Prohod cu voie bună pentru “I Am the Rocker 2015” – o bocitoare însă a lipsit

Dacă n-a fost festival, măcar să fie bal – asta parcă și-au spus cei de la Phoenix Entertainment, companie care și-a asumat deja răspunderea pentru cel mai răsunător insucces al scenei metal din România anului 2015. Așa că vineri seara au debutat petrecerile și concertele gratuite puse la dispoziție timp de trei zile și trei nopți cu titlul de bonus deținătorilor de abonamente și de bilete pentru festivalul ultra-premium care, din păcate pentru toți, n-a mai fost să fie. Însă la clubul Silver Church, care a devenit tabăra de refugiați pentru orfanii evenimentului îngropat prematur, slujba de pomenire ținută de trupele Terrana și White Walls i-a mai consolat pe rockerii văduviți de prilejul să-i vadă live pe Carcass, Mayhem și Dream Theater.

White Walls la Silver Church
White Walls la Silver Church

Scurt și la obiect, la ora 21.40 au ocupat scena constănțenii de la White Walls, care m-au luat prin surprindere la propriu, că mi-a zburat gheața din pahar la primul acord din Mi minor, concentrat fiind să conversez cu o rockeriță drăguță și cu 20 de ani mai recent înființată pe planetă decît mine. Mă credeți sau ba, am lăsat flirtul și m-am dus să văd mai de aproape cine-s băieții care rupeau boxele cu deosebit angajament și cu o abnegație pe care nici clasa muncitoare progresistă n-a avut-o sub oblăduirea Marelui Cîrmaci. Progresivii de la malul mării sînt niște meseriași, niște instrumentiști foarte-foarte bine pregătiți, cu tehnică desăvîrșită, au un vocalist convingător și versatil, tobarul face cît un batalion de artilerie, deci cumpărați-le albumele, că n-o să regretați! Am detectat în stilul lor progresiv și extrem în egală măsură niște elemente de Atheist și de Cynic, la o vîrstă cînd credeam că doar eu mai ascult sclifosenii d-astea pentru chitariști cu filme-n cap. Spărgători de norme și de tipare, roackerii din orașul lui Ovidiu și al lui Hagi pot trece nedetectați printr-o megacorporație gen GlaxoSmithKline sau PriceWaterhouseCooper. Pe scenă, ei se înțolesc aproape cum mă înțolesc eu în public – adică în contabil la primărie. Antiteza dintre muzica lor și apariția scenică îmi amintește de niște covrigei cu glazură de ciocolată pe care i-am cumpărat pe vremuri din Londra – în interior, erau sărați și instigau la bere. Analogie mai bună nu mi-a venit.

Mike Terrana Band
Mike Terrana Band

Mike Terrana și echipa lui au urmat ca headlineri, fără Kempes, care s-a retras în ultima secundă de pe afiș. Fostul vocalist de la Cargo ar fi trebuit să susțină un show cu piese semnate de Ronnie James Dio, însă arădeanul a anunțat pe pagina sa de Facebook, cu puține ore înainte de spectacol, că organizatorul nu i-a dat ocazia să facă o repetiție și o probă de sunet, motiv pentru care abandonează. În fine, decizia îi aparține lui Kempes și toți sîntem de acord că un artist nu trebuie obligat să se facă de rîs în fața publicului, mai ales dacă nu se simte pregătit. Însă eu îmi imaginez următorul scenariu, de altfel foarte puțin plauzibil: Mustis și Vortex decid într-o bună zi că au chef de o experiență exotică și vor să facă un spectacol în România cu doi blackeri dinozauri locali, alături de care să interpreteze hiturile Dimmu Borgir din anii 90. Cineva din neant le recomandă să îi ia pe Ursu și pe Ionel, care au băgat și ei black în anii 90, iar toată lumea pică de acord că așa să procedeze… După care, ăia doi din România spun că ar vrea să repete înainte cu oaspeții, artiști internaționali cu palmares de proporții astronomice, un repertoriu care ar trebui teoretic să fie cultură generală, mai ales pentru un muzician profesionist. Adică să-i facă pe oamenii ăia, obosiți și alergați mii de kilometri, veniți de la mama ciorilor ca să cînte cu doi români, să-și mai rupă niște ore din timpul lor și așa drămuit. De ce? Ca să pună la punct un playlist generic, pentru că artiștii locali se tem de un repertoriu ce, altfel, poate fi exersat acasă cu magnetofonul (dinozauri pînă la moarte!) sau la studio cu trupa de români în care se presupune că activează. Cunosc cel puțin o persoană care ar fi spus că asta e atitudine de divă. Oricum, Mike Terrana era în plină probă de sunet cînd am ajuns eu la Silver Church, nu cred că și-a imaginat cineva vreodată că o trupă, chiar și din Șuletea, urcă pe scenă fără să regleze echipamentul.

Kempes s-a retras din concert printr-un anunț pe Facebook
Kempes s-a retras din concert printr-un anunț pe Facebook

Repede și despre Mike Terrana, pe care am reușit performanța să-l văd de două ori în nici o săptămînă. Repertoriul lui, care la Arenele Romane m-a plictisit de moarte, în club parcă a fost ceva mai potrivit. Poantele și scenariile au fost aceleași, dar cînd îi vezi mimica artistului de aproape mai pricepi ceva. La un moment dat, am zis replica următoare înaintea lui Mike, iar o rockeriță mi-a remarcat capacitatea de anticipație și a dat ochii peste cap de admirație. Cu grație. N-am ce zice, Terrana și ai lui au fost profesioniști, ca și tura anterioară, instrumentiști de excepție, au dat și sufletul din ei, chiar dacă trecuse bine de miezul nopții și rockerimea se cam vărsa pe ușă afară. Au dat și un bis, cu ultimii 10 oameni din sală, poate ca să arate că uneori nu e nevoie să umpli o arenă ca să te comporți ca un rock star adevărat. Și spun asta în calitate de metalozaur pe care Terrana îl cam plictisește după a treia piesă, cu tot talentul lui incontestabil.

Parastasul festivalului I Am the Rocker va continua tot weekendul, vedeți iete aicișea care-i programul precum și care-s modurile în care promoterul vrea să-i împace pe plătitorii de bilete! Eu vă zic de pe acum că mă duc să văd Arkona și Kistvaen în principal, precum și restul trupelor, că nu-s tocmai de colea.

La final, v-am pregătit o poveste cu morală. Eram în Londra, prin 2008-2009, iar benignul “credit crunch” tocmai se transforma în ditai criza economică. Ipotecile erau executate silit, băncile cereau bailout în parlament, piața imobiliară intrase în vrie, joburile erau tăiate cu drujba, imigranții erau văzuți tot mai nașpa, salariile se micșorau de le concurau pe alea românești, bancherii din City confiscau cumpărau totul pe nimic la prețul pieței și prosperau (la ce vă așteptați?). Eu locuiam în Wembley, iar acolo treceam zilnic pe lîngă un pub care-și prezenta ofertele speciale ale zilei, cu prețuri la alcool și la mîncare ridicol de mici în plină criză, sub sloganul “Oh, what a lovely recession!”. Și serile în care se țineau petrecerile tematice cu această lozincă erau niște dezmățuri monstruoase, decadente ca versurile lui Nero recitate în timp ce Roma ardea. Ei, morala acestei istorii este că, după cum a debutat seara de warm-up a defunctului festival I Am the Rocker, cred că pot ridica diseară la Arkona un pahar și să zic “Oh, what a great fiasco!”

 

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

One thought on “Prohod cu voie bună pentru “I Am the Rocker 2015” – o bocitoare însă a lipsit”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *