Tag Archives: dezbatere

Dezbatere metalistă | Cum spargem impasul din scena underground

M-am hlizit cu entuziasm şi chiar am aplaudat prima oară cînd am citit pe net ştirea despre un metalist suedez care a primit din partea statului ajutor social ca să meargă la concerte, după ce un medic l-a diagnosticat cu dependenţă de heavy metal. Diagnostic, nu suferinţă, cred că aţi remarcat diferenţa – metalul provoacă durere doar dacă e folosit ca armă. Pentru mulţi, o subvenţie de stat pentru mers la festival cred că înseamnă un vis devenit realitate – pentru că, indiferent de banii pe care îi ai, patru zile de metal departe de casă te cam storc la portofel. După care am început să mă uit cu atenţie la scena noastră underground şi am început să mă întreb dacă n-ar fi indicat ca metaliştii de la noi să-şi ia repede cetăţenie suedeză. Oricum, au acolo nişte trupe alături de care e o onoare să fii concetăţean… Însă, mai mult decît orice, scena noastră de metal nu s-ar supăra să primească nişte injecţii de capital, pentru că – financiar vorbind – e cam în perfuzii.

IMG_4314

Puţine par să meargă pe roze în metalul underground din România, mai ales atunci cînd amplificatoarele se sting, halbele de bere sînt măturate şi în scenă intră un contabil frigid cu balanţa de sold la final de eveniment. Şi la noi, în cea mai săracă ţară a Uniunii Europene, metalul este subvenţionat, dar nu de stat. Statul – reprezentat de primării, de consilii sau de ministere – finanţează glorios concerte gratuite cu Iris, cu Holograf sau Voltaj, în special atunci cînd se simte miros de alegeri. Metalul, însă, îl subsidiază miile de rockeri care participă la fenomen pe banii lor: promoterii, trupele şi fanii.

Promoterii în permanenţă se plîng că e o performanţă la noi să ieşi tanda pe manda, chiar şi după un festival considerat de succes. Că trebuie să faci profit din altceva ca să-l investești în metal. Doar în 2015, un mare festival s-a dus în cap chiar înainte de prima lui ediţie, un altul a avut poate 3.000 de oameni pe seară, iar o formaţie legendară precum Cannibal Corpse abia dacă a convins cîteva sute de metaloizi să iasă de pe Facebook şi să aterizeze la Arenele Romane. Oricît ar fi de entuziasmat şi de devotat fenomenului un promoter, afacerea asta cu metale e tot pe bani. De cîte ori ar risca un rocker să-şi pună casa amanet ca să aducă o formaţie de peste Ocean în Drumul Taberei sau la Dorohoi, fără să aibă garanţia că publicul prezent o să-i scoată măcar cheltuiala şi o să-i salveze hogeacul de la mezat? Probabil că nici unul dintre cei cu venituri de oameni normali. Atunci, de cîte ori să aşteptăm asta din partea promoterilor? Cam după al cîtelea eveniment la care oamenii vin cu bani de acasă ar fi rezonabil să dea cu abandon? Cine le-ar oferi măcar un cort în care să stea, dacă investitorii dau chix iremediabil?

Adam de la Dark Fusion, live la Arenele Romane
Adam de la Dark Fusion, live la Arenele Romane

 

Dar promoterii nu sînt singurii jucători în cadrul acestui angrenaj. Trupele, iar cele din underground în mod special, plătesc prin banii, timpul şi efortul consumat ca să ajungă la un nivel de performanţă suficient pentru a evolua pe scenă alături de greii din afară. Instrumentele costă mii de euro, chiria sălilor te cam seacă la ficaţi, amplificatoarele şi efectele nu-s deloc pe degeaba, orele petrecute la repetiţie, banii daţi pe înregistrări, pe promovare şi pe merchandise-ul ăla la care nu se uită nici naiba dacă pe taraba de alături se vînd tricouri cu o trupă străină mare, închirierea furgonetelor pentru deplasări la concerte – chiar şi în oraşul de domiciliu – toate astea îţi lasă nişte găuri în buget cît nebuloasa Andromeda. Iar cînd, în final, formaţiile capătă experienţă şi notorietate, constată că negocierile cu promoterii pot să le aducă onorarii simbolice sau cel mult decontarea drumului şi ceva d-ale gurii. Asta dacă nu ajung să plătească locul pe afiş. Pentru că, aţi citit mai sus, şi la promoteri e nasol cu banii.

CannibalCorpse

Aşadar, dacă n-ar exista niscai sponsori, nici evenimentele noastre parcă din ce în ce mai leşinate nu ar mai fi atîtea. Însă şi sponsorii ăia îşi scot banii de pe spinarea cuiva – dacă ei dau un ban pentru organizare, se aşteaptă să încaseze măcar doi pe produsele lor. Indiferent dacă vorbim de bere, de haleală sau de alte produse. Prin urmare, preţul final ajunge să fie plătit tot de metaliştii care vin la concerte. Aşa puţini cum mi se par mie cei prezenţi la evenimentele pe bani – şi parcă tot mai rari vara asta – oamenii ăia susţin fenomenul poate în egală măsură cu promoterii care îşi riscă banii ca să aducă în ţară formaţii la care altădată puteam doar să visăm.

Nota finală de plată, așadar, e pe umerii celor mulți și oarecum anonimi. Metaliştii plătesc cu banii lor strînşi numai ei ştiu cum, prin berile la halbă de plastic, botezate şi răsbotezate, dar care costă cît alea la sticlă din Centrul Vechi, prin cateringul unde te trezeşti că dai doi euro pe un pumn de nachos, cinci lei pe un mic, şapte lei pe o pungă de popcorn sau 10 lei pe o bere la doză. Dar şi puterea lor financiară are o limită. O familie de metalişti cu venituri medii cu greu îşi permite să meargă la un eveniment din afara oraşului de reşedinţă mai des de o dată pe lună. În cel mai fericit caz. Există rockeri care strîng ban la ban timp de 12 luni ca să meargă la un singur festival, dar care totuşi vin şi îşi lasă acolo agoniseala. Dar ei plătesc astfel pentru casa amanetată de promoter, pentru setul nou de corzi al chitaristului de la trupa din deschidere şi pentru diurna şoferului de dubă care i-a adus pe trupeţi la concert. Şi tot ce vor în schimb este să plece acasă cu amintiri frumoase, iar dacă au ceva de spus despre organizare să fie trataţi cu respect şi cu interes.

10957991_874435065948810_423549507_o

Dacă e să ne încălzească în vreun fel, mai roz nu e nici la alţii. Marile festivaluri precum cel de la Wacken dau pe pere ce iau pe mere, adică investesc banii scoşi în 2015 ca să organizeze ediţia din 2016. Iar la ei, biletele se evaporă mai rapid decît berea într-o zi de arşiţă – nu ca la noi, unde promoterii de o vreme parcă mai au un pic şi se roagă individual de metalişti să le cumpere. Însă nici aşa, organizatorii nu au reuşit să se îmbogăţească – nu financiar. Şi nici ei nu au de gînd să ceară bani de la stat ca să continue. Pe de altă parte, nu ştiu cîte concerte-mocăngeli sînt organizate anual în zonă.

Economic vorbind, cele mai importante resurse ale scenei de metal sînt fanii care plătesc și trupele care îi aduc în fața scenei. Restul e management. Promoterii, pînă acum, au reușit de fiecare dată să pice mai mult sau mai puțin în picioare și să recupereze casele amanetate, artiștii s-au făcut corporatiști cu normă întreagă ca să își poată finanța pasiunea, iar publicul, atît cît este, dă dovadă de atașament și de angajare prin participarea la evenimente. Întrebările mele către toți actorii din underground par simple (deși nu-s), dar aș vrea de la fiecare răspunsuri sincere. Ce putem face ca să avem mai mult public la evenimente, așa încît resursele scenei de metal să prindă puteri și mai mari? Avem prea multe evenimente pentru o bază de fani prea restrînsă ori cu bani prea puțini? Cum procedăm așa încît turismul metalist românesc să devină o sursă de venit și un reper pe harta Europei – așa-numitul export intern de servicii, despre care ați învățat la economie politică… Cine credeți că ar putea să se implice mai mult și cum?

Sper ca, din răspunsurile voastre, să ne dăm seama cam pe ce picior jucăm în liga metaliștilor internaționali și, cu puțină onestitate, să ne privim în oglindă ca să vedem cine sîntem, de fapt, și cum putem deveni mai buni. Vă mulțumesc de pe acum!