Tag Archives: apostazie

Divorţul de biserică: necesar, posibil şi de maximă urgenţă

Dacă într-o zi cetăţeanul Ursu are nevoie să-i demonstreze cuiva că n-are la activ fapte penale, e suficient să meargă la Poliţie şi să ceară un certificat de cazier. Vrea sau nu vrea nenea poliţaiul, ţidula tot trebuie s-o scoată la interval. La fel şi cu Fiscul, care este dator să îi elibereze oricui, la cerere, o dovadă scrisă că petentul n-are restanţe la taxe – alea din care se înfruptă cuvios şi biserica. Asociaţia de locatari e obligată, chiar dacă te-ai certat vreodată cu administratorul, să-ţi elibereze un document din care să rezulte că eşti cu întreţinerea la zi, ca să poţi, de exemplu, vinde apartamentul. Biblioteca universitară, la absolvirea facultăţii, trebuie să-ţi scrie negru pe alb că n-ai de returnat nici un volum, ca să-ţi termini lichidarea – şi asta indiferent dacă ai citit sau ba cărţi pe gustul bibliotecarei. Serviciul social din universitate e dator să-ţi elibereze o dovadă că te-ai decazat din cămin şi că n-ai de plătit vreun geam spart la beţie. De ce n-ar fi şi Biserica Ortodoxă obligată să ofere o dovadă scrisă că a luat act de cererea unui cetăţean de a se retrage din cadrul congregaţiei? Dar, mai important, cum am putea noi, petenţii, să obligăm această instituţie a obscurantismului ranforsat de opulenţă să ne şteargă din evidenţele ei, odată ce denunţăm dogma ei ridicolă? Continue reading Divorţul de biserică: necesar, posibil şi de maximă urgenţă

VIDEO| Biserica: „Lepădarea de botez nu e posibilă!”

Exact ca dintr-o organizație mafiotă, din Businessul Ortodox Român se iese mai greu decât se intră, cel mai adesea doar cu picioarele înainte. Cam asta mi-a transmis în direct la B1TV purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, într-o intervenție în care prelatul nu a ratat ocazia să mai lanseze și niște minciunele afirmații discutabile în eter. În platou, unul dintre invitați mi-a servit argumentul suprem pentru care eu, în ciuda apostaziei mele deja publice, aș rămâne totuși creștin. Întregul dialog, răspunsurile pe care n-am apucat să le mai dau pe post, precum și concluziile primelor 24 de ore de luptă pentru a părăsi Biserica Ortodoxă Română le puteți găsi mai jos. Vizionare și lectură plăcută!

Continue reading VIDEO| Biserica: „Lepădarea de botez nu e posibilă!”

Oficial! Am făcut cerere de descreștinare la Biserică

Mă consider un om de treabă, în comparație cu majoritatea cetățenilor din jurul meu. Fac fapte bune atunci când consider că am pentru cine, îi respect pe cei mai deștepți decât mine, ascult argumente logice, încerc să las în urma mea o lume mai bună decât cea pe care am găsit-o. Însă am o problemă… Niciodată nu m-am regăsit în așa-numitele valori ale creștinismului, nicicând nu am aderat la Biserica Ortodoxă Română în mod conștient și voit. Critic clerul și dogmele ei retrograde cu orice prilej. De prea multe ori, însă, rămași fără replici, apărătorii popilor mi-o servesc pe asta, cu titlul de lovitură de grație: „Măi băiete, tu ești oricum născut ortodox!”

Așa că am luat măsuri să rectific această eroare istorică la apariția căreia nu am contribuit cu nimic și i-am scris o scrisoare Preafericitului. O puteți citi mai jos…

Continue reading Oficial! Am făcut cerere de descreștinare la Biserică

În țara lui Osama bin Laden, ateismul a fost decretat “terorism” prin lege

Dacă vreodată ați dat share pe Facebook la caterinci ateiste sau la cugetări anti-religioase, poate vreți să vă țineți deoparte de sharia din Arabia Saudită, acolo unde un nou decret regal a strîns și mai tare șurubul peste libertatea de conștiință din țara cu cel mai nasol index de la organizația Freedom House. Conform mai multor asociații umaniste, pravila iscălită-n grabă de liderul uneia dintre ultimele monarhii absolutiste de pe fața planetei pune semnul egalității între ateism și terorism. Ar fi de rîs, dacă n-ar fi de plîns, pentru că teroristul numărul unu al planetei între 2001 și 2011, Osama bin Laden, a fost unul dintre cei mai iubiți fii ai poporului saudit. Dar acolo, oricine ia la mișto religia riscă să fie pus la zid.

Noua lege penală pentru crime legate de terorism și de finanțarea terorismului sfidează logica în cea mai brutală manieră. Printre altele, oricine pledează pentru sistemul de gîndire ateist sau chiar îndrăznește să critice islamul așa cum este el înțeles de stat este considerat un nenorocit de terorist și riscă să pice cu beregata sub paloșul călăului – care acolo este mereu zelos și pus pe treabă. Tot pe o traiectorie ce duce gîtul pe butuc te pot propulsa fapte precum invocarea argumentelor ateiste sau punerea în discuție a “valorilor islamice fundamentale”, cele care stau la baza hățișului de ucazuri și pitace ante-medievale pe care regimul saudit l-a poreclit sistem legislativ. Nimic surprinzător într-o țară unde poliția moravurilor îi vînează pe străinii cu pantaloni scurți sau pe turistele care n-au fața acoperită de cîrpe, așa cum prevede aceeași lege aberantă cel puțin din punctul de vedere al temperaturii medii de 40 de grade Celsius care se înregistrează în Peninsula Arabică.

Salman bin Abdul Aziz (foto wikipedia.org)
Salman bin Abdul Aziz (foto wikipedia.org)

Antiumane și brutale cum sînt, legile saudite sînt mereu aplicate, așa că nu vă faceți iluzii că decretul va rămîne doar o declarație de intenții. Descăpățînările publice din Arabia Saudită sînt mai dese decît ploaia în peninsula care găzduiește țara unde te poți trezi scurtat de scăfîrlie și pentru alte fapte infame, precum adulterul, apostazia, idolatria, vrăjitoria și homosexualitatea. Ca o mică picanterie, pentru cei care tocmai au aterizat de pe altă planetă, vă mai spunem noi că în Arabia Saudită ai tras total necîștigător și dacă te-ai născut femeie, pentru că nu ai voie să conduci mașina sau să ieși din casă neînsoțită și, dacă nu-ți convin condițiile de trai, să știi că e perfect legal să încasezi papară de la soț – că doar ești proprietatea lui, așa cum sînt și caprele alea vioaie din turmă. Ceva normal pentru o țară care tocmai a fost acceptată în scrobitul Consiliu pentru Drepturile Omului din cadrul ONU.

Execuție publică în Arabia Saudită (http://deathpenaltynews.blogspot.ro/)
Execuție publică în Arabia Saudită (http://deathpenaltynews.blogspot.ro/)

Luați de cetiți pe larg și vă minunați pe lung de binefacerile unui sistem politic religios de aci, de la sursa articolului și țineți minte doar atîta: creștinii ar face la fel, dacă ar ajunge să dețină puterea în stat.

Căci, așa cum spunea un mare învățat, religia a apărut în momentul în care primul nemernic a dat ochii cu primul fraier.