar fi permis să ţinem evidenţa tuturor competitorilor în cel mai transparent mod cu putinţă. Tagul pur şi simplu refuză să meargă, iar un metalist cu studii IT ne-a spus că ar putea chiar ca URL-ul ataşat să aibă un soi de virus. Dar bătălia nu se opreşte aici, le mulţumim celor de la Facebook pentru ocazia de a demonstra că putem găsi mereu soluţii. Avem în continuare puse la bătaie trei invitaţii duble la eveniment, dar eroarea tehnică de la Facebook ne obligă să operăm următoarele modificări la regulamentul concursului:
 195474
1. Pentru a intra în tragerea la sorţi de luni, daţi în continuare share la acest articol de pe conturile voastre. Hashtag-ul nu mai este obligatoriu.
2. Faceţi un print-screen cu articolul la care aţi dat share şi trimiteţi-l la adresa romanianmetalunderground@gmail.com.
3. Dacă obţineţi cel puţin 666 de like-uri la postarea voastră, trimiteţi un print-screen cu dovada la aceeaşi adresă de mai sus şi primiţi automat invitaţia promisă. Una singură, pentru primul care anunţă performanţa.
4. Concurenţii pe care i-am identificat manual pînă acum rămîn în competiţie. Totuşi, pentru a vă asigura că nu vă omitem ca urmare a erorii tehnice de la Facebook, trimiteţi şi voi un print-screen la adresa de mail menţionată.
5. Luni, 30 iunie, după închiderea competiţiei, care va avea loc la ora 11:06AM, vom publica lista cu toţi participanţii calificaţi, număraţi de noi.
6. Dacă nu vă regăsiţi pe acea listă, anunţaţi-ne de urgenţă pînă la ora 17 a acelei zile şi trimiteţi-ne dovada că aţi participat. Orice sesizare făcută după ora 17 va fi tardivă.
7. Tot pînă la ora 17, pe data de 30 iunie, ne puteţi sesiza eventuale conturi false sau dubluri ale candidaturilor. Vrem să le asigurăm tuturor şanse egale.
8. Rămîn în vigoare toate celelalte articole din regulament care nu contravin prezentelor amendamente.
Pentru cîteva minute, pe 23 iunie, s-a îndurat Zuckerberg să ni-i arate doar pe norocoșii participanți de mai jos:
1 2 3 4 5 6 7

Atenție!!! 666 de şanse să intri moca la „I Am the Rocker 2015”

Fraţi metaliști, rockeri de toate vîrstele, al dumneavoastră Mihai Ursu şi firma Phoenix Entertainment aruncă în joc trei invitaţii duble la cea dintîi ediţie a festivalului „I Am the Rocker”. Pe 4 şi pe 5 iulie 2015, la Romexpo ţi-au dat întîlnire trupe de legendă, care au scris istorie, şi te aşteaptă tone de distracţie rockerească la pachet. Iar tu şi încă o persoană puteţi fi martorii unui spectacol memorabil fără să plătiţi biletul.

sursa:  metalinsider.net
sursa: metalinsider.net

Ce trebuie să faci? Dă share pe Facebook acestui articol şi însoţeşte-l de un comentariu din 666 de caractere cu tot cu spații, de la prima literă la ultimul semn de punctuație, din care să reiasă care este trupa ta preferată de pe afiș și cum ţi-ai dat seama că îi eşti fan. Adaugă la postare hashtagul #iamtherocker666 ca să poţi intra în competiţie. Primul concurent care adună măcar 666 de like-uri primeşte automat, fără tragere la sorţi, o invitaţie pentru două persoane la festival. Toţi ceilalţi concurenţi intră în cărţi pentru tragerea care va avea loc marţi, 30 iunie, în cadrul unei ceremonii rockereşti, unde vor fi acordate alte două invitaţii duble la „I Am the Rocker 2015”. Premianţii vor primi imediat invitaţiile pe mail.

I am the rocker

Te costă doar 666 de caractere și 666 de like-uri pentru acces la trei scene, fără delimitare Golden Ring și acces general. Îi vei aclama pe Dream Theater, Black Star Riders (The New Thin Lizzy), Soulfly, Kamelot, Carcass, Skindred, Mayhem, Myrath, Arkona, Odd Crew, Terrana, Hang the Bastard, Celelalte Cuvinte, Kempes, White Walls, Breathelast, Goodbye to Gravity, Hatemode, Diamonds are Forever, Days of Confusion, Dirty Shirt, QuantiQ, Kistvaen, Target și Blutrina.

666 de caractere și 666 de like-uri pentru bungee jumping over crowd, senzaţii tari cu tiroliana, concursuri unul mai descreierat decît altul și acces la un salon cu tatuaje pentru cei care au chef să imortalizeze momentul pe propria lor piele.

Regulament:

  1. Concursul se va încheia pe 30 iunie 2015, la 11:06 AM ora României (minutul 666 al zilei). După această oră, nu mai acceptăm competitori.

2.  Premiile sînt puse la dispoziţie de promoterul evenimentului, compania Phoenix Entertainment, care garantează valabilitatea invitaţiilor, precum şi livrarea lor în termen util pentru acces.

3.  Pot participa la această promoţie toţi utilizatorii de Facebook cu conturi reale, care au 18 ani împliniţi, atîta vreme cît nu sînt implicaţi în mod direct în procesul de producţie şi de promovare a festivalului „I Am the Rocker 2015”.

4.  Prin participarea la promoţie, participanţii garantează că dispun de mijloace financiare suficiente pentru a-şi asigura transportul de la domiciliu la zona de festival şi înapoi, precum şi subzistenţa pe durata evenimentului.

5.  Organizatorul promoţiei nu poate fi ţinut responsabil pentru orice incidente în care participanţii ar putea fi implicaţi pe durata transportului de la domiciliu la festival şi înapoi, precum şi pe durata evenimentelor.

6.  Participarea la concurs înseamnă partajarea pe reţeaua de socializare Facebook, folosind propriul cont, a articolului de mai sus. Nu reprezintă participare acordarea de like sau comentariile la aceste articole, direct pe blogul mihaiursu.ro sau pe Facebook.

7.  Participantul care a adunat 666 de like-uri trebuie să notifice imediat organizatorul promoţiei, Mihai Ursu, printr-un mesaj privat pe Facebook. Va fi premiat cu invitaţia dublă pusă în joc primul concurent care anunţă strîngerea celor cel puţin 666 de like-uri, indiferent de momentul în care concurentul a realizat cifra specificată în condiţiile de concurs.

8.  Dacă nici un competitor nu a adunat cel puţin 666 de like-uri pînă pe 30 iunie 2015, ora 11:06 AM, invitaţia dublă pusă în joc va fi acordată prin tragere la sorţi.

9.  Toţi ceilalţi competitori vor intra automat în tragerea la sorţi programată pentru 30 iunie. Organizatorul va stabili la propria discreţie modul de extragere, asigurînd însă şanse egale tuturor competitorilor.

10.Competitorii trebuie să pună la dispoziţia organizatorului numele real şi o adresă de email validă, la care să poată fi livrate premiile. În caz contrar, premiul va fi reportat sau atribuit altui concurent.

11. Vor fi eliminate din concurs textele care violează gramatica și ortografia limbii române.

12. Titlul acestui material este doar o licență. Șansele matematice nu au fost calculate exact.