Noi propuneri legislative pentru progresul glorios al României

Succesul fulminant înregistrat de Legea pentru Pedepsirea Fumătorilor înseamnă doar începutul unei glorioase noi ere în țara noastră, o epocă pe care cu mîndrie o vor numi peste veacuri strănepoții noștri drept „Evul Aurorei”. Cum progresul nu are răbdare cu retrograzi de genul fumătorilor, am decis să preiau inițiativa și să concep o serie de drafturi pentru viitoarele proiecte legislative ce vor face din România o bijuterie a Carpaților, o nestemată a Europei și un diamant roz al întregii planete, care să proiecteze pînă în adîncurile nepătrunse ale vidului cosmic raze de înțelepciune ce vor călăuzi către noi civilizațiile extraterestre, ca să ia notițe – și, desigur, să nu ne lichideze cu niște lasere apocaliptice de dimensiuni ciobănești. Ca urmare, așadar, a brainstormingului făcut cu multiplele mele personalități conflictuale și vicioase, am redactat ceea ce va deveni, fără discuție, fundamentul legal pentru supremația mondială a culturii noastre cu miros de levănțică: Continue reading Noi propuneri legislative pentru progresul glorios al României

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

Rezumatul unei zile de vineri cu Apocalipsă pe roți

Text în care e vorba despre cu totul altceva…

Capitala a început să îmbătrînească și se vede: au început deja să-i cadă balcoanele. Pe bulevardul Decebal, fațada unei terase a picat palancă pe trotuar, chiar la ieșirea din clădirea cu pricina. Din fericire, nu a murit nimeni, pentru că toți erau înăuntru la fumat.

Traian Băsescu a depus cerere de cetățenie în Republica Moldova, pentru că în zece ani de mandat a fost făcut în toate felurile, mai puțin moldovean. Continue reading Rezumatul unei zile de vineri cu Apocalipsă pe roți

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

Povețe britanice pentru occidentalul și nefumătorul Cioloș

Vă salut cu deosebit respect, domnule prim-ministru al unei țări care tocmai e pe cale să impună o lege de discriminare a fumătorilor, una așa de drastică și de absurdă, încît și britanicii probabil și-ar face cruce dacă ar citi-o. Vă scriu dumneavoastră ca de la tehnocrat la tehnocrat, ca de la antreprenor la antreprenor, ca de la cetățean la cetățean și ca de la angajator la angajat. Pentru că, teoretic, dumneavoastră lucrați și pentru mine, deci din cele 31.622.400 de secunde pe care le-ați avea într-un an bisect de mandat la Palatul Victoria, la o împărțeală echitabilă mi-ar reveni și mie 1,665 de secunde de atenție. O să profit de ele la maximum. Continue reading Povețe britanice pentru occidentalul și nefumătorul Cioloș

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

Mituri, snoave, legende și stereotipuri despre fumători

La fumători pute și e fum. Ei, vina pentru asta le aparține patronilor de localuri, care ar trebui să asigure ventilație corespunzătoare. Uite, dacă mergi la buda restaurantului și dai în bălți de urină pe jos, ia-l de gît pe proprietarul care nu îngrijește instalația sanitară, nu te lua de bețivanul cinstit care bea o bere și după aia se duce să o elimine în singurul loc permis. Recent am fost prin Praga, unde se fumează aproape pretutindeni în baruri, însă nu simți miros de fum. De ce? Pentru că patronilor le pasă de clienți. Vă vine sau nu să credeți, și eu evit localurile fără ventilație, unde ești sufocat de țigările altora. Dar nu am scris vreo petiție să fie închise, poate că unora le convine așa. Și, apropo, dacă nu-ți place fumul, e loc din plin la nefumători. Dar, știu, cu noi conversația e mereu mai interesantă și distracția mai distracție și ne cauți compania cu orice preț. Continue reading Mituri, snoave, legende și stereotipuri despre fumători

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

România – SUA, o listă de „lucruri inacceptabile care ar trebui schimbate”

Inițial, m-a flatat oarecum și m-a amuzat pe jumătate remarca democratului Bernie Sanders, ofticat nevoie mare pe viteza fantastică a internetului românesc, ăla de pe care mă citiți voi acum. Evident, faptul că în România avem net mega-rapid mai înseamnă o știre doar pentru ăia care încă se conectează prin dial-up, dar a fost haios să-l văd pe un cetățean SUA că salivează cu gîndul la țara noastră, în premieră, și pentru altceva în afara gagicilor noastre, mult mai sexy decît ale lor, și pe care, dacă vor să le acceseze, trebuie să vină personal pe la noi. Că, în baza conexiunii lor americane, ajung babe bunăciunile noastre pînă reușesc să ni le vrăjească. Continue reading România – SUA, o listă de „lucruri inacceptabile care ar trebui schimbate”

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

La Guvern se fumează niște chestii halucinante

Înainte chiar ca neobositul Zegrean să dovedească de redactat motivarea aia la constituționalitatea legii 15/2016*, o compunere pe care mor de curiozitate să o citesc înainte de 16 martie anul curent, executivul nostru hipsteresc s-a apucat, cu un elan de brigadier la Bumbești-Livezeni, să născocească normele de aplicare ale celui mai fascist act legislativ adoptat vreodată de la moartea lui Hitler încoace. Continue reading La Guvern se fumează niște chestii halucinante

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

TAROM și ofertele sale pentru moldoveni: Pachetele „Înșiet, înșietișor șî diloc”

Compania națională de zboruri rămîne, din motive pe care mintea mea cea iscoditoare încă nu le-a putut desluși, operatorul meu aviatic preferat. Pe curse externe, ar trebui să precizez, pentru că la destinațiile interne mi-am făcut un misionariat din a convinge lumea să refuze urcatul în ATR-urile alea care-mi inspiră tot atîta încredere cît un ipotetic tratament pentru boli venerice extras din și mai ipoteticele lacrimi ale lui Ion Iliescu. Însă, chiar și dacă TAROM ar fi pus la dispoziție un Dreamliner, tot n-aș fi zburat pînă acum cu ei de la București la Iași, pentru că prețurile depășeau adesea tarifele unei curse dus-întors de la București la Londra, iar eu am dezvoltat un acut simț al țepuielii și-al randamentului paralelor. „Value for money”, cum îi zic englezii, la noi devenise „money for nothing”, că o cursă de 40 de minute operată cu personal care nu încasează diurnă externă și care nu trebuie cazat în hotel occidental n-ar trebui să fie mai scumpă decît un bilet dus-întors în Vest. Dar, după două decenii și jumătate, a venit și ziua aia mare, în care TAROM s-a înduplecat să-i plimbe pe moldoveni oleacă mai ieftin. Nu din cauză că ar fi murit de dragul lor, ci din cauza operatorului privat Blue Air, care te duce acum la Iași cu bani mai puțini decît CFR. Chiar mă mir cum de le-a trebuit celor de la TAROM atîta amar de vreme să se trezească. Dar, nu vă speriați, nu s-au trezit complet, iar cineva trebuie să le aducă un espresso dublu. Dovezile stau ceva mai jos. Continue reading TAROM și ofertele sale pentru moldoveni: Pachetele „Înșiet, înșietișor șî diloc”

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

Abstinența, o afacere păguboasă

Dacă nu te-ai simțit niciodată țepuit metodic pe banii tăi, dacă soarta a fost atît de amabilă încît să te ierte de privirile compasionat-disprețuitoare ale barmanilor și dacă niciodată n-ai fost în fiecare zi șoferul de serviciu, îți zic eu cum poți reuși. Abstinența, acel cuvînt care le ridică părul pe șira spinării tuturor ființelor umane, este cheia. Și știu asta pentru că, de o vreme, mă documentez personal.  Continue reading Abstinența, o afacere păguboasă

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

Povestea de succes a lui Ionel care avea o problemă

Era odată un băiat pe nume Ionel, care credea cu fermitate în drepturile lui suverane. Indiferent dacă drepturile lui intrau în conflict frontal cu aceleași drepturi, dar ale altora. Și, culmea este, foarte adesea se întîmpla să fie așa, pentru că Ionel era un pricinos. Pe Ionel îl deranja mereu ceva, oriunde se ducea, iar lui Ionel, în ciuda aversiunii pe care o avea către aproape orice, îi plăcea un singur lucru: să circule. Iar pe unde Ionel circula, el avea pretenția ca lumea să-i facă pe plac. Așa era Ionel.

Într-o zi, Ionel, care este și creștin, a decis că vrea să meargă la moschee. A intrat, s-a uitat în jur și a început să se lamenteze că, înainte de orice, îl deranjează descălțatul obligatoriu la intrare. El vrea să intre cu bocancii în moschee. În plus, a remarcat că toată lumea se roagă la Allah și îl invocă pe Mohamed, iar asta lui nu prea-i convine, fiindcă – nu ați uitat – Ionel este creștin. Ar vrea ca într-o moschee să nu fie agresat de credințele altora, prin urmare ori se roagă și musulmanii la Cristos, ori nimeni să nu se mai roage la nimic. Pentru că nu-i place lui Ionel. A mers la imam și i-a expus lista de revendicări, iar cînd liderul spiritual le-a transmis credincioșilor solicitările lui Ionel, să vezi chestie! Ionel a fost alungat din moschee, cu o ploaie de pantofi urmîndu-l îndeaproape.

Ușor dezamăgit de lipsa de cooperare a musulmanilor, Ionel a mers la bibliotecă, să citească niște cărți creștine. Însă pe raft a găsit imediat niște opere semnate de gînditori atei, care-i contraziceau toate certitudinile căpătate de Ionel la liturghia unde, oricum, mai mult dormea și unde venea doar ca să le pună acatiste de nașpa dușmanilor. Beneficiind de o modestă alfabetizare, Ionel a scris repede o petiție plină de greșeli gramaticale către directorul bibliotecii, care era o femeie, cerînd ca din colecția de cărți cumpărate, e drept, și din contribuțiile lui, să fie eliminate orice volume care îi contrazic credințele și valorile. Eventual, operele în cauză să fie arse în piața publică, în cadrul unor ceremonii de purificare a valorilor sociale și morale. Doamna director i-a înregistrat petiția și imediat i-a dat o rezoluție: asemenea idei amintesc de fascism și nu pot fi acceptate în lumea modernă, seculară, rațională și tolerantă în care avem norocul să trăim. Poftiți pe ușă afară!

Ușor descumpănit, Ionel a vrut să intre apoi într-o toaletă publică, să se spele pe ochi și să-și revină din șocul de a fi trimis la plimbare de o femeie. Prin urmare, Ionel, bărbat după cum scria în buletin, a decis că în semn de frondă vrea să intre la WC-ul pentru femei. În fond, e liber să meargă unde vrea într-o țară liberă. A găsit înăuntru vreo zece doamne care își dădeau cu pudră pe nas și imediat le-a expus tranșant că, de acum, budele de femei trebuie să fie pentru toată lumea, pentru că el vrea să circule nestingherit, oriunde îi tună prin cap. Eventual, să-și ia acolo și copilul, pe care n-ar vrea să-l expună practicilor feminine de machiat în fața oglinzii, așa că le-a cerut fetelor să abandoneze acest obicei tradițional în buda de gagici. Că machiajul în general îi ofensează valorile creștine, care spun că rolul femeii e doar să reproducă și să crească noua generație, iar dacă femeile vor să se spoiască pe fețe, să o facă într-un loc privat, unde să nu le vadă nimeni. Spre surprinderea lui Ionel, în loc să se conformeze, fetele au scos ghearele și l-au alungat pe Ionel în pălituri de geantă peste scăfîrlie. Ionel nu mai știa ce să creadă.

Dar nu s-a lăsat învins de aceste trei mici eșecuri. Ionel a decis că e momentul să își caute inspirația într-o halbă de bere și a pornit-o către cel mai apropiat bar. Întîmplarea a făcut ca prima bodegă ieșită în cale să fie un local gay. Ionel este hetero, dar a decis că nu-l împiedică nici o lege să intre în localul celor de altă orientare. Chipeș cum este Ionel, în primele cinci minute a primit avansuri de la tot atîția băieți gay, iar vreo doi chiar i-au explicat cu lux de amănunte ce planuri ar avea în legătură cu Ionel și cu fizicul acestuia. Oripilat din nou, Ionel s-a cățărat pe o masă și a început să spumege că e dreptul lui să intre într-un bar gay fără a fi agresat de propuneri sexuale care îl ofensează și că de acum încolo cine vrea să agațe persoane de același sex trebuie să iasă pe stradă, undeva, departe de ochii lui și de cei ai copilului alături de care, apropo, Ionel venise în barul gay. Cu politețe, doi agenți de pază l-au escortat pe Ionel și pe progenitura sa dincolo de ușă, explicîndu-i că, atunci cînd intri într-un local de gay, îți asumi că vei fi abordat de persoane de același sex și nu te vei declara ofensat. Așa e firesc. Universul lui Ionel se prăbușea, cărămidă după cărămidă.

A trecut Ionel strada și a găsit un bar de rockeri. Manelist „cum laudae”, Ionel a bătut și acolo cu pumnul în masă că muzica aia cu răgete îi agresează timpanele, că versurile alea morbide și pesimiste îi expun copilul la satanism și că, în general, ar vrea ca în barul de rockeri să răsune doar Guță sau liniștea. Că el vine la bar ca să se relaxeze și să audă rîndunicile cum zboară. A zburat însă el, Ionel, cu urme de ținte și bocanci pe partea dorsală, iar copilul lui a fost escortat din urmă de două rockerițe drăguțe, care i-au lăsat cadou micuțului un CD cu Slayer și două brățări de piele. Puștiul dădea semne de inteligență și putea fi recuperat. Taică-su, în schimb, a persistat.

Ionel și-a zis că tot răul e spre bine și a pus ținta pe un bar de fumători. În liceu, mai fumase și el, iar pe la petrecerile lui cu manele, după ce o lua pe ulei, trăgea uneori dintr-un trabuc, ca să se prostească și să se dea barosan. Dar, în general, Ionel se declară nefumător și pretinde ca societatea să îi ridice pentru asta o statuie încă din timpul vieții. A bușit, așadar, ușile de la intrarea barului de fumători și a zbierat: „Am venit aici cu copilul ca să respir aer curat! Ieșiți dracului în stradă cu țigările alea ale voastre, care poluează! De acum, să nu mai fie baruri pentru fumători, nicăieri în lume, pentru că eu vreau să merg cu copilul acolo unde poftesc!”

Întîmplător, în acele clipe trecea pe stradă un parlamentar în pană de idei legislative, după ce pensiile speciale fuseseră deja votate, iar alegătorii erau cam dezamăgiți că un demnitar ales să apere interesele cetățenilor a avut grijă mai înainte de orice să-și umple traista personală. „Ia să merg eu în plen cu ideea lui Ionel, că poate mai înșfac niște voturi și mai dorm încă patru ani în sala de ședințe”, și-a spus parlamentarul. Dar, de data asta, aplauzele furtunoase au însoțit proclamația de izgonire în stradă a tuturor fumătorilor, de pretutindeni.

După ce și-a savurat victoria, Ionel și-a strîns copilul în brațe, s-a tolănit pe cea mai confortabilă canapea din barul rămas acum pustiu, iar apoi și-a amintit că are încă niște probleme nerezolvate cu musulmanii, cu bibliotecile, cu femeile, cu homosexualii și cu rockerii… Și a început să mai caute un parlamentar în pană de idei.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

Cine are interesul ca tu să fumezi

Asemenea bisericii creștine, a cărei unică preocupare este să stoarcă bani peste bani speculînd sentimentul credincioșilor de vinovăție, sentiment pe care tot popii îl întrețin cu dogme mincinoase, așa există și o supra-încrengătură de corporatiști, activiști, hipioți, demnitari puși pe luat și exaltați puși pe dat, una care are ca interese perpetuarea fumatului, simultan cu demonizarea și cu marginalizarea fumătorilor. Mai nou, caracatița ipocriziei cu miză de miliarde începe să pună stăpînire și pe România, în uralele moraliștilor din autoproclamata rasă superioară care nu fumează. O scurtă trecere în revistă a celor pe care orice fum intrat în plămînii tăi și ai mei îi face, de fapt, mai fericiți și mai bogați, dezvăluie însă o realitate surprinzătoare: taman cei care îi arată cu degetul pe consumatorii de tutun au de tras cele mai mari beneficii de pe urma lor. Să purcedem, așadar!

1. Corporațiile producătoare de tutun. Din astea avem multe în România și lor măcar le putem fi recunoscători că nu practică un discurs fățarnic, de popă pedofil ce predică împotriva homosexualității. Dar aici se pot opri laudele, pentru că, înainte de orice, eu nu mai țin minte cînd am văzut ultima oară o marcă românească de țigări. Toată piața a fost acaparată de multinaționale, care ne vînd branduri celebre pe mapamond, dar care ne-au văduvit de tradiționalele noaste Carpați, Bucegi, Golf, Pescăruș, Snagov sau de mai noile apariții efemere Maro și Bran – iar astea din urmă chiar erau făcute bine. Marile firme care au umplut alveolele românilor cu nicotină rareori au însă amabilitatea de a pune la dispoziție în mod voluntar rețetele după care produc țigări sau listele de aditivi incluși în tutun. Cert e însă un lucru, țigările cumpărate de mine în Franța aveau gust de tutun, cele fumate la noi îmi lasă pe limbă o aromă de parcă aș fi lins direct scrumiera. Ăsta e motivul pentru care prefer tutunul de rulat. Un vechi amic de-al meu, care a lucrat destul de sus în industria tutunului, mi-a spus cîndva la o bere că, dacă avem noroc, poate jumătate din compoziția unei țigări o reprezintă tutun curat. Restul sînt nervuri ale frunzelor, expandate termic, tutun reciclat din țigări vechi și alte mizerii, spunea amicul meu. Nu am verificat informația asta pe căi oficiale, luați-o deci ca pe o bîrfă între băieți la o bere. Dar valoarea pieței tutunului în 2012 era de 4.2 miliarde de euro în România, niște sume de care acționarii s-ar putea deranja să mai investească puțin și în calitate.

2. Bugetul de stat și sistemul medical. Fumătorii se numără printre cei mai consecvenți contribuabili ai României. Aproximativ 80% din prețul unui pachet de țigări îl reprezintă taxele și accizele, ceea ce înseamnă că din 15 lei, cît costă acum 20 de țigarete, 12 îi ia Ministerul de Finanțe, care îi dă mai departe în sistem, dar mai ales în sistemul medical. Cei trei lei care rămîn în industrie trebuie să acopere producția, distribuția, salariile, impozitele pe salarii și să asigure o cotă de profit acționariatului din această ramură care, practic, muncește pentru stat. Dacă aveți defibrilatoare la spital, puteți să opriți un fumător la întîmplare și să-i mulțumiți, pentru că din banii cotizați de el a fost cumpărat. Desigur, madam P-Diddy sau cum o mai cheamă dă drept un exemplu înălțător izgonirea unui fumător din spital cînd, în realitate, la sumele pe care le varsă fumătorii în sistem, ei ar trebui să primească tratament de cinci stele. În medie, industria tutunului din România contribuie anual cu 3 procente la un PIB de circa 150 de miliarde de euro. Cifrele absolute să le calculeze contabilii, dar cota de 3% este aproximativ alocația bugetară pentru educație, în aceeași țară. Un calcul împins la extrem spune că, dacă stingem toți țigările, va trebui să închidem școlile – sau altceva mai puțin important.

3. Industria farmaceutică. De acolo provin tratamentele antifumat, care nu costă deloc puțin și a căror rată de succes este de sub 50%, așa cum o demonstrează cercetări făcute în Occidentul ăla civilizat. Ai noștri, ceva mai destoinici, au raportat o producție mai mare de nefumători la hectar, cu șanse de reușită de 61%, conform documentelor publicate de Colegiul Medicilor București. Probabil că țara noastră e mai bogată în „quitteri”… În fine, această industrie farmaceutică face lobby peste tot pentru interzicerea fumatului, a țigărilor electronice și chiar a tutunului de prizat, pentru că are interese directe să își vîndă propriile produse care să te ajute să te lași de nicotină. Jumătate dintre cei care apelează la asemenea tratamente dau greș, se întorc deci la tutun, dar banii înapoi pe medicamente nici nu se pune problema să-i ofere cineva. În fond, să te lași e o chestie de voință… Vina e tot a consumatorului, care e oricum un vicios și un sub-om care le suflă fum în nas copilașilor bolnavi de la pneumologie! Bine că n-a dat banii ăia pe țigări, să zică mersi!

4. Asociațiile antifumat. Da, campionii ipocriziei, din punctul meu de vedere, sînt militanții antifumat. De ce? Păi, să luăm cel mai elocvent exemplu, adică marea asociație/program național/ONG și ce-o mai fi chestia aia cu titlu agramat „Stop Fumat”. Eu i-aș fi spus măcar „Stop Fumatului!” și aș fi adăugat un semn de exclamare, în semn de respect față de limba română. Ei, cumetrii ăștia sînt finanțați direct din contribuțiile instituite asupra produselor din tutun, cu sprijinul Ministerului Sănătății. Cu un buget de aproape 1.3 milioane de lei în 2014, dumnealor oferă consiliere o zi pe săptămînă pentru pacienții din București și pe bază de programare în alte 19 orașe, așa cum scrie chiar pe site-ul lor, iar apoi pacienții sînt trimiși la farmacie să-și cumpere (nu o dată) produsele pomenite la punctul al treilea. Există 13 județe în care nu am găsit nici măcar un cabinet al acestei asociații mînate exclusiv de bune intenții: Bacău, Bistrița Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Gorj, Giurgiu, Harghita, Mehedinți, Olt, Satu Mare și Vîlcea. Mai mult de un sfert din teritoriul țării este exclus din acest așa-numit „program național”, dar probabil că asta se va rezolva odată cu anticipabila mărire de buget pe 2016. Sau nu. Important este, însă, că fiecare ban din acest program vine de la pachetele de tutun dubios produs de corporații, taxat de stat și fumat de noi. Pe ce criterii sînt apoi distribuiți acești bani și cui, fumătorii nici măcar nu sînt întrebați. Dar credeți sincer că șefii de la – pardon – „Stop Fumat” chiar își doresc ca noi să ne lăsăm de tutun, să le tăiem deci finanțarea și, astfel, să îi silim să își găsească o meserie cinstită?

Ca o concluzie, fumătorii nu sînt prizonierii viciului, cît sînt ai unui sistem vicios, interesat să-i stoarcă de bani și să-i stigmatizeze, în același timp, pe cei exploatați. Fix ca într-o dictatură sau într-un sistem sclavagist. Iar cine are, de fapt, interesul ca această situație să fie perpetuată este ilustrat magistral în scena de început a filmului „Thank You for Smoking”, unde un ONG-ist și-o ia peste dinți în direct la TV de la purtătorul de cuvînt al industriei tutunului, cel pe care omenosul și umanitarul activist a vrut să-l confrunte live cu un adolescent bolnav de cancer. Vizionare plăcută, sper că înțelegeți ceva!

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like