Tag Archives: black metal

VIDEO Exclusiv | Akral Necrosis repetă de zor cu noii membri, înainte de turneu

Blackerii de la Akral Necrosis au dat metalul jos din pod și s-au apucat să facă mega-haos în sala de repetiție alături de noii membri ai formației, chitaristul Andrei și tobarul Traian. Aterizați de nici un an în line-up, băieții s-au prins repede cum merge treaba și s-au integrat rapid în componență. Vă puteți convinge și singuri de performanțele noilor instrumentiști din clipul de mai jos – imagine și montaj by Claudia, a.k.a. Klava, a.k.a. Pisica.

Înființată în 2006, trupa Akral Necrosis a devenit celebră în primă fază pentru piesa Slay the Whore, o melodie care încă îi bîntuie pe metaliștii bucureșteni. Cel de-al doilea hit al blackerilor, Pandemic Dominion, a trecut însă repede pe primul loc în preferințele multor fani, printre care și subsemnatul. După o lungă perioadă de activitate ceva mai discretă, formația va părăsi bîrlogul din Capitală și va porni într-un turneu prin Ucraina, Bulgaria și, ultima pe listă cu voia dumneavoastră, România.

akral tour

VIDEO Exclusiv | Despre geto-daci și diavoli cu Akral Necrosis, înainte de turneu

Dacă n-ai petrecut ultimul an pitit în fundul unei peșteri, printre fosile de Neanderthali, sigur trebuie să fi auzit de Black Initiatic Mass, adică de turneul în care blackerii de la Akral Necrosis plănuiesc să plece pe 23 iulie 2015. Traseul bifează trei țări, dintre care una a noastră și două ale lor – Ucraina și Bulgaria – așa cum scrie și pe afișul de mai jos, unde vocalistul Octav apare într-o poză cu mijlociul sus. Probabil că vrea să le arate fanilor cu care dintre degete se face tapping.

Întunecații de pe malul Dîmboviței o să tot aibă drum și există șanse reale să treacă inclusiv pe lîngă casa voastră, dar cu adevărat simpatic e punctul final al acestui periplu metalistic – clubul Smile, din țara vecină și prietenă de la Sud de Dunăre, adică Bulgaria. Abia aștept să văd poze cu o sută și ceva de încrîncenați cu cruci și pentagrame adunați într-un club numit Smile – încă au vreme patronii să-i schimbe numele în Valhala sau în Hell

akral tour

 

Cu halebardele, topoarele și corpse painting-ul pregătite de drum, cei cinci metaliști au găsit vreme să ne dezvăluie în exclusivitate cîteva treburi din culisele formației. Printre altele, ce cred ei despre diavol, despre satanism și despre religie în general (credeați că nu-i întreb?), dar și cum se situează ei în raport cu formațiile românești specializate în osanale pentru cei mai viteji și mai drepți dintre traci. I-am mai tras de limbă și în legătură cu numele formației – purtat prin coincidență pură de încă o trupă, aflată peste hotare. Octav ne-a mai dezvăluit că trupa Akral Necrosis are deja coșmaruri din cauza unei piese care – culmea – inițial i-a adus celebritatea. O să vedeți ce și cum în videoclipul publicat mai jos.

Formația Akral Necrosis s-a înființat în 2006, iar în deceniul scurs de atunci ar fi putut să scoată ceva mai multe albume – au deocamdată la activ un single, un EP și un full-length. Prin formație s-au perindat însă mai mulți instrumentiști, dar băieții spun că acum componența s-a stabilizat și că se pun cu burta pe black la modul cel mai serios cu putință. Ar fi cazul, pentru că avem o comisie de blackeri veterani care stau cu ochii pe echipa de sfîrtecatori bucureșteni – eu, deocamdată, vă recomand să treceți pe la concertele lor, să vă faceți o părere proprie.

Andrei, o nouă achiziție a trupei Akral Necrosis
Andrei, o nouă achiziție a trupei Akral Necrosis

Eu i-am urmărit într-un singur show, ținut în Question Mark, pe o vreme crîncenă cu accente norvegiene, și n-am plîns după bani. Ba chiar i-am cumpărat Claudiei a.k.a. Klava a.k.a. Pisica și un tricou cu Akral – dacă tot semnează pozele, imaginea și montajul din acest frumos articol… Aș fi purtat eu tricoul, dar n-aveau măsura mea, că berea de la concerte pune o burtă…

 

Mihai Ursu printre blackerii de la Akral Necrosis
Mihai Ursu printre blackerii de la Akral Necrosis

 

 

Eternal Mourning, la două decenii de la înființare

Adevărul istoric este că trupa Eternal Mourning a fost înființată în 1994, de Octav, cel care i-a dat formației și denumirea asta, o titulatură care a bulversat multe purtătoare de toace aterizate forțat în postura de prezentatoare pe la festivaluri – nimic nu e mai plăcut să-ți auzi numele trupei tradus de o piți “Și acum, formația Dimineață Eternă”. În fine, pentru mine anul 1995 e cel de bază, că atunci m-am alăturat eu echipei, după un an în care m-am tot lăsat greu convins, că aveam deja o trupă de alternative și nu era tocmai rău, că dădeam spectacole la Casa Armatei și femeile mureau la Secu atunci cînd le cîntam preluări Nirvana. Ce a urmat a fost însă istorie, cel puțin din punctul nostru de vedere, iar poveștile celor patru ani de Eternal Mourning o să apară aici pe blog, încet-încet, pe măsură ce o să am și eu vreme să le scriu. Acest articol este, evident, un teaser.