Tag Archives: festival

Învățături hipsterești pentru metaliști

Prea a devenit tradiție ca un festival de metal să semene cu o incursiune în Mordor. Bude infecte, bălți de urină, cozi la bere și la haleală, sunet mizerabil, concerte care încep în cea mai cruntă arșiță a amiezii de iunie fără măcar un nenorocit de furtun cu apă la dispoziție, prețuri de speculă, produse de calitate dubioasă vândute la scor de cinci stele, lista pare să fie infinită. No, pe 3 septembrie 2016 am făcut ceea ce era de neimaginat și am călcat pragul unui festival de hipsteri – Strongbow Appleton pe numele său, găzduit în București, undeva un pic mai la Nord de Taverna Sârbului, peste calea ferată. Înainte să aruncați cu pietroaie de caldarâm în direcția mea, da, știam că în aceeași seară era Within Temptation la Arenele Romane. Doar că la hipsteri m-am dus cu treabă, ca să fac o filmare. Telegrafic, o să vă povestesc ce-am văzut acolo, că poate învață ceva și promoterii concertelor de metal la care mi-ar plăcea să vin în continuare.

Continue reading Învățături hipsterești pentru metaliști

VIDEO | Bun venit la Hotel ”Bormașina lui Bogdan”

Când ai lăsat deja în urmă peste două mii de kilometri de autostradă și vezi numai liniuțe întrerupte în fața ochilor, mai ales dacă ele nu-s imprimate decât pe retină, cu hipnotica lor succesiune cu tot, când oasele înțepenite la volan se iau la trântă și îți cer să le așterni naibii pe o saltea, când ai ascultat deja pentru a patra oară tot playlistul din stickul USB de jumătate de TB, iar femeia de pe bancheta din spate nici măcar nu mai are putere să protesteze – atunci știi că a venit momentul să tragi pe dreapta la un motel de pe verdea margine de șanț. Să îți împingi o tărie în esofag, un pateu cu fainoșag (opțional) în maț și o pernă sub capul ostenit, iar apoi să numeri la oi până ajungi antreprenor ca Becali. Dar ce te faci când în spatele gardului de motel, vopsit cu desăvârșit simț estetic la exterior, se ascund grozăvii cum numai scenariștii români de filme horror cu strigoi și activiști PCR ar putea să născocească? Am pățit-o pe pielea noastră în august 2016, cum veneam noi de la gloriosul festival Brutal Assault, din Republica Cehă. Era două dimineața și tot ce ne doream era să dormim… Continue reading VIDEO | Bun venit la Hotel ”Bormașina lui Bogdan”

Rockstadt 2015, prin ochii și urechile unei intelectuale vegane (Guest Post)

Oana Gheorghiu este cadru didactic asociat în învățămîntul superior și doctorand la Universitatea “Dunărea de Jos” Galați, o luptătoare neînfricată pentru cauza gramaticii și o vegană devotată. Dar, mai presus de orice, este metalistă de vreo două decenii și ceva. Anul ăsta, căile ni s-au încrucișat și halbele ni s-au ciocnit la Rockstadt, iar impresiile de la eveniment, pe care le-a așternut Oana pe o coală digitală, țin să vi le transmit și pe această cale. Reproduc textul nu neapărat pentru că mă regăsesc în fiecare cuvințel, ci tocmai pentru că opinia ei, ușor diferită de a mea, va mai readuce echilibrul Forței… Respect, doamnă! Lectură plăcută!

Oana Gheorghiu și gașca ei la Rockstadt 2015
Oana Gheorghiu și gașca ei la Rockstadt 2015

Am ajuns de miercuri (mulțumim pentru transport, Cristian Pană), ne-am instalat cu chiu, cu vai (prima experiență la cort) și am plecat la concert, ofticați că, din cauza nepriceperii noastre în ale montatului de cort, i-am pierdut pe BlackSheep. Am văzut Argus Megere, care mi s-au părut OK, în rest, am stat la povești cu Paul Slayer Grigoriu, așa că nu prea am dat atenție la ce se întâmpla pe scenă cât au cântat Sedna. Mi-au atras atenția Crimena, dar nu prin muzică, din păcate, ci prin limbajul extrem de colorat, care începuse să mă cam irite. Au legat câteva coveruri celebre și au stârnit gloata, mai ales că li s-a alăturat și sensibilul Fane, care la Metalhead Meeting făcuse un întreg caz din înjurătura tipei de la Aura. Probabil ”m**a cu c***t” transmisă nu-știu-cui de către trupa din Craiova i-a sunat ceva mai elegant, sau poate l-o fi deranjat Aura pe principiul că nu-i frumos ca o domnișoară să folosească un limbaj vulgar. Apoi au început unii de-mi părea rău după Crimena, așa că m-am retras. Pe Pinholes i-am auzit din cort și m-am întrebat într-o doară care-i rolul lor într-un festival care conține cuvântul ”extreme” în denumire.

Krisiun, live la Rockstadt 2015
Krisiun, live la Rockstadt 2015

A doua zi (prima zi oficială de festival, pentru că seara precedentă fusese doar de încălzire, ziua 0, warm-up, cum i-o mai spune) a debutat (pentru mine, nu în general) cu Harakiri for the Sky, niște blackeri (sau post-blackeri) interesanți din Austria. Au urmat Roadkill Soda, care nu mi-au spus nimic, și Krisiun, pe care i-am ignorat dintotdeauna, așa că nu m-am dezmințit nici de data asta și m-am dus să mă schimb. Be’lakor din Australia, un death melodic care mi-a amintit de In Mourning mai des și Dark Tranquillity pe alocuri, mi-au plăcut destul de mult – în limitele genului, care nu a fost niciodată în topul preferințelor mele. Buni, foarte buni, dar spre final începusem să mă plictisesc, ușor, ușor. Pe Monuments i-am cam ratat, deși erau pe lista de bifat. I-am ratat în sensul că am rămas în zona de bere și na, oamenii ar fi trebuit ascultați cu atenție, nu cu o jumătate de ureche. În schimb, am prins un drum session drăguț al puștiului de la Phoenix la drum stage (sau drunk stage). Ensiferum și toate trupele cogenere sunt dincolo de limita ascultabilului în ceea ce mă privește, așa că am plecat la plimbare după o jumătate de piesă și m-am întors pentru un Kataklysm de zile mari. În sfârșit, retrograda de mine a început să se simtă mai în elementul ei.

Taake, live la Rockstadt 2015
Taake, live la Rockstadt 2015

Următoarea zi se anunța mai obositoare, având în vedere că aveam mult mai multe trupe pe lista ”de văzut”. Am vrut să ajungem la 13th Sun, n-am reușit (din cauza unui drum la peșteră), așa că am ajuns pe la începutul recitalului Vulture Industries, pe care Dragoș voia neapărat să-l prindă. Eu îi știam, dar nu le acordasem mare atenție, însă live m-au vrăjit, pur și simplu. Un show complet, la care a participat și artistul care se ocupă de partea vizuală, Costin Chioreanu. Cred că pot să spun că au fost revelația festivalului, alături de Ne Obliviscaris, un mix progresiv de death, cu black, cu jazz, cu doi vocali și cu mai multe altele, care mă dăduse pe spate de acasă, când mi-am făcut sumar lecțiile ca un student care răsfoiește cursul cu o seară înainte de examen, măcar să știe la ce anume o să aibă restanță. Mai pe românește, ascultasem un album pe YouTube și cam atât. Nu știu alții cum sunt, dar mie mi s-au părut fenomenali.

Între cele două revelații s-au interpus grecii de la Suicidal Angels, care, deși cântă unul dintre genurile mele preferate, anume thrash, pentru cine nu știe, nu au reușit să mă convingă niciodată. N-au făcut-o nici acum. Enslaved sunt de top 3 din zona scandinavă în ceea ce mă privește, în special în perioada de după Isa și Ruun, așa că aveam așteptări uriașe, pe care mi le-au îndeplinit pe deplin. Pentru mine a urmat recitalul lui Ady Tăbăcaru, la drum stage. Deosebit, excelent, complex.

Moonspell, show memorabil la Rockstadt 2015
Moonspell, show memorabil la Rockstadt 2015

 

Și apoi a venit Moonspell. În anii 95-96, Moonspell a fost trupa mea preferată, iar Wolfheart și Irreligious – albume pe care le-am tocit, efectiv, le știam vers cu vers, notă cu notă, și am remarcat că unele chestii nu se uită, ca mersul pe bicicletă – zice-se, că nu am știut niciodată să merg pe bicicletă. Este al treilea concert Moonspell pentru mine, sunt vrăjită de carisma lui Ribeiro, de încântarea lui vizibilă, de Wolfheart-ul cântat cap-coadă, dar nu pot să nu aud, cu o rămășiță de obiectivitate, că pe alocuri nu sună tocmai cum trebuie. La An Erotic Alchemy, cel puțin, au dat o reinterpretare chiar nereușită. I-am scuzat, că nu e o piesă care să apară în setlisturile lor și că probabil n-au mai cântat-o de pe vremea ei. Dar nu contează, tehnică vreau de la alte trupe, la Moonspell mă mulțumesc cu feeling-ul. Începe Alma Mater și mă întristez, că se termină. Ribeiro îmi strică puțin cheful, amintindu-mi că albumul împlinește 20 de ani anul ăsta, dar mă consolez cu bătrânețile mele când portughezii trec la Irreligious. Opium, apoi Awake. Hopa, încep eu să sper, să vezi că-l cântă și pe ăsta full. Nope. Doar Full… Moon Madness și gata. Dincolo de micile inexactități de interpretare, recitalul a fost superb. Nu mai am chef să sar în sus și să înjur poliția (care nu mi-a făcut nimic în general, iar The New York Finest cu atât mai puțin) la headlinerii serii, Biohazard, așa că mă retrag. A, anunțul cu My Dying Bride pentru anul viitor m-a lăsat rece. Aștept alte motive de bucurie, sunt convinsă că voi găsi eu ceva pe placul meu.

Rockstadt 2015, artificii înainte de headliner-ul At the Gates
Rockstadt 2015, artificii înainte de headliner-ul At the Gates

Ultima zi era cea mai relaxantă pentru mine: nu mă interesa decât At The Gates. Am prins un pic de Downfall of Gaia, care păreau foarte buni în ceea ce fac, dar n-am reușit să intru în atmosferă, cred că și din cauza celor 30 și ceva de grade care nu se potriveau cu black-ul lor atmosferic și experimental și ciudățel. Muzică de ascultat acasă, părerea mea de nespecialist. Au urmat nebunii de la Dirty Shirt, care au strâns pe toată lumea în fața scenei cu maramureșenismele lor. Un pic de Puie Monta, apoi un ”lamulțan” cam nepoliticos adresat Măriilor din public (însoțit de inevitabilul citat din Paraziții, ăla cu da, da…). Oricum, băieții sunt foarte buni, știu să facă spectacol și cântă și foarte bine. Brava lor.

White Walls sunt alți români foarte buni, dar simțeam că pic din picioare, așa că i-am sacrificat și pe ei și pe primii reprezentanți ai black-ului ”rău”, Taake, și m-am dus să mă odihnesc un pic, ca să nu clachez tocmai la At The Gates. M-am întors la Marduk, o trupă pe care o tot ascult de vreo douăzeci de ani, dar în general indirect, nu ca obiect al preferinței mele. (Așa-i când te căsătorești cu blackeri.) Îmi place și mie un album de la ei, anume Nightwing, dar înțeleg că ăla nu le place lor, sau ceva, că nu cântă nimic de pe el. Așteptam, totuși, având în vedere spațiul transilvănean, să aud că Dracul va domni din nou pe acolo. Or fi aflat între timp că n-a făcut-o, de fapt, niciodată? N-a fost să fie. Marduk sună foarte, foarte bine. Nu am nimic de reproșat.

Combichrist poate că m-ar fi interesat, ca idee, în alte împrejurări. Poate dacă mergeam la Electric Castle sau Untold. Aici, nu. Din poziția mea strategică de la mesele cu bere, am văzut/ auzit vag că au făcut show și lumea părea încântată. Mă bucur și pentru ei și pentru lume, și pentru mine că m-am odihnit înaintea recitalului pentru care am venit în primul rând. Chestia cu artificiile nu mi-a convenit, pentru că în mintea mea, astea se folosesc la spartul parangheliei, nu înainte de felul principal. Am dat-o pe miștouri cu ”mulți ani trăiască!” și ”happy 2016” ca să nu mă enervez și să-mi stric cheful. Și apoi au venit At The Gates și nu a mai contat nimic. Un show aproape perfect, punctat de mici defecțiuni tehnice, destule piese de pe At War with Reality, destule clasice, un dozaj foarte bun al playlist-ului. Pe Terminal Spirit Disease l-au invitat pe Costin Chioreanu, care le-a făcut un artwork absolut superb (am discul vinil, știu ce zic), să cânte cu ei. Din păcate au fost niște probleme cu microfonul. Mă bucur pentru el, știu că e una dintre trupele lui de suflet, dar nu toată lumea a apreciat faza. Am crezut că vor încheia apoteotic cu Blinded by Fear, dar ne-au mai servit una. Nu știu dacă pot să fac clasamente și comparații americani versus europeni, eu fiind, dintotdeauna, de partea ailaltă a oceanului când vine vorba de death metal, dar cred că show-ul At The Gates a cam depășit aproape tot ce am văzut eu live din genul ăsta. Cu asta, am pus punct festivalului, cu toate că inițial aș fi vrut să stau și la Tiarra și Abigail. Sorry, guys, dar nu mai rezistam.

Una peste alta, trupele pentru care am venit – Enslaved, Moonspell și At The Gates – nu m-au dezamăgit, am avut și două revelații (Vulture Industries și Ne Obliviscaris) și mi-am și rupt un pic gâtul pe Marduk și Kataklysm. Un bilanț pozitiv, aș zice.

Rockstadt 2015 - grup de metaliști la împărtășanie cu bere
Rockstadt 2015 – grup de metaliști la împărtășanie cu bere

 

Ca să mă îndepărtez puțin de zona scenei 

a) berea – a mers. Mai ales că aveau și Radler, pe care nu s-au prins cum să-l strice, așa că îl vând la cutie. Alte alcooluri disponibile – Jagger, tequila, vin. Bun.

b) mâncarea – fiind vegetariană, sunt obișnuită să mănânc prost în deplasări și să îndur întrebări de tipul ”cartofi și atât?!?” Am găsit ce să mănânc la Regele ciolanului, dar nu prea mi-a plăcut nimic, iar de la legumele lor pline de ulei mi-a fost chiar rău.

Oleacă de porc vegetarian la Rockstadt 2015
Oleacă de porc vegetarian la Rockstadt 2015

c) merchandise – mult, divers, dar eram cu banii numărați, din păcate;

d) security – foarte relaxat. Cred că un pic prea relaxat.

e) campingul – curățel, dușurile curate (mă rog, mai sunt și vaci printre noi, nu intru în amănunte…), apa foarte rece, lumea din camping, în general civilizată, minus niște unii de urlau toată noaptea țâââââțeeee, crezându-se, probabil, foarte spirituali. Nu erau.

f) lumea de la fest: multe cunoștințe cu care mă revăd sistematic la astfel de manifestări, amici noi, unii chiar de pe lângă casă. Ana, Claudia, Mihai, Octavian și Precambrian (sorry, n-am auzit numele real), mi-a făcut plăcere!

g) alte activități: am citit cartea lui Paul Slayer Grigoriu, Cronicile vulpii, și mi-am amintit de liceu. N-am fost noi prea apropiați pe vremea aia, ne știam doar de salut-salut, dar multe din trăsnăile de acolo îmi sună atât de familiar… Urmează book review, când oi mai avea chef de scris atâta (nu că nu scriu zilnic mult mai mult de atât, prin natura meseriei…).

See you in Râșnov!

Oana Gheorghiu, autorul textului de mai sus
Oana Gheorghiu, autoarea textului de mai sus

Rockstadt 2015, festival într-un oraș complet indiferent la turiști (FOTO, VIDEO)

Trăim într-un univers indiferent la existența noastră – unul dintre principiile după care îmi ghidez viața a devenit emblematic și definitoriu pentru Rockstadt Extreme Fest, eveniment ajuns și trecut (phew!) de cea de-a treia sa ediție. Rîșnovul, prin autoritățile sale, ne-a primit însă cu o lehamite depășită doar de cea pe care o am acum, cînd încerc să descriu nepăsarea cu care metaliștii au fost întîmpinați de măreața municipalitate. Organizatorii au reușit să facă, e drept, un mare pas înainte, pentru că și-au dat silința să mai repare dintre neajunsurile ediției anterioare. Luați și citiți pînă la capăt, ca să vedeți și ce teme au lăsat nefăcute – în caz că nu v-ați documentat și voi la fața locului, ca subsemnatul.

Rîșnovul arată cam ca-n 1600, cînd armata lui Mihai Viteazu a jefuit localitatea
Rîșnovul arată cam ca-n 1600, cînd armata lui Mihai Viteazu a jefuit localitatea

În 2014, făceam haz de necaz despre străzile scurmate din centrul orașului pe care probabil că ultima oară l-au asfaltat coloniștii ăia nemți veniți de la Rin în secolul al XIII-lea. De unde să știm, naivii de noi, că în 2015 aveam să găsim de-a dreptul tranșee de buncăr antiatomic, învăluite în nori de praf ca pe Tatooine, fix în zona istorică și boemă a bătrînului Rosenau? Oficialii de acolo au decis că localitatea are nevoie urgentă de un tunel rutier subteran de 300 și ceva de metri și de o parcare cu 100 de locuri, taman pe sub nasul clădirilor istorice cu fațade căzute și neîngrijite. Asta, cu siguranță, le va lua ochii turiștilor de la trotuarele sparte și de la asfaltul ciuruit…

Parcarea subterană, salvarea turismului din Rîșnov
Parcarea subterană, salvarea turismului din Rîșnov

Dar standardul nepăsării birocratice față de turiști în general și față de metaliști în special a fost stabilit de condițiile drumului care ducea din oraș către cetate, acolo unde și anul acesta a fost amplasată scena pentru cele patru zile de festival. Două benzi rutiere strîmte și șerpuite printre copaci, luminate doar de trei becuri leșinate pe timp de noapte, dar circulate în dușmănie de cîrnații cu mașini, care nici la munte nu se îndură să-și coboare osînzele de la volan. Și care au găsit de cuviință să parcheze tărăboanțele pe benzile și așa înguste, pe unde treceau sute de metaliști în sus și în jos. De parcă nu era suficient de palpitantă aventura urcatului și coborîtului pe munte, prin serpentine, printre autoturisme în mișcare, pe o stradă în beznă și cam fără loc de adăpostit pietonii.

Slalom printre mașini - succes, roackere!
Slalom printre mașini – succes, roackere!

Printre meseriașii cu BMW-uri care depășeau pe linia continuă și printre camioane cu lemne trase în jos de gravitație, rockerii care urcau din oraș au avut de făcut slalomul cu cea mai mare miză – integritatea lor corporală – în drum spre perimetrul festivalului. Pe traseul care se apropie de un kilometru există vreo sută de metri de trotuar, dar nici măcar un semn de restricție – ca să nu mai zic de atenționare pentru dependenții de covrig, care în vreo cîteva rînduri au claxonat și chiar i-au înjurat pe metaliștii pietoni. Îi încurcau, mă înțelegeți…

WP_20150814_015

Ediția din 2015 a fost poate cea mai favorabilă pentru blatiști – anul acesta, la Rockstadt nu aveai de ce sări gardul, pentru că scena era vizibilă din cel puțin vreo trei locuri absolut gratuite și chiar ne-am gîndit dacă nu cumva puteam să facem economie la banii de bilete. De exemplu, puteai admira artiștii în toată splendoarea lor chiar de la intrare.

Scena, perfect vizibilă din poartă
Rockstadt 2015 – Scena, perfect vizibilă din poartă
Rockstadt 2015 - Audiție plăcută din backstage
Rockstadt 2015 – Audiție plăcută din backstage!

Și în perimetrul cu baruri și dughene de mici din spatele scenei puteai auzi binișor trupele, iar vreo cîțiva metaliști mai aventuroși s-au urcat pe dealul aflat pe partea opusă intrării, de unde aveau cîmp deschis către scenă. Pe unul dintre îndrăzneți chiar l-am reperat în vreo două rînduri pe ramurile unui copac, unde avea instalat și un hamac.

Rockstadt 2015 - Transparență maximă
Rockstadt 2015 – Transparență maximă peste gard

În perimetru, am remarcat cu plăcere că organizatorii au învățat ceva din greșelile lui 2014. Pentru început, budele n-au mai stat spate-n spate cu bucătăria, ca anul trecut. În al doilea rînd, oferta de la catering a fost diversificată masiv, spre bucuria mea de gurmand profesionist, iar prețurile pentru haleală s-au încadrat în limitele decenței. Un pas înainte față de ediția anterioară a fost că bucătarii chiar s-au mișcat cu talent și n-au mai ținut rockerii hămesiți să aștepte două ore un gulaș, iar la Food Court au primit bani d-ai noștri, nu jetoane d-ale lor. Chiar a fost de unde alege – oferta a inclus chiar și un tăuraș la proțap, alături de ciolan rotisat, cartofi ungurești, fasole, cîrnați, prăjituri… În fine, nebunie!

Rockstadt 2015 - Food Court civilizat, cu banii jos
Rockstadt 2015 – Food Court civilizat, cu banii jos

Cartofii pe care i-am luat noi gagicilor au fost cam pripiți, iar dintre cele patru porții de fasole cumpărate de noi n-am văzut două la fel ca gramaj – aia luată de Pisică a fost imensă, iar aia pe care mi-a dat-o mie cumătrul era cam jumătate dintr-a ei – dar, ca imagine de ansamblu, frontul alimentar a ieșit pe plus în 2015.

Rockstadt 2015, standul Haxen Konig - ce nume bun pentru o trupă de barbarieni!
Rockstadt 2015, standul Haxen Konig – ce nume bun pentru o trupă de barbarieni!

Pe lîngă tradiționala bere la dozator cu care am început deja să mă învăț, precum beduinul cu arșița deșertului, am remarcat că organizatorii au venit și cu vin la halbă – alb sau roșu – ideal pentru barbarienii care voiau să se pună în cap rapid și irevocabil. Sortimentul roșu a fost tare și taninos de-ți amorțea limba și, ulterior, tubulatura internă, adică exact cum îmi place mie. Cel alb era mai de cursă lungă, însă două halbe de Segarcea la dozator ar fi cîștigat competiția ebrietății fără probleme în fața a patru halbe de bere. Și au costat la fel, adică un jeton fiecare.

Bună sau proastă, tot berea a fost de bază
Rockstadt 2015 – Bună sau proastă, tot berea a fost de bază

Apa plată s-a găsit la preț de supermarket, iar sclifosiții ca mine, sătui de bere, au mai avut în meniul de opțiuni și trei sortimente de cidru la doză, tot la prețul unei beri. Decizia mea a fost ușor de anticipat, chiar dacă loteria băuturilor îmbuteliate mi-a adus printre altele două sticle de apă și două cutii de cidru la temperatura saunei – în fine, am trăit și clipe mai grele, nu-i așa o tragedie. Oleacă de tragedie a fost însă să văd iarăși cozi la bere, în special atunci cînd aflam, la capătul a 20 de minute în picioare, că dozatorul cu zeama pe care ne-o doream nu funcționează. Temporar, desigur.

Rockstadt 2015 - cozi la bere
Rockstadt 2015 – cozi la bere

Jetoanele au costat șase lei bucata, ca în 2014, și duduița care le vindea chiar mi-a dat bon fiscal atunci cînd l-am cerut. Tokenurile nu au putut fi returnate, ceea ce a însemnat că decizia de bețivănire trebuia cumpănită temeinic înainte. Am remarcat cu mare bucurie și zonele de chill-uială amenajate cu fotolii de plastic și baloți de paie, care s-au dovedit chiar utile atunci cînd bătrînețile m-au răpus și am avut nevoie să mă tăvălesc pe ceva moale.

Rockstadt 2015 - Pisica chill-uiește în paie
Rockstadt 2015 – Pisica chill-uiește în paie

Însă nu haleala și pileala au fost principalul motiv pentru care vreo trei mii (estimarea mea) de metaliști s-au adunat în vîrful dealului, deasupra orașului istoric nepăsător la existența pletoșilor, ci metalul. Chiar și după cele două anulări care m-au durut pînă în măduva oaselor, adică Brujeria și Cattle Decapitation, tot a fost de unde alege. N-am fost să pontez crucea întoarsă la toate formațiile, ci doar la alea care m-au interesat – că festivalul nu e loc de muncă decît pentru promoteri. De departe, trupa ediției mi s-a părut Moonspell, care a interpretat integral albumul meu preferat, Wolfheart, lansat în urmă cu exact două decenii. Portughezii au sunat meseriaș, au vorbit cu publicul, au făcut lumea să sară și să urle – dar mai presus de orice au fost de o modestie impresionantă. O lecție de respect față de spectatori pe care ar putea să și-o noteze și vreo cîțiva metaloizi localnici de pe la noi!

Am mai sărit cu bucurie drăcească la îngrozitorii Enslaved, Marduk, Taake și At the Gates. La ultimele trei din enumerare am remarcat însă că vocaliștii au avut ceva de împărțit cu microfonul. Hoest a fost primul care a început să facă semne disperate spre obscene către dispozitivul din care a și scos cablul de vreo cîteva ori bodogănind ceva doar de el știut. La Marduk, în afara gîlcevei cu microfonul, am mai remarcat lipsa hitului pe care toată lumea presupun că l-a așteptat – dar pe care nimeni nu l-a cerut – “Dracul va domni din nou”. Să vii atîta drum pînă în Transilvania și să ratezi o asemenea ocazie mi se pare o scăpare de neiertat nu doar din partea managementului trupei, dar și din partea fanilor. N-am auzit nici o cerere de bis, suedezii au fost lăsați pur și simplu să plece de pe scenă, iar zbieretele mele din flancul fundaș drept n-au răzbătut mai departe de urechile lui Octav. La fel de rapid au evacuat scena și headlinerii, At the Gates, în timp ce publicul făcea calea-ntoarsă către standurile cu mici și bere (da, erau și mici).

Rockstadt 2015 - Dracul va domni data viitoare
Rockstadt 2015 – Dracul va domni din nou data viitoare

A fost ceva agitație și pe scena mică, despre care pot spune doar că n-a crescut față de 2014. În prima seară, trupele adunate acolo puteau fi clasate rapid în două categorii: agitații și leșinații. Agitații au băgat brutal cu șaișpătrimea și cu răcnetele, dar fără prea multă melodie – nu mă porniți să discut despre originalitate sau despre inspirație. Leșinații, în schimb, dădeau trei note pe minut, din niște piese unde încă nu-s dumirit cum își numărau măsurile. În fine, nimic remarcabil din ce-am auzit eu, iar din ce-am ratat am înțeles că Argus Megere ar fi meritat ceva atenție. Din următoarele zile, am reținut de la scena secundară că pot trece prin viață liniștit și fără să ascult Transceatla sau Tiarra. Tot la dezamăgiri, dar de data asta de pe scena mare, putem nota și Ensiferum, trupă care îmi plăcea pe albumele de studio, dar care m-a convins că live este o mizerie, în special din cauza polifoniilor pe voce, vecine cu penibilele coruri nocturne de bețivi de sub ferestre.

Rockstadt 2015 - băncuțele cu bere, locul optim de ascultat scena mică
Rockstadt 2015 – băncuțele cu bere, locul optim de ascultat scena mică

Cu temele nefăcute i-am prins pe organizatori la un capitol pe cît de dureros, pe atît de împuțit. Budele băieților au fost din nou prea puține și au cedat, în special în ultima seară. S-a lăsat cu bălți fetide de urină, de mi s-a întors stomacul, așa învățat cu greul cum este el… Toaletele au fost locul unde junghiul și tusea și-au dat mîna tovărășește, iar apoi au trecut la fapte antisociale. Două pisoare cu patru locuri și opt cabine erau oricum puține, dar tîrtanii infiltrați printre rockeri au avut grijă să-și bată joc și de alea – au aruncat în ele chiștoace, cutii de cidru, halbe goale, țiple de la pachetele de țigări și naiba mai știe ce, de le-au făcut și mai greu de utilizat.

Cozi la buda bărbaților n-au fost, pentru că nimeni nu a găsit de cuviință să stea la rînd – a fost concurs de băgat în față. Prin urmare, mulți metaliști presați la vezică au ieșit din festival și au folosit cea mai black metal budă posibilă, intitulată In the Woods. Ceva mai bine, îmi spune Pisica, a fost la gagici. Avantaj fetele, ce să zic… Necazuri cu toaletele am înțeles că au fost și în camping, unde unele dintre sursele mele corturare mi s-au plîns că ar fi existat prea puține dușuri și că vidanjele n-ar prea fi trecut prea des. Opt dușuri pentru băieți, opt pentru fete și cîte șase bude, ca să fiu mai precis, la 400 de corturi.

Rockstadt 2015 - impresii de spectator
Rockstadt 2015 – impresii de spectator

Recomandările mele pentru Rockstadt 2016, unde My Dying Bride și Carach Angren au confirmat deja prezența, ar fi următoarele:

1. Mai multe bude la băieți.

2. Echipe de securitate ceva mai prezente și în public.

3. Reguli stricte și sancțiuni pentru nesimțiții care aruncă gunoaie pe oriunde prind, în special la budă.

4. De dragul încasărilor, să amplaseze scena într-un loc mai puțin vizibil din stradă.

5. Încă niște dozatoare de bere și organizare mai temeinică la frigiderele cu băuturi.

6. Ceva mai puține trupe, dar mai bune. E păcat să disipezi energia publicului la warm-up, iar oamenii să fie leșinați la headliner.

7. Iluminat public pe calea de acces către festival și chiar un trotuar – dacă primăria Rîșnov are bani de un pasaj subteran, poate îi rămîne ceva mărunțiș…

8. Semnalizare rutieră pentru șoferii cretini care conduc cu 90 la oră prin mulțimea de rockeri – eventual o convenție de închidere a traficului în zonă pe durata festivalului.

9. Camping mai la umbră, pentru rockerii care nu vor să se trezească la 7AM, cînd începe sauna corturară.

Știu că problemele sesizate la punctele 7 și 8 țin de administrația publică locală, dar birocrații nu mișcă un pai dacă nu-s trași de mînecă și terorizați. Iar mai bine decît organizatorul nu cred că-i poate hărțui nimeni, că interesul e al lui ca rockerii să vină la festival cît mai mulți și să plece cît mai teferi.

Acestea fiind spuse, succes mai mult la ediția din 2016 – unde nu sînt foarte sigur că ne vedem…

Rockstadt | Note pe marginea unui scandal de PR

Apreciez din capul locului faptul că echipa din organizare a evenimentului Rockstadt Extreme Fest s-a distanțat imediat de afirmațiile jignitoare făcute la adresa județului Vaslui de Ștefan Zaharescu, reprezentantul de PR al evenimentului, pe 4 august 2015. Am luat notă și de scuzele pe care împricinatul Zaharescu, a.k.a. Buvnitz Buvnitzescu, și le-a cerut la mai puțin de o oră după ce am publicat materialul în care i-am reclamat derapajul ce nu i-ar face cinste nici măcar unui bețiv dintr-o haltă pustie, darămite ofițerului de PR al celui mai mare eveniment metalistic dintr-o țară a Uniunii Europene. Constat, însă, din comentariile unora, că există chestiuni încă de lămurit în legătură cu demersul meu. După cum poate vă dați seama, nu am timp să îi răspund fiecăruia în parte, așa că iată mai jos un rapid Q&A sau FAQ, sper sincer că am atins toate aspectele importante.

Dacă Buvnitz și-a cerut scuze, de ce nu șterg articolul?

Articolele nu se șterg, odată ce au fost publicate. Niciodată. Eventual se pot corecta erorile de documentare, dar în cazul de față cred că probatoriul este elocvent. Cei care lucrează în comunicare știu foarte bine că un material adus la cunoștința publicului trebuie să rămînă la cunoștința publicului. Imaginați-vă că dă click cineva pe un link spre articol și nu mai găsește textul acolo. Cam ce o să creadă? Aș vrea să mai subliniez că scuzele pe care Buvnitz și le-a cerut către vasluieni au fost împănate cu alte săgeți veninoase la adresa mea. Diferența e că eu știu să încasez cu demnitate asemenea atacuri, că-s persoană publică și am oleacă mai mult păr alb în cap decît Zaharescu. Sînt mulțumit că am făcut dreptate pentru județul meu natal. Despre mine, zică cine ce-o vrea… Voi riposta, dacă simt că merită deranjul!

De ce am folosit un titlu de scandal?

E libertatea mea să aleg ce titlu vreau, dar subiectul în discuție chiar a fost de natură să scandalizeze sute de mii de oameni, locuitori ai județului Vaslui, mulți dintre ei metaliști cu bilet la eveniment. Iar dacă PR-ul festivalului m-a catalogat drept un jurnalist de cancan cu texte de baltă, nu văd cu ce l-am dezamăgit dacă am folosit un titlu din acest registru. Vă asigur, puteam și mai rău. În fond, la Vaslui trăiesc părinții mei, trăiește sora mea și trăiesc sute de mii de oameni care n-au greșit cu absolut nimic ca să fie obiectul unor insulte, mai ales din această categorie. Cred că revolta mea este pe deplin justificată și am reflectat-o într-un titlu adecvat. Chiar moderat…

Dacă și-a editat comentariu cu înjurătura, de ce am mai scris articolul?

La Metalhead Meeting 2015, Aura și-a ridicat degetul mijlociu către unii membri ai publicului vreme de o secundă, iar primul care s-a scandalizat a fost chiar Ștefan Zaharescu. Nu cred că Aura merge prin oraș cu mijlociul sus, dar secunda aia în care și-a manifestat disprețul către public de la înălțimea unei scene destul de importante a contat și zic eu că a definit-o ca personalitate. Prin analogie, nu contează dacă insulta a rămas în spațiul public doar un minut. Important este că a existat, iar faptul că apoi a fost editată denotă doar lașitate. “Te-am înjurat, am șters, iar acum nici nu mai poți proba și nu pot exista consecințe.” Greșit, orice derapaj trebuie sancționat și mă bucur că am fost pe fază.

De ce scriu articole care dăunează mișcării metaliste?

Cred că mai mult dăunează mișcării atitudinea arogantă și agresivă la adresa celor care își exprimă părerea în mod liber și haios despre evenimente și despre tot ansamblul logistic care le însoțește. Cînd ești promoter, trebuie să-ți asumi și laudele, și reproșurile – deși în articolul de la care a pornit tot tărăboiul nu țin minte să-i fi adus vreo critică organizatorului. Pur și simplu relatam o experiență personală de la Rockstadt 2014, așa cum consider că oricine poate și are dreptul să o facă. Dar cînd constați că un reprezentant al festivalului, cu legitimație AAA, lansează atacuri descalificante la adresa a sute de mii de oameni care nu i-au făcut nimic, ce faci? Închizi ochii și treci mai departe? Eu nu fac așa, sînt jurnalist și sînt programat organic să aduc la cunoștință problemele pe care le sesizez, pentru a fi remediate. Dacă voiam să fac rău, puteam să instig la boicot și poate că vreo 10-20 de rockeri m-ar fi ascultat. Prin demersul meu, am părerea fermă că am ridicat puțin ștacheta civilizației generale.

Am făcut ceva în capul oamenilor care au lucrat la festival

Reprezentantul lor de PR a făcut ceva în capul județului de unde provin, fără să fie provocat și avînd la dispoziție liberul arbitru de a face sau de a nu face asta. Pus în fața unei asemenea situații, mi-a rămas o singură opțiune: să cer dreptate pentru Vaslui. Dacă a existat cineva care și-a băgat picioarele în munca organizatorilor, ăla a fost ofițerul de PR, nicidecum eu. Cine mi-ar spune să nu scriu despre această agresiune scrisă la adresa unui întreg județ probabil că ar fi de părere că și victimele violului n-ar trebui să reclame la poliție, că le-ar face rău unor copii credincioși, din familii de oameni gospodari. Iar dacă susțineți că articolul meu i-a adus prejudicii festivalului, greșiți. Consider că, odată discutată și confruntată această problemă, vor comunica la un nivel mult mai civilizat. De altfel, rezultatele s-au văzut din reacția celorlalți membri ai staff-ului, care au reacționat prompt, care s-au distanțat de afirmațiile jignitoare și cărora le mulțumesc încă o dată pentru atitudinea corectă.

Ce atîta sensibilitate la județul Vaslui?

Este județul meu natal și a fost ținta unor campanii mizerabile de denigrare în presă și pe web. Dar aș fi sărit la fel de vehement în apărarea județului Sălaj, a județului Tulcea, a cartierului Rahova sau a cartierului Ferentari. În 2012, colegul meu de rock și de liceu Lucian Pîrvoiu, de exemplu, în calitate de prezentator al unei emisiuni de știri la TVR, s-a întrebat retoric de ce a ales ambasadorul Marii Britanii la București să promoveze Olimpiada de la Londra în Zăbrăuți, asociind astfel numele țării noastre și imaginea ei cu o zonă îndeobște cunoscută pentru mormane de gunoaie și fapte antisociale. Știți ce a pățit? A fost suspendat de pe post vreme de vreo trei luni, la insistențele unor organizații non-guvernamentale cu gulere foarte scrobite. Constat că aceleași organizații tac sau chiar se hăhăiesc pe după colțuri atunci cînd Times New Roman mai publică o bășcălie despre Vaslui. Nici o problemă, oricum nu consideram că ei reprezintă societatea civilă – însă bloggerii și jurnaliștii da. Iată, ați fost martorii unei luări de poziție din partea unui modest reprezentant din rîndul societății civile, pentru îndreptarea unei nedreptăți. Sper că ați înțeles ceva din toată istoria asta.

De ce nu mergi la scara ta să-ți vezi de treabă?

Orice plătesc cu banii munciți de mine e treaba mea. Iar cine lansează asemenea afirmații probabil că le-a învățat de la șuții care ciordesc oglinzi de BMW noaptea, surprinși în flagrant de un pensionar insomniac în drum spre ghenă. O atitudine de Cosa Nostra, aplicată la nivel de bagabonțeală suburbană. Nu are nimeni dreptul să decidă ce este și ce nu este treaba mea, dar vă asigur că de banii pe care-i cheltuiesc aștept în primul rînd spectacol de calitate și în al doilea rînd aștept să fiu ascultat de organizatori, atunci cînd am ceva de semnalat. Libertatea de circulație și libertatea de exprimare sînt numai două dintre drepturile fundamentale pentru care au murit oameni în 1989, cred că tocmai urinezi pe mormintele lor atunci cînd o arzi așa de arogant și de agresiv. Securiștii și coțcarii ar fi mîndri de tine!

De ce mai vii la Rockstadt dacă nu-ți place?

Greșit! Tocmai pentru că mi-a plăcut la Rockstadt 2014 mi-am luat bilete și la ediția din 2015. Dacă nu mi-ar fi plăcut, îmi luam banii, femeia și limba ascuțită și mă duceam la Brutal Assault. Vă asigur, îmi permit. Sînt un așa-numit return customer, adică visul oricărui prestator de servicii: un client care vine și a doua oară. Iar impresiile mele relatate public mă privesc în mod direct și personal – experiența mea va fi diferită de experiența ta. Crezi că a ta merită adusă la cunoștința oamenilor? Perfect, ia și scrie! E dreptul tău și al meu de plătitor să le împărtășim experiența în primul rînd organizatorilor, că poate data viitoare o să facă mai bine, precum și altor metaliști, care s-ar putea să găsească în relatările noastre motivul necesar pentru ca la următoarea ediție să vină și ei.

Cine ești tu să-ți dai cu părerea? Cîte festivaluri ai organizat tu?

Eu sînt un om din Vaslui care știe să cînte metal – mai bine sau mai prost decît alții – și care a terminat Jurnalismul cu 10 pe linie. Am participat, cît am putut și eu, la organizarea primelor două ediții din festivalul Rock Chance din Vaslui, în anii 90, și am apărut pe scenă cu Eternal Mourning între 1995 și 1998. Dar, dincolo de toate astea, sînt un plătitor de bilet care are un acut simț al observației, care are condei și care beneficiază din plin de prevederile articolului 30 din Constituția României, cel care reglementează dreptul la liberă exprimare. Sînt un consumator de produse și servicii plătite cu bani munciți și am dreptul să fiu ascultat de furnizori, în primul rînd, dacă am comentarii. Credeți-mă, există destui care nici măcar nu discută cu furnizorul dacă au vreo observație, ci direct cu autoritățile.

Concluzie – hai să dăm cu pace!

Susțin și promovez în continuare Rockstadt Extreme Fest, deși nu am nici măcar o convenție verbală de parteneriat media și nici măcar nu am întreprins vreun demers pentru a încheia o asemenea înțelegere. Am fost plăcut impresionat să constat că staff-ul din organizare s-a distanțat de acel derapaj, am apreciat că Buvnitz și-a cerut niște scuze scuipate printre dinți și împănate cu vitriol la adresa mea – e bine că a putut și atît. Sper că a învățat ceva din asta. Vă încurajez și pe voi să veniți la festival și să vă distrați, așa cum v-am îndemnat să veniți și la alte evenimente metalistice majore. Aveți ce trupe să vedeți și am convingerea că organizarea este mai bună decît în 2014, luați bilete de colea, așa cum mi-am luat și eu! Consider incidentul încheiat, în ceea ce privește județul Vaslui, iar în ceea ce mă privește pe mine vă las tuturor libertatea de a crede și de a spune ce vreți. Cu rezerva că, dacă depășiți limitele discuțiilor civilizate, s-ar putea să vă treziți cu o replică mai acidă decît apa regală.

Folk You 2015 | Am fost sau n-am fost?

Adică sigur n-am fost în prima zi, pe 30 iulie, că la televiziune încă se lucrează joia și n-aș fi putut să mă rup de la datorie. Dar am dubii în legătură cu cea de-a doua și cu cea de-a treia zi, cînd eu mă aflam cu altă treabă prin Vama Veche, locul unde și anul ăsta s-a ținut al doilea mare eveniment muzical de pe fața planetei, după concertul de Crăciun cu Ștefan Bănică Junior și Festivalul Lerului. No, deci sigur eram pe litoral, însoțit de Klava a.k.a. Pisica și de frate-miu ăsta micu, care a rupt-o la Londra prin 2001 și de atunci nu prea a mai venit înapoi. Oare de ce?

Pentru mine, folkul e muzica aia pe care o ascultam înainte să aflu că există rock. Și am vreo două melodii pe care încă le fredonez spontan, alături de altele pe care încă le țin în repertoriu, ca să smulg lacrimi de femeie la momentele oportune, ca un sadic oportunist sentimental ce mi-s. În fine, mai am vreo cîteva piese folk pe care le ascult exclusiv atunci cînd sînt în gravă depresie și beau singur – însă efectul e că mă melodiile alea îmi adîncesc depresia și mai tare, în loc să mi-o vindece (așa cum face metalul). Așadar, dacă tot am o relație cu folkul și dacă tot eram la o aruncătură de castană depărtare de scenă, am zis să-i dăm păcii o șansă și să ne amintim de frumoasele vremuri cînd un refren plasat înțelept pe o bancă în Copou, în acompaniament de șase corzi și două gagici (minimum) îți garanta un final de seară cu artificii și pupat cel puțin pe obraz. Mă știți, doar, un romantic greu de lecuit.

Era deja întuneric în Vama Veche cînd am pornit spre scena festivalului Folk You 2015 și presupun că am ratat ceva pînă atunci, dar n-aș putea spune ce, pentru că afișele ieșite-n cale nu aveau un program pe zile. Cu fiecare pas înainte spre sursa de sunet, două lucruri deveneau tot mai evidente: că nu o să mai putem avansa foarte mult și că nu prea o să pupăm scena. Erau mai mulți spectatori decît scoici pe plajă, așezați care turcește, care pe scaune pescărești pliante. Oamenii se vedea că-s de-ai locului, probabil își puseseră șezlongurile în față de la 5AM, ca pe vremuri la coadă pentru tacîmuri de pui și oase de porc. Și să știți că probabil trei sferturi din public ar fi avut șanse să prindă cozile de pe vremea regimului de odioasă amintire care ne-a gonit artiștii poporului taman în brațele lui Păunescu. Însă un sfert din public era grațios reprezentat de niște frumușele cam de anul 3 la Litere, ceea ce a făcut efortul să mai merite nițel tot deranjul. Fetelor, da! Pentru voi să știți că mi-am jertfit un pic din coeficientul TRV și m-am înscris la cercul de folk în generală, ca să găsesc zîne cu flori în păr asemenea vouă și să le impresionez cu melodiile mele sensibile! Păcat că nu m-am ținut…

Folk You 2015, foto Aurel Vîrlan http://www.aurelvirlan.ro/blog/2012/08/fotografii-festival-folk-you-vama-veche/
Folk You 2012 foto Aurel Vîrlan
http://www.aurelvirlan.ro/blog/2012/08/fotografii-festival-folk-you-vama-veche/

Și n-am pomenit fără motiv numele poetului care ne-a dat cenaclul, acel Woodstock itinerant al clasei muncitoare din Epoca de Aur. Inițial, am crezut că am greșit festivalul, că nu-s la Folk You și că, de fapt, am nimerit la un fel de Untold cu hipioți proletari. Adică la momentul sosirii noastre marea de oameni adunată acolo aplauda și lălăia fericită pe niște melodii ba de la Pittiș, ba de la Cenaclul Flacăra, însă toate șlagărele erau interpretate de cunoscutul cantautor MacBook. Evident, picasem la țanc într-o pauză dintre două trupe. Trupe sau cum s-o zice la folk. Dar senzația că-s amerizat la varianta digitală a Cenaclului Flacăra a rămas cu mine și după ce aparent s-a urcat pe scenă Vasile Șeicaru. În primul rînd, repertoriul lui s-a pupat așa de bine cu intermezzo-ul nostalgicilor păunescieni, că nu m-am prins de tranziție. În al doilea rînd, zic “aparent” pentru că nu vedeam scena ca să-mi dau seama dacă s-a mai umplut sau ba cu artiști. Cortul de sunet era pus numai bine, fix așa ca să ocupe tot orizontul meu vizual, iar ecranele de pe marginea scenei proiectau nu concertul, ci niște clipuri publicitare – unele la becuri ecologice, altele la siguranța în trafic. Așa că nimeni nu m-a privit ca pe un diliman cînd am întrebat “Nene, acuma e cineva pe scenă sau cîntă tot calculatorul?”

Între timp, pe bucata mea de nisip devenise foarte complicat să viețuiești. În picioare nu puteai sta, pentru că apărea mereu un nou grup de hipioți care voia să treacă fie într-un sens, fie în celălalt, și trebuia să te dai la o parte. Dar nu aveai unde să te dai la o parte, pentru că alți hipioți așezați pe jos te forțau să calci pe note sau chiar să faci manevre contorsioniste de Twister ca să nu le provoci daune trupești. Jos cu siguranță nu se mai putea așeza nici măcar o pisică și mi-a venit în minte imediat ce idee bună ar fi fost dacă organizatorii ar fi trasat niște coridoare prin care să se circule civilizat. Ecologist cum mă știți, mi-am ținut gunoaiele în buzunare pînă am plecat, deoarece nici la coșul de gunoi aflat în raza vizuală nu mai puteam ajunge, de aglomerație. Deci în picioare era imposibil de stat, jos la fel, dar lovitura de grație mi-a dat-o tipul care s-a urcat pe scenă după Șeicaru – abia leșinăturile lui de melodii m-au făcut să plec. Condiții grele la concert am mai îndurat, dacă muzica a meritat.

Numai că de la Folk You nu pleci pur și simplu. Am aflat asta pe final de seară, în cortul nostru conjugal întins taman pe partea ailaltă de Vamă (probabil cu pioletul cel mai sudic bătut direct la bulgari), unde prin antifoanele înfipte gospodărește în urechi am mai ascultat forțat o variantă degresată a trupei Vița de Vie, care și-a interpretat oarecum acustic toate hiturile de acum un deceniu și jumătate. Hituri mai proaspete de la ei oricum am înțeles că nu ar mai fi de prin 2002, așa, dar aclamațiile auzite prin folia cortului m-au convins că lumea halește cu entuziasm ciorbă reîncălzită nu doar la Povestea Ceaunului, ci și la festival. Și tot prin dopurile de urechi am ascultat recitalul Iris, care s-a auzit de parcă Minculescu era în cort cu noi și ne zădărăște cu versul ăla al lui, “Vrei să dormi”… Chiar voiam și speram ca următoarea melodie să fie apogeul serii, dar Minculescu tot își amintea că mai are un șlagăr necîntat și m-a ținut treaz pînă la 2AM.

Am revenit și la a treia zi de Folk You, dar asta chiar a durat puțin. Cînd l-am auzit, din poarta festivalului, pe Chiliman cum dă sfaturi despre femei și despre viața în cuplu, mi-am luat pisica, i-am cumpărat o coroniță cu flori și am făcut cale-ntoarsă către nu mai știu ce club unde sigur am ascultat o piesă Queen. Seara am terminat-o în cortul nostru ca un palat, acompaniați de vechile hituri de la Phoenix, interpretate de o cu totul altă pasăre, ale cărei țipete mi-au penetrat antifoanele așa cum penetrează Colgate smalțul dinților. Cam pe la melodia cu sirena de pe Cantofabule mi-am luat un somn crunt. Iar asta a fost, dragi copii, povestea festivalului Folk You 2015, din perspectiva unui blacker care s-a învoit și de la Artmania, și de la altele, ca să petreacă un weekend în familie pe malul mării. 

Însă mă bîntuie o singură dilemă: eu am fost sau n-am fost la festival? Că atunci cînd am încercat să mă duc la el, m-a gonit pe toate căile posibile. Iar atunci cînd am fugit eu de el, m-a căutat pînă m-a găsit și și-a făcut mendrele cu urechile mele. Cînd am vrut eu, n-a vrut el și invers. O neînțelegere vecină cu violul auditiv. Iar dacă intrarea a fost moca, eu cui pot să-i cer banii înapoi?

Cu siguranță voiam să vin la mare…

Îndreptar de metalist | Supraviețuiește cu brio la Rockstadt 2015

Roackere, dacă n-ai dat încă pe la Rockstadt Extreme Fest și acum te încumeți pentru prima oară, ia aminte ce-ți scrie aici veteranozaurul Ursu, care te vrea întors acasă fericit, întreg și cu amintiri de împărtășit la tot colectivul de metalofagi unde cel mai probabil activezi. Pe data de 16 august 2015, o să-i mulțumești subsemnatului și zeilor Valhalei care m-au scos în calea ta, pentru că tocmai sînt pe cale să te învăț cîteva trucuri de supraviețuire în frumosul – dar semiruinatul – orășel aproape turistic de la munte. Nu e cazul să iei notițe, doar dă-ți un print după textul ăsta.

Rockstadt Extreme Fest 2014 - grup de supraviețuitori
Rockstadt Extreme Fest 2014 – grup de supraviețuitori

O să-ți stabilesc un buget minim de 10 euro pe zi pentru mîncare și băutură, ca să vezi că e simplu să te încadrezi chiar și într-un portofel de avarie. Iar dacă te numeri printre metaliștii care dispun de mai multe parale, poți să consideri acest articol un îndemn la moderație și la economisire – ca să intru în grațiile lui Isărescu și să-mi mai trimită niște autografe d-ale lui, pe care le apreciez enorm.

Transportul și cazarea nu intră la socoteală, precum nici biletul de intrare la festival. Cum ajungi acolo și pe ce pui capul noaptea e fix șpaga ta, din acest punct de vedere Forța și selecția naturală fie cu tine! Dar, dacă ai venituri subțirele, e cel mai indicat să-ți iei biletul în presale, să te lipești de portbagajul unor prieteni mai înstăriți la dus și la întors ori să faci uz la maximum de reducerea CFR pentru studenți și elevi, dacă o ai. În egală măsură, cortul salvează vieți. Dacă n-ai, fă rost! Dacă n-ai de unde face rost, combină-te repede cu cineva care are și care e dispus să te țină în brațe noaptea. Alege cu grijă, că așa încep multe filme proaste…

Mihai Ursu în prospecție prin Rîșnov
Mihai Ursu în prospecție prin Rîșnov

Hunger Game on!

Însă acest articol este despre mîncat și băut la Rockstadt Extreme Fest 2015. Sfaturile de mai jos se bazează pe experiența directă din 2014 și tare m-aș bucura ca unele necazuri de care am dat atunci cu scăfîrlia să fi intrat deja în istorie. Deci ai 45 de lei pe zi din care să bei și să mănînci – și să fumezi, dacă ții neapărat. Opțiunea e a ta, dar scazi din start 12 lei sau mai mult – prețul celor mai penale țigări timbrate de pe piață. Dacă pe cele 4 zile crezi că te descurci să dai din cap și să rulezi în același timp, ia-ți un pachet de tutun pentru rulat. Marca pe care o fumez eu costă 38 de lei la 40 de grame, iar foițele și filtrele te duc la 45. Ca preț, ieși cam tanda pe manda, însă măcar tutunul de rulat nu e o mizerie infectă ca mahorca din pachete – consolează-te cu asta cînd o da cancerul peste tine!

Unde e mai bine să nu-ți pierzi vremea și nervii

Din start îți recomand să eviți restaurantele localității-gazdă. Nu e vorba neapărat de prețuri sau de calitate – pur și simplu în 2014 noi am pierdut o grămadă de timp ca să dăm o comandă și apoi ca să fim serviți. E în regulă să vii acolo în restul anului, dar pe durata festivalului parcă dă strechea în ei. La bodega-fanion a orașului, Rosenau, am ajuns la performanța să stăm o oră și ceva fără ca măcar vreun chelner să ne ia comanda în ultima zi a festivalului din 2014. În celelalte zile, durata medie de așteptat era oricum de 40 de minute pînă se înființa cineva să ia comanda la haleală, dar în acea ultimă zi a fost ca toți dracii. Ospătarii treceau pe lîngă noi fără măcar să ne spună ceva – chiar și doar să ne arate ușa, ca să nu mai pierdem timpul. Patronii nu au anticipat că niște mii de rockeri veniți în Rîșnov o să vrea să mai și halească, prin urmare au lăsat întreaga bombă cu două etaje și 400 de locuri pe seama a trei chelneri vai de mama lor. Am pierdut vreo două trupe din cauza serviciilor de la Rosenau în 2014, unde așteptai 40 de minute ca să dai comanda (dacă apucai să o dai) și mai așteptai o oră să vină mîncarea.

Restaurant Rosenau, unde nici chelneri n-au
Restaurant Rosenau, unde nici chelneri n-au

Să nu vă imaginați că dacă schimbați locul schimbați și norocul. Nicidecum! Am mai încercat împreună cu Octav și cu gagicile noastre de pe inventar să găsim ciorbă de burtă (bețivi, ce vreți!?) și n-am găsit decît probe de anduranță pentru nervi și pentru răbdare. Același tratament ne-a fost servit la toate crîșmele din Rîșnov, în zilele de festival. Cu alte ocazii, trebuie să menționez că personalul s-a mișcat cu talent – prin urmare nu e o problemă de incompetență, ci doar de proastă organizare. Oamenii au fost copleșiți cu prea multă muncă odată cu sosirea batalioanelor de metaliști și n-au mai făcut față. Evident, ponoasele le-au tras tot rockerii, care la final au mai și achitat o notă de plată medie de 50 de lei de persoană… Cam mult pentru proiecția noastră de buget!

“Pune-i și două bucăți de carne!”

Dacă mersul pe jos îți dă cu virgulă, poți juca riscant și să te combini la un gulaș la botul scenei. Eu am jurat strașnic că n-o să mă mai prindeți cu mîncarea la cazan de acolo în sistemul digestiv, după ce anul trecut m-am stricat îngrozitor la pîntece din pricina tocăniței de campanie servite acolo contra unui modest jeton. În prima zi, iarăși am făgăduit că la gulaș nu mă mai bag, după ce un nene, aflat într-o evidentă pasă de generozitate, i-a suflat cucoanei de la polonic “Pune-i și două bucăți de carne” – două, cîte jetoane costa chifligeala aia de cartofi 95%. Dar stați, că nu-i totul pierdut! La aceeași dugheană cu gulaș stătea nebăgat în seamă de nimeni kaiserul pe grătar cu pîine. Unul sau două jetoane costa, însă a fost Dumnezeu să rad unul din ăla după o seară întreagă pe vin roșu vărsat – care a costat fix cît berea și a venit în halbe la fel de mari. Dar asta e deja altă discuție…

Ceva mai gustoasă și parcă mai rezonabilă la preț era mîncarea de dinaintea barierei complexului, unde am ras împreună cu o hoardă de metaliști vreo 50 de mici cu muștar, care ne-au costat în total 75 de lei sau cel mult 100. Chiar nu mai știu, că oricum am făcut cheta și am băgat în noi ca niște balauri înfometați ce eram, iar la final a trebuit să mă sacrific (tot eu, sărmanul) și să rad ultimii trei mititei pentru care nimeni nu mai avea spațiu la ghiozdan. În cinci sau șase roackeri cîți eram, socoteala ne-a dat pe plus tuturor. S-a strigat bingo cu damf de usturoi, adevărata aromă a victoriei metaliste asupra inaniției!

Peste drum de Rosenau există un magazin cu produse tradiționale
Peste drum de Rosenau există un magazin cu produse tradiționale

Soluții de avarie pentru rockerii cu bani puțini

Dar puteți scăpa cu și mai puțini bani – dar și cu mai puține pretenții – dacă vă reorientați. Peste drum de Rosenau, de exemplu, există un magazin cu alimente tradiționale excelente. Am uitat ce prețuri exacte aveau produsele, dar sigur costau mai puțin decît la București. Ne-am aprovizionat de acolo o dată cu vreo sută și ceva de lei și am făcut burțile de ghiolban aproape două zile cu cîrnați, șorici, pîine tradițională, salată, leberwurst, pastramă și încă niște nebunii. Au fost de ajuns pentru mine, pentru Octav și pentru cele două frumoase gagici ale noastre, mai exact. Nu departe de magazinul cu pricina, găsiți o piață agroalimentară, unde am înțeles că produsele ar fi chiar și mai accesibile ca preț – iar producătorii sînt de prin părțile locului.

Billa - sort of
Billa – sort of

Încă și mai ieftin puteți ieși dacă dați talpă din bocanci și vă aprovizionați de la Penny Market, respectiv de la Billa – cel puțin eu țin minte că Billa se numea dugheana unde-mi făceam eu cumpărăturile în Rîșnov și pe care Google Maps o prezintă drept altă nu știu ce năzbîtie acum. În ambele magazine găsiți – în regim low cost – salam și parizer din ăla pentru navetiști, la 5 lei kila și la ale căror ingrediente preferi să nu te gîndești. Așa e, dar n-ai venit la sanatoriu, ai venit la festival, iar misiunea ta e să faci mațul gros pentru Moonspell, nu să te apuci de regim. Lasă că ai timp pentru diete după ce revii acasă! Am găsit la Billa oferte de salam gata tăiat – și încă marfă oarecum peste media calității de supermarket – la 5 lei 400 de grame, pentru că mai avea trei zile de valabilitate. Realizezi că în mîna rockerilor nici trei minute nu o să mai vadă lumina Soarelui mizilicurile alea, deci nu te mai uita pe etichetă ca pricinosul! Am băgat și eu și am supraviețuit să vă împărtășesc povestea, deci dați-i cu încredere!

Atenție la tren, mai ales dacă ați consumat ceva...
Atenție la tren, mai ales dacă ați consumat ceva…

Mîncarea-i fudulie, băutura-i tragedie!

Cu băutura e altă poveste. Berea de la festival a fost anul trecut în gama mediocrității generale de pe la evenimentele cu metaliști. Scumpă și mai mult proastă decît bună, pentru varianta la tap, respectiv scumpă și servită în mod absurd în cazul celei la doză – doar Silva Black anul trecut, probabil după sufletul majorității plătitorilor de bilet. Cînd spun că era servită absurd mă refer în special la obligația barmanului de a-ți turna doza într-o halbă de plastic, cică din motive de siguranță. Eu încă n-am văzut om ucis cu o cutie de bere, dar dacă știți vă rog să-mi împărtășiți și mie pățania. Am aplaudat însă apariția vinului roșu vărsat, tot la halbă, care mi-a uns beregata și sufletul întunecat și care a venit la același preț cu berea vărsată, în halbă de 400.

Pentru cei cu ochii la bugetul de 45 de lei pe zi, mai există chioșcurile de la barieră. N-am intrat în ele, vă mărturisesc, dar am înțeles că acolo se găsea bere la preț de magazin – și asta la cinci minute de mers pe jos față de scena principală. Exista chiar și bere la PET, ceea ce înseamnă că teoretic ți-ai permite 6 bombe cu drojdie fermentată și vreo doi mici pe zi din suma alocată mai sus. Adică 12 spre 15 litri de bere la fel de proastă ca aia din festival, deci mai mult decît poate înghiți chiar și cel mai crunt bețivan al planetei. Singura chichiță e că berea la PET trebuie executată rapid, cu un tovarăș sau chiar cu doi, pentru că în 30 de minute de la desfacere se transformă într-o zoaie mega-zăbăloasă, pe care n-ar bea-o nici măcar unul care tocmai a scăpat după o lună în Sahara. Dacă ții cont de asta, te descurci, la o adică…

Metaliștii bețivozauri dornici de economii și de hălăduială pot iarăși să acționeze în sensul istoriei și să-și facă stocurile la supermarketurile din Rîșnov, unde aceleași produse de alcoolizare colectivă și reciproc avantajoasă costă cu un leu-doi mai puțin decît la chioșcuri. E oleacă de mers pe jos și probabil riști să pierzi o trupă-două pe durata deplasării, dar dacă leii ăia chiar contează, atunci nu mai sta pe gînduri! Doar că totul trebuie consumat înainte de poarta festivalului, unde n-ai voie cu nimic din afară.

Death metal victory!
Death metal victory!

 

În concluzie, iată un meniu teoretic de 45 de lei pe zi la Rockstadt Extreme Fest:

– cafea de la chioșc sau ness adus de acasă – 3 lei/zi

– țigări cu timbru, cel mai penal model – 12 lei/zi

– două PET-uri de bere cu marcă (nu BERE BLONDĂ BILLA) – 14 de lei 

– parizer cu pîine de la supermarket – 7 lei

– 12 lei pentru două jetoane de bere la headliner (n-o să pleci tocmai atunci să bei afară!)

– ok, faci cheta pentru trei lei, să îți ajungă!

Știu că nu e tocmai boierie de banii ăștia, dar măcar nu mori de foame și vezi oricum niște trupe mișto. Poartă-te frumos cu lumea și poate-ți mai face careva cinste cu o bere, combină-te cu o rockeriță/un rocker mai cu bani și viața devine mult mai simpatică. Adu-ți aminte, 10 euro pe zi reprezintă un buget de supraviețuire, nu de nabab, dar gîndește-te că străbunii noștri geto-daci au dus-o și mai rău: pe vremea lor nu existau nici euro, nici festivaluri, iar singurul metal din viața lor făcea parte din tăișul vreunei săbii. Deci nu te mai văicări ca o divă și dă din cap! Succes!

Rock in Parc | Un festival în mintea copiilor (FOTO)

Dragă nenea Piedone, eu sînt Smărăndița, fata lui nenea Mihai Ursu și a Claudiei, a.k.a. Klava, a.k.a. Pisica fotografă. Fiica lor ipotetică, nenea Piedone, pentru că deocamdată mami și tati n-au găsit încă timp să mă aducă pe lume. Poate și din cauză că aproape în fiecare seară ei merg la concerte și la festivaluri de rock și beau bere, se întorc acasă obosiți și dorm ca lemnele. Eu n-am văzut încă lemnele cum dorm, dar așa îi place lui tati să spună și eu îl cred pe cuvînt, că e om mare, deși se comportă aproape tot timpul ca un copil. Probabil că așa le place oamenilor mari să se joace de-a copiii, precum și copiilor le place să se joace de-a oamenii mari.

Rock'n Roll kids @ Rock in Parc
Rock’n Roll kids @ Rock in Parc

 

În fine, sîmbătă seară am mai ratat un prilej să mă întrupez în realitate, pentru că Pisica și Ursu au lepădat tot ce aveau de făcut prin casă – inclusiv în legătură cu mine – ca să vină la festivalul pe care matale am văzut că ți-ai pus iscălitura, prin sigla Primăriei Sectorului 4. Tati și mami stau în Sectorul 3, dar am văzut că dintr-un sector în altul se poate trece fără pașaport, ceea ce e chiar remarcabil. Cînd mami și tati au ieșit pe ușă, motanul nostru alb și frumos a mieunat iar a jale, anticipînd că o să mai petreacă o noapte singurel cu radioul dat pe Rock FM și cu televizorul pe Nat Geo Wild HD, unde alte pisici mai mari se joacă în junglă. Săracul motan… El nu are o altă pisică să-i fie tovarăș de joacă, iar Ursu și Pisica Klava spun că motanii nu merg la concerte de metal. Probabil că nici lor nu le place berea scumpă și proastă.

Motanul cu blăniță care stă singur acasă...
Motanul cu blăniță care stă singur acasă…

Lui tati îi place însă berea mai mult decît îi plac copiii, pentru că se ascunde de copii atunci cînd bea. Mami, în schimb, pare hotărîtă să se mărite cu tati, pentru că de data asta, ca niciodată, l-a lăsat să bea două beri Timișoreana pe o bancă din parcul unde trebuia să fie Rock în Parc. Lui mami nu-i place ca tati să bea bere pe bănci, ca boschetarii, dar lui tati așa i se pare că se simte din nou adolescent. Cred că adolescența e ceva mișto, tati povestește cu mare drag despre ea. Oare eu o să ajung vreodată adolescentă? Se face vreo școală pentru așa ceva? În fine, o bere a băut-o Ursu la Fîntîna nu știu cărui domnitor (de pe vremea lui Ceaușescu, probabil), în timp ce mami păpa înghețată, pentru că și ea e fetiță ca și mine și îi place înghețata mai mult decît berea. Tot acolo, tati i-a scos mingea căzută într-un șanț cu zoaie unei tanti care avea un copil de mînuță și un altul în burtică, iar zoaiele au sărit de pe minge și au ajuns pe înghețata lui mami, care s-a cam supărat și a dat înghețata la căței. Deși ea e o pisică. Tanti aia era singură și avea doi copii, iar mami și tati sînt doi și încă nu au nici unul. Nici măcar pe mine. Mi se pare puțin nedrept, dar măcar au un motan alb și frumos, care nu merge la concerte.

11749887_10153638684507176_804724429_o

În timp ce sorbea a doua Timișoreana, tati tot făcea mișto de o trupă trecută pe afiș. Trupa Zalău. Nu știu ce e un zalău, dar sună înfricoșător, eu cred că e un fel de zmeu mai mare, îmbrăcat în zale, sau un șef de sală care servește șalău, orice i-ai comanda. Vreți o prăjitură? Poftiți o prăji cu șalău! Un ceai? Sigur, poate conține urme de șalău. Nimeni nu suflă în fața unui șef de sală, pentru că el e șef și tu ești în sala lui. Probabil cel mai mare șef de sală este șeful de Sala Moxă, care pune salam în orice, chiar și în boxă. Iaca, nici nu m-am născut și am început să fac rime. Ce mi-ar plăcea să fiu și eu poetesă, ca pictorița aia de-i place lui mami, Frida Kahlo, și să desenez din cuvinte… Dacă mami și tati ar avea timp pentru mine, evident! Nici pentru motan nu prea au vreme.

Dar tati făcea mișto de trupa Zalău pentru că la Zalău cică ar fi făcut armata tata lui tati, cum ar veni bunicul meu, pe care abia aștept să-l cunosc într-o zi. Și zicea că ar fi tare ca orice localitate să aibă o trupă reprezentativă de rock – formația Șuletea, formația Rebricea, formația Brodoc, formația Rateș-Cuza. Și mai spunea tati că i-ar fi plăcut mult să fie cu el și tovarășul lui Octav, singurul capabil să înțeleagă poantele astea, pentru că nenea Octav – despre care am înțeles că mi-e un fel de unchi sau de căpcăun – scrie și el la fel de bine, poate chiar mai bine. Dar e mizantrop. Păi ce legătură au ochelarii cu simțul umorului? Mami nu prea rîdea, iar tati se hlizea singur, ca un pămpălău, de se minunau nenii și tantile care treceau prin fața băncii.

Formația Zalău în concert la Arenele Romane
Formația Zalău în concert la Arenele Romane

Lui tati îi place berea, dar mai mult îi place rockul, așa că a intrat în Arenele Romane – unde se vorbește tot românește, în mod ciudat – și a văzut că formația Zalău era deja pe scenă. Trei puști ceva mai mari decît vărul meu Edgar, puștani despre care tati zicea că ar cînta mai bine decît mulți neni rockeri de 20 de ani. Dintr-o dată, tati n-a mai făcut mișto de trupa Zalău și chiar a ascultat-o cu bucurie, împreună cu nenea Florin, vocalist la trupa Dark Fusion, care-i place mult lui tati. Cred că de aia s-a luat în brațe cu nenea Florin, pentru că altfel nu prea l-am văzut pe tati să îmbrățișeze bărbați. Mai mult femei, dar pînă și eu îl susțin, că femeile sînt foarte drăguțe. Cînd o să fiu mare, dacă o să fiu vreodată, o să am și eu o prietenă cu care o să mă iau în brațe tot timpul pe la concerte. Aș vrea să o cheme Alexandra și să fie brunetă și să-i placă înghețata și pisicile. Tati și nenea Florin s-au dus și au bătut palma cu basistul de la formația Zalău, după care au băut cîte o bere. Lui tati îi cam place berea, deși se plînge mereu că poșirca aia îngrașă. Și costa 7 lei, practic aproape o zecime din alocația unui copil. M-am bucurat că acolo erau mulți copii, probabil că la finalul festivalului organizatorii îi adună și le dau alocațiile strînse din berea băută de părinți.

Rock in Parc 2015
Rock in Parc 2015

Apoi pe scenă s-au urcat niște neni cam de-o seamă cu tati, dar care cred că băuseră multă-multă bere înainte, pentru că mi s-au părut dezacordați tot concertul. Tati mai avea puțin și adormea pe nenea Florin, iar Pisica a făcut multe-multe poze, ca să nu moară de plictiseală. Pisicile se plictisesc repede, știu asta de la motanul nostru care îmi povestește mereu că se plictisește cîte 6-8 ore singurel acasă, în timp ce mami și tati hălăduiesc pe la concerte cu băutură scumpă și proastă și cu prea multe formații de duzină, în loc să stea cinci minute de vorbă și să mă facă pe mine. Așa, aș putea să merg și eu la concerte, ca toți copiii pe care i-am văzut sîmbătă seară la Arenele Romane cu părinții rockeri.

Copii la Rock in Parc 2015
Copii la Rock in Parc 2015

Apoi, să vezi surpriză! Tati a dus-o pe mami să-i prezinte un nene cu plete albe-albe, ca ale motanului nostru. Pe nenea îl cheamă Dorel și a fost coleg de serviciu cu tati, iar porecla lui e Motanul. Asta m-a surprins, pentru că tati spune mereu că motanii nu merg la concerte – și uite dovada că nu e deloc așa! Tati al meu nu minte, că e reporter TV, dar cred că e o chestiune de finețe care îmi scapă, deocamdată. Motanul rocker cu plete albe mai era acolo cu soția lui, Pisica (altă pisică, nu mami…), cu fetița lor, Mîța și cu fiul lor, care cred că rupe inimile fetelor, că e adolescent din ăla cum poate ajung și eu cîndva, are plete, e înalt și slab… Cum spune tati că și el era pînă prin anul al doilea de facultate, cînd s-a tuns ca să devină reporter și prezentator de televiziune. Păcat că s-a tuns, mi-ar fi plăcut să am un tati pletos. Și prezentator de televiziune. Uite, prezentatoarele de ce au părul lung și prezentatorii nu? Dar Motanul Dorel și tanti Pisica lui cum de au copii, iar mami și tati nu au? Că și ei sînt tot rockeri, lucrează tot în presă… Ceva mă depășește aici.

Mihai Ursu și Dorel, a.k.a. Motanul
Mihai Ursu și Dorel, a.k.a. Motanul

Motanul Dorel și Pisica Klava au făcut schimb de lentile foto cu care au tras și mai multe poze, pentru că aveau aparate la fel, dar sticle diferite. Tati iarăși dădea semne că stă să adoarmă, pentru că a fost la multe-multe concerte în ultima vreme și nu a prea dormit, iar pe scenă au tot urcat formații care l-au plictisit pe tati grav de tot. A ridicat ochii și a ciulit urechile ca motanul atunci cînd vede o vrăbiuță abia cînd a început să cînte formația StoneLight, care are la voce și la clape o fată frumoasă și talentată, ce nu cîntă deloc ca o pisică. Mai degrabă ca o tigroaică pusă pe sfîșiat… Mi-ar plăcea ca prietena mea din viitor să fie frumoasă și talentată ca ea, chiar dacă pe solistă o cheamă Vanda și nu Alexandra, cum îmi doresc eu.

Vanda de la StoneLight, live la Arenele Romane
Vanda de la StoneLight, live la Arenele Romane

Tati s-a mai trezit din amorțeală cînd au apărut două prietene rockerițe frumoase și de treabă, că și mami a spus că le simpatizează. O fată are părul verde și multe pisici acasă, iar cealaltă fată are părul ondulat și ochi tare-tare frumoși. Tati a mai băut o bere și cu ele, și cu Pisica Klava – asta începe să mă îngrijoreze, pentru că deja am părinți moldoveni, n-aș vrea să ajungă și bețivi, să mă facă de rîs prin București. Eu o să fiu, totuși, bucureșteancă de primă generație, cu excepția cazului în care ai mei se decid să plece repede în Canada. Ceea ce nu mi se pare o idee bună, pentru că atunci aș deveni o canadiană, chestie despre care am înțeles că e last season și că nu se mai poartă. Fetele alea două frumoase de-i plac și lui mami l-au luat pe tati la scenă și au dat din cap împreună pe Dark Fusion, iar mami a mai făcut niște poze și l-a lăsat pe tati singur cu fetele. Asta e discriminare, pentru că ar putea să lase și motanul singur cu niște pisici acasă, dar părinții mei nu vor.

Înainte să plece, mami și tati s-au dus să voteze trupa preferată, care am înțeles că urma să primească niște premii scumpe și zgomotoase. Mami a votat repede Dark Fusion și tati era cît pe ce să facă la fel, dar a dat nas în nas cu fata aia, care ne-a plăcut ambilor, Vanda de la StoneLight. Lui tati îi place Dark Fusion, dar îi plac și fetele foarte mult, iar dacă-s fete talentate se topește din picioare instantaneu. Așa că tati n-a mai votat cu nimeni, ca să nu-și încalce principiile. Drept pedeapsă de la Odin, fetele cele două de mai devreme au dispărut în întuneric, așa că tati și mami s-au îndreptat spre casă înainte să se anunțe învingătorul. Pe drum, tati și mami au promis că se apucă de jogging și că nu se mai ating de bere, măcar pînă la concertul Cannibal Corpse. Abia aștept să ajung și eu acolo, poate pînă atunci încep să fac măcar niște urechi…

Adam de la Dark Fusion, live la Arenele Romane
Adam de la Dark Fusion, live la Arenele Romane

În fine, nenea Piedone, să nu uit de ce ți-am scris matale. Tati te știe și vorbește frumos despre tine, că te-a filmat pe vremea cînd erai inspectorul justițiar de la Sectorul 6, păreai ceva mai plinuț și răsturnai tarabele oamenilor răi din piețe. Și tati a fost mai plinuț și a slăbit vreo 60 de kile – cît vreo 12 copii de la maternitate, îți dai seama? Chiar ne așteptam să vii la festival și să răstorni ca pe vremuri taraba cu bere și cu hot-dog din jumătate de baghetă la 7 lei bucata, că asta e hoție curată! Festivalul a fost în rest frumos, ca la Parcul Copiilor din Sectorul 4, dar fă ceva pentru ca data viitoare să fie și mai mulți copii cu părinți rockeri. Poate un pic mai multă reclamă, poate aduci un headliner cu mai multă celebritate în recital, că la Dark Fusion tati spune că erau cel mult 150 de oameni în public. Păi nu e păcat de așa cheltuială cu sonorizare, cu sponsori și cu organizare? În fine, știi matale mai bine ce să faci, că nu degeaba te-au ales primar atîția oameni mari și cu drept de vot… Iar dacă amenajezi un loc și pentru pisici, să știi că vorbesc eu cu motanul să te voteze și el data viitoare!

Florin de la Dark Fusion, live la Arenele Romane
Florin de la Dark Fusion, live la Arenele Romane

Mai multe poze de la eveniment găsiți în galeria foto făcută de Klava, pisica fotografă, la această adresă!

Avertisment cocalarilor | Unsprezece motive să nu vorbiți de rău metaliștii

Zici că e mișto să faci bășcălie de roackeri, simpaticule? Să îi numești pletoși nespălați, brute inculte și fără inimă, care ascultă niște răgete fără sens? Ți-ar plăcea, poate, să caftești vreunul sau să-l tunzi cu japca, așa cum era obiceiul prin anii 90? Ia mai gîndește-te o dată, că s-ar putea să ai surprize! Metaliștii de acum 20 de ani, spre deosebire de tribul tău care n-a dat semne de evoluție, au făcut școală și lucrează acum în domenii de care depinde și viața ta. Unii dintre ei s-au tuns, precum subsemnatul, și-au pus costume scumpe – dacă tot cîștigă peste media veniturilor pe țară – și acum iau decizii cruciale inclusiv pentru tine și pentru cei la care, în modul tău sinistru, presupunem că ții. Hai s-o luăm într-o ordine oarecare…

Siguranța publică și individuală

Prin martie 2004, în Kosovo, am fost surprins să văd că un ofițer român, cu grad mărișor într-o structură militarizată care ține de siguranță națională, ascultă supărăciuni în timpul liber. Era un căpitan, al cărui nume poate că nu-i bine să-l fac public, și în cadrul unității era șeful de stat major, adică practic al doilea om după comandant – în caz că poate nu știi cum e mersul prin militărie. După un deceniu și ceva, chiar și avansat doar la termen, băiatul în cauză ar fi deja măcar vreun locotenent-colonel. Ei, și acum te invit să faci scandal pe stradă îmbrăcat într-un tricou cu “Manelele ie vieața mea”, într-un loc unde prietenul meu rocker militar să fie la comanda dispozitivului. Ne pare rău în avans dacă nimerești cu mecla chiar la gura buteliei cu spray lacrimogen. Sincer, eu știu cum e, așa că gîndește-te de două ori înainte să bălăcărești un metalist…

Metaliști în uniformă? N-ai de unde ști...
Metaliști în uniformă? N-ai de unde ști…

Vrei să te trateze doctorul așa cum l-ai tratat tu?

Prietenul meu Răducu, zis Litowoi, a stat șase ani cu coatele pe banca Universității de Medicină și Farmacie, a avut o studenție din iad, așa cum au toți tinerii care urmează această frumoasă și nobilă profesie, poate că și-a rupt de la gură ca să își cumpere un curs de anatomie, a mai ars-o chinuit ca medic rezident, iar acum oferă consultații oricui îi trece pragul. Nu e singurul tovarăș rocker care a lepădat țintele pentru halatul alb – iaca Radu Crișan, chitarist și vocalist de rock alternativ în anii 90, a absolvit și el medicina și profesează în domeniu. Și te asigur că mai există și alți rockeri în sistemul medical. Jurămîntul lui Hipocrate și etica medicală, alături de calitatea lor ca oameni, o să îi împiedice să se răzbune profesional pe tine dacă, în timp ce ești examinat, te apuci să bîrfești metaliștii. Dar ține cont că medicul care ți-a luat durerea cu mîna, care ți-a vindecat copilul sau care i-a prelungit zilele bunicii ar putea asculta Carcass și Sepultura ca să uite de toată suferința ce i-a trecut prin fața ochilor. Și că doctorul e poate unul dintre pletoșii ăia pe care acum 20 de ani îi vînai ca să-i tunzi, huțupane! Dacă pleci acum ochii în pămînt de rușine, mai există o speranță pentru tine…

Rocker cu stetoscop? Posibil...
Rocker cu stetoscop? Posibil…

Educația ta și a neamului tău (foarte posibil needucat)

Cel mai bun exemplu – tovarășul meu Lăscărică (nume de scenă), care acum predă geografie la un liceu foarte titrat din județul meu natal, adică Vaslui. Slăbănog și cu față de Screech cum arăta în liceu, era printre primii prinși în colimator de nenorociții care voiau să se ia de un metalist. Acum, după două decenii, mi se pare ușor ironic faptul că același Lăscărică le educă progeniturile ticăloșilor care i-ar fi călcat fața în picioare și care l-ar fi văduvit de pleată. Dar dacă odraslele voastre o să ia bacul și o iasă oameni din liceu, să știți că vechiul meu tovarăș a avut o contribuție imensă. I-ați putea cere scuze – lui și altor metaliști care acum stau la catedră și le predau copiilor nu doar o materie din programa școlară, ci și lecții de toleranță, respect și comportament civilizat în societate.

Rockeri la catedră? Avem destui!
Rockeri la catedră? Avem destui!

Siguranța transporturilor aeriene – pentru că îți place să circuli

În drumul tău spre Ibiza sau spre Saint Tropez, ține cont doar de faptul că la manșa aparatului s-ar putea afla însuși Bruce Dickinson, un legendar metalist despre care tu oricum n-ai auzit mare lucru. E tipul care dă cu vocea în trupa aia cu un monstru pe coperta oricărui album, formație al cărei mega-hit “The Number of the Beast” ți-ar provoca instinctiv o avalanșă de cruci și te-ar lipi cu botul de toate icoanele cu Arsenie Boca pe care le porți în portofel. Șezi domol, tipul are toate țiglele pe casă și te va duce la destinație fără să te zguduie. Dar, ipotetic, ar putea să-ți dea emoții cu niște manevre 100% sigure, dar cu care tu, un civil neexperimentat, să nu fii obișnuit. Teoretic, subliniez. Știind asta, ai risca să-l enervezi înainte de un zbor cu un “M*!e la rockeri”?

Bruce Dickinson la manșă
Bruce Dickinson la manșă

BMW-ul tău care e valoare, frate…

Inginerul care îmi supervizează întreținerea mașinii e rocker. El se uită dacă plăcuțele mele de frînă sînt încă folosibile sau dacă trebuie schimbate, el îmi examinează capetele de bară, pivoții, suspensiile, arcurile, el are grijă ca distribuția să fie schimbată la timp și cu simțul răspunderii și așa mai departe. Și e posibil ca tu să-i fii client fără să ai habar, pentru că tipul nu poartă plete, nu are tricouri cu trupe, nu are brățări cu ținte, că lucrează la corporație. Dacă te apucă limbarița în preajma lui să vorbești metaliștii de nașpa, nu e exclus să te audă. Te asigur că n-o să se joace cu siguranța ta și a familiei tale de unicați și brilianți, însă cu certitudine astfel n-o să-l motivezi să facă ore suplimentare pentru atelajul tău nemțesc, ornat cu cruci și cu icoane. Dar o să-și facă treaba cu responsabilitate, deci fii respectuos și măcar nu-i mai beșteli pe metaliști. Vezi că Odin nu doarme, băi valoare…

Justiția metalistă e mereu la datorie

Poate m-ai văzut în poze cu o blondă, uneori. Ne cunoaștem de la grădiniță, am terminat același liceu, soțul ei este vocalistul de la Eternal Mourning și tovarășul meu de sînge, iar fata e acum avocat. Unul care rupe, te asigur. Evident, ascultă rock și metal din cel care ar speria orice mironosiță, inclusiv pe tine. Mai colaborez cu încă doi avocați – că de, am treburi – care-s și ei rockozauri. Ei, acum imaginați-vă că unul dintre ei trebuie să vă reprezinte în instanță pentru o găinărie gen contestație la o amendă pentru viteză excesivă la volanul BMW-ului de mai sus. Din respect pentru faptul că v-au scos basma curată, mai puneți-vă lacăt la gurile alea spurcate cu care-i mîncați pe rockeri de fund!

Metalul e știință și știința e metal

Doi dintre foștii mei colegi de liceu metaliști lucrează în domeniul științelor exacte, la un nivel al naibii de înalt. Unul dintre ei este Bogdan (și atît, deocamdată), cercetător la Măgurele și angrenat, din cîte știu, în proiectul ELI-NP, adică Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics. Din ce informații am, urmează să fie cel mai puternic laser din lume, cu aplicații în domenii de-ți stă mintea-n loc, precum astrofizica, științele medicale și chiar gestionarea/neutralizarea reziduurilor radioactive de la centralele atomoelectrice. Așa, pe scurt… Celălalt metalist din avangarda științelor exacte este Vlad, colegul meu de bancă pe care chiar eu l-am inițiat în Iron Maiden și Accept pe vremea cînd eram într-a șaptea, și care ultima oară cînd am vorbit era încadrat la Universitatea Waterloo din Canada. Și știți ceva? Cam toți cercetătorii și inginerii pe care i-am cunoscut ascultă muzică extremă. Probabil că este un efect direct al inteligenței lor cu mult peste medie. Așadar, data viitoare cînd vă bucurați de o cucerire a științei, băi simpaticilor, amintiți-vă că sigur-sigur unul sau mai mulți rockeri au contribuit la ea.

Știință plus metal egal LOVE
Știință plus metal egal LOVE

Vă place internetul? Mulțumiți-i celui mai apropiat metalist!

Trecem peste faptul că inventatorul internetului – conform unor surse mai documentate decît mine – se numește Kleinrock. Rock mai mititel, cum ar veni… Vă asigur că metaliștii și rockerii sînt regula în toate departamentele IT, de la orice corporație. Băieții ăia pe care îi chemați în ajutor că serverul de mail refuză să vă mai servească – ăia tocmai ascultau niște black metal cînd ați format interiorul. În timp ce vă butonează computerul ca să vi-l configureze, fiți atenți! Tocmai fredonează ceva de pe la Dimmu Borgir. Tricoul ăla pe care nu pricepeți ce scrie? E cu Cannibal Corpse, niște death-metal de care ți-aș pune japcă la o nuntă, să-ți stea sarmaua în beregată. Atunci cînd navighezi pe site-uri obscene sau descarci manele ilegal, adu-ți aminte că un rocker a făcut totul posibil. Dă dovadă de respect…

Știi ce muzică ascultă angajatorul tău?

Am cel puțin două exemple de patroni care-s rockeri, dar oamenii preferă acum discreția în legătură cu afacerile lor. Atîta vă zic, să vedeți cum vorbiți despre metaliști la interviurile de angajare! Nu știți ce tatuaje se ascund sub costumele alea de două mii de euro…

Cameramanul și pozarul de la nuntă

A, nu crezi? Poate ai impresia că expunerea repetată la manelărie te face în mod automat un consumator de asemenea junk muzical? Cît pariezi că fotograful și cameramanul pe care i-ai arvunit – după o negociere ce l-ar fi făcut mîndru pe Hagi Tudose -sînt rockeri? Fii pe fază și crede-mă pe cuvînt, că-s documentat direct de la sursă. Tudor “Jderul” Florea, Bogdan “SIDA” Terente, Mihaela Stancu și o grămadă de alți metaliști vă fac vouă acum amintiri de neșters din furatul miresei și tăiatul tortului (LATER EDIT: Tudor Florea s-a lăsat de sportul cu poze în 2012, dar face invitații de nuntă). Oamenii strîng din dinți la behăiala popii din biserică, încearcă să ignore dedicațiile lăutarilor și obiceiurile alea cu dansatul găinii sau mai știu eu ce altă inepție, pentru că asta le este meseria. Pune-te în locul lor și imaginează-ți că ai face poze la o nuntă de blackeri. Cam la cîte piese ai rezista înainte să dai bir cu fugiții?

Mihai Ursu, reporter în Afghanistan (2002)
Mihai Ursu, reporter în Afghanistan (2002)

Te uiți la televizor? 

Păi hai să-ți zic vreo doi-trei rockeri care-ți livrează știrile. Unul aș fi eu, am vreo două decenii de presă în cîrcă, dintre care 15 în televiziune – merg pe 16 deja. Alți doi foști colegi de-ai mei de liceu din Vaslui ascultau rock și cum au devenit jurnaliști cu mare expunere. Lucian Pîrvoiu, vocalistul primei mele formații de rock din anii 90, pe care-l puteți vedea la TVR. A debutat la Televiziunea Vaslui și la Radio Unison, cu emisiuni de rock pe care – apropo – le făcea la marea meserie, cu o creativitate invers proporțională cu nivelul resurselor de atunci. Pe Cătălin Striblea îl știți? Era cel mai sănătos la cap individ din tot liceul, iar acum e realizator de emisiuni politice. Ei, și el asculta rock pe vremea aia și mira-m-aș să se fi dezis. Băieți, apropo, mi-e dor de voi! Hai să ne mai vedem…

Lista poate continua, însă trag nădejde că demonstrația a fost suficientă. Metaliștii sînt un fel de Fight Club, colegilor. Mergem la serviciu, ne facem treaba, avem cămășuțe apretate și costume regulamentare de corporatiști, vorbim politicos și de regulă ne ferim să discutăm despre muzică. Știm în ce ape ostile ne scăldăm. Atunci cînd ne reunim, ne tăvălim între noi fără milă, dar să nu ai proasta inspirație să te iei de unul. Avem un semn secret și știm să cerem sprijin aerian de la cel mai apropiat metalist sub acoperire. We are Legion!

Vendeta metalistă | De ziua ta, păpușă…

Costel și Maricica sînt doi metaliști combinați de prin Mezozoic și pe care s-ar putea să-i cunoașteți, pentru că există în realitate. Acuma n-o să fiu atît de nenorocit încît să le public numele adevărate, dar istoria în sinea ei este autentică. Era ziua ei și tipa dădea semne de nervozitate atunci cînd Costel tocmai intra pe ușă cu o sacoșă misterioasă în gheare.

– Costele, nu știu unde mi-e telefonul și mi-au dispărut 100 de lei din cont. Ce naiba se petrece? E ziua mea și toate ghinioanele mi se sparg de cap.

– Maricico, șezi domol. Uite, na, că ți-am adus un dar de ziua ta și e fix un smartfon din cutie.

– Vaaaaai, Costele! Ce drăguuuuț! Ia dă-l încoace, să-l examinez… Vai, ce fundiță frumoasă i-ai legat, mulțumesc… Și ambalajul e de calitate, se vede că ți-ai dat interesul. Ia uite, l-ai pus într-o cutie de cadouri, măi iubi… Se vede că ții la mine mult de tot. 

– Țin, desigur. Ia și desfă coroabca aia de smartfon mai repede!

– Na, că am desfăcut-o! Dar vai, stupoare! E telefonul meu ăla vechi pe care nu-l găseam mai devreme și pe care mi l-ai dat anul trecut de ziua mea. Păi ce cadou e ăsta, măi nenorocitule? Îmi ambalezi în bling telefonul vechi și mi-l aduci în dar de ziua mea a doua oară? Ai merita să te jupoi de viu și să torn sare, să te fierb în cazanul cu rufe la foc mic, să pun un batalion de termite să îți roadă epiderma fără să se grăbească! Așa îmi strici tu ziua, animalule?

– Maricico, dar de ce sari așa? Că doar și tu de ziua mea ți-ai luat o lenjerie sexy nouă de la magazin, te-ai îmbrăcat în ea, te-ai proțăpit în ușa dormitorului și ai zis că ăsta mi-e cadoul…

(badabum-tsss)

– Și ți-ai cumpărat cîrpele alea din cardul meu!

(față picată)

În apărarea zisului Costel, aș putea doar să subliniez că scena de mai sus a reprezentat doar farsa cu duș rece. Cadoul adevărat pentru păpușa metalistă chiar a venit și-a fost fremoooos tare.