Tag Archives: arenele romane

Cannibal Corpse | Iubirea a fost în aer la Arenele Romane

Romantic iremediabil, așa cum mă știți, n-am putut sta acasă știind că martalogii death-ului brutal și tehnic de peste Ocean au poposit în localitate cu planuri de spectacol – deși mă așteptam ca oleacă mai mulți metaliști să onoreze cu prezența unul dintre cele mai mari evenimente roackerești din România anului 2015. Dacă te iei după pagina oficială a evenimentului, vreo 800 de metaliști și-au dat check-in la concert. Luați la bani mărunți, însă, vreo 200 dintre ăștia s-ar alege cu un mare absent în catalogul de grozăvii și cu nota la purtare scăzută. Însă iubirea chiar a plutit în atmosferă pentru cei și cele care au călcat pragul Arenelor în seara de 24 iulie – am văzut cupluri ținîndu-se de lăbuță, copilași cu plete (semn că niște oameni s-au iubit în prealabil) și chiar gagici în țoale de Bamboo care se unduiau grațios pe răcnetele monstruoase ale lui Fisher a.k.a. Corpsegrinder. Un pletos înalt și lat cît o budă de la țară, dar cu priză incredibilă la gagicăret! Vă arăt dovada ceva mai jos.

Going to Cannibal Corpse like a boss...
Going to Cannibal Corpse like a boss…

Primele semne că ne aștepta o seară sub semnul iubirii și al sentimentelor gingașe au apărut chiar pe cînd ieșeam pe ușa casei, în companie de două bunăciuni printre care mă simt obligat să menționez că se număra și Claudia, a.k.a. Klava, a.k.a. Pisica fotografă – de data asta doar cu camera de pe telefon, că mergeam să ne destrăbălăm. Din păcate, n-am putut să le fac o poză mecanicilor de la întreținerea liftului care bormașinizau destoinic chiar lîngă ușa mea în clipa cînd părăseam incinta și prin mintea cărora s-au derulat în 5 secunde un catralion de scenarii. Le-am citit asta în ochi… Și culmea e că m-au recunoscut de la televizor, că s-au oferit imediat să-mi vîndă un pont pentru emisiune! Deci gradul meu de TRV pe scala telespectatorilor bărbați cu studii medii din mediul urban și cu obiceiuri de consum conservatoare (că aveau o conservă goală de pate, de aci am dedus) a crescut într-o clipă cît într-o lună, cel puțin din partea băieților care mi-au zis cu glas tremurînd că instalează ascensoare din 1983 și așa ceva încă… Dar să revenim la oile noastre sculate din morți!

Epileptic Outbreak – o trupă ca o mică regie autonomă

Fidel misiunii mele de a boschetări o bere-două înainte de orice concert – ca să nu uit ce gust are hameiul înainte să mă expun la Ciuc from Hell – am ascultat primele două piese Epileptic Outbreak pe o bancă în afara complexului, supravegheat de privirile pline cu reproșuri negrăite din partea Pisicii. Brutalitatea care se revărsa din boxe mi-a stîrnit curiozitatea în așa măsură, că am luat Pisica de-o gheruță și am dus-o să văd minunăția. Frățioare, erau șapte pe scenă cînd am intrat eu, după care au rămas doar șase și am văzut că doi dintre ei erau vocaliști. Cum nu-i știu personal și nici după nume, le-am atribuit rapid în cap cîte o poreclă: pe vocalul cu păr mai mare și barbă l-am denumit Caveman, iar pe colegul lui cu șapca pusă de-a-ndoaselea l-am branduit instantaneu Vanilla Ice. Băgau destul de mișto băieții, dar au simțit nevoia să mai cheme întăriri – un al treilea vocal, botezat păgînește tot de mine Hipsterul, că mi-a scăpat numele lui din buletin. Păi bine, măi ficiori, eu caut ca nebunul un vocalist de șase luni încoace și voi o dați cu trei? Că numai la primărie și la întreprinderile de stat angajează trei oameni ca să facă treaba unuia singur.

Epileptic Outbreak live la Arenele Romane, 24 iulie 2015
Epileptic Outbreak live la Arenele Romane, 24 iulie 2015

 

Dar, dincolo de miștourile mele inevitabile, băieții ăștia cu excedent de personal în trupă mi s-au părut ascultabili. Am remarcat în special chitaristul lor solo, care mi s-a părut pus pe fapte mari și care oricum sărea în evidență cu zongora lui cît un țambal, că avea vreo 75 de corzi și era vopsită în culorile unui șarpe veninos gata să atace. Însă ce n-am prea reținut eu de la simpaticii ăștia – care dacă își pun tricouri la fel pot trece drept o echipă de fotbal în sală – au fost niște linii melodice. Hai să zic că poate o fi din cauza primei audiții, dar sper ca după următorul lor concert să-mi rămînă totuși ceva în cap de la dînșii. Iar aici nu mă refer la un tîrnăcop, înțelegeți…

L.O.S.T. și Cannibal Corpse, mesagerii dragostei

Acuma, pe bune, ce să poți zice despre niște veterani care-și fac meseria la meserie? Și pe care i-ai mai văzut prin concerte – în formula actuală și prin alte combinații – încă de prin anii 90… Despre L.O.S.T. vorbesc aici, o trupă care și-a cîștigat pe drept locul pe afiș la Cannibal Corpse, de la care am avut așteptări mari și care, nici de data asta, nu m-a dezamăgit. Băi băieți, păi mă dezamăgiți pe partea ailaltă, că nu-mi dați motiv de caterincă! Eu ce mai scriu aci? Că doar nu-s PR-ul vostru… Voi nu dați o fasolă, nu arătați semnul Aurei către public? Ca să fie adevărul spus pînă la capăt, o mare parte din show-ul lor i-am urmărit din backstage, că m-au înghesuit niște prieteni dotați cu beri și cu o fată verde care azi face 23 de anișori, în cinstea căreia și în cinstea cărora am închinat una rece și încă una rece și încă una rece și cam de pe acolo am pierdut oleacă șirul berilor. Noroc că erau mici.

L.O.S.T. live la Arenele Romane, 24 iulie 2015
L.O.S.T. live la Arenele Romane, 24 iulie 2015

Ei, și-au apărut sfîrtecătorii de leșuri pe care i-am așteptat de prin liceu (și pe care i-am cam ratat tura trecută), moment în care de prin munți au început să coboare metaliștii transhumanți, de prin subsoluri au scos timid scăfîrliile nește zombalăi și doi psihopați cu mască de schi au ieșit cu drujbele la socializat. Despre muzică n-ar fi multe de spus, băieții și-au interpretat hiturile promise, au aruncat pe masă și un bis, Corpsegrinder a făcut poante și miștouri cum îl bănuiam că va face, rockerimea a sărit, sunetul a picat preț de o secundă (probabil că inginerul de sunet a fost distras vremelnic de un zombalău recalcitrant) și în rest treaba a mers ca unsă. OK, vorbeau rockerii că un tembel a sărit cu pumnii la un agent BGS, dar eu n-am fost pe fază, n-am văzut, deci nu vă pot confirma incidentul.

Romance @Cannibal Corpse
Romance @Cannibal Corpse

Și cum să fiu atent la altceva, cînd Cannibal Corpse era pe scenă? M-am holbat ca flămîndul la praznic cum le zburau ghearele pe instrumente lui Rob și lui Pat. Bine că nu era un echipaj de la rutieră pe acolo, că sigur încasau o amendă pentru depășirea vitezei legale. Și, fără glumă, am văzut o grămadă de cupluri care se îmbrățișau și se pupau pe Stripped, Raped and Strangled, ceea ce îmi sugerează că unii metaliști au acasă o viață extrem de interesantă. Au fost geniale două gagici de lîngă standul cu nachos – nu le-am făcut poză, m-am temut să nu par penibil – fete care se unduiau ca lanurile braziliene de trestie bătute de briza Atlanticului, erau îmbrăcate ca de Bamboo, dar se citea pe chipul lor ce fericite-s că ascultă Cannibal Corpse. Douăzeci de anișori aveau, iar faza asta mi-a sporit încrederea în noua generație de metaliști undercover.

După 20 de ani: doi muschetari și un boschetar
După 20 de ani: doi muschetari și un boschetar

Într-o notă extrem de personală, m-a bucurat să dau nas în nas cu doi metaliști vasluieni, pe care nu-i mai văzusem de 20 de ani și pe care abia i-am recunoscut. Ștefan și Barbi, foști membri ai trupelor legendare Groaza și Osînda, cei mai brutali fani Cannibal Corpse din Vasluiul anilor 90, azi metamofozați în corporatiști apretați, dar care n-au renunțat la vechile obiceiuri. Barbi s-a remarcat prin faptul că a luat bilet de patru ori la Ace Ventura doar ca să vadă cele 20 de secunde de Hammer Smashed Face din film (cică s-ar numi cameo). După care a ieșit. Același Barbi nu știu cum a făcut, dar a mai întinerit de cînd nu ne-am văzut, că pare mai puștan decît era în liceu – deci am motive solide să-l suspectez că e vampir. No, și ce? Unde-s adunați 500 de zombalăi o fi loc și de un Dracula…

Recapitulare

Am făcut o mică investigație printre roackerii mei ca să aflu de ce naiba n-au venit mai mulți la Cannibal Corpse. Rezultatele-s așa: unul uitase și s-a antamat să filmeze nu știu ce cumătrie, altul era de serviciu, altul a rămas fără bani că i s-a stricat mașina, altul i-a promis femeii că o duce în Vamă, alții aveau un city-break programat de cînd hăul și n-au vrut să renunțe și, în fine, alții i-au mai văzut pe afară și au zis pas. No, păcat, nici nu știu ce au pierdut. OK, au avut de pierdut și berea aia Ciuc la 7 lei halba – care, de data asta, parcă n-a fost chiar atît de nașpa. Ori au scos ediția jubiliară Cannibal Corpse, de teama lui Fisher, ori m-am învățat eu cu greul, ori pauza de două săptămîni fără Ciuc m-a făcut mai tolerant, ori canicula de peste zi mi-a mai coborît nivelul pretențiilor… Juriul încă nu s-a decis. N-a fost coadă la bude, că n-avea cine s-o facă, dar băieții au stat iarăși fără chiuvete (bleh). În fine, eu am permanent șervețele umede la mine și sper că tot așa au avut și au folosit toți roackerii cu care am dat mîna. Altfel, riscăm să ducem iubirea la un alt nivel… La capitolul catering, am înfulecat ca doi balauri un langoș sărat care s-a lipit numai bine peste gaura lăsată în mucoasa gastrică de berile consumate în formă continuată – dar și turta aia tot șapte lei a fost, adică banii pe două zile pentru o familie din lumea a treia. A trecut clasa, dar dacă țineți la siluetă mai bine îndurați…

Kill or Become, vă jur!
Kill or Become, vă jur!

În fine, totul a fost în parametri și în paralitri, mai puțin publicul. Ăsta din urmă a corespuns doar calitativ, nu și cantitativ. Ceea ce e chiar mare păcat, pentru că biletul a fost numai 65 de lei în presale (cît o jumătate de seară în Fabrica), spectacolul a ieșit mișto de tot și trupa asta greuceană nu știu dacă mai vine prea curînd pe la noi. Mai ales dacă pleacă acum cu amintirea unui public de scenă mică pe la nu știu ce festival din fosta Yugoslavie… Încă una-două faze dintr-astea și după aia ne trezim că am revenit la situația din anii 90, cînd trebuia să mergi la unguri ca să vezi trupele mari, care pe la noi nu veneau nici picate cu ceară.

Mulțumirile mele sincere companiei Phoenix Entertainment pentru ocazia de a evalua acest eveniment!

Habemus Premiantus | Trupa L.O.S.T. a desemnat premianții promoției Cannibal Corpse

A fost bătaie pe cele două invitații simple la concertul Cannibal Corpse de vineri, 24 iulie 2015 – bătaie la propriu, pentru că tobarul formației L.O.S.T. a fost mîna destinului ce i-a tras la sorți prin bătăi în cazan pe cei doi norocoși premianți care s-au ales fiecare cu cîte o invitație simplă la spectacolul în care drujbele și zombalăii porniți să distrugă omenirea vor ocupa rolurile principale. Puteți vedea din clipul de mai jos cum s-a derulat și această frumoasă extragere, pe care am încredințat-o de această dată trupei românești care va deschide reprezentația brutală a legendarei formații americane Cannibal Corpse – altfel, niște sensibili preocupați de sentimentele rockerimii. Căci, dacă mai țineți minte, participanții la promoție au fost selectați dintre metaliștii care au suferit o dezamăgire în dragoste și care au avut doar de dat un share cu articolul meu despre eveniment, laolaltă cu un vers sau două din lirica romanticilor metaliști americani, vers dedicat la adresa fostului sau fostei care le-a zdrobit inima. No, priviți și vă uimiți mai jos!

Cazanul destinului i-a scos la înaintare de data asta pe Alex Nica și pe Iuliana Amariei, care vor primi fiecare cîte o invitație single, netransmisibilă, din partea promoterului. Conștiința mea proastă mă obligă să mai menționez că un metalist a fost descalificat din promoție – cu mare părere de rău – pentru că ne-a trimis cu 16 minute peste termenul-limită dovada participării sale. Roackere, data viitoare fii mai pe fază, că nouă ne place să o ardem nemțește. Probabil o deformație profesională, la televiziunea de știri 16 minute de întîrziere înseamnă catastrofă. Deci ia direcția Eventim ca să-i vezi pe canibalii mei preferați, biletul chiar nu costă mult. No, acestea fiind zise, io mă duc să-mi fac revizia la drujbă și ne vedem acoloșea!

Concurs cu premii | Cannibal Corpse te vindecă de inimă albastră

Tocmai te-ai despărțit? Jigodia care ți-a jurat credință acum se joacă de-a doctorul cu altcineva, iar tu încă suferi? Ori poate că n-ai trecut nici acum peste dezamăgirea sentimentală aia cruntă din facultate? Oricare ar fi povestea ta, stai fără grijă! Deatherii de la Cannibal Corpse, niște sensibili din fire cum îi știm, vor să-ți repare inimioara frîntă cu un bilet la concertul lor de pe 24 iulie, de la Arenele Romane. Două suflete însingurate pot avea norocul să înșface cîte un asemenea bilet single și, cine știe, poate că-și vor cunoaște iubirea vieții lor la spectacolul cu zombalăi, drujbe, intestine și diverse obiecte contondente pe care veteranii death metal din Statele Unite îl vor susține în țara noastră, după o absență de opt anișori. Unul mai trist și mai singuratic decît celălalt.

Cannibal Corpse pe post de Doctor Love (foto Alex Morgan)
Cannibal Corpse pe post de Doctor Love (foto Alex Morgan)

Ce trebuie să faci tu, inimă zdrobită, ca să-ți găsești alinarea și consolarea – și poate noul suflet-pereche, n-ai de unde ști – la spectacolul de vinerea viitoare? Ceea ce ar face orice îndrăgostit ale cărui sentimente au fost rănite. Dă share la acest frumos articol pe Facebook, pune în descriere un vers la alegere din toată discografia Cannibal Corpse și dedică-l persoanei care și-a bătut joc de iubirea ta sinceră, iar apoi trimite-ne un print-screen cu frumoasele și nobilele tale gînduri la adresa romanianmetalunderground@gmail.com – hai că nu e grea. Scrieți în titlu “Vreau la Cannibal Corpse”. Apoi așteptați tragerea la sorți care se va ține miercuri seara, pe 22 iulie, și care-i va avea în centrul atenției pe metalozaurii de la L.O.S.T. – uitați-vă cu grijă pe afiș, ei deschid pentru headliner!

Datoria te cheamă, roackere!

Invitațiile sînt aruncate în joc de promoter, iar premianții vor fi puși în legătură cu persoane responsabile din cadrul companiei (deci sigur nu cu mine), care le vor prelua datele și apoi le vor adăuga pe lista de la intrare. Asigurați-vă că aveți bani să ajungeți la București, să vă întoarceți acasă și să nu faceți foamea prin Capitală, iar organizatorul să știți că nu își asumă răspunderea pentru eventualele necazuri în care vă băgați singuri pe durata acestui hagialîc metalistic. Înainte să vă înscrieți, uitați-vă în buletin ca să vă asigurați că ați împlinit 18 ani! Altfel, vă așteptăm cu inima deschisă la concertul care, cine știe, vă poate deschide poarta către o nouă iubire. Așa-s băieții de la Cannibal Corpse, niște romantici incurabili. Ca mine!

 

Porniți drujbele! L.O.S.T. și Epileptic Outbreak în deschidere la Cannibal Corpse

Se anunță o seară grea pe 24 iulie pentru zombalăii porniți să lichideze specia umană. Greucenii de la Cannibal Corpse au o escortă pe măsură la concertul pe care-l vor ține la Arenele Romane. Promoterul evenimentului a anunțat că în deschidere vor evolua două trupe românești specializate în carnagiu muzical fără compromisuri – vorbim de veteranii de la L.O.S.T. și de mai nou înființații (dar nicidecum începătorii) de la Epileptic Outbreak.

Cannibal

Pe cei dintîi i-am admirat în toată brutalitatea lor ultra-tehnică la Metalhead Meeting 2015, în vreme ce pe primii, recunosc, încă n-am apucat să-i ascult. Un motiv în plus să mă pregătesc pentru o surpriză plăcută – pentru că un pesimist de profesie niciodată nu poate fi surprins în mod neplăcut. În caz că vă întrebați ce le poate pielea băieților de la L.O.S.T. și chiar nu știți unde să vă uitați, iaca un mic exemplu de răutate metodic pusă în aplicare mai jos.

Supărații de la L.O.S.T. s-au apucat de perforat timpanele rockerimii acum 11 ani și au deja trei materiale publicate și au apărut pe scenă alături de Obituary, Behemoth (meh), Sepultura (double meh), In Flames, Lake of Tears sau Hypocrisy (hail!). Epileptic Outbreak au doar un an și jumătate de istorie sub această titulatură, dar aliniază veterani cu palmares respectabil și cu antecedente metalistice pe la Avatar, Armies of Enlil, Sincarnate, Dark Fusion (yeah!) și Psychogod.

 

Dacă te aștepți să-ți explic cine-s monstruoșii de la Cannibal Corpse, poate chiar ai nimerit din greșeală pe aici în căutarea unui bilet la Smiley. E imposibil să nu fi remarcat ultimii lor 25 de ani de carieră, cu albume de vis în tonuri de coșmar. Promoterul susține că americanii puși pe destrăbălare și masacru vor interpreta atît hituri clasice, cît și piese noi de pe albumul lor cel mai recent, A Skeletal Domain. Album care, apropo, rupe capete, prieteni. Pregătiți-vă, că ne vedem la fața locului. Vorba lui Horea – cine are arme, să vină cu arme. Care nu, cu furci și topoare!

Glumesc, accesul cu obiecte periculoase e interzis la concert. Singurele treburi contondente la Cannibal Corpse vor fi piesele lor ucigătoare… Mai multe detalii, pe site-ul promoterului, Phoenix Entertainment.

 

Slash sau celebritatea ca un depozit bancar

Dacă ficatul ar putea vorbi, probabil că n-aş putea reproduce în public vorbele pe care acum mi le-ar adresa, după un weekend cu Godsmack sîmbătă şi cu Slash duminică – două spectacole unde m-am prezentat ca să-i readuc Forţei echilibrul, în sensul că a trebuit să distrez femeia greu încercată de grozăviile extreme la care am supus-o metodic în ultimul an. Ceva mai fără entuziasm decît la Godsmack, m-am înarmat cu răbdare, cu bani de jetoane, am luat pisica de o gheruţă şi am purces către Arenele Romane. Eu, cu gîndul să beau o bere Ursus boschet style înainte să intru la festival, unde urma să înghit aceeaşi minunăţie de Ciuc pe care o iubesc. De partea cealaltă a baricadei s-a pus Claudia, chitită să-mi saboteze orice tentativă de a consuma alcool pe bancă în parc, pen’ că nu cadrează cu epoleţii mei de persoană publică. Claudia a învins. 1 – 0 pentru pisică.

WP_20150628_004

Parlamentari, vedete, bişniţari şi corporatiste

La Arene, cuvîntul de ordine era Slash chiar şi printre obişnuiţii comercianţi de seminţe şi ciungă din peisajul consacrat al Parcului Carol – două oferte de bilete pe sub tejghea am primit doar pe ultimii 50 de metri din faţa intrării. Cu invitaţiile în buzunar, am făcut totuşi pe prostul – chestie pentru care am înţeles că oricum trebuie doar să mă comport natural.

