IMG-20150702-WA0010

Ghid de promoter | Două repere de civilizație pentru underground

Dacă în fiecare țară ar exista o ștachetă națională a standardelor pentru relațiile dintre promoteri și clienți, probabil că pe aia de la noi ar putea-o sări fără efort și un motan de trei luni. Au demonstrat-o din plin ultimele două luni în care m-am concentrat pe festivaluri și concerte metalistice prin Capitală și nu numai, inițiativă care mi-a adus hatereală cît n-am avut în viața mea din partea unor reprezentanți ai promoterilor. Dar, în loc să replic la bolovanii lor cu niște bolovani mai mari, așa cum e cutuma locului, am zis să scot la înaintare două modele de comportament civilizat față de clienții plătitori. Exemplele care urmează sînt smulse din viața civilă, nicidecum din experiența directă cu scena de metal underground din România, dar aș vrea să apuc ziua cînd  promoterii noștri o să se comporte precum responsabilii din relatările de mai jos. Și n-am folosit întîmplător cuvîntul “responsabil”.

Exemplul 1 – Ori la bal, ori la Canal!

Pe ăsta l-am aflat din relatarea celor implicați direct, că eu n-am fost de față, dar sursa e beton – căci sursa mi-e rudă de gradu al doilea. Deci… Acum vreo două săptămîni, frate-miu ăla mai mic Gabriel, a.k.a. Iepurilă, a.k.a. Bunny, a pornit-o cu mașina de la el din Londra către Românica noastră milenară. Cum a făcut, cum n-a făcut, a întîrziat vreo oră și ceva la feribotul din Dover către Calais și chiar se gîndea morcovit (că doar nu degeaba e Rilă) că o să-l aștepte o suprataxă ca să se urce în următorul fără booking, așa cum e acolo obiceiul pămîntului – sau al Canalului. No, cum ajunge la ghișeul de check in își pune fața aia mai simpatică și se pregătește să dea piept cu consecințele.

SoB_110203-370_b

– Bună ziua, zice Rilă ăla micu în englezeasca lor de la Dover.

– Să trăiți, stimate client. Avem o veste proastă pentru dumneavoastră, răspunde amploaiatul de la P&O Ferries.

– Vai de mine, dar ce s-a întîmplat?

– Păi, știți, feribotul dumneavoastră unde aveți booking are întîrziere două ore, că-s probleme cu imigranții ăia africani de pe partea franceză, care vor să forțeze EuroTunelul. Din cauza lor, nu putem pleca la timp cu vasele în larg și ne cerem scuze.

– Nu-i panică, domnu’, că și noi am întîrziat cu vreo oră și ceva, deci sîntem cam la fel de în ofsaid, replică Rilă al meu. Practic, dacă nu erau africanii și cursa ar fi venit la timp, am fi plătit noi o penalitate. Și acum n-au mai rămas decît vreo 10 minute de așteptat, care chiar nu mă deranjează.

– Așa o fi, dar dumnivoastră sînteți client și noi ne cam simțim cu musca pe căciulă, deși imigranții africani din Franța nu-s tocmai o problemă creată de noi. Dar ne asumăm răspunderea și, în semn de scuze față de disconfortul creat, vă oferim acest voucher de 20 de lire sterline pentru regine, ca să-l spargeți la Food Court pe feribot. Poftă bună și călătorie sprîncenată!

Ceea ce s-a și întîmplat. Știu, o să ziceți că așa o fi la ei, acolo, în UK. Ce legătură are asta cu promoterii de concerte rock de la noi? Ei, nu săriți să trageți concluzii pripite! Urmează istoria a doua, consemnată de mine personal în patria noastră scumpă și binecuvîntată…

Exemplul 2 – Din ușa cortului

Odată ajuns ăsta micu’ în România, l-am luat de urechi și l-am cărat la Vama Veche, acolo unde-mi ard eu epiderma și-mi spulber agoniseala, într-un camping al cărui nume chiar o să vi-l spun: Sandalandala. Citiți încet, că și eu am amețit prima oară cînd l-am pronunțat – e singurul nume comercial care poate ține loc de alcool, că îndată ce-l pronunți ai impresia că ești în stare de ebrietate. În fine, acolo e un camping unde ne facem noi veacul pe litoral, în condiții similare celor de festival, adică la cort.

