Omagiu final | Ultima lege ceaușistă din România

Din inimile noastre curate de pionieri și din piepturile noastre vînjoase de proletari în capitalism, ridicăm prinos de slavă și mărire celor mai iubiți fii ai poporului, cîrmaci de geniu și politicieni vizionari, mîndri reprezentanți ai forțelor progresiste care poartă România neabătut spre cele mai înalte culmi de progres și civilizație, întru propășirea clasei nemuncitoare și pentru edificarea societății capitaliste multilateral subdezvoltate. Forța de monolit și voința de nestrămutat a milioanelor de oameni ai muncii de la orașe și sate pustiite de căpșunarii plecați peste hotare vor urma întocmai indicațiile prețioase trasate cu prilejul promulgării noii legi care va curăța definitiv rămășițele retrograde ale vechiului regim din patria noastră ce s-a angajat irevocabil pe calea progresului și civilizației. Călăuză pe drumuri nepătrunse și far în neagra furtună a istoriei jurăm să ne fie pe veci capitalismul, pentru ale cărui mărețe învățături îi mulțumim acum partidului ăstuia care o mai fi la putere.

Ați amețit de la așa vorbărie alambicată și lemnoasă? E ok, nu vă panicați, nu vă uitați în calendare să verificați dacă e în continuare 1984. Cronologic vorbind, nu e. Practic, prin legea care interzice cultul lui Ceaușescu, România tocmai a făcut un mare pas înainte – sper să nu ajung la pușcărie pentru că am folosit o expresie maoistă – pe hîrtie, la mișto și cam tîrziu. E clar pentru oricine se mai uită la știri ce amploare are acum cultul dictatorului executat pe 25 decembrie 1989 – nu mai mult de 20 de nostalgici, nici unul mai tînăr de 40 de ani, care se adună de trei ori pe an la mormîntul tovarășului din Ghencea. Și care nostalgici oricum o înjură de fiecare dată pe coana Leana, adevăratul geniu malefic care a stricat șustele în RSR. O să se învețe minte duzina aia de rătăciți în subteranele istoriei să nu mai cînte Internaționala și alte imnuri comuniste la căpătîiul cîrmaciului sau o să sfideze pușcăria, ca niște ilegaliști destoinici?

_cantarea_romaniei_001

La 25 de ani după ce eșalonul al doilea al PCR a pus ghearele pe România, pe sistemul bancar și pe aparatul de stat din care a făcut ce i-a poftit carnetul de partid dosit cu grijă în 1989, după ce cripto-comuniștii și micii politruci s-au deghizat în campioni ai democrației și au jefuit în voia cea bună țara, e chiar mișto că nu mai are nimeni voie să spună că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Într-adevăr, pentru cei care au supt resursele și avuția acestui popor sigur că acum e mai bine. Eu unul cu siguranță nu aveam în plan să îi ridic ode și laude dictatorului de care m-am bucurat, la cei 12 ani pe care încă nu-i împlinisem la Revoluție, că am scăpat în sfîrșit. Dar cine din țara asta avea de gînd să îi cînte osanale lui Ceaușescu în 2015? Păi, uite, un ultim compliment i-a fost aruncat dictatorului post-mortem chiar de parlamentul ales democratic, parlament care a votat niște legi de cea mai adîncă respirație ceaușistă. Ceauşistă zic? Da, şi iată de ce!

Constituția Republicii Socialiste România din 1965 scria negru pe alb, la articolul 29, că “Libertatea cuvîntului, presei, întrunirilor, mitingurilor și demonstrațiilor nu pot fi folosite în scopuri potrivnice orînduirii socialiste și intereselor celor ce muncesc.” Adică ne exprimăm liber şi nu prea… Ce însemnau aceste interdicții avea să detalieze în 1974 Legea Presei, care stipula că presa are rolul de a promova politica oficială a partidului. Articolul 39, de exemplu, reglementa clar cine poate fi jurnalist: “Poate fi încadrat ca ziarist persoana care militează pentru aplicarea în viață a politicii Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate, se conduce în activitatea sa și în viața particulară dupa normele eticii și echității socialiste”. Prin extensie, oricine aducea laude publice vechiului regim nu putea fi ziarist, deci nu se putea exprima prea liber, respectiv oricine aducea reproșuri orînduirii de atunci era pasibil de mult nașpa. La fel cum prevede acum și Legea 217/2015 despre apologia lui Ceaușescu, cu singura diferență că atunci nu era libertate și acum se pune că ar fi. Cei 20 de aiuriți care încă îl mai laudă din convingere pe nea Nicu au primit o lovitură grea…

Inițial mă speriasem că dacă vreodată o mai iau pe ulei cu tovarășii mei de șpriț care bat în 40 de ani și ni se pune pe chelie să cîntăm – la mișto, evident – niște cîntece pionierești învățate la școală pe vremea odiosului, vom merge la pușcărie. Sau că ne paște vreo amendă dacă spunem că mîncarea parcă avea alt gust pe timpul lui Ceaușescu. Mai mult, am crezut că îmi voi petrece la bulău nişte ani frumoși – aștept cu nerăbdare criza vârstei de mijloc, pentru că doar atunci nu mă voi simți penibil într-o mașină decapotabilă, înconjurat de proaspete absolvente de liceu – fiindcă mi-aş permite să afirm că muzica la radio era mai plăcută, că litoralul era mai prietenos fără manele pe vremea răposatului sau că se făcea școală mai temeinic. Îmi imaginam că, dacă susțin într-o zi la radio că Nicolae Ceaușescu făcea tot posibilul ca să țină – forțat, e drept – clasa muncitoare în țară, iar ăștia de acum se dau de ceasul morții ca să o alunge peste hotare, mă bagă la bulău cu Volga neagră. Mă întrebam dacă o să se deschidă un nou Canal pentru delincvenții din categoria asta sau doar o să-i trimită să-l termine pe cel început de Ceașcă, între Dunăre și București…

După aia, am văzut că, de fapt, doar Nicolae Ceaușescu pică sub incidența legii 217/2015 deoarece a fost condamnat pentru genocid. Desigur, sînt gata în condiții normale să accept că o sentință a unei instanțe are legitimitate. Dar, serios, vi s-a părut că Nicolae Ceaușescu a fost condamnat în urma unui proces echitabil? Cum a fost posibil ca el și Leana să fie împușcați după două ore de dezbateri, fără un probatoriu credibil administrat, fără apărare, fără drept la căi de atac, iar tiriplicii de Bobu și Postelnicu, de exemplu, să stea prin tribunale cu lunile? Dacă ați uitat în ce țară trăiți, vă amintesc eu că la noi un proces de corupție durează șapte sau zece ani pînă la finalizare. Dacă tot e să punem anatema pe Ceaușescu în numele democrației, hai să o facem prin mijloace democratice. Știu că este doar o formalitate, dar cine se bagă să organizeze un proces cinstit, cu administrare de probe autentice atît din partea acuzării, cît și din partea apărării? Din groapă nu-l mai scoatem pe nea Nicu, iar verdictul este ușor de anticipat, dar să nu uităm de principiul fiat justitia, pereat mundus – să se facă dreptate cu orice preț, chiar și pentru dictatori tirani!

https://www.youtube.com/watch?v=584UW7dTTT4

Sigur, legea 217 interzice la pachet și cultul naziștilor, respectiv cultul legionarilor. Tot niște minorități doctrinare, însă un pic mai vînjoase decît plutonul de nostalgici leșinați care împart colivă pe 26 ianuarie la cimitirul Ghencea. Vreți să știți de ce legionarii și naziștii au mai mulți adepți decît comuniștii astăzi, în România anului 2015? Pentru că interdicția asupra lor a existat începînd cu finele anilor 40 – și e bine că a existat. Dar un efect pervers al prohibiției doctrinare este că îi conferă dogmei vizate o aură de fruct interzis, care cu siguranță va atrage niște agitați dornici de frondă și cărora legea tocmai le pune la dispoziție un reper fundamental prin care să se definească. Neonaziști și neo-legionari avem deja, chiar ne trebuie și o ceată de neocomuniști născuți după 1989?

E bine că Legea 217 sancționează în continuare propaganda nazistă, este clar pentru toată lumea că puterea comunistă a fost o forță criminală de opresiune, dar e prea tîrziu acum pentru România să înceapă o campanie de epurare postcomunistă. E anacronic și fără obiect să faci asta în 2015. Momentul propice era 1990, cînd legea lustrației ar fi picat numai bine și poate că ne-ar fi ajutat să progresăm mai repede. Însă după ce un sfert de veac foștii tovarăși au fost lăsați să conducă și să jefuiască, devine deja ridicol să ne mai punem problema cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu. Democrația noastră a avut vreme să se maturizeze suficient încît să tolereze o minoritate de nostalgici ce frizează comedia și care n-ar umple nici măcar un autobuz, iar asta în ciuda sondajelor care arată că aproape jumătate dintre români consideră că nea Nicu a avut un rol pozitiv în istorie. Cei care cred asta – vă asigur, domnilor legiuitori – fac comparație în primul rînd cu voi. Și, aș adăuga eu, poate că fac comparație între legile de acum și decretele secrete ale lui Ceaușescu semnate cu știrea a cel mult 10 oameni din Comitetul Central. Pentru că nu-mi amintesc exact cînd a fost în dezbatere publică acest proiect legislativ destul de important pentru societatea noastră, Legea 217. A fost sau n-a fost?

Dacă vine cineva să-mi spună mie că pe vremea lui Ceaușescu se trăia mai bine, o să-i povestesc din propria experiență cum trebuia să faci rost pe sub mînă de orice, cum mergeam cu părinții la Tanacu pe șes ca să ascultăm Vocea Americii fără teamă de turnători, cum aveam acces legal doar la reviste străine tipărite în URSS, cum singurele vacanțe peste hotare erau posibile doar în țări precum Bulgaria – ca acum – și cum trăiam mereu cu o presiune în ceafă legată de orice cuvînt neconform ce ne-ar putea ieși pe gură. Cum presa trebuia să se autocenzureze, cum pînă și copiii de școală generală erau învățați să nu spună în public chiar tot ce aud acasă, că poate ieși urît. Și asemenea mie mai sînt și alții, care le pot rîde în nas nostalgicilor, în special celor născuți după Revoluție. Din punctul ăsta de vedere, cîtă vreme o să mai trăim noi, cei cu capul pe umeri, o lege care interzice cultul lui Ceaușescu în România are la fel de multă relevanță cu una care ar interzice cultul lui Mithra sau pe cel al lui Nero.

 

 

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *