Tag Archives: ghid

Ghid de promoter | Două repere de civilizație pentru underground

Dacă în fiecare țară ar exista o ștachetă națională a standardelor pentru relațiile dintre promoteri și clienți, probabil că pe aia de la noi ar putea-o sări fără efort și un motan de trei luni. Au demonstrat-o din plin ultimele două luni în care m-am concentrat pe festivaluri și concerte metalistice prin Capitală și nu numai, inițiativă care mi-a adus hatereală cît n-am avut în viața mea din partea unor reprezentanți ai promoterilor. Dar, în loc să replic la bolovanii lor cu niște bolovani mai mari, așa cum e cutuma locului, am zis să scot la înaintare două modele de comportament civilizat față de clienții plătitori. Exemplele care urmează sînt smulse din viața civilă, nicidecum din experiența directă cu scena de metal underground din România, dar aș vrea să apuc ziua cînd  promoterii noștri o să se comporte precum responsabilii din relatările de mai jos. Și n-am folosit întîmplător cuvîntul “responsabil”.

Exemplul 1 – Ori la bal, ori la Canal!

Pe ăsta l-am aflat din relatarea celor implicați direct, că eu n-am fost de față, dar sursa e beton – căci sursa mi-e rudă de gradu al doilea. Deci… Acum vreo două săptămîni, frate-miu ăla mai mic Gabriel, a.k.a. Iepurilă, a.k.a. Bunny, a pornit-o cu mașina de la el din Londra către Românica noastră milenară. Cum a făcut, cum n-a făcut, a întîrziat vreo oră și ceva la feribotul din Dover către Calais și chiar se gîndea morcovit (că doar nu degeaba e Rilă) că o să-l aștepte o suprataxă ca să se urce în următorul fără booking, așa cum e acolo obiceiul pămîntului – sau al Canalului. No, cum ajunge la ghișeul de check in își pune fața aia mai simpatică și se pregătește să dea piept cu consecințele.

SoB_110203-370_b

– Bună ziua, zice Rilă ăla micu în englezeasca lor de la Dover.

– Să trăiți, stimate client. Avem o veste proastă pentru dumneavoastră, răspunde amploaiatul de la P&O Ferries.

– Vai de mine, dar ce s-a întîmplat?

– Păi, știți, feribotul dumneavoastră unde aveți booking are întîrziere două ore, că-s probleme cu imigranții ăia africani de pe partea franceză, care vor să forțeze EuroTunelul. Din cauza lor, nu putem pleca la timp cu vasele în larg și ne cerem scuze.

– Nu-i panică, domnu’, că și noi am întîrziat cu vreo oră și ceva, deci sîntem cam la fel de în ofsaid, replică Rilă al meu. Practic, dacă nu erau africanii și cursa ar fi venit la timp, am fi plătit noi o penalitate. Și acum n-au mai rămas decît vreo 10 minute de așteptat, care chiar nu mă deranjează.

– Așa o fi, dar dumnivoastră sînteți client și noi ne cam simțim cu musca pe căciulă, deși imigranții africani din Franța nu-s tocmai o problemă creată de noi. Dar ne asumăm răspunderea și, în semn de scuze față de disconfortul creat, vă oferim acest voucher de 20 de lire sterline pentru regine, ca să-l spargeți la Food Court pe feribot. Poftă bună și călătorie sprîncenată!

Ceea ce s-a și întîmplat. Știu, o să ziceți că așa o fi la ei, acolo, în UK. Ce legătură are asta cu promoterii de concerte rock de la noi? Ei, nu săriți să trageți concluzii pripite! Urmează istoria a doua, consemnată de mine personal în patria noastră scumpă și binecuvîntată…

Exemplul 2 – Din ușa cortului

Odată ajuns ăsta micu’ în România, l-am luat de urechi și l-am cărat la Vama Veche, acolo unde-mi ard eu epiderma și-mi spulber agoniseala, într-un camping al cărui nume chiar o să vi-l spun: Sandalandala. Citiți încet, că și eu am amețit prima oară cînd l-am pronunțat – e singurul nume comercial care poate ține loc de alcool, că îndată ce-l pronunți ai impresia că ești în stare de ebrietate. În fine, acolo e un camping unde ne facem noi veacul pe litoral, în condiții similare celor de festival, adică la cort.

Așadar, ajungem acolo, io mă cazez la cort cu Pisica, iar ăsta micu’ zice că ar fi oportun să dea ceva mai mulți bani pe un pat în hostelul din aceeași incintă. Bem, halim, ne hlizim, noi plecăm la nani ca niște pensionari, juniorul se duce pe plajă să admire fauna nocturnă. A doua zi dimineață, în timp ce stropii de ploaie cădeau pe cortul nostru conjugal și eu îmi amestecam otrava pe care muritorii o numesc Ness, iaca Iepurilă îmi apare tot plouat și încercănat.

Blacker dintr-o șatră de cărturari, la Vama Veche
Blacker dintr-o șatră de cărturari, la Vama Veche

– Aulio, ce ai făcut? Te-a ținut o sirenă treaz pînă la ora asta?

– Nu, mînca-ți-aș! Azi noapte, după ce-am terminat cu succes misiunea de bețivănire și m-am îndreptat către patul numărul cinci din hostel, am găsit o fimeie în așternut. Sigur nu era din partea casei, că deasupra ei sforăia un tîrtan care dădea semne să-i fie beneficiarul cel mai frecvent. Asta n-ar fi o problemă, dar au vrut să mă alunge din patul pe care io l-am plătit.

– Păi și ce-ai făcut? N-ai mers la recepție?

– Am mers, am chemat managera, dar am avut oleacă de așteptat și am stat la bar pînă s-a rezolvat problema, timp în care am cheltuit vreo 100 de lei pe beutură și m-a cam plouat. Dar acum e ok.

– Cum s-a rezolvat?

– A venit managera, mi-a dat un pat gratis pentru încă o noapte și mi-a oferit din partea casei atîta gin cît pot să beau ca să uit de necaz. Practic, o sticlă întreagă de la bar. Pe care te invit să o terminăm golănește împreună.

Gabriel Ursu, a.k.a. Iepurilă, și subsemnatul, în bar la Sandalandala
Gabriel Ursu, a.k.a. Iepurilă, și subsemnatul, în bar la Sandalandala

Ceea ce am executat cu nedisimulat entuziasm. Evident că abia dacă am ajuns pe la jumătatea sticlei de gin și am dat cu abandon, pentru că nu avem stofă de bețivani. Dar, iată, a fost posibil ca într-un camping pe malul mării, în vîrf de sezon, managementul din România să-și asume răspunderea pentru o problemă – creată cel mai probabil de niște clienți nesimțiți – și să ofere compensații fără să fie nevoie de scandal.

Iar acum aș vrea să vă amintiți cum au reacționat promoterii români atunci cînd le-am spus că am fi vrut bude curățate mai des, că ne-am fi dorit un robinet cu apă dacă-s 50 de catralioane de grade afară sau dacă le-am spus că bodega care e partenerul evenimentului și-a cam bătut joc de clienți. Dacă nu vă ajută memoria, vă dau eu un refresh: am fost numit divă, sclifosit sau mi-a fost pusă la îndoială pregătirea profesională. De către unii care n-au nici o pregătire profesională, dar cărora eu le plătesc leafa. Și, în lumina exemplelor de mai sus, meditați un pic dacă e normal ca unui client să i se replice contondent atunci cînd are ceva de spus referitor la calitatea produselor și serviciilor pe care le plătește. Am adunat două exemple de comportament civilizat – unul din UK, altul de la noi – și aștept clipa în care toți promoterii o să se comporte precum niște oameni de afaceri responsabili, nu ca niște copii răzgîiați.

Apropo, că era să uit. Frate-miu ăsta mic are un master luat la universitatea Westminster, cu specializarea turism și organizare de evenimente. Dacă vreodată mai vin pe la un festival din România, vi-l aduc pe cap… Să vedem ce are el de zis!

Îndreptar de metalist | Cum să agăți cu succes la festival

Împerecherea aleatorie nu este principalul scop pentru care mii de metaliști și de metaliste se adună pentru cîteva zile în jurul unei scene, își asasinează ficatul cu poșircă proastă și scumpă și dorm în condiții precare pe cine știe ce coclau. Însă, evident, un curs practic de anatomie reciproc aplicată și aterizat din neant reprezintă întotdeauna un bonus primit cu aplauze mai entuziaste decît la headlinerul evenimentului. Este glazura cu pentagramă de pe tortul de ziua ta, pică mai bine decît o zi întreagă de happy hour la bere și, dacă-ți păstrezi creierii suficient de lucizi încît să-ți amintești fericita întîlnire dintre main-stage și camping, o să îți furnizeze destule motive să zîmbești misterios în pauza de cafea, atunci cînd lepezi costumul cu ținte și te întorci la corporație, echipat regulamentar în cămășuța aia de contabil.

Substemnatul, la un festival prin 1997
Substemnatul, în ținută de agățat la un festival prin 1997

Trebuie să vă spun din capul locului că eu n-am mai agățat la un festival de prin 1998, însă toate sfaturile de mai jos provin din experiența mea directă. Vă poate da scris oricare dintre vechii membri ai trupei Eternal Mourning că, în epoca geologică menționată, mă număram cu mîndrie nedisimulată în Top 5 Fustangii Metaliști din România pe la concerte. În ciuda – sau poate chiar din cauza – aspectul gothic, misterios și mizantropic afișat cu ostentație, în calitate de muzician black-metal. Da, e un avantaj, însă înainte de orice trebuie să trec în revistă principiile de bază ale combinării de rockerițe, și apoi detaliez. Sfaturile mele, după cum puteți intui, se adresează în special metaliștilor, pe umerii cărora pică de cele mai multe ori dificila misiune de a cuceri sexul opus, întrucît experiența mea – vastă cum e ea – se limitează la perspectiva masculină asupra acestei chestiuni. Dar vă promit că la final o să am un sfat sau două și pentru rockerițe. Prin urmare:

– orice combinație trebuie să implice două (sau mai multe…) persoane de vîrstă legală, care consimt

– comportamentul de libidinos sau de disperat n-o să te ducă nicăieri (sau cel mult în cortul tău singuratic)

– banii ajută, dar nu-s un factor esențial

– igiena este un factor esențial

– tentativele de a combina femei deja combinate se termină dureros

– actele de prostituție nu se cheamă agațamente și la noi sînt chiar ilegale

– consumul excesiv de alcool nu te va face mai atractiv pentru sexul opus, dar te va face vestit pe Facebook

– protecția este obligatorie, iar asta nu înseamnă să tragi fermoarul la cort

Heavy metal fans pose during the Hellfest Heavy Music Festival on June 20, 2014 in Clisson, western France. AFP PHOTO / JEAN-SEBASTIEN EVRARDJEAN-SEBASTIEN EVRARD/AFP/Getty Images
Hellfest Heavy Music Festival 2014 AFP PHOTO / JEAN-SEBASTIEN EVRARDJEAN-SEBASTIEN EVRARD/AFP/Getty Images

Atlasul anatomic al femeilor de la festival

Există, la orice festival, mai multe tipuri de gagici, precum și mai multe categorii de agațamente. Criteriile nu-s exhaustive și cu siguranță pot fi combinate între ele în această paradigmă după cum pică zarurile. Avem, așadar:

1. Rockerița începătoare – cel mai probabil le-a spus părinților sau aparținătorilor că e la Mamaia cu fetele în weekend, după ce și-a făcut secret contul de Facebook. Are tricou cu Aerosmith sau Rolling Stones și bea suculeț, rareori berică, nu a auzit de 80% dintre formațiile de pe afiș, dar vrea să fie sălbatică și să le demonstreze tuturor că e pe cale să-și definească identitatea rebelă prin muzica extremă. De obicei vine în echipă cu o altă prietenă (sau cu o echipă) care face pe gardianul – o păzește să se îmbete prea tare, alungă pețitorii din jurul ei sau o extrage dintr-o situație cu potențial amoros exploziv. Gardianca nu este complet inutilă, căci lăsată de una singură fata – fire rebelă în proces de afirmare, dar lipsită de experiență – se lipește de prima damigeană cu alcool și apoi sfîrșește în brațele cine știe cărui pletos. Romantică din fire și cu amintirea liceului încă proaspătă, o puteți cuceri cu citate din Emil Cioran sau cu un cover Guns’n’Roses la chitara acustică pe care e bine să o afișați (ajungem și la recuzită mai încolo). Un copilot care să anihileze și să contracareze intervențiile prietenei-gardian este esențial pentru reușita combinației. Dezavantajul major este că de la a doua bere consumată împreună ea va considera că aveți o relație, cu tot ce decurge din asta.

tumblr_m63n73huRS1qgnc1xo1_500

2. Punkista fără sentimente – a fugit de acasă încă de la debutul sezonului estival și probabil că-i vei găsi poza pe site-ul Poliției Române la capitolul Persoane Dispărute. Prietenă la cataramă cu sticla, a venit acolo cel mai probabil singură și fără bani, așa că oferă-i bere și alte foloase materiale necuvenite dacă ai planuri pentru o seară. A doua zi, șansele să te mai recunoască în mulțime sînt infime, deci nu te chinui să-i reții numele. Ia în calcul totuși posibilitatea ca tipa să fie minoră, așa că găsește un pretext să-i ceri buletinul înainte să întreprinzi orice acțiune contrară dogmei creștin-ortodoxe. În cel mai rău caz, provoacă un scandal mic și o să vă legitimeze jandarmeria pe amîndoi – mai bine plătești o amendă la Legea 61 decît să te duci pe copcă pentru alte alea…

3. Hipioata matriarhală – are de două ori vîrsta ta, prietene, e posibil să fie mama unui adolescent ca tine, dar găina bătrînă e vestită pentru niște calități și nu degeaba… Ficatul ei a filtrat mai mult alcool decît ai văzut tu în tot liceul, n-are rost să faci concurs de băut, că pierzi. Ține textele pentru puștoaicele de-o seamă cu tine, pe rockerița căreia în alt context i te-ai adresa cu “tanti” o interesează doar fizicul tău cu mușchi tonificați și cu hormoni frenetici. Are, cel mai probabil, o jumătate masculină pe undeva acolo, dar bărbatul care o știe deja de două decenii fie și-a înecat libidoul în tone de alcool, fie vînează și el fuste mai tinere, sub pretextul că merge “cu băieții” să se dea în tiroliană. Pe hipioata asta nu o interesează sentimentele și nici nu o să schimbe cu tine numerele de telefon. O aventură fără complicații și în condiții de maximă discreție – asta e tot ce poftește. Dacă poftește. Nu o căuta, o să te caute ea!

tumblr_m7420c90zD1qjgpg9o1_1280

4. Păpușa goth după care salivează toți – ei, aici e marea durere. Pentru că aia deja vine escortată de un metalist premium, încărcat de lanțuri și ornat cu mușchii lui Conan Barbarul. Nimeni n-a văzut încă, dar legendele spun că în nopțile cu Lună plină, la solstițiul de vară, atunci cînd Sirius și Venus se aliniază cu Mercur, una dintre fetele astea vine singură și alege din mulțime un rocker norocos pe care apoi îl cară într-o direcție doar de ea știută. Cei care se întorc revin transfigurați și privesc în gol luni în șir, murmurînd o mantră indescifrabilă, însă fără să sufle măcar o vorbă despre ceea ce s-a petrecut. Deocamdată nici un suflet muritor nu a identificat algoritmul agățării unei asemenea zeițe de cinci pentagrame, iar savanții sovietici au avansat ipoteza că ecuația combinării unei astfel de gagici e mai complicată chiar decît conjectura lui Poincaré.

5. Localnica mînată de curiozitate – ea poate nici nu ascultă metal sau rock, dar vrea să vadă ce-i pe la festival. Nu uita că rockereala voastră de weekend este, poate, singurul eveniment remarcabil din orășelul ei de la munte pentru tot anul. Atunci apare unica ei șansă de a cunoaște alți oameni, care mai prezintă și avantajul de a dispărea curînd din peisaj (deci fără consecințe) și alături de care se poate distra fără să o comenteze comitetul de pensionare al scării unde locuiește. O puteți repera prin ținuta îndeobște civilă, chiar în rochiță de seară cu tocuri și poșetuță de piți. Vorbiți civilizat cu ea, purtați-vă decent măcar la început și e a voastră, garantat! Dacă vă cere numărul, probabil că o să vrea să reluați ostilitățile în orașul vostru sau pe litoral, luna următoare. Avantajul ei strategic – vă poate duce la ea acasă, pentru un duș omenesc.

