Habemus Premiantus | Trupa L.O.S.T. a desemnat premianții promoției Cannibal Corpse

A fost bătaie pe cele două invitații simple la concertul Cannibal Corpse de vineri, 24 iulie 2015 – bătaie la propriu, pentru că tobarul formației L.O.S.T. a fost mîna destinului ce i-a tras la sorți prin bătăi în cazan pe cei doi norocoși premianți care s-au ales fiecare cu cîte o invitație simplă la spectacolul în care drujbele și zombalăii porniți să distrugă omenirea vor ocupa rolurile principale. Puteți vedea din clipul de mai jos cum s-a derulat și această frumoasă extragere, pe care am încredințat-o de această dată trupei românești care va deschide reprezentația brutală a legendarei formații americane Cannibal Corpse – altfel, niște sensibili preocupați de sentimentele rockerimii. Căci, dacă mai țineți minte, participanții la promoție au fost selectați dintre metaliștii care au suferit o dezamăgire în dragoste și care au avut doar de dat un share cu articolul meu despre eveniment, laolaltă cu un vers sau două din lirica romanticilor metaliști americani, vers dedicat la adresa fostului sau fostei care le-a zdrobit inima. No, priviți și vă uimiți mai jos!

Cazanul destinului i-a scos la înaintare de data asta pe Alex Nica și pe Iuliana Amariei, care vor primi fiecare cîte o invitație single, netransmisibilă, din partea promoterului. Conștiința mea proastă mă obligă să mai menționez că un metalist a fost descalificat din promoție – cu mare părere de rău – pentru că ne-a trimis cu 16 minute peste termenul-limită dovada participării sale. Roackere, data viitoare fii mai pe fază, că nouă ne place să o ardem nemțește. Probabil o deformație profesională, la televiziunea de știri 16 minute de întîrziere înseamnă catastrofă. Deci ia direcția Eventim ca să-i vezi pe canibalii mei preferați, biletul chiar nu costă mult. No, acestea fiind zise, io mă duc să-mi fac revizia la drujbă și ne vedem acoloșea!

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *