Şapte acuzaţii care te scot din sărite ca jurnalist

“Toată lumea ştie că voi, ăia din presă, căutaţi numai senzaţional şi scandal, ca să faceţi rating şi să manipulaţi, pentru că sunteţi tendenţioşi şi denigraţi”. Dacă şi tu le verşi pe nemestecate în conversaţie cuvinte ca astea, nu o să te numesc prost. Doar prost informat. Iar dacă te consideri suficient de informat şi-aşa, mă faci să-ţi pun la îndoială capacitatea intelectuală, simţul critic, educaţia şi statutul de persoană alfabetizată în general.

Teleportează-te şi tu un pic în pielea mea! Imaginează-ţi că, la adresa profesiei tale, orice om de pe stradă aruncă din senin, neprovocat, cu invective-clişeu ale căror înţelesuri nici măcar nu le cunoaşte. Şi de care nici măcar nu te simţi vinovat tu, om cu conştiinţa curată. Cu atât mai enervant este că eu şi colegii mei suntem împroşcaţi cu asemenea panseuri taman atunci când suntem în exerciţiul profesiei şi – acuma zic din casă – nu prea putem să le-o întoarcem celor cu care avem de făcut până la urmă ştirea. Ingrată situaţie!

Dacă ai fi medic, de pildă, cum te-ai simţi să-ţi zică un pacient chiar înainte de prima incizie “A, păi voi, doctorii, sunteţi nişte şpăgari care fac numai malpraxis!” – ţi-ar plăcea? Sau, ca notar care tocmai legalizează un înscris, să îţi zică părţile la unison “Voi, notarii, sunteţi mână în mână cu mafia şi oricum vă angajaţi numai neamurile”. Destul de naşpa, nu? Dacă eşti de acord cu mine până aici, te rog mult să parcurgi mica mea listă de mai jos, în speranţa că o să înţelegi adevăratele sensuri ale vorbelor şi că măcar n-o să mai dai cu pietre în toţi jurnaliştii, la grămadă. La modul figurat, desigur, că altfel e tentativă de omor.

  1. Presa umblă numai după rating

Să formulezi această acuzaţie e ca şi cum eu te-aş învinui pe tine că munceşti doar pentru salariu. Da, este evidentă această afirmaţie, domnule Einstein! Nu e nici o mare descoperire, ba e chiar o axiomă de natură strict economică faptul că instituţiile mass-media pentru asta ar trebui să funcţioneze, în sensul profitabilităţii. O publicaţie onestă nu are altceva de vândut decât rating, nimic mai mult. Facem rating, luăm bani. Nu facem, ne apucăm de cules căpşune în Spania sau de sucit şaorme. Dacă tu te simţi reprezentat şi dacă tu îţi vezi interesele de cetăţean apărate într-o publicaţie, atunci o să te întorci şi la ediţia următoare. Cu cât sunt mai mulţi consumatorii acelui produs mediatic, cu atâta cresc ratingul, share-ul şi alţi parametri foarte complicaţi. De cifrele alea şi de virgulele din tabelele Excel primite zilnic la redacţie depind încasările din publicitate, adică banii care le vor permite jurnaliştilor oneşti să mai vină la muncă şi luna viitoare, pentru ca tu să fii informat.

Crede-mă, e bine ca presa să facă rating. Eu cred că mai tare ar trebui să-ţi fie teamă de presa care nu ţine cont de rating, pentru că pe aia nu ştii niciodată cine o plăteşte pe sub tejghea. S-ar putea să fie chiar omul ăla nasol care-ţi vrea răul ţie şi modului tău de viaţă. Indiscutabil, unele instituţii mass-media fac audienţe record cu diverse mizerii şi josnicii descalificante şi eu desconsider aceste canale media – la propriu spus canale – mai mult decât le desconsideri tu. Dar nu îi poţi trage la răspundere decât pe şefii acelor instituţii, prin mijloacele legale, precum şi pe acei indivizi cu expunere media care aderă la non-valorile managementului, care deturnează noţiunea de jurnalist şi care vomită pe post minciuni şi adevăruri scoase din context. Ăia sunt ruşinea profesiei, dar eu nu pot răspunde pentru ei. Cel mai la îndemână e să nu le mai consumi produsul mediatic. Nicidecum nu ai însă dreptul să arunci anatema asupra tuturor. Dacă îi iei la bani mărunţi chiar şi pe angajaţii acelor publicaţii-tabloid, s-ar putea să ai surpriza de a afla că nici lor nu le place politica editorială, dar deocamdată nu au unde să se ducă în altă parte.

2. Presa manipulează

Ţi se umple gura când zici aşa un cuvânt lung şi preţios, cu sentimentul că ai descoperit nu ştiu ce taină esoterică sau că ai postulat vreo mare axiomă, nu? E ca şi cum ai zice că toţi ăia din presă fac parte dintr-o conspiraţie ocultă, menită să ne trimită sufletele tuturor în Infern sau să ne transforme în nişte zombalăi împiedicaţi, controlaţi la grămadă printr-un soi de telecomenzi gigantice. În funcţie de dicţionarul unde cauţi definiţia verbului “a manipula”, poţi găsi definiţii precum “a influenţa modul de a gândi sau de a acţiona al unei persoane sau al unei colectivităţi”, respectiv “a influenţa opinia publică prin mass-media şi prin alte mijloace persuasive”. Cu alte cuvinte, a schimba comportamentul omului oferindu-i o informaţie sau alta.

Din nou, breaking news la familia Einstein! Orice informaţie la care vei fi expus îţi va influenţa comportamentul. Din perspectiva presei oneste, contează doar ca ea să fie adevărată şi să-ţi fie prezentată cu bună credinţă. Atunci când vezi în scara blocului cât ai la întreţinere, ţi se ridică în mod firesc şi spontan părul pe şira spinării. Când vezi la ştiri că toate s-au scumpit peste noapte în magazin, te ia cu un pic de leşin. Iar când mai afli din jurnal că parlamentarii şi-au dublat indemnizaţiile şi au dat liber la angajatul rudelor, mai că ai pune mâna pe o ghioagă. Este efectul direct al expunerii la o informaţie care te priveşte. Te simţi manipulat? Eu cred că te simţi doar informat corect. Cum reacţionezi tu după, asta e fix treaba ta. Dacă vrei ca presa să nu influenţeze – adică să nu “manipuleze” – ar însemna să o închizi cu totul. Orice informaţie primită de creierul omului îi va influenţa acestuia comportamentul. Fie în bine, fie în rău. Dacă informaţia e veridică şi a apărut în spaţiul public în mod legitim, iar tu te revolţi după ce o receptezi, nimeni nu-i poate imputa jurnalistului fapta de a o fi adus la cunoştinţă. Hai să-ţi zic un secret: exact în asta constă treaba lui. Faptul că unele canale mint în mod deliberat – vezi mai sus – sau doar din crasă prostie nu poate şi nu trebuie să fie o pată pe obrazul tuturor jurnaliştilor.  Noi suntem mai scârbiţi de ei decât oricine altcineva.

3. Presa denigrează

Şi acest cuvânt este folosit cu aura deschizătorului de taine în haine de autoproclamat procuror al societăţii civile. Verbul ăsta, dacă nu mă-nşel, a fost cu mare entuziasm lansat în premieră chiar de Ion Iliescu, prin 1990. După care tot el i-a zis unui ziarist “Măi animalule” şi-a plecat mai departe, sărac şi cinstit cum era, să-şi termine cele trei mandate. Îţi place să-l citezi pe Iliescu? Hai măcar să ştii ce spui! Verbul “a denigra” este sinonim cu “a ponegri” sau cu “a defăima” şi poartă în semnificaţia sa, dacă mai era nevoie să explic, intenţia maliţioasă, reaua-voinţă a celui ce săvârşeşte actul cu pricina. Ei bine, printre drepturile fundamentale ale oricărui cetăţean şi în special printre îndatoririle jurnalistului figurează destul de sus prerogativul de a critica autoritatea sau de a-i pune actele sub semnul întrebării. Şi să facă treaba asta, ia notiţe, cu bună credinţă. Aşa funcţionează democraţia, unde toţi ne-am pus de acord la semnarea contractului social că nimeni nu deţine adevărul absolut, nimeni nu este deasupra legii, ergo nici deasupra criticii nu se poate refugia nimeni. Şi e în interesul democraţiei să-i ofensezi pe cei care sfidează democraţia.

Rareori se vor alinia stelele atât de bine încât o ştire să bucure pe toată lumea, mai ales că unul dintre criteriile valorii de ştire este natura conflictuală a situaţiei relatate: partidul cutare se contrazice cu partidul cutare, nu ştiu care ştab se ceartă cu legea şi aşa mai departe. Despre pace, armonie, prietenie, flori albastre şi curcubee mai rar se discută în jurnale. Inevitabil, pentru ca presa să poată funcţiona în interesul cetăţeanului, în general ceva de naşpa va trebui să fie spus despre cineva. Criteriul este ca afirmaţia să aibă temei. Atunci când un jurnalist îi strică digestia unui potentat al zilei, aveţi în faţă un profesionist în acţiune. Cu singura condiţie, evident, să relateze ceea ce este convins că este veridic la momentul respectiv. Din nou, să arunci blamul asupra întregii profesii pentru derapajele unor marginali, pe care şi eu îi detest, e o mare greşeală şi o nedreptate profundă. Apropo, dacă toată presa numai asta ar face, ar “denigra”, probabil că într-un an s-ar închide toate instituţiile mass-media, rămase fără bani după plata daunelor dispuse de instanţe.

4. Presa e tendenţioasă

Acelaşi Ion Iliescu a făcut celebru şi cuvântul de faţă, ale cărui semnificaţii sper sincer că le stăpâneşti. Dacă nu, ţi le mai zic eu o dată acum şi gata, ca să nu mai avem vorbe la ghişeu. Tendenţios este ceva care trădează intenţii ascunse, care urmăreşte un anumit scop, o insinuare lipsită de obiectivitate sau părtinitoare. Ei, în manualele noastre de jurnalism de la facultate scria să transmitem în mod clar, imparţial şi echidistant informaţii, nu să le insinuăm sau să le spunem pe jumătate. Asta distinge jurnalismul de bârfa la Radio Şanţ. Acuma, dacă tu vezi la ştiri o declaraţie tendenţioasă a nu ştiu cărui parlamentar, să ştii că nu e vina jurnaliştilor pentru că au reprodus-o. În realitate, e dreptul şi datoria presei să reia şi să difuzeze luările de poziţie relevante ale celor aleşi, pentru ca publicul să îi poată judeca exact aşa cum sunt ei. Unele asemenea declaraţii sunt bine calculate, altele sunt scăpări apărute pe principiul “gura prostului adevăr grăieşte”. Cât despre comentatorii care-şi dau cu părerea în emisiuni, sigur, unii pot să vorbească pe şleau, alţii să o mai ocolească pe după cireş. Unii sunt oneşti, alţii au o agendă care variază în funcţie de sponsorul lor ideologic sau chiar pecuniar. Sper că eşti destul de agil intelectual ca să-i miroşi fără să ţi-i indic eu. Dar reţine asta: comentatorii emit opinie, în timp ce jurnaliştii transmit informaţie. Încearcă să ţii minte diferenţa. Cu opinia altuia poţi să fii sau ba de acord, însă e destul de riscant să te lupţi cu realitatea factuală. Din nou, dacă tu constaţi că o publicaţie o ia pe arătură în mod intenţionat şi repetat, găseşte alta care să îşi facă meseria cu bună-credinţă. Pentru că, slavă lui Théophraste Renaudot, încă mai avem destule.

5. Presa vrea numai scandal

Aşa cum unii definesc justiţia prin raportarea ei la injustiţie şi consideră procesul de aplicare a dreptului ca pe o luptă continuă, ia să  vezi tu situaţie! La fel este şi cu interesul public, cel în slujba căruia se află jurnaliştii oneşti. Niciodată nu va fi simplu să îi tragi la răspundere morală, politică sau chiar penală pe cei ce abuzează de autoritatea cu care au fost învestiţi. Când îi pui o întrebare grea unui dregător cu bube-n cap şi el răspunde ca ghiolbanul, ce-ar trebui să faci, ca jurnalist? Să îi zici “Boss, asta n-a fost bună, hai să mai facem o dublă în care matale te adresezi civilizat, că o să te vadă toată ţara!” sau ceva de genul? Eu zic să-l dai pe nemernic în toată splendoarea mitocăniei sale, să-l vadă părinţii, profesorii, copiii şi, cel mai important, alegătorii. Adesea, genul de informaţii cu valoare de ştire provoacă scandal prin natura lor. Aminteşte-ţi ce reacţii a avut opinia publică după accidentul cu beizadeaua aia de bancher care a ucis doi oameni, beat la volanul unui BMW, în timp ce fugea după poliţie. Asta e natura ştirilor. Să provoace revoltă justificată  în tabăra celor care ţin cu legea şi cu dreptatea. Dacă nu-ţi place situaţia, mută pe Disney Channel sau cere la TVR nişte ediţii mai vechi din Cântarea României, unde totul era un vis şi-o feerie şi nimeni nu se ceartă cu nimeni.

6. Presa vrea numai senzaţional

Acuma, fii sincer şi mărturiseşte! Cam cât ai sta să urmăreşti un canal TV care transmite cum curge Dunărea pe la Galaţi, cum cos la maşină cuminţi nişte angajaţi la o fabrică de textile sau cum aşteaptă resemnaţi oamenii trenul în gară? Exact, ai schimba canalul imediat. În schimb, cred că te-ar interesa niţel care-i treaba atunci când eşuează un vas ucrainean taman pe mijlocul braţului Sulina, când faleza e inundată pentru că autorităţile-s incompetente, când angajaţii s-au săturat de exploatare şi fac grevă sau când trenul unor bieţi navetişti a venit târziu, supraaglomerat şi fără încălzire în miez de ianuarie.

Există un post, TVRM, care transmite cursuri universitare, umblă vorba că unele chiar foarte reuşite. În afara studenţilor, cine crezi că se mai uită la ele? Exact, probabil nimeni. Interesul general şi legitim al publicului înseamnă şi reprezintă mase de oameni, sute de mii şi milioane de cetăţeni. Acest interes trebuie apărat şi reprezentat acolo unde au loc derapaje şi unde se constată devianţe care îi interesează pe cât mai mulţi. Şi, ghinion, definiţia acestor derapaje într-o societate normală coincide cu definiţia “senzaţionalului”, dacă tu vrei să foloseşti acest termen. “Senzaţionalul” în dicţionar este ceva care “impresionează puternic, uimeşte, emoţionează, care interesează în cel mai înalt grad”. Cu alte cuvinte, supărarea ta e că presa caută numai ştiri, ceea ce este oricum menirea ei de când a fost inventată. Prin reducere la absurd, nu cred că ai dori să trăieşti într-o ţară unde o ştire ar fi că “Azi, toate autorităţile publice şi-au făcut datoria”. Cum ar spune Donald Trump, cam trist…

7. Presa trunchiază

Asta e ultima din listă şi, cu voia dumneavoastră, e tot o moştenire culturală de la Ion Iliescu. Ţi se pare că la ştiri nu vezi tot contextul? E şi normal să fie aşa. Chiar dacă un eveniment durează o zi, ştirea din jurnal tot un minut şi jumătate trebuie să aibă. Jurnalistul onest va face o sinteză a celor mai relevante informaţii, le scrie, le montează, prezentatorul citeşte capul video, regia dă beta şi apoi trecem la subiectul următor. Dacă ai suspiciuni că presa nu-ţi spune totul şi vrei trăieşti pe pielea ta întregul eveniment, du-te personal la faţa locului, abonează-te la canalele de Youtube care transmit live orice de oriunde sau stai geană pe streaming-ul de la Parlament. Chiar insist să faci asta, ca să vezi cât de mult te poţi plictisi, ca reporter, la o ştire prăfuită din care trebuie să scoţi ceva până la finalul zilei.

 

În concluzie, vreau să subliniez că nu-s supărat deloc pe tine, dacă vreodată ai aruncat cu aceste expresii în necunoştinţă de cauză. Să ştii că o să-ţi apăr interesul legitim cu la fel de mult profesionalism şi data viitoare. Atâta rugăminte am, nu-mi mai zgâria timpanele cu textele de mai sus, dacă tot ţi-am explicat de ce sunt eronate. Şi, ca să ne despărţim prieteni, îţi mai ofer spre lectură o listă amuzantă cu opt chestii pe care să nu i le spui niciodată unui reporter. Sper că te descurci în engleză!

 

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *