Tag Archives: formație

Rock in Parc | Un festival în mintea copiilor (FOTO)

Dragă nenea Piedone, eu sînt Smărăndița, fata lui nenea Mihai Ursu și a Claudiei, a.k.a. Klava, a.k.a. Pisica fotografă. Fiica lor ipotetică, nenea Piedone, pentru că deocamdată mami și tati n-au găsit încă timp să mă aducă pe lume. Poate și din cauză că aproape în fiecare seară ei merg la concerte și la festivaluri de rock și beau bere, se întorc acasă obosiți și dorm ca lemnele. Eu n-am văzut încă lemnele cum dorm, dar așa îi place lui tati să spună și eu îl cred pe cuvînt, că e om mare, deși se comportă aproape tot timpul ca un copil. Probabil că așa le place oamenilor mari să se joace de-a copiii, precum și copiilor le place să se joace de-a oamenii mari.

Rock'n Roll kids @ Rock in Parc
Rock’n Roll kids @ Rock in Parc

 

În fine, sîmbătă seară am mai ratat un prilej să mă întrupez în realitate, pentru că Pisica și Ursu au lepădat tot ce aveau de făcut prin casă – inclusiv în legătură cu mine – ca să vină la festivalul pe care matale am văzut că ți-ai pus iscălitura, prin sigla Primăriei Sectorului 4. Tati și mami stau în Sectorul 3, dar am văzut că dintr-un sector în altul se poate trece fără pașaport, ceea ce e chiar remarcabil. Cînd mami și tati au ieșit pe ușă, motanul nostru alb și frumos a mieunat iar a jale, anticipînd că o să mai petreacă o noapte singurel cu radioul dat pe Rock FM și cu televizorul pe Nat Geo Wild HD, unde alte pisici mai mari se joacă în junglă. Săracul motan… El nu are o altă pisică să-i fie tovarăș de joacă, iar Ursu și Pisica Klava spun că motanii nu merg la concerte de metal. Probabil că nici lor nu le place berea scumpă și proastă.

Motanul cu blăniță care stă singur acasă...
Motanul cu blăniță care stă singur acasă…

Lui tati îi place însă berea mai mult decît îi plac copiii, pentru că se ascunde de copii atunci cînd bea. Mami, în schimb, pare hotărîtă să se mărite cu tati, pentru că de data asta, ca niciodată, l-a lăsat să bea două beri Timișoreana pe o bancă din parcul unde trebuia să fie Rock în Parc. Lui mami nu-i place ca tati să bea bere pe bănci, ca boschetarii, dar lui tati așa i se pare că se simte din nou adolescent. Cred că adolescența e ceva mișto, tati povestește cu mare drag despre ea. Oare eu o să ajung vreodată adolescentă? Se face vreo școală pentru așa ceva? În fine, o bere a băut-o Ursu la Fîntîna nu știu cărui domnitor (de pe vremea lui Ceaușescu, probabil), în timp ce mami păpa înghețată, pentru că și ea e fetiță ca și mine și îi place înghețata mai mult decît berea. Tot acolo, tati i-a scos mingea căzută într-un șanț cu zoaie unei tanti care avea un copil de mînuță și un altul în burtică, iar zoaiele au sărit de pe minge și au ajuns pe înghețata lui mami, care s-a cam supărat și a dat înghețata la căței. Deși ea e o pisică. Tanti aia era singură și avea doi copii, iar mami și tati sînt doi și încă nu au nici unul. Nici măcar pe mine. Mi se pare puțin nedrept, dar măcar au un motan alb și frumos, care nu merge la concerte.

11749887_10153638684507176_804724429_o

În timp ce sorbea a doua Timișoreana, tati tot făcea mișto de o trupă trecută pe afiș. Trupa Zalău. Nu știu ce e un zalău, dar sună înfricoșător, eu cred că e un fel de zmeu mai mare, îmbrăcat în zale, sau un șef de sală care servește șalău, orice i-ai comanda. Vreți o prăjitură? Poftiți o prăji cu șalău! Un ceai? Sigur, poate conține urme de șalău. Nimeni nu suflă în fața unui șef de sală, pentru că el e șef și tu ești în sala lui. Probabil cel mai mare șef de sală este șeful de Sala Moxă, care pune salam în orice, chiar și în boxă. Iaca, nici nu m-am născut și am început să fac rime. Ce mi-ar plăcea să fiu și eu poetesă, ca pictorița aia de-i place lui mami, Frida Kahlo, și să desenez din cuvinte… Dacă mami și tati ar avea timp pentru mine, evident! Nici pentru motan nu prea au vreme.

Dar tati făcea mișto de trupa Zalău pentru că la Zalău cică ar fi făcut armata tata lui tati, cum ar veni bunicul meu, pe care abia aștept să-l cunosc într-o zi. Și zicea că ar fi tare ca orice localitate să aibă o trupă reprezentativă de rock – formația Șuletea, formația Rebricea, formația Brodoc, formația Rateș-Cuza. Și mai spunea tati că i-ar fi plăcut mult să fie cu el și tovarășul lui Octav, singurul capabil să înțeleagă poantele astea, pentru că nenea Octav – despre care am înțeles că mi-e un fel de unchi sau de căpcăun – scrie și el la fel de bine, poate chiar mai bine. Dar e mizantrop. Păi ce legătură au ochelarii cu simțul umorului? Mami nu prea rîdea, iar tati se hlizea singur, ca un pămpălău, de se minunau nenii și tantile care treceau prin fața băncii.

Formația Zalău în concert la Arenele Romane
Formația Zalău în concert la Arenele Romane

Lui tati îi place berea, dar mai mult îi place rockul, așa că a intrat în Arenele Romane – unde se vorbește tot românește, în mod ciudat – și a văzut că formația Zalău era deja pe scenă. Trei puști ceva mai mari decît vărul meu Edgar, puștani despre care tati zicea că ar cînta mai bine decît mulți neni rockeri de 20 de ani. Dintr-o dată, tati n-a mai făcut mișto de trupa Zalău și chiar a ascultat-o cu bucurie, împreună cu nenea Florin, vocalist la trupa Dark Fusion, care-i place mult lui tati. Cred că de aia s-a luat în brațe cu nenea Florin, pentru că altfel nu prea l-am văzut pe tati să îmbrățișeze bărbați. Mai mult femei, dar pînă și eu îl susțin, că femeile sînt foarte drăguțe. Cînd o să fiu mare, dacă o să fiu vreodată, o să am și eu o prietenă cu care o să mă iau în brațe tot timpul pe la concerte. Aș vrea să o cheme Alexandra și să fie brunetă și să-i placă înghețata și pisicile. Tati și nenea Florin s-au dus și au bătut palma cu basistul de la formația Zalău, după care au băut cîte o bere. Lui tati îi cam place berea, deși se plînge mereu că poșirca aia îngrașă. Și costa 7 lei, practic aproape o zecime din alocația unui copil. M-am bucurat că acolo erau mulți copii, probabil că la finalul festivalului organizatorii îi adună și le dau alocațiile strînse din berea băută de părinți.

Rock in Parc 2015
Rock in Parc 2015

Apoi pe scenă s-au urcat niște neni cam de-o seamă cu tati, dar care cred că băuseră multă-multă bere înainte, pentru că mi s-au părut dezacordați tot concertul. Tati mai avea puțin și adormea pe nenea Florin, iar Pisica a făcut multe-multe poze, ca să nu moară de plictiseală. Pisicile se plictisesc repede, știu asta de la motanul nostru care îmi povestește mereu că se plictisește cîte 6-8 ore singurel acasă, în timp ce mami și tati hălăduiesc pe la concerte cu băutură scumpă și proastă și cu prea multe formații de duzină, în loc să stea cinci minute de vorbă și să mă facă pe mine. Așa, aș putea să merg și eu la concerte, ca toți copiii pe care i-am văzut sîmbătă seară la Arenele Romane cu părinții rockeri.

Copii la Rock in Parc 2015
Copii la Rock in Parc 2015

Apoi, să vezi surpriză! Tati a dus-o pe mami să-i prezinte un nene cu plete albe-albe, ca ale motanului nostru. Pe nenea îl cheamă Dorel și a fost coleg de serviciu cu tati, iar porecla lui e Motanul. Asta m-a surprins, pentru că tati spune mereu că motanii nu merg la concerte – și uite dovada că nu e deloc așa! Tati al meu nu minte, că e reporter TV, dar cred că e o chestiune de finețe care îmi scapă, deocamdată. Motanul rocker cu plete albe mai era acolo cu soția lui, Pisica (altă pisică, nu mami…), cu fetița lor, Mîța și cu fiul lor, care cred că rupe inimile fetelor, că e adolescent din ăla cum poate ajung și eu cîndva, are plete, e înalt și slab… Cum spune tati că și el era pînă prin anul al doilea de facultate, cînd s-a tuns ca să devină reporter și prezentator de televiziune. Păcat că s-a tuns, mi-ar fi plăcut să am un tati pletos. Și prezentator de televiziune. Uite, prezentatoarele de ce au părul lung și prezentatorii nu? Dar Motanul Dorel și tanti Pisica lui cum de au copii, iar mami și tati nu au? Că și ei sînt tot rockeri, lucrează tot în presă… Ceva mă depășește aici.

Mihai Ursu și Dorel, a.k.a. Motanul
Mihai Ursu și Dorel, a.k.a. Motanul

Motanul Dorel și Pisica Klava au făcut schimb de lentile foto cu care au tras și mai multe poze, pentru că aveau aparate la fel, dar sticle diferite. Tati iarăși dădea semne că stă să adoarmă, pentru că a fost la multe-multe concerte în ultima vreme și nu a prea dormit, iar pe scenă au tot urcat formații care l-au plictisit pe tati grav de tot. A ridicat ochii și a ciulit urechile ca motanul atunci cînd vede o vrăbiuță abia cînd a început să cînte formația StoneLight, care are la voce și la clape o fată frumoasă și talentată, ce nu cîntă deloc ca o pisică. Mai degrabă ca o tigroaică pusă pe sfîșiat… Mi-ar plăcea ca prietena mea din viitor să fie frumoasă și talentată ca ea, chiar dacă pe solistă o cheamă Vanda și nu Alexandra, cum îmi doresc eu.

Vanda de la StoneLight, live la Arenele Romane
Vanda de la StoneLight, live la Arenele Romane

Tati s-a mai trezit din amorțeală cînd au apărut două prietene rockerițe frumoase și de treabă, că și mami a spus că le simpatizează. O fată are părul verde și multe pisici acasă, iar cealaltă fată are părul ondulat și ochi tare-tare frumoși. Tati a mai băut o bere și cu ele, și cu Pisica Klava – asta începe să mă îngrijoreze, pentru că deja am părinți moldoveni, n-aș vrea să ajungă și bețivi, să mă facă de rîs prin București. Eu o să fiu, totuși, bucureșteancă de primă generație, cu excepția cazului în care ai mei se decid să plece repede în Canada. Ceea ce nu mi se pare o idee bună, pentru că atunci aș deveni o canadiană, chestie despre care am înțeles că e last season și că nu se mai poartă. Fetele alea două frumoase de-i plac și lui mami l-au luat pe tati la scenă și au dat din cap împreună pe Dark Fusion, iar mami a mai făcut niște poze și l-a lăsat pe tati singur cu fetele. Asta e discriminare, pentru că ar putea să lase și motanul singur cu niște pisici acasă, dar părinții mei nu vor.

Înainte să plece, mami și tati s-au dus să voteze trupa preferată, care am înțeles că urma să primească niște premii scumpe și zgomotoase. Mami a votat repede Dark Fusion și tati era cît pe ce să facă la fel, dar a dat nas în nas cu fata aia, care ne-a plăcut ambilor, Vanda de la StoneLight. Lui tati îi place Dark Fusion, dar îi plac și fetele foarte mult, iar dacă-s fete talentate se topește din picioare instantaneu. Așa că tati n-a mai votat cu nimeni, ca să nu-și încalce principiile. Drept pedeapsă de la Odin, fetele cele două de mai devreme au dispărut în întuneric, așa că tati și mami s-au îndreptat spre casă înainte să se anunțe învingătorul. Pe drum, tati și mami au promis că se apucă de jogging și că nu se mai ating de bere, măcar pînă la concertul Cannibal Corpse. Abia aștept să ajung și eu acolo, poate pînă atunci încep să fac măcar niște urechi…

Adam de la Dark Fusion, live la Arenele Romane
Adam de la Dark Fusion, live la Arenele Romane

În fine, nenea Piedone, să nu uit de ce ți-am scris matale. Tati te știe și vorbește frumos despre tine, că te-a filmat pe vremea cînd erai inspectorul justițiar de la Sectorul 6, păreai ceva mai plinuț și răsturnai tarabele oamenilor răi din piețe. Și tati a fost mai plinuț și a slăbit vreo 60 de kile – cît vreo 12 copii de la maternitate, îți dai seama? Chiar ne așteptam să vii la festival și să răstorni ca pe vremuri taraba cu bere și cu hot-dog din jumătate de baghetă la 7 lei bucata, că asta e hoție curată! Festivalul a fost în rest frumos, ca la Parcul Copiilor din Sectorul 4, dar fă ceva pentru ca data viitoare să fie și mai mulți copii cu părinți rockeri. Poate un pic mai multă reclamă, poate aduci un headliner cu mai multă celebritate în recital, că la Dark Fusion tati spune că erau cel mult 150 de oameni în public. Păi nu e păcat de așa cheltuială cu sonorizare, cu sponsori și cu organizare? În fine, știi matale mai bine ce să faci, că nu degeaba te-au ales primar atîția oameni mari și cu drept de vot… Iar dacă amenajezi un loc și pentru pisici, să știi că vorbesc eu cu motanul să te voteze și el data viitoare!

Florin de la Dark Fusion, live la Arenele Romane
Florin de la Dark Fusion, live la Arenele Romane

Mai multe poze de la eveniment găsiți în galeria foto făcută de Klava, pisica fotografă, la această adresă!

Motorină, estrogen și metal în Fabrica

Vă jur, am ieșit în lacrimi de la concertul Whispering Woods de sîmbătă, 20 iunie 2015, însă nu din motivele care le-ar bucura pe artistele venite tocmai din Cluj la Capitală. A fost însă cu de toate: dansatoare cu făclii, soprane în duet, femei la flaut și la bas, ținute gothice, lirică mistică și decadentă – iaca ingredientele la care publicul din Fabrica a sărit doi stînjeni de bucurie sîmbătă seară, la cea de-a nu mai știu exact cîta ediție a evenimentului Metal Under Moonlight. Au sărit aproape toți, mai puțin eu, care de data asta chiar am fost rezervat în reacție și zic eu că nu fără motiv. O să vă zic și de ce.

Pisificarea metalului revine, după un sfert de veac

Acum vreo 25 de ani, am participat activ și combatant la frenezia generalizată a pisificării metalului. În anii 90, nu mai puteai scoate bîrnăul pe scenă dacă trupa ta n-avea în componență o tipă care să contribuie fie cu o voce, fie cu o vioară, fie cu o clapă. Pe la noi, prin Eternal Mourning, s-au perindat în total vreo patru fete, una mai talentată și mai drăguță decît cealaltă, de ajunsesem la un moment dat să fim opt pe scenă. Tot pe vremea aia, Makrothumia o avea pe Ina la vioară, Grimegod pe Aniela la voce, formația Bendis și-a tras o vocalistă care și-a încercat norocul cu growls (de ne-am hlizit un festival întreg de ea, ca niște nenorociți puștani idioți ce eram, dar și ea ne-a arătat semnul Aurei de pe scenă), Gelu și Costel au avut-o pe Vica la vioară, apoi pe Elena, după care Vica s-a dus pe la Ostrakon – mai pe scurt, a fost demență și exuberanță feminină la superlativ și noi ne-am numărat printre avangardiștii promovării fetelor în metal. Toate astea în anii 90. Nu regret ce am făcut, dar nici nu aș vrea să mai repet combinația. Pentru că n-a ținut.

Metal Under Moonlight
Metal Under Moonlight

Un sfert de veac mai tîrziu după acest experiment exotic, constat că pisificarea a revenit în forță pe scena metalului. O fi chestie de gusturi, sînt convins că multora le place așa ceva, dar eu nu mai pot să mă entuziasmez la reîncălzirea unei ciorbe a cărei rețetă a fost scrisă și de mine în urmă cu al naibii de multă vreme. În schimb, publicul din Fabrica a sărit și a dat din cap cu simțul răspunderii pe prestațiile formațiilor Between Colors, Kratos și Whispering Woods, fiecare dintre ele cu cel puțin o domnișoară în componență. Toate fete talentate, profesioniste ca prestație scenică, cu prezență ireproșabilă în fața publicului – în mare parte sub 30 de anișori. Fetele și colegii lor băieți și-au făcut treaba impecabil, însă, cu toate astea, ceva m-a împiedicat să mai fiu impresionat. Treabă de gusturi, presupun.

Sacerdoatelor, dans!

Recunosc că am ieșit cu ochii în lacrimi de la recitalul headlinerului Whispering Woods și am părăsit sala înainte chiar ca spectacolul să se încheie. Am plecat în lacrimi nu pentru că m-au mișcat piesele lor atît de mult cît m-au gazat noxele emanate de făcliile dansatoarelor îmbrăcate în preotese păgîne care încercau să mai aducă niște culoare prestației. Eram și foarte aproape de scenă, semn că mi-am căutat-o. Drăguț din partea fetelor că s-au gîndit să mai diversifice un picuț recitalul, însă chiar nu era cazul să dea foc la cîrpe îmbibate în motorină într-un spațiu închis cu 100 de rockeri fumători – asta din perspectiva anatomiei și fiziologiei speciei noastre. Din perspectivă muzicală, aș vrea să văd că trupele renunță la artificii dintr-astea în tentativa de a-și cîștiga publicul sau de a crea un memory burn pe retina spectatorilor. Vă rog mult, concentrați-vă pe muzică și lăsați saltimbancii pentru alte ocazii – poate la festivalul de teatru de la Sibiu se pretează și acolo chiar o să îi aplaud. Același lucru l-am afirmat și despre trupa lui Gelu și Costel, cînd a umplut scena cu daci, romani, dansatoare și ziduri de mucava, deci vă asigur că nu e nimic personal.

Whispering Woods la Fabrica
Whispering Woods la Fabrica

La fel de corect din punct de vedere al execuției muzicale s-au prezentat și celelalte două trupe cu fete în componență, adică Between Colors și Kratos. Treabă făcută profesionist, însă care mie nu mi-a transmis vreo stare în mod aparte. Asta nu trebuie să descurajeze pe nimeni, deoarece există mai multe motive pentru care puține trupe nou-apărute reușesc să mă impresioneze. Pentru început, să ținem cont că metalul e un stil cu vechime, în care devine tot mai greu să te exprimi în mod original. Fie că vrea, fie că nu, de orice trupă nouă se vor lipi clișee pe care dinozaurii ca mine le-au consumat de hăt ani în urmă. Apoi, ca într-un test Rorschach pentru urechi, la mine orice formație reprezintă o provocare de a identifica armonii și solouri auzite deja în altă parte. Și d-aia nu pot să sar în sus de fericire la orice trupă, indiferent cît e de profesionistă: probabil am mai ascultat ceva similar înainte ca unii dintre membrii ei să termine grădinița. Dar le acord puncte pentru efort și pentru execuție, asta se subînțelege, și pentru devotamentul către cauza metalului, adică a noastră, a tuturor.

HATER EDIT: Mi-am amintit ulterior de Cătălina Popa, flautista de la Whispering Woods. Fata aia e jos pălăria ca muzician, dar și ca prezență pe scenă. O femeie pe care atitudinea de pisi și de divă nu o caracterizează, tipa e argint viu, e reactor nuclear în overdrive, chiar dacă instrumentul ei inspiră orice, numai forță nu. Cătălina a făcut atmosferă, a însuflețit publicul, mai că n-a sărit să facă și crowd-surfing. Ei, fete dintr-astea să tot vezi în concert! Respect, domnișoară!

DinUmbră, formația serii (părerea mea!)

Pentru prima oară, m-a prins spectacolul celor de la DinUmbră, pe care i-am mai văzut și în Question Mark prin iarnă, cînd au evoluat după Akral Necrosis. Atunci, am plecat după a treia piesă. Tura asta, am rămas pînă la final și chiar mi-a plăcut. Poate că la Question Mark m-a împiedicat să mă bucur de gothicul executat la măiestrie senzația de sufocare dată de tavanul prea jos și de ventilația depășită de situație. Mi-a mirosit un pic a Paradise Lost și a Amorphis pe alocuri, însă nu e nici o rușine că te-au influențat niște greuceni ai metalului. Chiar am bătut palma cu vocalistul la final, ceea ce n-aș fi făcut dacă nu-mi plăcea trupa – o mențiune specială pentru basistul lor, apropo, a cărui tehnică și precizie m-au ținut cu privirea lipită de neck aproape jumătate de recital. Le-aș fi cerut și eu un bis, alături de ceilalți metaliști din public, dar dacă n-au fost headlineri era clar că n-aveau cum să ni-l dea. Oricum, la trupa asta mai vin, cu siguranță!

DinUmbră, live la Fabrica
DinUmbră, live la Fabrica

Concluzii și verdicte

Una peste alta, a fost o seară frumoasă și aventuroasă, din care o să păstrez amintiri plăcute, chiar dacă dansatoarele headlinerului Whispering Woods m-au făcut să mă hlizesc în stil Beavis&Butthead ca pe vremea cînd mergeam cu Octav la teatru de păpuși – la 17, el în tricou cu Cannibal Corpse, eu în tricou cu Paradise Lost. Organizarea a fost în parametri, serviciile au funcționat, budele nu s-au înfundat, barmanii ne-au dat de băut, agenții de pază au acționat cu discreție și cu eleganță, iar dacă spune cineva că e greu să gherlești un eveniment în Fabrica, think again… Orice se poate încheia cu chix, dacă nu-ți dai interesul, iar exemple avem chiar recente. Sunetul n-a fost nici mai bun, nici mai prost decît de obicei în Fabrica. A fost ascultabil, instrumentele au ieșit curat pe față, le-am putut distinge pe toate, artiștii nu s-au acoperit unii pe alții… Iar dacă asta vi se pare lucru puțin, hai să vă pun o înregistrare din concertele noastre nouăzeciste, ca să puteți aprecia marele salt înainte! Zece pentagrame din zece pentru promoter, din toate motivele expuse mai sus!

Cît despre trupe, orice apreciere este subiectivă. Pisificarea metalului e un fenomen ce va continua indiferent de părerea mea, așa că n-are rost să mă pun de-a curmezișul. Doar că de data asta eu nu o să mai particip. Metalul este o industrie cu șanse egale, fetele au loc întotdeauna și sînt binevenite, ba chiar apreciem că ni se alătură nouă și nu hoardelor de păpușele care cîntă dance sau chiar manele. Dar mărturisesc că eu unul nu mai sar ca altădată la trupe cu soprane sau cu voci de pitulici și de privighetori. Fiecare generație are dreptul la idolii săi, iar eu deja îi am pe ai mei. Formațiile au evoluat corect din punct de vedere tehnic, ceea ce contează. Cît de bune au fost prestațiile lor artistice poate decide fiecare pentru sine – și pentru asta vă încurajez să ieșiți din case și să veniți la concerte!