Tag Archives: Dirty Shirt

VIDEO | Dirty Shirt la Rockstadt – În spatele scenei cu Mihai Tivadar

Pe Mihai Tivadar îl știu de vreo două decenii. O vreme, am dus pe umeri cîte o bucățică din povara vieții în underground-ul românesc, aflat pe atunci în a mai haiducească perioadă a pionieratului său. Mihai și colegii săi de la Dirty Shirt au îndurat, laolaltă cu restul dinozaurilor, lipsa de respect sau de seriozitate a unor promoteri – pe atunci li se spunea doar “organizatori de festivaluri”, au făcut performanță pe instrumente rudimentare, s-au dat cu capul de pereți și s-au izbit de uși închise. Dar nu s-au lăsat bătuți, ba chiar au demonstrat că perseverența e o calitate la fel de mare ca talentul. Dovadă stă faptul că, în 2014, trupa de moroșeni a luat locul al doilea la Wacken – adică, dragii mei, I rest my case! Cu mult înainte de asta, însă, căile noastre s-au separat, ca să se reunească după o perioadă lungă cît o viață de pokemon. M-am bucurat să-i revăd, în calitate de spectator, pe moroșenii talentați, cu un umor la fel de aprig ca horinca de Seini, talentați pînă-n vîrful unghiilor, veșnic puși pe șotii și mereu cu chef de muncă.

În loc să depănăm amintiri de velociraptori și de T-rex în fața camerei, am vorbit despre viitor. Despre viitorul scenei metal underground, despre ispita de a păși în lumea plină de bani și de glorie a mainstream-ului și despre surpriza pe care au avut-o atunci cînd au aflat că, undeva pe planeta asta, albumele lor se vînd în draci, fără ca ei să știe. Mihai mi-a relatat, plin de emoție, și cum publicul de la Wacken a fredonat, în 2014, un îndrăgit refren românesc neaoș, inclus în repertoriul roackerilor maramureșeni care, între concerte, ar putea să-și facă propria echipă de mini-fotbal. Pentru că, dacă n-ați fost atenți, băieții sînt de regulă nouă pe scenă. Fază la care – într-o notă personală – descendenții ne-descălecători ai lui Bogdan Vodă m-au făcut din nou, pentru că Eternal Mourning, la apogeul suprapopulării sale, n-a avut mai mult de opt componenți.

Toate acestea și multe altele – surpriză, cum ar veni – puteți să le auziți cu urechile dumnivoastră, din interviul realizat de subsemnatul, cu ajutor tehnic din partea Claudiei, a.k.a. Klava, a.k.a. Pisica, de la Echipa Media. Vizionare plăcută!

PS: Pentru conformitate, poza de sus e semnată de Miluță Flueraș, a cărui operă poate fi admirată în toată splendoarea ei uite colea

Amintiri din Cretacic | Tobe din piele de oaie, chitare improvizate și alte repetiții de coșmar

Pe cînd se potcovea metalistul cu ținte făcute la strung, pe cînd minerii aveau abonament CFR pe ruta Petroșani-București, pe cînd Ion Iliescu era votat cu 90% în Vaslui iar blugii încă erau marfă de contrabandă, pe cînd Vama Veche era doar un sătuc de pescari și nu o trupă dubioasă pentru femei derutate, pe cînd homosexualitatea însemna pușcărie, pe cînd România nu era nici în NATO și nici în UE și pe cînd diriginții zeloși cu carnetul de partid încă în portofel se întreceau la tuns pletoșii din clasă, mișcarea underground din România ițea sfios cornițele prin lugubre săli de repetiție. Timizi și încă dezorientați, rockerii acelor timpuri de tranziție încercau din răsputeri să se facă auziți prin noianul sufocant de concerte cu Angela Similea și Marius Țeicu ori cu Frații Pește și Surorile Mardare și căutau propria lor nișă printre dezertorii unui public în general fascinat de Lambada, Tomis Junior și Azur.

Chitara Hora by Reghin, instrument-standard pentru anii 90
Chitara Hora by Reghin, instrument-standard pentru anii 90

 

Să ai pe atunci instrumente reprezenta o provocare și o performanță, iar să obții accesul într-o sală de repetiție însemna să ai talent diplomatic demn de negociator ONU în Fîșia Gaza. Chitara vopsită în roz de la Reghin era standardul general, tobele Pionierul și Doina duduiau jalnic prin văgăunile unde vremelnic ne puteam aciua să repetăm, vocaliștii urlau de-și scuipau plămînii ca să se audă peste toată hărmălaia – căci nu toți aveam microfon și amp de voce – și așa mai departe. Am adunat, în rîndurile de mai jos, mărturiile unor veterani ai metalului din acele timpuri tulburi, ca să le fie spre aducere aminte roackerilor născuți după 1990, de la care vreau doar să priceapă că noi, asemenea lui Vodă Ștefan cel bagabont, petrecăreț și cam iute la descăpățînat dregători, am demarat un fenomen nu pentru moftul nostru individual, ci pentru urmașii urmașilor noștri.

Chitara Frankenstein și clapa-ascuțitoare

Pe băieții de la Dirty Shirt îi știe toată țara drept veseli și glumeți, dar o mare parte din haioșeala lor este dată de umorul negru al roackerului care a trebuit să îndure și să facă haz de necaz ca să-și conserve sănătatea mintală. Ca noi toți în vremea aia, trupeții de la granița cu recent destrămata Uniune Sovietică erau tineri și dornici să se exprime liber, după atîta amar de ani în care stafiile cenzurii de la Direcția pentru Cultură stăteau geană pe rockeri ca nu cumva să devieze de la doctrinele fundamentale ale marxism-leninismului. Moroșenii au exploatat însă la maximum moștenirea dezastruoasă lăsată de nea Nicu și au deturnat armele propagandei comuniste în slujba decadentului rock’n’roll.

Dirty Shirt în era noastră
Dirty Shirt în era noastră

“Prima mea trupă de rock a fost Neverland (din care făcea parte și Otto de la Legion) și țin minte și acum în ce condiții făceam repetiții atunci: pe mixerul și pe boxele Vermona rămase de la Casa Pionierilor (unde, de altfel, am cîntat în formația de copii încă de prin 1986), pe chitara electrică făcuta de tatăl lui Otto (în forma de coadă de vrabie, bineînțeles), cu pedala de distors făcuta după un model rusesc (fară nici un amp), cu bas Reghin, etc”, rememorează amuzat veteranul rocker vremurile în care Stolojan a naționalizat valuta

Piele de oaie? Nu, de potaie!

În dotare, Mihai mai avea o ascuțitoare de clapă Yamaha PSR 12 – care sigur a făcut furori odată cu transformarea FDSN în PDSR – și pe care a luat-o la finalul Epocii de Aur cu banii încasați din vînzarea unei mașini – pentru că instrumentele costau enorm în vremea aia, raportat la puterea de cumpărare a cetățenilor. Iar rockerii sînt tot cetățeni, în caz că existau dubii. După ce a trecut prin trupa Eclipse, Mihai a aterizat la Dirty Shirt și, dintr-o dată, orizonturile i s-au deschis. “Am trecut la next level: mixer rusesc, ultimul răcnet, boxe de bași și amp de putere hand made, prima pedală de fuz adevărată (rusească, evident), bas copie Hohner (Pali era un star cu basul ăla). Eu am trecut pe Casio (tot jucărie, dar ceva mai performantă).”

Dar lovitura cea mai grea era, cum altfel, să te trezești baterist. După regulile capitalismului, atunci îndeplineai toate criteriile să fii trecut în șomaj tehnic, pentru că lipsea obiectul muncii. Și nu mai era nea Nicu să te țină la producție pe stoc, cu scontări și decontări între fabrici și uzine, care au băgat țara în blocaj financiar. Tobele au prostul obicei să fie mari consumatoare de resurse: bețe și fețe, în special. “Cum nu găseai în comerț fețe de tobe, Mircea avea la premier o față din piele de cîine (luată de la ceva percuție tradițională). Suna mișto, doar ca era foarte sensibilă la temperatura și la umiditate. Abia spre sfîrsitul anilor 90 am reușit să facem repetiții în condiții decente, însă ambianța a fost mereu aceeași, atunci ca și acum: niște beri, chef de cîntat și de petrecut momente faine alături de colegii de trupă, care în timp au devenit prieteni…” – O dovadă în plus că poți scoate roackerii din underground, dar nu poți scoate underground-ul din roackeri!

Repetiția ca o terapie cu electroșocuri

În Capitală, frontul metalist a găsit niște aliați acolo unde nimeni nu se aștepta: la politicieni. Ce-i drept, bucureștenii au pornit cu alte avantaje în cariera de rock-star, așa cum rememorează Vlad Bușcă, actualmente basist la L.O.S.T. și dinozaur nouăzecist cam de-o seamă cu mine. În 1991, Vlad rupea corzile și spărgea timpanele în formația Tornado, de care pînă și eu am auzit. “Ca instrumente aveam mai toți chitare Reghin sau rusești, cel mult copii italienești gen Eko. Tobele Doina erau sfinte. De efecte nu prea era vorba, aveam distorsuri create din amplificările supra-saturate ale casetofoanelor, circuite integrate puse în cutii de seringi sau, cei mai norocosi, efecte rusești. Flanger-ul era foarte la modă pe atunci (nu știu dacă mai există acum). Evident că majoritatea efectelor curentau și prindeau diverse posturi de radio”, își aduce aminte Vlad. N-a fost singurul care a suferit șocuri electrice de la instrumente, dar ajungem și acolo imediat.

Abigail în 1994
Abigail în 1994

Sala de repetiție era însă o problemă. Băieții de la Tornado exersau pe la prieteni pe acasă, iar ca să înregistreze ceva au fost siliți să apeleze din nou la tehnologia căpătată de la vestiții savanți sovietici, iar primul contact cu invențiile americane a echivalat cu aterizarea extratereștrilor. “Aveam vreo două magnetofoane cu care înregistram din linie prin mixere rusesti. Cînd Andrei a reușit să își ia o stație Marshall adevărată, de 100W, eram toți foarte încîntați, pînă și Vlase de la ZOB a venit pe la noi pe la sală, să vadă cum sună”, povestește Vlad. Cu toate acestea, primul lor demo a fost tras în 1994, tot pe magnetofon.

Ia toba și fă-o de oaie!

Un an mai tîrziu, Vlad contribuia din greu la coeficientul național de mizantropie și depresie în ansamblul vocal-instrumental Abigail – și asta în condițiile în care Emil Constantinescu încă nu devenise președinte, Văcăroiu încă era premier, FNI și Caritas încă nu picaseră, iar Pasărea Colibri încă nu începuse să mă exaspereze pe la toate bairamele cu hipioate. Despre legătura intrinsecă și organică dintre doom-metal și oierit, urmașul baciului Bucur avea să primească o lecție neașteptată chiar în pragul unui mare eveniment rockeresc. “La prima repetiție din 1995, exact înainte de festivalul Top T, ne-am întîlnit la chitaristul Dragoș acasă, iar în curte era pusă la uscat o mare bucată de piele de oaie, despre care am aflat ulterior că era schimbul feței de tobă mare. Și, tot legat de toba mare, pe atunci se foloseau două tobe mari, nu apăruseră încă pedalele duble”, relatează veteranul basist.

Poză la întîmplare de la un festival nouăzecist
Poză la întîmplare de la un festival nouăzecist

Te faci frate cu creștin-democrații ca să ai unde repeta

Bătaie mare era și atunci pe scule, deși pe la jumătatea deceniului final din mileniul trecut instrumentele din afară au început să se infiltreze subversiv și pe la noi. De regulă, traseul lor avea trecut un popas obligatoriu prin ghearele vreunui lăutar sau, cu oleacă de baftă, prin mîinile unui rocker mai cu ștaif. Instrumentele făcute în garaj coexistau pașnic împreună cu cele de import. Odată ajunse în labele tale, însă, trebuia să le păzești ca pe sfintele odoare – care, la vremea respectivă, încă erau mai puține decît acum. “Eu am reușit să îmi cumpăr de la Doru Borobeică (Iris) un bass mișto Yamaha, atît de mișto încît după cîteva luni m-a întrebat dacă nu vreau să îi vînd înapoi dozele. Într-un final, am reușit să îl pierd în tramvai. Răzvan avea o chitara Flying-V hand made 100%, dar care suna foarte bine, și pe care o mai are și acum”, povestește Vlad Bușcă.

Spațiul imobiliar devenise deja ultima frontieră în București, așa că o sală de repetiții se putea combina tot mai greu. În special dacă n-aveai bani, iar în portofelele de metaliști se găsea cu precădere alizeu. Noroc de creștin-democrați, care i-au băgat la beci pe băieții de la Abigail, așa cum și comuniștii l-au băgat la beci pe Coposu. Nici nu bănuiau țărăniștii ce bombă cu ceas aveau sub pardoseală! “Cu ceva noroc am ajuns să repetam intr-un subsol pe Plevnei, în sediul PNȚ, împreună cu Returnless Path și cu Dies Irae parcă, unde eram în hîrtii ca făcînd parte din organizația de tineret. Astfel, am ajuns să cîntăm live la Teatrul Giulești la o convenție de-a lor, unde erau numai septuagenari, pe care i-am oripilat cu cover-uri de genul Hendrix și altele. La final, i-am ucis cu o piesă Abigail, doom cu growl și tot tacîmul, “Dawn”. După 1997, lucrurile au mers mai bine, am ajuns să repetăm chiar într-un studio de înregistrări complet utilat, la casa de discuri Transglobal Media (unde lucram eu și Răzvan). Acolo am și inregistrat cîteva unreleased tracks pentru Abigail, precum și un demo pentru Obscurum Noctis (cu componenți Avatar). Păcat că nu am profitat mai mult de acele condiții, pentru vremurile respective erau de invidiat”, a conchis Vlad într-o notă de regret și de nostalgie.

Golăneală cu revoluționarul Cristian Pațurcă

Alex Igor, actualmente vocalist la Hatemode, a suferit traume în serie, atunci cînd a încercat să-și aciueze formația sa nouăzecistă la o sală. Pe atunci, Alex activa în Serenity, o trupă progresivă cu instrumentație complexă și cu versuri în limba lui Shakespeare. Spre suprinderea lor, lirica englezească avea să le aducă numai necazuri din partea șefilor de la Casa de Cultură Preoteasa, acolo unde orice trupă care voia să conteze trebuia să aibă un mic hogeac de repetiție. Printre mai-marii așezămîntului se număra și revoluționarul cantautor Cristian Pațurcă, autorul Imnului Golanilor și mare militant pentru integrarea țării noastre în Occident, dar – după cum relatează Alex – un opozant crunt al limbii engleze.

Cristian Pațurcă - foto EVZ
Cristian Pațurcă – foto EVZ

Vocalistul își amintește cum formația sa aproape că a fost exclusă de la un concert, după ce rockerilor li s-a pus în vedere să-și adapteze repertoriul în română sau să dispară naibii. “Cum era să schimbăm versurile unor piese care aveau și 18 minute și cum să facem asta cu o zi înainte de spectacol? Era imposibil, dar le-am promis că ne conformăm. Pe scenă, evident că i-am dat cu engleză, iar consecința a fost că imediat am rămas fără sală de repetiție”, povestește Alex. Capul răutăților ar fi fost o cucoană pusă în fruntea unității și din vorba căreia marele rebel Pațurcă nici nu ieșea, iar politica instituției era să promoveze doar trupe care cîntă în românește, povestește Alex. Prin urmare, formația Serenity a devenit poate singura trupă a vremii care dădea concertele fără să repete pe amplificatoare. “Ne adunam, exersam piesele la rece și apoi ne regăseam pe scenă cu ele învățate”, își amintește Alex Igor.

Tuner pe telefon și prostituție muzicală pentru black-metal

Ultimul de pe listă, cu voia dumneavoastră, o să împărtășesc și eu cîteva istorii din rockul și metalul vasluian al anilor 90. La Vaslui, underground-ul s-a născut la beci, iar asta nu pentru că acolo stă băutura. Chiar ne-am fi dorit, sincer, dar în galeriile subterane unde repetam noi se găseau doar țevile de termoficare, de unde nu ieșea căldură aproape niciodată, dar care emanau niște duhori pestilențiale – atît de spurcate, că dacă le puteam transpune în muzică sigur ieșea un album grindcore. Am repetat în subsoluri de bloc neamenajate alături de prima mea formație – nu rîdeți, că n-am ales eu numele – Wet Whiskers, pe un casetofon Elektronika din care am făcut și stație, și distors pentru chitara mea Telecaster by Reghin. În cele din urmă, jalbele vecinilor la administrație ne-au izgonit, iar trupa s-a făcut oricum țăndări, după ce am constatat că ne ieșea mai bine să bem împreună, decît să cîntăm. Frate, ce băute memorabile am tras cu demenții ăia de punkeri! Anyway…

Eternal Mourning plus ceva fani în 1995
Eternal Mourning plus ceva fani în 1995

Era cam greu să-ți acordezi chitara în ton pe vremurile alea, poate și pentru că nu existau tunere. Iar auzul absolut am aflat de atunci că e mai rar decît credeam. Ce soluții aveai? Păi fie te duceai cu chitara acasă la un lăutar dotat cu clapă să iei un La și să-l ții bine, fie bangheai tonica unei melodii pe care să o și ai acasă – pe disc de vinyl, pe casetă sau pe bandă de magnetofon – și te ghidai de acolo. Dar adevărata revelație a venit cînd am descoperit tunerul de pe telefon. Da, telefonul ăla cu roată cît mămăliga, la care formai o oră pentru un amărît de număr: hîr-hîr, hîr-hîr… Dar cînd ridicai receptorul, onorabila companie Romtelecom avea grijă să-ți furnizeze în cască un ton de La curat ca lacrima. Mi-a luat ceva să mă prind, dar și de atunci treaba a mers brici. Tuner pe telefon avant la lettre!

Ceva mai trist a fost cînd am intrat în gașca blackerilor depresivi de la Eternal Mourning, alături de care, evident, a trebuit să combinăm o sală de repetiție undeva pe planetă, preferabil la noi în Vaslui. Și cum Armata a fost mereu salvarea națiunii, tot militarii ne-au scos din belea. Ne-au scos dintr-una și ne-au băgat într-alta mai boacănă – sala de la Casa Armatei a venit la pachet cu condiția să mai dăm cîte un concert rock’n’roll pentru soldații în termen. Căci am uitat să menționez, le-am spus ofițerilor că noi sîntem din filon cu Elvis și cu Beatles, nicidecum cu Varg și cu Euronymous. Dacă le spuneam, am mari îndoieli că ne mai primeau în unitate – cel mult pe post de ținte în mișcare. Ce să faci, ce să faci? Octav și băieții nici măcar nu știau piese rock’n’roll, că le provocau icter mecanic, eu mai aveam experiență cu ele de la campaniile outdoor de îmbîrligat femei cu zongora prin parcuri. Asta e, mi-am zis, cineva trebuie să se sacrifice pentru camarazi, ca la armată! Mi-am legat pletele cu o ață, mi-am pus cămașa aia bună de pionier, am luat un clăpar – cu vastă experiență pe la nunți – și le-am dat rock’n’roll vitejilor care ne împingeau încet patria noastră glorioasă în NATO. A ținut duma cît a ținut, pînă ne-a prins un nene pe-acolo cu răgete la sală și ne-a tăiat macaroana tuturor, opt cîți eram.

Misha - Eternal Mourning
Misha – Eternal Mourning

Dar cînd ai opt oameni în trupă, mai există și avantaje – de exemplu, ai mai multe șanse ca unul să fie copil de om cu relații. Și unul dintre noi chiar a fost. Așa ne-a ieșit combinația să repetăm într-o altă sală, la ștrandul municipal Vaslui, unde era permanent festival Eternal Mourning, că nu trecea vară fără să înece vreun minor în zoaia ce ținea loc de apă. Acolo am făcut cunoștință și eu cu șocurile electrice provocate de stația construită prost și alimentată de la o priză fără împămîntare – îmi sărea lopata din mînă cam la al treilea riff. Iar pasul următor, după ce ne-au izgonit și de la ștrand, a fost să repetăm la Iași, pentru că în Vaslui nu mai aveam unde. Pentru asta, în fiecare weekend luam deșteptarea la ora 4, ne suiam la 5 în personalul cu traficanți de brînză – iarnă sau vară, nu conta, puțea la fel de oribil – și mergeam două ore pînă la Iași, pentru patru-cinci ore în sală. Apoi făceam calea întoarsă în condiții similare de confort. Dacă eram deștepți, poate că ne-am fi îmbogățit pe traseul ăla unde circulam îmbrăcați în negru și cu cruci la gît. Cel puțin o dată, o pasageră rurală a venit la Octav să-i ceară o binecuvîntare, crezînd că are de-a face cu un popă. Fraieri am fost noi, că nu i-am cerut la schimb o mică donație! Iată cum ocaziile irosite se întorc să te bîntuie…

Dar după nici un an în regimul ăsta barbar, am ajuns să fim selectați pentru Top T 1996, ceea ce a fost o mare performanță. Iar cînd, în sfîrșit, s-a îndurat Iulian să deschidă un studio profesionist în Vaslui, noi ne-am dus cu toată gașca la facultate la Iași, ne-am apucat de muncă și Eternal Mourning a încetat de facto să mai existe ca trupă…

Sorții au decis! Un metalist și o metalistă sînt norocoșii premianți ai promoției “I Am the Rocker”

Formația AngerǂLust a fost din nou maestrul de ceremonii (negre) pentru tragerea la sorți a cărei miză au fost două invitații duble la prima ediție a festivalului “I Am the Rocker“, eveniment programat pe 4 și pe 5 iulie 2015. Au fost 15 finaliști, ale căror nume au fost trecute pe tot atîtea bilețele, ulterior așezate pe cazanul din setul de tobe. Apoi, formația (cu basistul lipsă) a interpretat una dintre piesele de referință ale stilului black metal, pînă cînd pe tobă au mai rămas doar două bilețele. Cum s-au derulat ceremoniile, vedeți în imaginile de mai jos – mai merită menționat faptul că fișierul brut al înregistrării video are 666 de mega.

Isabela Luna și Andrei Dinicu au fost de această dată desemnați de forțele întunericului să aibă acces complet MOCA, împreună cu încă o altă persoană fiecare, la evenimentul cu formații premium de la un capăt la celălalt. Toți spectatorii se vor bucura de trei scene, fără delimitare Golden Ring și acces general. Îi vei aclama pe Dream Theater, Black Star Riders (The New Thin Lizzy), Soulfly, Kamelot, Carcass, Skindred, Mayhem, Myrath, Arkona, Odd Crew, Terrana, Hang the Bastard, Celelalte Cuvinte, Kempes, White Walls, Breathelast, Goodbye to Gravity, Hatemode, Diamonds are Forever, Days of Confusion, Dirty Shirt, QuantiQ, Kistvaen, Target și Blutrina. Bilete se găsesc în continuare prin rețeaua de distribuție Eventim. Mai multe detalii, pe site-ul promoterului, compania Phoenix Entertainment.

Fișierul brut al filmării poartă semnătura Diavolului...
Fișierul brut al filmării poartă semnătura Diavolului…

Lista finaliștilor “I Am the Rocker”

Pe 22 iunie, am lansat concursul pentru cele trei invitații la prima ediție a festivalului I am the Rocker, oferite de organizatorul evenimentului Phoenix Entertainment.  Conform regulamentului, prima invitație a fost dată primului participant care a adunat 666 de like-uri. Pe 30 iunie, la ora 11:06 -minutul 666 al zilei – am încheiat promoția pentru cele două invitații duble rămase în concurs, iar diseară sorții vor decide cine le primește.

 

Lista participanților la I am the Rocker:

1. Radu Bolovan 2

 

2. Alex Iughi 3

 

3. Lemi Black4

4. Hamid Mihai5

5. Andreea Dan6

6. Ankor Fawkes8

7. Isabela Luna9

8. Popa Laura Andreea10

9. George Mihail Vlăsceanu11

10. Roxana Tudorică12

11. Mihaela Joe13

12. Aca Rock14

13. Andrei Dinicu16

14. Andrei Ștefan15

15. Andrei Gabi17

 

Cei care au dat share materialului acesta înainte de ora 11:06 și nu se regăsesc pe lista de mai sus ne pot trimite mail pe romanianmetalunderground@gmail până la ora 17.00.

Diavolul și-a desemnat primul cîștigător! Mai avem două invitații moca la “I Am the Rocker 2015”

Numărul fiarei i-a purtat noroc lui Angel Alexandru Mikulaș, un metalist de 19 ani din Alba Iulia care, în ciuda numelui său cu rezonanțe paradisiace, a reușit să-i fie pe plac Marelui Prinț al Întunericului, precum și utilizatorilor mereu năbădăioasei rețele de socializare Facebook. Una peste alta, el este metalistul de nădejde care a raportat primul îndeplinirea și chiar depășirea planului trasat de like-uri pentru a primi automat, fără tragere la sorți, o invitație pentru două persoane la festivalul “I Am the Rocker 2015”. La 15:50, ora României, Alex ne-a trimis un print-screen cu articolul de pe modestul meu blog și cu numărul de like-uri obținute, iar o vizită rapidă la contul lui ne-a convins că este adevărat. Cum premiul a fost pe această cale omologat, ne mai rămîne doar să-i înmînăm invitația bestialului cîștigător din Transilvania cu vampiri și legende și să-i urăm distracție plăcută pe 4 și pe 5 iulie. Metalistul nostru ne-a spus că abia așteaptă să dea din cap pe Mayhem și pe Dream Theater, ceea ce vă urăm și dumneavoastră.

tumblr_mnpdltkOFp1rtsm2vo1_540

Au mai rămas în joc alte două invitații pentru două persoane, iar tu le poți cîștiga foarte simplu: Dă share pe Facebook articolului aflat la acest link şi însoţeşte-l de un comentariu din 666 de caractere cu tot cu spații, de la prima literă la ultimul semn de punctuație, din care să reiasă care este trupa ta preferată de pe afiș și cum ţi-ai dat seama că îi eşti fan. Trimite-ne un print-screen cu postarea ta la adresa romanianmetalunderground@gmail.com și vei intra în cărţi pentru tragerea care va avea loc marţi, 30 iunie, în cadrul unei ceremonii rockereşti. Premianţii vor primi imediat invitaţiile pe mail.

Te costă doar 666 de caractere pentru acces la trei scene, fără delimitare Golden Ring și acces general. Îi vei aclama pe Dream Theater, Black Star Riders (The New Thin Lizzy), Soulfly, Kamelot, Carcass, Skindred, Mayhem, Myrath, Arkona, Odd Crew, Terrana, Hang the Bastard, Celelalte Cuvinte, Kempes, White Walls, Breathelast, Goodbye to Gravity, Hatemode, Diamonds are Forever, Days of Confusion, Dirty Shirt, QuantiQ, Kistvaen, Target și Blutrina. 666 de caractere pentru bungee jumping over crowd, senzaţii tari cu tiroliana, concursuri unul mai descreierat decît altul și acces la un salon cu tatuaje pentru cei care au chef să imortalizeze momentul pe propria lor piele.

Intră moca la “I Am the Rocker 2015” – anunţ important, modificare de regulament

Dragi metalişti, s-ar zice că şi-a băgat Dumnezeu coada în combinaţia noastră cu hashtag-ul #iamtherocker666, cel care ne-ar fi permis să ţinem evidenţa tuturor competitorilor în cel mai transparent mod cu putinţă. Tagul pur şi simplu refuză să meargă, iar un metalist cu studii IT ne-a spus că ar putea chiar ca URL-ul ataşat să aibă un soi de virus. Dar bătălia nu se opreşte aici, le mulţumim celor de la Facebook pentru ocazia de a demonstra că putem găsi mereu soluţii. Avem în continuare puse la bătaie trei invitaţii duble la eveniment, dar eroarea tehnică de la Facebook ne obligă să operăm următoarele modificări la regulamentul concursului:
 195474
1. Pentru a intra în tragerea la sorţi de luni, daţi în continuare share la acest articol de pe conturile voastre. Hashtag-ul nu mai este obligatoriu.
2. Faceţi un print-screen cu articolul la care aţi dat share şi trimiteţi-l la adresa romanianmetalunderground@gmail.com.
3. Dacă obţineţi cel puţin 666 de like-uri la postarea voastră, trimiteţi un print-screen cu dovada la aceeaşi adresă de mai sus şi primiţi automat invitaţia promisă. Una singură, pentru primul care anunţă performanţa.
4. Concurenţii pe care i-am identificat manual pînă acum rămîn în competiţie. Totuşi, pentru a vă asigura că nu vă omitem ca urmare a erorii tehnice de la Facebook, trimiteţi şi voi un print-screen la adresa de mail menţionată.
5. Luni, 30 iunie, după închiderea competiţiei, care va avea loc la ora 11:06AM, vom publica lista cu toţi participanţii calificaţi, număraţi de noi.
6. Dacă nu vă regăsiţi pe acea listă, anunţaţi-ne de urgenţă pînă la ora 17 a acelei zile şi trimiteţi-ne dovada că aţi participat. Orice sesizare făcută după ora 17 va fi tardivă.
7. Tot pînă la ora 17, pe data de 30 iunie, ne puteţi sesiza eventuale conturi false sau dubluri ale candidaturilor. Vrem să le asigurăm tuturor şanse egale.
8. Rămîn în vigoare toate celelalte articole din regulament care nu contravin prezentelor amendamente.
Pentru cîteva minute, pe 23 iunie, s-a îndurat Zuckerberg să ni-i arate doar pe norocoșii participanți de mai jos:
1 2 3 4 5 6 7

Atenție!!! 666 de şanse să intri moca la „I Am the Rocker 2015”

Fraţi metaliști, rockeri de toate vîrstele, al dumneavoastră Mihai Ursu şi firma Phoenix Entertainment aruncă în joc trei invitaţii duble la cea dintîi ediţie a festivalului „I Am the Rocker”. Pe 4 şi pe 5 iulie 2015, la Romexpo ţi-au dat întîlnire trupe de legendă, care au scris istorie, şi te aşteaptă tone de distracţie rockerească la pachet. Iar tu şi încă o persoană puteţi fi martorii unui spectacol memorabil fără să plătiţi biletul.

sursa:  metalinsider.net
sursa: metalinsider.net

Ce trebuie să faci? Dă share pe Facebook acestui articol şi însoţeşte-l de un comentariu din 666 de caractere cu tot cu spații, de la prima literă la ultimul semn de punctuație, din care să reiasă care este trupa ta preferată de pe afiș și cum ţi-ai dat seama că îi eşti fan. Adaugă la postare hashtagul #iamtherocker666 ca să poţi intra în competiţie. Primul concurent care adună măcar 666 de like-uri primeşte automat, fără tragere la sorţi, o invitaţie pentru două persoane la festival. Toţi ceilalţi concurenţi intră în cărţi pentru tragerea care va avea loc marţi, 30 iunie, în cadrul unei ceremonii rockereşti, unde vor fi acordate alte două invitaţii duble la „I Am the Rocker 2015”. Premianţii vor primi imediat invitaţiile pe mail.

I am the rocker

Te costă doar 666 de caractere și 666 de like-uri pentru acces la trei scene, fără delimitare Golden Ring și acces general. Îi vei aclama pe Dream Theater, Black Star Riders (The New Thin Lizzy), Soulfly, Kamelot, Carcass, Skindred, Mayhem, Myrath, Arkona, Odd Crew, Terrana, Hang the Bastard, Celelalte Cuvinte, Kempes, White Walls, Breathelast, Goodbye to Gravity, Hatemode, Diamonds are Forever, Days of Confusion, Dirty Shirt, QuantiQ, Kistvaen, Target și Blutrina.

666 de caractere și 666 de like-uri pentru bungee jumping over crowd, senzaţii tari cu tiroliana, concursuri unul mai descreierat decît altul și acces la un salon cu tatuaje pentru cei care au chef să imortalizeze momentul pe propria lor piele.

Regulament:

  1. Concursul se va încheia pe 30 iunie 2015, la 11:06 AM ora României (minutul 666 al zilei). După această oră, nu mai acceptăm competitori.

2.  Premiile sînt puse la dispoziţie de promoterul evenimentului, compania Phoenix Entertainment, care garantează valabilitatea invitaţiilor, precum şi livrarea lor în termen util pentru acces.

3.  Pot participa la această promoţie toţi utilizatorii de Facebook cu conturi reale, care au 18 ani împliniţi, atîta vreme cît nu sînt implicaţi în mod direct în procesul de producţie şi de promovare a festivalului „I Am the Rocker 2015”.

4.  Prin participarea la promoţie, participanţii garantează că dispun de mijloace financiare suficiente pentru a-şi asigura transportul de la domiciliu la zona de festival şi înapoi, precum şi subzistenţa pe durata evenimentului.

5.  Organizatorul promoţiei nu poate fi ţinut responsabil pentru orice incidente în care participanţii ar putea fi implicaţi pe durata transportului de la domiciliu la festival şi înapoi, precum şi pe durata evenimentelor.

6.  Participarea la concurs înseamnă partajarea pe reţeaua de socializare Facebook, folosind propriul cont, a articolului de mai sus. Nu reprezintă participare acordarea de like sau comentariile la aceste articole, direct pe blogul mihaiursu.ro sau pe Facebook.

7.  Participantul care a adunat 666 de like-uri trebuie să notifice imediat organizatorul promoţiei, Mihai Ursu, printr-un mesaj privat pe Facebook. Va fi premiat cu invitaţia dublă pusă în joc primul concurent care anunţă strîngerea celor cel puţin 666 de like-uri, indiferent de momentul în care concurentul a realizat cifra specificată în condiţiile de concurs.

8.  Dacă nici un competitor nu a adunat cel puţin 666 de like-uri pînă pe 30 iunie 2015, ora 11:06 AM, invitaţia dublă pusă în joc va fi acordată prin tragere la sorţi.

9.  Toţi ceilalţi competitori vor intra automat în tragerea la sorţi programată pentru 30 iunie. Organizatorul va stabili la propria discreţie modul de extragere, asigurînd însă şanse egale tuturor competitorilor.

10.Competitorii trebuie să pună la dispoziţia organizatorului numele real şi o adresă de email validă, la care să poată fi livrate premiile. În caz contrar, premiul va fi reportat sau atribuit altui concurent.

11. Vor fi eliminate din concurs textele care violează gramatica și ortografia limbii române.

12. Titlul acestui material este doar o licență. Șansele matematice nu au fost calculate exact.