music

Cum sună cele mai halucinante imnuri în limba română

Un obicei din Republica Moldova a început să prindă și pe la noi – care cum clădește un spital, un WC public sau un bordel simte automat nevoia să plătească un cantautor de nunți să-i compună repede-repejor un imn. Asemenea împăraților romani loviți de importanța propriei persoane, directorii și directorașii instituțiilor de stat probabil simt că se preamăresc și pe dânșii, prin odele de slavă puse pe portativ. Am făcut pentru voi o colecție a celor mai penibile imnuri intonate pe la aniversări diverse, iat-o ceva mai jos.

  1. Imnul Ambulanței

Despre el am aflat pe 28 iulie 2016, dată la care Serviciul de Ambulanță sărbătorea 110 ani de nino-nino Danonino. Eram pe la a doua cafea a dimineţii când, de undeva, de sub geamul meu, a început o rumoare indescifrabilă, care apoi a început să semene cu o melodie bisericească de-a pocăiților. Volumul creştea progresiv, însă, aşa că la refren am distins cuvintele „Ambulanța pentru voi” și m-am speriat că ar putea cineva să-mi dorească așa ceva. Ca-n bancul ăla, în care un cocalar îi urează altuia să aibă patru mașini la scară: Salvarea, Pompierii, Poliția și ANAF. Apoi mi-am amintit ce sărbătoare era în calendar şi am căutat melodia de mai sus, la care am remarcat versurile desprinse parcă dintr-un plugușor, cu rimă împerecheată în picior trohaic:

„Frați români ce ne-auziți,

Faceți loc, suntem grăbiți,

Să salvăm copii și mame,

S-ajutăm bătrâni și doamne!”

Tot respectul pentru cadrele Serviciului de Ambulanță, dar cred că munca lor, de importanță vitală pentru societate, ar fi meritat o melodie mai acătării. Lălăiala asta leșinată mă face să chem salvarea de râs.

2. Imnul Spitalului de Psihiatrie „Codru”, din Chișinău

Păstraţi stetoscoapele la urechi, pentru că rămânem în domeniul medical, chiar dacă trecem graniţa. Dacă nu v-ați pierdut încă mințile, aveți răbdare doar două minute și jumătate, cât ține această frumoasă odă ridicată unui vechi instrument al torționarilor sovietici, acum devenit „spitalul mare, a-nțelepciunii, ce ne vrea poporul pe toți mai sănătoși”, după cum explică magistral autorul versurilor ridicole, lipite cu scoci de o piesă care ar putea fi ușor imnul unei țări din lumea a treia. Că piesa sună maiestuos, așa, i-ar plăcea și lui Kim Jong-un să o asculte dimineața, la primele execuții ale zilei. Căci o interpretează cel mai important cor din Republica Moldova, fără nici o glumă. E corul Teleradio Moldova, cel care interpretează, din câte știu, și Imnul de Stat al țării vecine și uneori prietene. Dar versurile te fac să crezi că ești pe LSD, citiți cu precauție!

”Cu alei, clădiri frumoase

Ce rezistă peste-un veac

Cu biserică domnească

Pentru toți pe-acest meleag

 

Cu oameni gospodari, un colectiv de frunte

Cu tradiții vechi și nemuritori

Noi muncim mereu, râvnim înainte

Pentru-această țară și pentru-acest popor.

Pauză! Psihiatrii moldoveni sunt neam cu Duncan McLeod? Nemuritori cum sunt, ar exista şanse să găsim acolo medici de pe vremea lui Stalin, când erau internaţi la Spitalul Codru cei mai incomozi disidenţi? Dar mai bine să continuăm cu elogiile!

Medici buni, suflete fine,

Ard lângă bolnavi la pat

Luminând, jertfesc cu sine (sic!)

Cum făcea și Hippocrat.”

Ei, cum aşa, să ardă bieţii oameni? Jertfesc? Dar ce-aveţi acolo, altar satanist? Măi copii, voi aţi făcut podul de flori prea mult şi vi s-a urcat sângele la căpuţ?

3. Imnul Sindicatelor din Republica Moldova

Ce se întâmplă în Chișinău rămâne în Chișinău – asta e prima regulă a celor care se aventurează peste Prut. Într-o țară (să-i zicem așa, că are acte pe teren) unde munca la negru, evaziunea fiscală, emigrația din motive economice, corupția și delăsarea fac legea, hopa și sindicatele! În cele peste 15 luni lucrate acolo ca șef la știri, n-am reținut un moment în care aceste uniuni profesionale să fi dat dovadă de vreo putere reală sau de vreo implicare, dar un imn tot și-au tras.

„Există sute-n lume alianțe

Cu nobil scop, unite prin convenții.

Există una cu mare prestanță

Și-ngrijorare de valoarea vieții!

 

Perfectă misiune socială

Asigurăm lumină ca o torță

Confederația Națională

A sindicatelor Moldovei forță!

 

Cu sindicatele e mai ușoară viața

Cu sindicatele reală e speranța.”

Fraţi moldoveni, din experienţă personală vă pot confirma că viaţa la voi e mai rea decât la noi, iar în România, vorba lui Dinescu, viaţa e ca un fir de păr de la fund. Scurtă şi plină de c***t. Cu sau fără sindicate…

4. Imnul stațiunii Mamaia

Şi ajungem cu bărcuţa din Prut în Dunăre, iar de acolo pe valurile înspumate ale Mării Negre, care încearcă să spele – dar nu reuşesc – cocălăreala din cea mai manelistică destinaţie de vacanţă de la Palatul lui Leo din Strehaia încoace. Puţini sunt cei care au uitat piesa asta, comisionată de Radu Mazăre, sultanul detronat al plajelor, melodie cândva difuzată la ştiri şi pe litoral. În mare parte, versurile – dacă le putem spune aşa – par scrise de un preşcolar cu abonament la logopedie.

„Uuuu, maaa… Ma-ma-ma-maaaa…

Și nu e nici un stres, ăhhh, ăhhh…

Este delirium tremens!

Ui-oi-oi-oi-oi-oi-oi

Ui-oi-oi-oi!

Vreau la mare, viva ma-ma-ma Mamaia!”

Chiar că delirium tremens…

5. Imnul Centrului de Combatere a Criminalităţii Economice şi a Corupţiei din Republica Moldova

Ne întoarcem la moldoveni, de data asta pentru o melodie care, în urechile mele, chiar sună bine şi ale cărei versuri îmi inspiră respect. E vorba de imnul fostului CCCEC, astăzi rebranduit sub denumirea de Centrul Naţional Anticorupţie, una dintre puţinele instituţii moldoveneşti care chiar se ţin de treabă. Printre altele, procurorii CNA l-au băgat la zdup pe fostul premier Vladimir Filat, în sarcina căruia au reţinut furtul modicei sume de un sfert de miliard de dolari, bani depuşi de cetăţenii Republicii Moldova la Banca de Economii de acolo şi apoi dispăruţi într-un neant neelucidat. No, melodia asta nu mi se pare nici penibilă, nici halucinantă, dar tot am ţinut să v-o aduc la cunoştinţă.

6. Imnul Poliţiei din Republica Moldova

Şi, fără legătură cu fenomenul corupţiei despre care tocmai am grăit, să ridicăm din nou caşcheta în cinstea Poliţiei de la Răsărit de Prut! Care organ de colectat şpăgi de menţinere a ordinii în ţara-soră tot mai vitregă are, la rândul său, un imn de maximă inspiraţie, iertat să-mi fie clişeul. Pentru că piesa pare inspirată din două filme sovietice. Muzica poţi să juri că-i ciordită din „Operațiunea Î și alte aventuri ale lui Şurik”, iar refrenul zici că face trimitere directă la pelicula „Primul după Dumnezeu”. Iată și versurile care explică de ce şi cum:

„Cine ne păzește, cine ne-ocroteste

De prea multă noapte pe pământul trist

Domnul cel din ceruri și din adevăruri

Iar sub el veghează bravul polițist.”

7. Imnul Eurovision

Un agent de pază de la un mall din Ungheni a dat 200 de euro şi a înregistrat această piesă, pe care a propus-o la competiţia Eurovision din 2010. Melodia sună a caterincă sfruntată la adresa competiţiei europene de nechemaţi întru muzică de noi şi noi talente promiţătoare, însă omul era convins de misiunea lui sacră, aşa că, la vremea respectivă, l-am promovat, din postura de şef la ştiri în cea dintâi televiziune cu specific informativ din Republica Moldova. Pavel Turcu, pentru că aşa se numeşte cetăţeanul, a ajuns până în finala naţională, unde a ieşit pe locul al doilea, cu o marjă foarte mică, dată de votul juriului. Agentul de pază nu s-a lăsat îngenuncheat de această mică înfrângere şi a continuat să-şi urmeze visul. Şi acum, în unele seri, după ce predă uniforma de străjer la supermarket, se duce şi cânta pe la evenimente, unde e plătit, înţeleg de la sursele mele, cu mult peste cei 200 de euro investiţi iniţial. Audiţie plăcută, versurile o să vă facă ziua mai luminoasă.

Şi, da, cu acest prilej trebuie să recunosc că moldovenii au spart norma de imnuri penibile la hectar. Măcar cu asta să ne consolăm, că altceva nu prea ne-a mai rămas!

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *