Tag Archives: claudia craiu

Apoteoză în Infern | “I Am the Rocker” – selfie cu Kistvaen și alte imagini inedite

S-a auzit Mayhem în ultima seară a festivalului I Am the Rocker, eveniment care ne-a trecut prin toate stările imaginabile, de la entuziasm frenetic la dezamăgire cruntă, dar care s-a încheiat în termeni acceptabili, cel puțin din punctul meu de vedere. Mi-a readus optimismul metalul depresiv al meseriașilor de la Kistvaen, băieți care au făcut să răsune străfundurile iadului în seara rezervată trupelor românești, adică pe 5 iulie. Ferestrele ospiciilor s-au zguduit, ștreangurile au fluturat, corbii s-au lins pe ciocuri și luna a sîngerat la recitalul celei mai valoroase formații pe care o are țara noastră în acest moment. Rar mi-a fost dat să văd black metal compus și interpretat mai autentic, iar cine i-a urmărit vreodată pe Fenrir și pe Stege cum se transformă pe scenă cu siguranță s-a convins că muzica trupei Kistvaen materializează în sunete trăiri întunecate și angoase ce nu pot fi simulate. Peste toate, mai plana și adrenalina unui incendiu pe cale să izbucnească – trebuie să ai ceva curaj ca promoter să aduci o trupă de black metal într-un club cu nume de biserică, trebuie să subliniem! Căci, dacă n-ați fost atenți și ați deschis blogurile mai tîrziu, că reamintesc eu că toată ceremonia diabolică s-a ținut în Silver Church.

Kistvaen, live la Silver Church, pe 5 iulie 2015
Kistvaen, live la Silver Church, pe 5 iulie 2015

Un pic mai indiferenți la asemenea chestiuni profunde, doi puștani au găsit de cuviință să-și facă o serie de fotografii selfie în fața scenei pe care Stege tocmai își smulgea sufletul prin ochi cu ghearele împrumutate de la un vampir, în timp ce mesteca niște sîrmă ghimpată ruginită smulsă cu mîinile goale din gardul unei pușcării abandonate și bîntuite de strigoii unor ucigași psihopați. Joviali și puși pe șotii, rockerașii ăia adolescenți și-au zis că momentul merită imortalizat. I-a alungat repede o metalistă care mai avea un pic și-i pocnea, enervată la culme de asemenea blasfemie.

Depressive Suicidal Black Metal Selfie
Depressive Suicidal Black Metal Selfie

Revenind la treburile cu adevărat serioase, blackerii de la Kistvaen au smuls urlete, aclamații și lacrimi din public pe piesele Emotional Holocaust, A Journey in Cold Blood (preferata mea) sau Ecstasy, însă delirul a ajuns la porțile Iadului și la cele ale Valhalei simultan atunci cînd Stege, Fenrir și echipa au interpretat Freezing Moon. O piesă care a însemnat consolarea multor metaliști, ce abandonaseră deja speranța să mai audă vreo piesă Mayhem la festival, după ce blackerii norvegieni au rămas pe dinafară la reconfigurarea anunțată de promoter cu o zi înainte de startul evenimentului.

Stege și Fenrir de la Kistvaen, live la Silver Church
Stege și Fenrir de la Kistvaen, live la Silver Church

Cei de la Kistvaen s-au ridicat la înălțimea răspunderii pe care o implică interpretarea unei asemenea piese clasice, iar execuția de duminică seară cu siguranță i-a făcut să zîmbească admirativ din Infern atît pe Dead, cît și pe Euronymous (hail!). Muzica trupei Kistvaen i-a atras atenția și lui Vladimir, de la Arkona, pe care l-am văzut cu albumul Desolate Ways în mînă prin Silver Church.

Vladimir Reșetnikov (Arkona), Mihai Ursu și Fenrir (Kistvaen)
Vladimir Reșetnikov (Arkona), Mihai Ursu și Fenrir (Kistvaen)

Seara a fost încheiată de Negative Core Project, trupă unde am aflat cu ocazia asta că activează Nunu, fostul tobar de la Funeral Ceremony – băieții ăștia practic mi-au cîntat în deschidere la un festival din 1997, că după ei am urcat eu cu Eternal Mourning pe scenă. A fost o surpriză plăcută să văd că veteranul metalist de categorie grea nu s-a dezis de răutățile adolescenței și că rupe în continuare bateria, cu aceiași draci ca acum aproape un sfert de veac. Unde mai pui că întregul eveniment din Silver Church a fost în felul său o ceremonie funerară pentru festivalul care a sucombat înainte să se nască…

Nunu Racris, bateristul trupei Negative Core Project
Nunu Racris, bateristul trupei Negative Core Project

Negative Core a fost pe placul (puținilor) spectatori care mai rămăseseră în Silver Church. Sună, într-adevăr, supărat și cu nerv trupa asta, dar după a treia piesă gîndurile au început să zboare la alte chestiuni, precum ziua de muncă în care tocmai pășeam. No, ăia care au rămas au părut totuși să se bucure de fiecare piesă – în fond, sunetul și interpretarea au fost de patru spre cinci stele, că băieții sînt profesioniști. Aș minți să spun că mă omor după hardcore – sau gangsta rock, cum îi zic ei – dar formația e de show. Chiar și un oaspete străin al festivalului mi-a pasat de vreo trei ori berea să i-o păzesc pentru că ispita unui pogo pe metal românesc a fost irezistibilă.

Negative Core Project, live la Silver Church
Negative Core Project, live la Silver Church

Acord o mică mențiune pentru formațiile de warm-up, Goodbye to Gravity și Days of Confusion. Cei din urmă, niște hipsteri alternativi al căror stil aduce ba cu U2 pe steroizi, ba cu Paradise Lost în vremea de rătăcire mintală a lui Nick Holmes. Goodbye to Gravity zici că au fost colegi de cameră cu In Flames la liceu și s-au remarcat în special printr-un cover după vestita piesă a trupei Babylon Zoo, și anume Spaceman. Opinia mea e că poți pune oricîtă distorsiune și oricîte blast-uri într-o piesă disco, ea tot disco o să rămînă. Unica excepție ar putea să fie albumul tribut dedicat trupei ABBA de mai multe hoarde metaliste, însă chiar și așa… Parcă tot meh îmi vine să zic. În fine, ambele trupe au sunat corect, dar nu m-au impresionat.

Goodbye to Gravity, live la Silver Church
Goodbye to Gravity, live la Silver Church

Așa s-a încheiat parastasul festivalului I Am the Rocker, un eveniment care promitea să devină un reper metalistic al acestui an. N-a fost să fie așa, dar nu îmi propun să disec în acest articol cine ce a greșit și cum. Cu siguranță am mai văzut evenimente care s-au transformat în fiasco și, dacă nu mor repede, sigur o să mai am parte de niște chixuri organizatorice. Dar ăsta e primul de la care nu plec înjurînd, ba din contră, cu niște amintiri foarte frumoase – în special din categoria celor pe care niciodată nu o să le scriu pe blog.

Days of Confusion, live la Silver Church
Days of Confusion, live la Silver Church

Fotografiile de mai sus au fost realizate de Claudia Craiu, a.k.a. Klava, a.k.a. Pisica, iar galeriile complete le puteți admira aici pentru Negative Core, colea pentru Kistvaen, iaca și aci pentru Goodbye to Gravity, respectiv aicișa pentru Days of Confusion.

Mulțumiri companiei Phoenix Entertainment pentru ocazia de a evalua acest eveniment!