Așadar, ajungem acolo, io mă cazez la cort cu Pisica, iar ăsta micu’ zice că ar fi oportun să dea ceva mai mulți bani pe un pat în hostelul din aceeași incintă. Bem, halim, ne hlizim, noi plecăm la nani ca niște pensionari, juniorul se duce pe plajă să admire fauna nocturnă. A doua zi dimineață, în timp ce stropii de ploaie cădeau pe cortul nostru conjugal și eu îmi amestecam otrava pe care muritorii o numesc Ness, iaca Iepurilă îmi apare tot plouat și încercănat.

Blacker dintr-o șatră de cărturari, la Vama Veche
Blacker dintr-o șatră de cărturari, la Vama Veche

– Aulio, ce ai făcut? Te-a ținut o sirenă treaz pînă la ora asta?

– Nu, mînca-ți-aș! Azi noapte, după ce-am terminat cu succes misiunea de bețivănire și m-am îndreptat către patul numărul cinci din hostel, am găsit o fimeie în așternut. Sigur nu era din partea casei, că deasupra ei sforăia un tîrtan care dădea semne să-i fie beneficiarul cel mai frecvent. Asta n-ar fi o problemă, dar au vrut să mă alunge din patul pe care io l-am plătit.

– Păi și ce-ai făcut? N-ai mers la recepție?

– Am mers, am chemat managera, dar am avut oleacă de așteptat și am stat la bar pînă s-a rezolvat problema, timp în care am cheltuit vreo 100 de lei pe beutură și m-a cam plouat. Dar acum e ok.

– Cum s-a rezolvat?

– A venit managera, mi-a dat un pat gratis pentru încă o noapte și mi-a oferit din partea casei atîta gin cît pot să beau ca să uit de necaz. Practic, o sticlă întreagă de la bar. Pe care te invit să o terminăm golănește împreună.

Gabriel Ursu, a.k.a. Iepurilă, și subsemnatul, în bar la Sandalandala
Gabriel Ursu, a.k.a. Iepurilă, și subsemnatul, în bar la Sandalandala

Ceea ce am executat cu nedisimulat entuziasm. Evident că abia dacă am ajuns pe la jumătatea sticlei de gin și am dat cu abandon, pentru că nu avem stofă de bețivani. Dar, iată, a fost posibil ca într-un camping pe malul mării, în vîrf de sezon, managementul din România să-și asume răspunderea pentru o problemă – creată cel mai probabil de niște clienți nesimțiți – și să ofere compensații fără să fie nevoie de scandal.

Iar acum aș vrea să vă amintiți cum au reacționat promoterii români atunci cînd le-am spus că am fi vrut bude curățate mai des, că ne-am fi dorit un robinet cu apă dacă-s 50 de catralioane de grade afară sau dacă le-am spus că bodega care e partenerul evenimentului și-a cam bătut joc de clienți. Dacă nu vă ajută memoria, vă dau eu un refresh: am fost numit divă, sclifosit sau mi-a fost pusă la îndoială pregătirea profesională. De către unii care n-au nici o pregătire profesională, dar cărora eu le plătesc leafa. Și, în lumina exemplelor de mai sus, meditați un pic dacă e normal ca unui client să i se replice contondent atunci cînd are ceva de spus referitor la calitatea produselor și serviciilor pe care le plătește. Am adunat două exemple de comportament civilizat – unul din UK, altul de la noi – și aștept clipa în care toți promoterii o să se comporte precum niște oameni de afaceri responsabili, nu ca niște copii răzgîiați.

Apropo, că era să uit. Frate-miu ăsta mic are un master luat la universitatea Westminster, cu specializarea turism și organizare de evenimente. Dacă vreodată mai vin pe la un festival din România, vi-l aduc pe cap… Să vedem ce are el de zis!

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like