4863293597_5690e92bb5

6. Metalista generică – mai slabă, mai plinuță, mai frumușică, mai sperietoare de ciori, cu lanțuri, piercing-uri, tricouri cu trupe, fuste de piele, mai citită, mai ignorantă… Cam asta e tema pe care se fac variațiunile cel mai des găsite pe la festivaluri. Paradoxal, ca să ai o șansă la farmecele unei asemenea gagici, trebuie să deschizi discuția cu ea ca între băieți. Beți o bere, vorbiți despre ultimul album al trupei de pe tricoul fetei – să nu vă speriați dacă vă spune că-i cunoaște personal și poate chiar intim pe unii dintre membri – și aveți mare grijă, că tipa chiar știe cu rockul. Nu vă umflați în pene, că o să vă miroasă imediat, e plimbată pe la Wacken, pe la Brutal Assault, poate chiar și la HellFest, cunoaște geografie și limbi străine (rîzi ca prostul…) și își poate da un doctorat în metal. După ce petreceți o seară tovărășească împreună fără măcar să vă luați de brățări, o să constatați că te invită pur și simplu în cortul ei. Singur sau chiar cu prietena adusă de-acasă. A doua zi, vă comportați normal, fără dulcegării ieftine, că la ele nu țin faza d-astea, iar cu puțin noroc s-ar putea să aveți parte și de runda a doua.

Tipuri de agațamente la festival – în orice combinație

1. Agațamentul de spațiu locativ – tu n-ai unde sta, ea are. Sau invers. Cert e că o asemenea combinație transformă un metalist cortless într-unul cazat sub o pînză sau face o rockeriță homeless să simtă confortul unei saltele gonflabile și al unor brațe vînjoase. În cazul meu, a funcționat în ambele direcții. Adică am fost cazat în cortul unor rockerițe al căror nume nu doar că îmi scapă, dar nici nu cred să fi făcut vreodată efortul de a-l reține, respectiv am întors favorul atunci cînd situația imobiliară era de partea mea, în condiții similare de amnezie intenționată.

2. Combinația de natură termică – apare atunci cînd ambii participanți se află în aceeași situație locativă, dar temperatura ambientală polară urlă imperativ după o sursă de Q. Adică de căldură, dacă n-ai fost pe fază într-a zecea la fizică. Cum, de exemplu, am pățit-o prin 1996 la Piatra Neamț, în septembrie, cînd ticăloșii de la camping nu ne-au lăsat să ne cazăm nici cu șpagă. Perspectiva unei nopți în frig pe malul Bistriței m-a unit însă rapid cu o sticlă de secărică și cu o rockeriță, alături de care m-am adăpostit în cabina arbitrilor de la hipodromul din apropiere (trăiască paznicii bețivi!).

10957991_874435065948810_423549507_o

3. Lipeala de natură dubioasă – are loc pe întuneric și e ca o loterie. Indiferent de motivele pentru care vă lipiți de cineva într-o zonă neluminată, cîntăriți bine decizia. Dimineața ar putea veni cu un șoc – așa cum am pățit eu cel puțin o dată la un festival din Transilvania. Mi-am găsit patul ocupat abuziv de o șleahtă pletoasă care deja sforăia și, amărît cum stăteam în beznă și în frig pe holul căminului unde cică aveam cazare, am fost tras de o mînă către o altă încăpere dotată cu masă de tenis pe care am dormit și nu numai. Răsăritul m-a făcut să urlu, însă, pentru că tipa în cauză nu era tocmai genul meu – ca să mă exprim politicos și corect.

4. Amantlîcul precar – specific rockerilor încă necopți la minte sau babalîcilor în prag de midllife crisis, ca mine. Acolo, fericirea are chipul unui boschet de pe marginea perimetrului de festival. Avantaj clar pentru evenimentele organizate în pădure, din motive ușor de intuit. Mai îndrăzneți au început să fie rockerii din vremurile noastre, care petrec momente de neuitat chiar și în toalete, de unde nu puține cupluri au fost văzute ieșind cu privirea în jos și în aplauzele metaliștilor puși la coadă.

Tehnici infailibile de agățat femei la festival

1. Ia o chitară cu tine și o carte de Cioran – dă-te muzician și intelectual, chiar dacă nu știi cum se folosește nici unul dintre obiectele menționate. Vei avea o alură cool și îți vei atrage privirile rockerițelor citite sau în curs de citire. De regulă, manevra funcționează la alea tinere și naive sau la gagicile coapte bine – astea din urmă ți-au mirosit strategia și doar să prefac impresionate, îți intră în joc pentru că au chef de distracție. Iar cele tinere pot fi păcălite cu două citate inventate și cu o melodie din trei acorduri la fel de minore ca ele, deci nu te autoflata excesiv pentru succes.

2. Îmbracă-te în negru și arde-o misterios – la mine a funcționat de fiecare dată. Din perspectivă darwiniană, acesta este cel mai mare avantaj al unui muzician black metal. Selecția naturală se oprește foarte adesea la tine, pentru că fetelor le plac băieții răi și metafizici. Învață niște citate din Crowley, recită panteonul mesopotamian și pe cel scandinav, atîrnă-ți niște simboluri păgîne sau chiar satanice și te-ai scos! Combinația este atît de eficientă, încît privirile femeilor nici nu bagă de seamă că ții în brațe “Neamul Șoimăreștilor” – literalmente, chiar am agățat în modul ăsta la un festival programat în săptămîna în care dădeam și bacalaureatul.

7321970566_d04fe88331_b

3. Fă-ți o trupă – ideal ar fi să și participi cu ea la festivalul respectiv, situație în care agațamentul devine o replică din Pokemon: “I choose you” – vezi detalii ceva mai jos. Dacă ansamblul tău vocal-instrumental nu a reușit totuși să acceadă pe lista fericiților muzicieni cu verde la scenă, asigură-te că ai în telefon niște poze cu tine înconjurat de bărbați cu instrumente muzicale, într-un studio. Înregistrările video ajută și mai mult. Fetelor le plac artiștii, iar metalistele sînt chiar moarte după ei.

4. Agață-ți un ecuson AAA – este dovada incontestabilă că reprezinți ceva la festival. Vei căpăta aura de zeitate a artistului care urmează să suie pe scenă, rockerițele te vor sorbi din priviri. Nu ești un pîrlit de rocker care repetă într-un garaj cu o tigaie pe post de chitară, cu un casetofon rusesc în loc de amplif și cu o tobă Pionierul în loc de premier. Sau poate că ești de la presa acreditată, cine știe? Poți face parte din staff-ul vreunei formații sau chiar din cel al promoterului. Ce mai contează? Acum ai pășit în rîndul olimpienior, tot ce trebuie acum este să întinzi o mînă și să alegi din mulțime.

Sfaturi pentru metaliste pornite la combinat

Am promis, la final, și ponturi pentru rockerițele care vor să agațe. Păi, fetelor, la voi e simplu. Măsurați dihania din cap pînă în picioare, să nu prezinte semne de alcoolism, de violență sau de nespălare, evaluați-i discursul (chiar dacă e în mod evident un joc de teatru pus la punct ca să vă impresioneze), verificați să nu fie în preajma lui vreo muiere ostilă împrietenirii voastre și apoi hotărîți singurele dacă individul merită deranjul. Oricum decizia e la voi, n-are rost să ne păcălim.

Dacă vi se par învechite metodele mele de agățat, vă rog încă o dată să rețineți că n-am mai practicat sportul ăsta de prin 1998. Dar vă mulțumesc anticipat dacă o să-mi împărtășiți din experiența voastră de combinat femei la evenimentele mileniului trei. Eu și gagica mea abia așteptăm să pornim la vînătoare…

Îndreptarul mitocanului la început de carieră

Salutare, dragă necioplitule! Felicitări cu ocazia sosirii pe acest teren dur pe care-l simți sub picioare – noi în general îi spunem asfalt – și nu încerca să-mi replici că și tu ai crescut la oraș, dacă sufletul tău, de fapt, se simte atașat ombilical de o Stîna Morgana aflată într-un illo tempore cu moravuri păcurărești greu de eradicat. Poți fi și la a treia generație cu domiciliul pe Aviatorilor, dacă mîrlănia se revarsă fetidă din toți porii epidermei tale certate cu igiena, crede-mă, nu va conta!

Bulversat cum știu că ești după separarea brutală de cocina intelectuală în care îți imaginezi că ai primit o formă de educație, sînt convins că nu ai habar cum să acționezi așa încît să reușești în viață și să te impui rapid în societatea care – din păcate pentru noi – te înconjoară. Nu e un secret că tu vei găsi o cale să-mi surprinzi chiar și cele mai pesimiste așteptări într-ale ciobăniei, dar lasă-mă să te consiliez acum, cît încă ești un gherțoi debutant, în tainele milenare ale oripilatului oamenilor civilizați, atîția cîți ne-au mai rămas.

Am deprins aceste secrete prin contactul nemijlocit cu antecesorii tăi, glorioși huțupani cu șosete nespălate și coji de semințe printre incisivii pe care nici o periuță de dinți nu a călcat vreodată, demni purtători de maieuri pe cît de pătate, pe atît de transpirate, însă invariabil ornate cu simbolurile aurite ale dreptei credințe strămoșești, agățate la loc de cinste în văzul ereticilor ca mine, ce trebuie aduși pe calea cea dreaptă. Să purcedem, așadar, pe căprării:

Episodul 1. Succesul ca mitocan la bloc.

hqdefault

Primul șoc pe care-l vei suferi este că pivnița nu-ți mai este la fel de accesibilă, cu excepția cazului în care te muți la parter, situație în care vei constata că nu degeaba porți trei kile de aur sub formă de cruciulițe în jurul beregății tale împovărate cu alte trei kile de rapăn – Dumnezeu a avut grijă de tine! Există așa-numitele adăposturi de urgență de sub clădire, care de fapt au fost create de arhitecți pentru ca tu să îți adăpostești de urgență murăturile, rachiul și sacii cu fasole, deci nu le da crezare panicarzilor care insinuează că beciul tău domnesc – că doară ești un domn la oraș acum – ar face parte dintr-un plan strategic de apărare civilă, în caz de război sau de dezastru. Așa ceva nu există! La noi e pace, iar Dumnezeu te apără suficient încît să n-ai nevoie de buncărele lor – în buncăre a stat și Hitler, apropo, la ce i-a folosit? Iar dacă totuși vine Apocalipsa, arată-le tu ce înseamnă să fii un prepper!

boxa-bloc

Dacă același Dumnezeu îți pune preamilostiva lui mînă pe cap și te mută la parter, nu uita că spațiul verde din fața blocului este doar o invitație pentru a-ți clădi acolo o grădină personală de legume, cu coteț de cîine, eventual de găini și, de ce nu, chiar de porc. Ce-i în fața ferestrei tale îți aparține de drept, indiferent de ce spun vecinii, administratorul și chiar Primăria.

10254988_10152603523222176_5692420946133323640_n

Pentru pămîntul ăla s-au jertfit strămoșii tăi în calea năvălitorilor, pentru el ai murit chiar tu la Revoluție, acolo este țara ta și acolo este neamul tău cel românesc, cum a și spus maestrul Tudor Gheorghe în melodia pe care a compus-o, evident, doar cu gîndul la tine. Bate țăruși, trage gard electrificat, pune dulăi de pază, cuiburi de mitralieră, sădește roșii, ceapă, ardei, păstîrnac, morcovi, sapă și o fîntînă, iar ca finis coronat opus, trîntește un grătar pentru mici și leagă-ți două boxe la sistemul audio din casă, bine rodat pe manele, ca să se știe în tot cartierul cine e stăpînul, cine e jupînul!

gradini-intre-blocuri-dej

Ca utilizator de autoturism, e bine să ții cont că respectul se cîștigă la bloc invers proporțional cu distanțele parcurse pe jos. Prin urmare, este imperativ să-ți parchezi vehiculul cît mai aproape de buza blocul, evident sub geamul sau balconul tău preferat, chiar cu bara din față lipită de interfon, dacă e fizic posibil. Ține minte, prestanța și valoarea îți scad cu fiecare pas făcut ca pieton, prin urmare suie-te la volan chiar și atunci cînd mergi după țigări, cînd arunci gunoiul și – paradoxal – chiar atunci cînd vrei să faci cîțiva pași. Fă-i din mașină, apăsatul pedalelor se cheamă efort fizic și te menține în formă! Bonus special dacă ai metrou aproape, însă tu circuli cu mașina chiar și numai o stație pînă la muncă.

 

10361504_10153392278977176_6998482844295864848_n

Iarna, apropo, ai datoria sacră de a te parca pe locurile deszăpezite de alți fraieri care au trudit ore în șir la lopată, dar care nu s-au întors încă de la serviciu. Învață-i minte să mai facă ei ore suplimentare! Cel mai bine se prinde lecția asta de ei dacă, în zilele de weekend, te duci să încălzești motorul vreo oră, cu turația dată-n blană, suficient de devreme ca să demarezi și să prinzi loc în față la biserică – recomandabil înainte de ora 6AM. Și dacă iar am ajuns la cele sfinte, nu uita că e musai să îți tapetezi interiorul mașinii cu diferite chipuri ale marelui Arsenie Boca, iar de oglinda retrovizoare să atîrni echivalentul a două catapetesme din Catedrala Mîntuirii Neamului de cruci, iconițe și alte odoare. Sfințite, evident, că doar nu ne jucăm cu siguranța rutieră…

img036

Weekendul e pentru grătare! Lege, am zis, am spus! Ai sau n-ai grădină în fața ferestrei, micii trebuie să sfîrîie, berile să rîgîie, manelele să behăie, mîrlanii să se veselească, așa încît să știe tot cartierul că la tine în apartament stă cel mai băiat valoros din lume. N-ai grădină? Tunde-o pe terasa blocului! N-ai terasă? Deschide chepengul de la acoperiș fără rețineri și dă-i tare, că și-așa nu mai sînt antene pe bloc – de-aia ai murit la Revoluție, ca să aibă lumea cablu color și coaxial! Dacă nemernicii de țîfnoși de intelectuali de la ultimul etaj au sudat chepengul, încinge grătarul pe balcon și scuipă-le semințe în cap constipaților care vor să vă saboteze distracția legitimă, în aplauzele colegilor tăi academicieni! Dacă tot ați ieșit pe balcon, nu uitați să înjurați trecătorii și să le explicați trecătoarelor, prin cele mai rafinate măscări, ce sentimente nobile vă trezesc în efemera lor prezență prin fața ochilor voștri uimiți ca la vederea corolei de adriani copii minune a lumii.

gratar-in-fata-blocului

Arată-le vecinilor că ești un viril! Adu-ți aminte că, în cel de-al doilea Război Mondial, soldații germani în retragere lăsau la mișto prezervative uriașe în tranșeele părăsite, ca să-i intimideze pe Aliați! Mă rog, n-ai putea să-ți aduci aminte, că tu oricum n-ai învățat la istorie, dar crede-mă pe cuvînt. Asigură-te că îți molestezi jumătatea la orele cele mai propice transmiterii de sunete pe verticală și pe orizontală și dă-i volumul la maximum! Chiar dacă în restul săptămînii eviți cu încăpățînare igiena personală, după reprizele de amor sonor pornește dușul și lasă-l să curgă în capul vecinilor vreo oră, ca să le arăți intelectualilor famelici de la etajele inferioare (ale speciei, evident) că nu ți-e frică de factura la întreținere!

Dimineața, ca să-ți pecetluiești triumful, defilează în short, maieu și în cel mai buni șlapi ai tăi pe scara blocului pînă la gunoi – adică pînă la mașina cu care-ți transporți găleata pe 50 de metri care îți despart scara de tomberon – și desfă-ți o bere la PET chiar pe sub nasul cocliților ălora care cred că ziua se începe cu o cafea. Fă un popas la chioșc și realimentează-ți stocurile, fără să omiți să te scarpini înainte să dai banii și din nou înainte să ți se înmîneze restul. Primești puncte bonus dacă la chioșc vinde o tînără spălățică și drăguță – să învețe ea cum arată un bărbat adevărat și cum se comportă el în societate, chiar și într-o societate comercială!

blogmedia-1400271797-9118

În fine, nu neglija următoarea generație de mitocani! Educă-ți copiii cu urlete, încurajează-i să țopăie prin apartament în capul fraierilor de vecini, iar cînd îi trimiți la joacă în fața blocului dă-le temă să zbiere cît îi țin plămînii în dezvoltare. Nu uita să le interzici orice formă de salut la adresa colocatarilor! Ia-ți și un cîine cît mai mare și mai lătrător, cumpără o bormașină și cu ajutorul acesteia organizează lecții practice de atelier în casă, începînd chiar de la primele ore ale zilei. Odată bifate toate aceste sarcini mîrlănești, poți răsufla ușurat! Ești pe calea cea dreaptă a afirmării ca huțupan consacrat și contribui activ la edificarea unei societăți mitocănești pe deplin dezvoltate! Felicitări!

Va urma…

NOTĂ: Cetățenii din imaginile de mai sus sînt niște modele în societate și i-am folosit în acest articol tocmai pentru a sublinia antiteza dintre ei și mitocani!