Godsmack cu de toate, inclusiv cu shaorma (VIDEO, FOTO)

Cu riscul să încasez brutal o serie scurtă de miștouri crîncene de la metaliștii mei extremi, precum și de la roackerii cu gusturi mai comerciale, am riscat să mă expun la concertul trupei Godsmack de sîmbătă, 27 iunie, de la Arenele Romane. Iar miștourile n-au întîrziat să apară, fie servite pe față, direct la locul faptei, fie pe Facebook, de la frații și tovarășii mei întunecați. M-au luat peste picior inclusiv doi colegi de la Prima cu care am dat nas în nas prin public – Ursule, ăștia nu-s suficient de TRVE pentru tine, gen – dar n-am avut de ales: dacă frumoasa și talentata mea gagică mă însoțește pe la toate masacrele metaliste, mi se pare normal să-i țin și eu companie fetei atunci cînd se produc pe scenă formațiile pe care ea dă din pletele-i negre. Așa că mi-am luat hainele de contabil – ca să nu mă afișez chiar în tricourile cu Mayhem, Burzum sau Dark Funeral – și am pășit cu tupeu în perimetru. Vă zic de pe acum că, în linii mari, a meritat deranjul, dar povestea devine cu adevărat palpitantă ceva mai jos.

Trupele – sau cum am aflat secretul nemuririi de la Terrana

Pe scenă s-au urcat la ora stabilită și fără incidente simpaticii de la Dirty Shirt, sau cum îmi place mie să le mai zic, Zdubii Carpaților. Îi știu de vreo 20 de ani, dar mereu îi găsesc surprinzători pe moroșenii metaliști. Parodiile lor în care metalul fuzionează prietenește cu folclorul mi-au trezit imediat în minte comparații cu alte trupe ce se revendică de la tradițiile noastre milenare de geto-daci și care au evoluat pe aceeași scenă, însă comparația le este clar favorabilă trupeților de la Cuiu Hărții.

M-au ținut cu ochii lipiți de scenă și m-au făcut să mă hlizesc pe cinstite, nu ca alții la care rîd în hohote de varză ce-s ei, marii artiști ai norodului. Cred că am numărat la un moment dat nouă muzicieni pe scenă – și de aia îi laud acum, că-s gașcă mare, iar dacă îi supăr și mă prind la îngrămădeală, am cam feștelit-o. Judecați și singuri din poza anexată cam ce succes au avut băieții la public, că arena a fost plinuță chiar de la ora 20, cînd moroșenii au deschis ostilitățile. La Pitbull Terrier, piesa de final apoteotic împrumutată de la frații noștri sîrbi, s-au crăpat vreo două coloane atunci cînd publicul a început să cînte refrenul alături de trupă. Mișto.

Dirty Shirt, live la Arenele Romane, 27 iunie 2015
Dirty Shirt, live la Arenele Romane, 27 iunie 2015

No, și-a venit pe scenă Mike Terrana, cu o trupă dintr-un spectru total opus: doar trei muzicieni pe scenă, care însă au umplut incinta de zicea-i că-s tot vreo nouă. Toți virtuozi ai instrumentelor, n-avem ce comenta, școliți și experimentați, cu un scenariu de replici și de poante foarte bine pus la punct, gata să ofere o demonstrație de atletism muzical. Pentru că aia a fost probă olimpică de chitară-viteză, bas-precizie și tobă-mitralieră. Piesele au fost impecabil executate, cu tehnică desăvîrșită și cu o vervă de puștani la început de carieră. Dar cam aici se termină laudele la adresa brontozaurilor la care, sincer, chiar mi-aș trimite copilul să studieze chitară sau tobă. Stilul lor heavy-metal (sau rock’n’roll, cum l-au prezentat ei) e în perfuzii și pe ventilație mecanică din 1991, iar dacă un sfert de veac nu i-a fost suficient ca să-și revină, cred că e momentul să îi curmăm suferința. Mi s-a părut o eternitate recitalul lor și dacă o să fiu pus să ascult non-stop Terrana o să am impresia că trăiesc veșnic. Altfel explicat, dacă trupa Terrana era o echipă de chirurgi și spectacolul o operație, aș fi spus că intervenția a reușit, dar pacientul a murit – de plictiseală. Pacientul ăsta, subsemnatul, pentru că o mare parte a publicului a părut să se simtă bine. Coincidență sau nu, totuși, pe recitalul marca Terrana s-a făcut ditai coada la budele bărbaților, semn că poate n-oi fi fost chiar singurul lipsit de entuziasm. Sute de vezici puse la grea încercare au profitat de ocazie ca ia măsuri preventive, așa încît să nu creeze necazuri pe recitalul headlinerilor…

Coada la budă s-a risipit după recitalul Mike Terrana & Co
Coada la budă s-a risipit după recitalul Mike Terrana & Co

 

Godsmack: Am fost în “f#*king Bulgaria”, dar iubim România!

Răbdarea mi-a fost răsplătită atunci cînd pe scenă s-au urcat headlinerii. Că nu degeaba-i cheamă Godsmack și s-au ridicat la înălțimea reputației și, chiar dacă stilul lor e prea comercial pentru gusturile mele întunecate, pot spune că recitalul m-a impresionat. Publicul, care între timp și-a dublat numărul, s-a însuflețit și a umplut Arenele Romane cu aclamații. Americanii au fost profi și paroliști, au ținut-o forjă o oră și jumătate, ca să înțeleagă și publicul ceva din recital. O chestie pe care mi-aș fi dorit să o văd și pe alte evenimente, cu pretenții și cu tradiție. Muzicienii din Massachusetts au făcut exces de complimente la adresa țării noastre și ne-au lăsat chiar să pricepem că le place România  mai mult decît Bulgaria. Ori poate n-am înțeles eu bine ce ar putea să însemne “We’ve been to f*!king Bulgaria, but Romania is great!” – voi ce credeți? Rockerimea adunată la Arene ar putea chiar să apară într-un documentar despre Godsmack, sau cel puțin așa au promis artiștii că se va întîmpla cu imaginile filmate de operatorul lor oficial, Paris, care i-a însoțit o vreme pe scenă.

Godsmack live la Arenele Romane, 27 iunie 2015
Godsmack live la Arenele Romane, 27 iunie 2015

Setlist-ul a fost făcut cu obraz și a inclus atît hiturile formației, cît și niște piese foarte interesante de pe noul album, intitulat 1000HP (zic așa, ca să vedeți că am fost atent, sînt convins că-l știți mai bine decît mine). Fanii au sărit și pe cele 15 minute de jam-session ținute spre final – am reținut că se poartă la trupele comerciale, prin satul meu cu blackeri așa ceva nu se prea face. La final, americanii au promis că vin și la anul. No, deci încă o dovadă că NATO nu o să ne lase pe mîna rușilor, ceva-ceva tot trebuie să știe yankeii ăia…

Logistica – bilă albă. Berea, bilă hepatică

Mi-a plăcut enorm standul de mîncare chinezească, am apreciat apariția unui cort cu shaorma turcească – și țineți cont că eram în plină convalescență după un episod monstruos de indigestie provocată de un meniu chinezesc. Nu mi s-a părut că furnizorii de la Food Court au umflat prețurile ori că au micșorat porțiile, așa că rockerimea s-a putut hrăni cinstit, fără jecmăneală. Bun așa… Mai departe! Budele bărbaților au fost curate, chiar dacă n-am găsit nici în ruptul capului chiuveta de spălat pe mîini. Coada formată la toalete pe durata recitalului Terrana s-a disipat rapid, am mai fost de două ori să inspectez perimetrul și era pustietate. Deci mă declar satisfăcut, chiar și în lipsa hîrtiei igienice parfumate, pentru că n-am călcat în vreo baltă de urină ca în alte părți și pentru că țarcul cu bude a fost chiar luminat.

Food Court cu shaorma și mîncare chinezească
Food Court cu shaorma și mîncare chinezească

Jetoanele au costat șapte lei românești din ăștia noi, dar cu adevărat m-a durut cînd am văzut standurile Ciuc, unde prețul standard a fost de un jeton pe halbă. Bleah pe motive de furnizor și de istorii comune nefericite… Anul trecut, după un alt eveniment cu zeamă de la Ciuc am zăcut două zile de la fix 3 halbe. Și eu, și gagica mea. Am fost neoameni. No, la Godsmack am încercat să o dăm pe vin, care n-a fost rău, dar la un jeton suta de mililitri am constatat, după al doilea pahar, că ne paște vînt de faliment dacă o ținem pe Chardonnay toată seara. Așa că am dat-o pe Ciuc și, pînă la ora asta, nu am necazuri digestive de raportat. Dar m-a pălit o nostalgie după Timișoreana de la Metalhead, care mi s-a părut mult mai consumabilă.

Standurile cu jetoane
Standurile cu jetoane

Mai remarc o nouă premieră la acest capitol: la schimbatul banilor pe jetoane nu am primit bon fiscal, însă la schimbatul jetoanelor pe produse da. Și chiar am luat primele trei bonuri, ca să mă conving că se poate. De remarcat că, deși jetoanele erau șapte lei și berea cam slab alcoolizată, am văzut destui roackeri puși în cap de băutură – dovadă că persistența e cheia succesului. Ca băutor de vin și metalist în același timp, cea mai bună combinație mi s-a părut aia cu vinul vărsat de la Rockstadt 2014. A costat fix cît berea, s-a vîndut la pahar de 400 ml și chiar mi-a lăsat capul teafăr a doua zi.

MIhai Ursu și Claudia Craiu, două dive cu vin sec
MIhai Ursu și Claudia Craiu, două dive cu vin sec

Publicul – rockeri pașnici, un bun samaritean și vreo doi musculoși cu temperament

Publicul mi s-a părut civilizat și simpatic, dar din numărul impresionant de umbrele abandonate la intrare am tras concluzia că unii fie nu citesc instrucțiunile și regulamentul, fie au impresia că le-a scris cineva ca să se afle în treabă. La fel și cu sticlele părăsite la poartă, care n-au fost deloc puține. Mi-a făcut sîngele să fiarbă puțintel un individ infiltrat în public alături de o gașcă musculoasă și tatuată, individ care mi s-a pus în cale și mi-a zis să-i ocolesc tovarășii proțăpiți taman în mijlocul aleii pe unde trecea toată lumea, că-i deranjez în drumul meu spre budă. Era, în mod clar, pus pe căutat scandal, dar aceiași prieteni ai lui l-au tras de mînecă și l-au potolit repede. Însă dacă se duce vorba printre rockerii pașnici (care au reprezentat majoritatea covîrșitoare) că au început să apară pe la concerte tot soiul de băieți care-și flexează mușchii și încearcă să demonstreze ce macho se cred, peste vreo cîteva evenimente o să rămînă doar musculoșii tatuați în fața scenei. Lumea civilizată evită conflictul și vine la spectacole ca să plece cu amintiri plăcute acasă, nu cu traumatisme, contuzii, procese-verbale și perfuzii. Din cîte știu eu, n-a fost cazul de data asta, dar nici n-aș vrea să fie vreodată.

Și, ca să închei într-o notă optimistă, pe cînd ieșeam însoțit de Claudia mea și de Roxana, simpatica mea colegă pe care nu v-o arăt în poze, tocmai ce vorbeam de concertul Slash, programat duminică, 28 iulie. Și un roacker din mulțime, care a auzit conversația, sare și-i zice: “Vrei la Slash? Na de aci trei bilete!”. Și i le-a dat fetei fără să-i ceară nimic în schimb. De unde trag concluzia că data viitoare trebuie să o iau cu noi pe Roxana la o plimbare pe la BNR și să discutăm despre milionul ăla de euro care ne lipsește de ceva vreme…

Catalogul arată așa, la final – cinci e nota maximă

Dirty Shirt – cinci dețuri de horincă

Terrana – trei pene de chitară

Godsmack – cinci ghidoane de motocicletă

Sunetul – patru microfoane jumătate (au fost vreo două încurcături destul de sesizabile)

Logistica – cinci roți de camion

Berea – trei capace (cu indulgență)

Securitatea – fără puncte de penalizare

 

Mulțumirile mele cele mai sincere companiei Phoenix Entertainment pentru ocazia de a evalua acest eveniment!