“Sleş? Nu ştiu, cine-i Sleş? Ai auzit tu de el, Claudia? Îţi place?” – fază la care cetăţeanca antreprenoare a dat ochii peste cap şocată. “Hai, boss, e ăla de la Gaze Rozez! Mata n-ai dansat bluz în liceu pe Doncrai?” Sincer, da. Am dansat, dar nu pentru că eram un mare entuziast Guns’n Roses, ci pentru că eram un mare entuziast al pipăitului pe sub tricouri de adolescentă. Să nu ziceţi la nimeni! Încă n-am găsit femeia care să danseze la sentiment pe My Dying Bride, iaca mai facem şi compromisuri în viaţă… Dar nici n-o să mă prindeţi vreodată că iau bilete la negru, că mai bine dau foc la bani, şi vă sfătuiesc intens şi pe voi să „just say no!” No, deci am intrat cu invitaţiile primite pe canalele oficiale ca să descoperim o cu totul altă gaşcă faţă de seara anterioară, cu Godsmack. Am remarcat sensibil mai multe doamne şi domnişoare, îmbrăcate oleacă mai pretenţios decît predecesoarele lor metaliste.

WP_20150628_007

L-am identificat pozitiv pe Remus Cernea, recent sărbătorit şi convertit la veganism. Claudia mi-a reperat-o pe o domniţă cu părul verde, despre care mi-a zis că ori e Delia Matache, ori o sosie extrem de bine pusă la punct, şi tot Pisica mi-a indicat în mulţime chiar două corporatiste în ţinută de birou cu tocuri, la secţiunea cu bilete scumpe.

WP_20150628_027
Delia Matache?!

Apropo, nu i-am înţeles niciodată pe ăia care vin la concert ca să stea pe scaun şi să aplaude ca la Wimbledon, dar cine-s eu să le judec opţiunile? Printre băieţi, s-a făcut remarcat un rocker în tricou cu Akral Necrosis, care părea cam nedumerit şi dezorientat, alături de alţi rockozauri de-o seamă cu subsemnatul, dar înţoliţi în tricouri cu toată colecţia Guns scoasă pe piaţă din Cretacicul Superior, în care şi eu m-am născut, şi pînă în zilele noastre glorioase.

Programul artistic şi efectele sale la ţintă

 

No, şi acum să ne concentrăm puţintel pe trupe. La 19.30, scena era deja ocupată de RoadKillSoda, o trupă căreia îi tot dau tîrcoale de cel puţin un an ca să o prind live şi pe care am reuşit de fiecare dată să o ratez. No, tura asta chiar am recuperat restanţele. Stoner metalul nu a fost niciodată stilul meu preferat, cel puţin pe înregistrări, dar senzaţia e cu totul alta în concert. Riffurile şi solourile lui Mihnea mi-au dat impresia că a apărut un Soare intrus şi pus pe rele, care-mi toropeşte încet neuronii şi-i împinge într-o dulce autodistrugere. Poate că-s eu subiectiv din motive personale, dar RoadKillSoda merită să mai apară pe afişe – stilul lor capătă putere abia atunci cînd e live. Nu mă credeţi pe cuvînt, vă rog să veniţi la spectacolele lor ca să vă convingeţi! Iar dacă vreţi o chitară făcută ca oamenii, tot la Mihnea să daţi năvală – mie mi-a pus la punct un Ibanez, un Jackson şi o acustică de care n-am fost în viaţa mea mai mulţumit. Nu le dau o notă, pentru că am simpatii personale cu dînşii.

WP_20150628_002

RavenEye m-au pornit oleacă mai greu. Trioul britanic din Milton Keynes a reuşit însă repede să-mi cîştige respectul, atunci cînd chitaristul-vocalist a început să cînte cu stînga la chitară şi cu dreapta să ţină microfonul, după care s-a urcat să se dea în spectacol pe toba mare, în timp ce trupa băga la marea meserie. Am văzut cum încet-încet au început să răsară mîinile din mulţime, iar în aceeaşi mulţime chitaristul a sărit de pe scenă ca să cînte în mijlocul fanilor. După efectul asupra ţintei, cum s-ar zice prin armată, aş estima că rockerii englezi chiar au ceva de zis, pentru fanii genului.

WP_20150628_021

Ei, şi acum e acum. Slash… No, cînd te cheamă Slash, ai putea intui pentru ce vine, de fapt, lumea să te vadă în concert. Nu ştiu cîţi dintre spectatori cunoşteau mai mult de o piesă din repertoriul solo al fostului chitarist de la Guns’n’Roses, dar cu siguranţă toţi sperau să audă hiturile anilor 90, alea care l-au consacrat. Chiar şi blackerul întunecat care-s eu trăgea aceeaşi nădejde, nostalgic fiind după anii de liceu în care alea erau, de regulă, piesele rock pe care se îndurau colegii noştri de clasă să le pună pe la bairame. De patru ori, s-a cîntat BINGO! Slash s-a îndurat să bage „Welcome to the Jungle”, „You Could Be Mine”, „Sweet Child of Mine” şi, la finalul apoteotic cu artificii şi confetti, chiar „Paradise City”. În rest, au fost aproape două ore de melodii executate corect şi impresionant ca tehnică, la nivelul unei legende vii cum este neica Slash, dar n-aş putea să fredonez astăzi nici măcar un refren din ele.

IMG-20150629-WA0007
Un plutonier major care dădea din cap cu satisfacție

 

Ce am înţeles eu din concertul Slash?

În primul rînd, că asta înseamnă să fii un monstru sacru al rockului: la 20 de ani de la ultima chestie remarcabilă scoasă pe piaţă, încă poţi concerta cu arena plină, în faţa a mii de oameni care te aclamă, cerînd pe bilet atîta cît face, adică preţul corect. Şi poţi umple arene chiar dacă 80% din repertoriu îl reprezintă compoziţii pe care nici naiba nu se va mai chinui să le înveţe şi să le cînte la chitară ca să cucerească o fată. Guns’n’Roses era aşa, Slash cu gaşca lui nu. E clar pentru oricine că Slash trăieşte din vechea lui glorie, ceea ce e perfect normal pentru un rocker care a scris istorie. Este un brand care vinde şi Slash îl va stoarce pînă la ultima picătură (nimic de condamnat în asta), pentru că, altfel, ia spuneţi-mi voi cam ce prezenţă ar fi fost la un concert Saul Hudson and The Conspirators? Saul Hudson, în caz că nu ştiţi, e numele din buletin al lui Slash. Muzicianul american cu siguranţă mai are mult pînă la stadiul de bunicuţ ţinut în fereastră de nepoţii care vor să mai încaseze o pensie. Slash e viu, alert şi meseriaş în continuare, dar mă întreb unde i s-a dus creativitatea. La fiecare piesă GnR de duminică seară, pulsul îmi creştea, ceea ce nu am constatat şi la celelalte melodii.

Şi am mai învăţat o chestie duminică seară: nimeni nu e de neînlocuit, nici măcar Axl Rose. Myles Kennedy i-a demonstrat de patru ori blondului figurist de la GnR că îi poate lua jobul în orice zi, fără măcar să apeleze la perhidrol. După reacţiile de la concert, nu mi-aş lăsa femeia singură în preajma lui Myles, nici măcar cît mă duc să iau o bere de la dozator. Dacă sare la cap şi cu nişte hituri comparabile cu alea de la Guns, Myles ar putea fi speranţa de reînviere a stilului hard’n heavy.

LATER EDIT: Myles a fost un gentleman: artistul a ţinut să salute trupele din deschidere şi să le mulţumească pentru prezenţa la eveniment, lucru pentru care mă simt obligat să-i ofer un Ursus la ieşire, data viitoare cînd îl mai prind pe la noi!

IMG-20150629-WA0008

Verdict:

Sunet – 5 trandafiri

Organizare – 5 beri Ursus

Bere – trei desfăcătoare (recunosc, nu m-a durut capul)

Securitate – fără necazuri

Trupele nu primesc note, că nici una nu cîntă stilul meu preferat.

Veniţi şi voi să le vedeţi data următoare!

Mulțumirile mele cele mai sincere companiei Phoenix Entertainment pentru ocazia de a evalua acest eveniment!

Godsmack cu de toate, inclusiv cu shaorma (VIDEO, FOTO)

Cu riscul să încasez brutal o serie scurtă de miștouri crîncene de la metaliștii mei extremi, precum și de la roackerii cu gusturi mai comerciale, am riscat să mă expun la concertul trupei Godsmack de sîmbătă, 27 iunie, de la Arenele Romane. Iar miștourile n-au întîrziat să apară, fie servite pe față, direct la locul faptei, fie pe Facebook, de la frații și tovarășii mei întunecați. M-au luat peste picior inclusiv doi colegi de la Prima cu care am dat nas în nas prin public – Ursule, ăștia nu-s suficient de TRVE pentru tine, gen – dar n-am avut de ales: dacă frumoasa și talentata mea gagică mă însoțește pe la toate masacrele metaliste, mi se pare normal să-i țin și eu companie fetei atunci cînd se produc pe scenă formațiile pe care ea dă din pletele-i negre. Așa că mi-am luat hainele de contabil – ca să nu mă afișez chiar în tricourile cu Mayhem, Burzum sau Dark Funeral – și am pășit cu tupeu în perimetru. Vă zic de pe acum că, în linii mari, a meritat deranjul, dar povestea devine cu adevărat palpitantă ceva mai jos.

Trupele – sau cum am aflat secretul nemuririi de la Terrana

Pe scenă s-au urcat la ora stabilită și fără incidente simpaticii de la Dirty Shirt, sau cum îmi place mie să le mai zic, Zdubii Carpaților. Îi știu de vreo 20 de ani, dar mereu îi găsesc surprinzători pe moroșenii metaliști. Parodiile lor în care metalul fuzionează prietenește cu folclorul mi-au trezit imediat în minte comparații cu alte trupe ce se revendică de la tradițiile noastre milenare de geto-daci și care au evoluat pe aceeași scenă, însă comparația le este clar favorabilă trupeților de la Cuiu Hărții.

M-au ținut cu ochii lipiți de scenă și m-au făcut să mă hlizesc pe cinstite, nu ca alții la care rîd în hohote de varză ce-s ei, marii artiști ai norodului. Cred că am numărat la un moment dat nouă muzicieni pe scenă – și de aia îi laud acum, că-s gașcă mare, iar dacă îi supăr și mă prind la îngrămădeală, am cam feștelit-o. Judecați și singuri din poza anexată cam ce succes au avut băieții la public, că arena a fost plinuță chiar de la ora 20, cînd moroșenii au deschis ostilitățile. La Pitbull Terrier, piesa de final apoteotic împrumutată de la frații noștri sîrbi, s-au crăpat vreo două coloane atunci cînd publicul a început să cînte refrenul alături de trupă. Mișto.

Dirty Shirt, live la Arenele Romane, 27 iunie 2015
Dirty Shirt, live la Arenele Romane, 27 iunie 2015

No, și-a venit pe scenă Mike Terrana, cu o trupă dintr-un spectru total opus: doar trei muzicieni pe scenă, care însă au umplut incinta de zicea-i că-s tot vreo nouă. Toți virtuozi ai instrumentelor, n-avem ce comenta, școliți și experimentați, cu un scenariu de replici și de poante foarte bine pus la punct, gata să ofere o demonstrație de atletism muzical. Pentru că aia a fost probă olimpică de chitară-viteză, bas-precizie și tobă-mitralieră. Piesele au fost impecabil executate, cu tehnică desăvîrșită și cu o vervă de puștani la început de carieră. Dar cam aici se termină laudele la adresa brontozaurilor la care, sincer, chiar mi-aș trimite copilul să studieze chitară sau tobă. Stilul lor heavy-metal (sau rock’n’roll, cum l-au prezentat ei) e în perfuzii și pe ventilație mecanică din 1991, iar dacă un sfert de veac nu i-a fost suficient ca să-și revină, cred că e momentul să îi curmăm suferința. Mi s-a părut o eternitate recitalul lor și dacă o să fiu pus să ascult non-stop Terrana o să am impresia că trăiesc veșnic. Altfel explicat, dacă trupa Terrana era o echipă de chirurgi și spectacolul o operație, aș fi spus că intervenția a reușit, dar pacientul a murit – de plictiseală. Pacientul ăsta, subsemnatul, pentru că o mare parte a publicului a părut să se simtă bine. Coincidență sau nu, totuși, pe recitalul marca Terrana s-a făcut ditai coada la budele bărbaților, semn că poate n-oi fi fost chiar singurul lipsit de entuziasm. Sute de vezici puse la grea încercare au profitat de ocazie ca ia măsuri preventive, așa încît să nu creeze necazuri pe recitalul headlinerilor…

Coada la budă s-a risipit după recitalul Mike Terrana & Co
Coada la budă s-a risipit după recitalul Mike Terrana & Co

 

Godsmack: Am fost în “f#*king Bulgaria”, dar iubim România!

Răbdarea mi-a fost răsplătită atunci cînd pe scenă s-au urcat headlinerii. Că nu degeaba-i cheamă Godsmack și s-au ridicat la înălțimea reputației și, chiar dacă stilul lor e prea comercial pentru gusturile mele întunecate, pot spune că recitalul m-a impresionat. Publicul, care între timp și-a dublat numărul, s-a însuflețit și a umplut Arenele Romane cu aclamații. Americanii au fost profi și paroliști, au ținut-o forjă o oră și jumătate, ca să înțeleagă și publicul ceva din recital. O chestie pe care mi-aș fi dorit să o văd și pe alte evenimente, cu pretenții și cu tradiție. Muzicienii din Massachusetts au făcut exces de complimente la adresa țării noastre și ne-au lăsat chiar să pricepem că le place România  mai mult decît Bulgaria. Ori poate n-am înțeles eu bine ce ar putea să însemne “We’ve been to f*!king Bulgaria, but Romania is great!” – voi ce credeți? Rockerimea adunată la Arene ar putea chiar să apară într-un documentar despre Godsmack, sau cel puțin așa au promis artiștii că se va întîmpla cu imaginile filmate de operatorul lor oficial, Paris, care i-a însoțit o vreme pe scenă.

Godsmack live la Arenele Romane, 27 iunie 2015
Godsmack live la Arenele Romane, 27 iunie 2015

Setlist-ul a fost făcut cu obraz și a inclus atît hiturile formației, cît și niște piese foarte interesante de pe noul album, intitulat 1000HP (zic așa, ca să vedeți că am fost atent, sînt convins că-l știți mai bine decît mine). Fanii au sărit și pe cele 15 minute de jam-session ținute spre final – am reținut că se poartă la trupele comerciale, prin satul meu cu blackeri așa ceva nu se prea face. La final, americanii au promis că vin și la anul. No, deci încă o dovadă că NATO nu o să ne lase pe mîna rușilor, ceva-ceva tot trebuie să știe yankeii ăia…

Logistica – bilă albă. Berea, bilă hepatică

Mi-a plăcut enorm standul de mîncare chinezească, am apreciat apariția unui cort cu shaorma turcească – și țineți cont că eram în plină convalescență după un episod monstruos de indigestie provocată de un meniu chinezesc. Nu mi s-a părut că furnizorii de la Food Court au umflat prețurile ori că au micșorat porțiile, așa că rockerimea s-a putut hrăni cinstit, fără jecmăneală. Bun așa… Mai departe! Budele bărbaților au fost curate, chiar dacă n-am găsit nici în ruptul capului chiuveta de spălat pe mîini. Coada formată la toalete pe durata recitalului Terrana s-a disipat rapid, am mai fost de două ori să inspectez perimetrul și era pustietate. Deci mă declar satisfăcut, chiar și în lipsa hîrtiei igienice parfumate, pentru că n-am călcat în vreo baltă de urină ca în alte părți și pentru că țarcul cu bude a fost chiar luminat.

Food Court cu shaorma și mîncare chinezească
Food Court cu shaorma și mîncare chinezească

Jetoanele au costat șapte lei românești din ăștia noi, dar cu adevărat m-a durut cînd am văzut standurile Ciuc, unde prețul standard a fost de un jeton pe halbă. Bleah pe motive de furnizor și de istorii comune nefericite… Anul trecut, după un alt eveniment cu zeamă de la Ciuc am zăcut două zile de la fix 3 halbe. Și eu, și gagica mea. Am fost neoameni. No, la Godsmack am încercat să o dăm pe vin, care n-a fost rău, dar la un jeton suta de mililitri am constatat, după al doilea pahar, că ne paște vînt de faliment dacă o ținem pe Chardonnay toată seara. Așa că am dat-o pe Ciuc și, pînă la ora asta, nu am necazuri digestive de raportat. Dar m-a pălit o nostalgie după Timișoreana de la Metalhead, care mi s-a părut mult mai consumabilă.

Standurile cu jetoane
Standurile cu jetoane

Mai remarc o nouă premieră la acest capitol: la schimbatul banilor pe jetoane nu am primit bon fiscal, însă la schimbatul jetoanelor pe produse da. Și chiar am luat primele trei bonuri, ca să mă conving că se poate. De remarcat că, deși jetoanele erau șapte lei și berea cam slab alcoolizată, am văzut destui roackeri puși în cap de băutură – dovadă că persistența e cheia succesului. Ca băutor de vin și metalist în același timp, cea mai bună combinație mi s-a părut aia cu vinul vărsat de la Rockstadt 2014. A costat fix cît berea, s-a vîndut la pahar de 400 ml și chiar mi-a lăsat capul teafăr a doua zi.

MIhai Ursu și Claudia Craiu, două dive cu vin sec
MIhai Ursu și Claudia Craiu, două dive cu vin sec

Publicul – rockeri pașnici, un bun samaritean și vreo doi musculoși cu temperament

Publicul mi s-a părut civilizat și simpatic, dar din numărul impresionant de umbrele abandonate la intrare am tras concluzia că unii fie nu citesc instrucțiunile și regulamentul, fie au impresia că le-a scris cineva ca să se afle în treabă. La fel și cu sticlele părăsite la poartă, care n-au fost deloc puține. Mi-a făcut sîngele să fiarbă puțintel un individ infiltrat în public alături de o gașcă musculoasă și tatuată, individ care mi s-a pus în cale și mi-a zis să-i ocolesc tovarășii proțăpiți taman în mijlocul aleii pe unde trecea toată lumea, că-i deranjez în drumul meu spre budă. Era, în mod clar, pus pe căutat scandal, dar aceiași prieteni ai lui l-au tras de mînecă și l-au potolit repede. Însă dacă se duce vorba printre rockerii pașnici (care au reprezentat majoritatea covîrșitoare) că au început să apară pe la concerte tot soiul de băieți care-și flexează mușchii și încearcă să demonstreze ce macho se cred, peste vreo cîteva evenimente o să rămînă doar musculoșii tatuați în fața scenei. Lumea civilizată evită conflictul și vine la spectacole ca să plece cu amintiri plăcute acasă, nu cu traumatisme, contuzii, procese-verbale și perfuzii. Din cîte știu eu, n-a fost cazul de data asta, dar nici n-aș vrea să fie vreodată.

Și, ca să închei într-o notă optimistă, pe cînd ieșeam însoțit de Claudia mea și de Roxana, simpatica mea colegă pe care nu v-o arăt în poze, tocmai ce vorbeam de concertul Slash, programat duminică, 28 iulie. Și un roacker din mulțime, care a auzit conversația, sare și-i zice: “Vrei la Slash? Na de aci trei bilete!”. Și i le-a dat fetei fără să-i ceară nimic în schimb. De unde trag concluzia că data viitoare trebuie să o iau cu noi pe Roxana la o plimbare pe la BNR și să discutăm despre milionul ăla de euro care ne lipsește de ceva vreme…

Catalogul arată așa, la final – cinci e nota maximă

Dirty Shirt – cinci dețuri de horincă

Terrana – trei pene de chitară

Godsmack – cinci ghidoane de motocicletă

Sunetul – patru microfoane jumătate (au fost vreo două încurcături destul de sesizabile)

Logistica – cinci roți de camion

Berea – trei capace (cu indulgență)

Securitatea – fără puncte de penalizare

 

Mulțumirile mele cele mai sincere companiei Phoenix Entertainment pentru ocazia de a evalua acest eveniment!