Argumentum ad puerum

Copilul este mama tuturor argumentelor

Amice, uită de silogisme și de pătratul lui Boethius, de învățăturile manualului de logică, de Socrate și alți asemenea agarici semidocți, pentru că, în epoca noastră, copilul este mama tuturor argumentelor. Garantat! Cum simți că pierzi o dezbatere, cum te vezi îngrămădit cu raționamente și îți cam fuge gheața de sub tălpi, fii cu tupeu și aruncă plodul în dezbatere! Ascunde-te fără jenă în spatele șorțulețului de grădiniță sau, și mai bine, în umbra scutecelor purtate de progenitura ta. Poți închide scurt și sec orice dispută de idei dacă bagi la înaintare artileria grea: copilul. Copilul e-n toate, în cele ce sunt și-n cele ce mâine vor râde sub Soare. Argumentum ad puerum, cum ar veni, de la semafor și până la Dumnezeu.

În primul rând, te ajută enorm să-l ai. Adică nu-ți interzice nimeni să invoci numele sacrostanctei odrasle la modul generic, dar cuvântul „copil” capătă cu adevărat superputeri și 100% mană doar dacă l-ai zămislit personal, dacă ai contribuit cu ADN-ul propriu sau chiar cu propriul uter – varianta ideală. Foarte important, la egalitate de argumente ”ad puerum”, femeia câștigă. Pentru că tu, bărbat, habar n-ai ce înseamnă să îl simți cum crește și cum mișcă și cum tralala și tralali, cunoști restul retoricii. Ergo, dacă ești bărbat și nici n-ai copii, nu știi nimic despre viață, oricâtă școală vei fi făcut, oricât vei fi citit sau călătorit. În fond, nici Hitler n-a avut copii și uite ce om de tot căcatul a fost!**

„Fiindcă copilul”, varianta laică*

Deci, când o femeie rostește fraza magică care începe cu „Dar copilul…”, atunci e momentul să lași armele jos, să te recunoști înfrânt și chiar să-ți ceri scuze pentru că ai îndrăznit să te contrazici cu o mamă. Pentru că o mamă știe totul. Mater sciat omnia! Iar tu, naivule, aparent nici copii nu știi cum să faci.

Însă mama nu doar știe, ci și poate să facă orice. Mater quidquam potest facere! Poate, de exemplu, să-ți taie fața la semafor fără măcar să se asigure, apoi să blocheze trei benzi și să încerce o întoarcere din optsprezece mișcări, pentru că s-a rătăcit sau și-a revizuit planurile de deplasare în ultima clipă. Ce, ești chior, n-ai văzut semnul ăla galben cu „Bebe la bord”? Sau n-ai aprofundat conceptul fundamental al priorității de copil? Lasă doamna cu copil să treacă, țărane!

Tot așa, protestezi inutil dacă o persoană dotată cu un copil (preferabil femeie) taie coada în fața a 30 de oameni care așteaptă resemnați. Resemnați, evident, pentru că ei n-au copil. Nu-i poți pretinde cuiva care are copil să stea la rând, pentru că copil*. Vrei să intri în față? Fă-ți și tu unul și o să te simți ca la „priority boarding”, pe Ryan Air.  Copilul este propria sa justificare și propria sa motivație.

„Pentru că copilul”, versiunea fanatică*

Dacă mai sus am avut de-a face cu niște cazuri clasice de impudență ereditară specifică neamurilor proaste generice, exemplele care urmează mi se par de-a dreptul patologice. Urmează galeria cu fanatici care-și fac o misiune din orice scrânteală au pe creier, totul „in nomine pueri”.

„Fiindcă copilul! Vreau să pot merge cu copilul în local”, au zbierat de la volanul SUV-urilor înmatriculate în Bulgaria și responsabilii părinți îngrijorați pe tema fumatului în baruri, când precupeața aia lucie pe creier a băgat o lege după mintea și asemănarea ei. Nu-i văzusem decât pe Facebook pe familiștii nefumători dornici să devină „party people” alături de noi, așa că, la -25 de grade, cu țigara-n bot, i-am tot așteptat să apară și să umple barurile în iarna 2016-2017. Dar ei n-au venit. Mesele goale și barurile dezolant de pustii au urlat a morțiu, dar nefumătorii cu copii au rămas acasă, ca și până pe 17 martie 2016. Așa că m-am mutat în bodegile ilegale unde se fumează la căldură. Bună lucrare, băieți!

Noua Dreaptă Marșul pentru normalitate

„Pentru că țării cât mai mulți copii”, s-au isterizat și creștinopații care se închină la familia tradițională, atunci când și-au motivat planul pentru alte prohibiții cretine – avortul și mariajele între persoane de același sex ar fi zilele astea pe agendă. „Să nu ne adopte poponarii ăia degenerați și perverși copiii NOȘTRI creștin-ortodocși”, urlă iubitorii de aproape care, altfel, nu se îngrămădesc să infieze vreun copil sărman.  Sau să-l hrănească. Sau să ajute o mamă singură care a făcut un copil din flori. Sau să educe adolescentele ca să nu pice borțoase înainte de bacalaureat. Nu, nu! Ei vor să ne împingă pe toți la fertilitate forțată, ca Nicolae Ceaușescu, dar e treaba noastră cum ne descurcăm după naștere.  Copilul e al NOSTRU ortodox, al patriei, dar problema e a ta, femeie!

„Copilul meu vede homosexuali, lesbiene și femei dezbrăcate în reclame, deci să se interzică toate astea”, au zbierat mai nou spălații pe creier ai dreptei credințe. Despre o fotomodelă despuiată în metrou, unul chiar a făcut o petiție să fie ascunsă, îmbrăcată, precum Adam și Eva în Capela Sixtină. Că doar între București și Teheran, respectiv între 2017 și 1017 care-i diferența? Nici măcar clima nu diferă cu mult.

Doar că aici habotnicii care pornesc la cruciadă în numele copiilor se tem NU pentru cei mici, cât pentru ei înșiși. Arumentum ad puerum vizează, la ei, mai degrabă copilul lor interior, speriat ani în șir cu povești despre iad și draci, despre foc etern, chin și tortură veșnică. Adică manualul de religie, primul capitol. Departe de a se fi maturizat emoțional și rațional, homofobii și talibanii creștini se tem de fragilitatea propriilor canoane și de ridicolul dogmelor născute în Epoca Bronzului. Odată spulberate, întregul lor Univers e pierdut. De ce să-i explice unui  minor talibanul lui Hristos că o femeie în bikini pe un poster la metrou e, de fapt, mișto? De ce să vadă copilul unui creștin două femei cum se sărută? Sau doi bărbați, treaba lor… De ce să vadă Maricel, pui de dac, cum pe Maricica o aduc și o iau de la școală două femei, care-s toată familia ei? Pentru că riscă să vadă și faptul că oamenii ăia, așa diferiți, sunt în general OK. Asta le dă creștinopaților coșmaruri.

Normal că se tem de ce o să le vadă copiii, care o să ceară explicații. Unele de-a dreptul incomode, iar ei, părinții, o să cam dea din colț în colț și o să se confrunte cu propriile lor îndoieli, ferecate de multe decenii. Doar că acum, spre deosebire de Evul Mediu în care ortodocșii încă trăiesc, copiii sunt primii care caută răspunsuri pe internet. Mai ales dacă părinții le răspund neconvingător sau în doi peri. De pe internet, copilul află, de exemplu, că nu e nimic rușinos în nuditate sau că iubirea între adulți cu discernământ e cât se poate de legitimă, indiferent de configurație.

Dacă le-ar păsa cu adevărat de copii, poate că n-am avea 20.000 de reclamații de abuz domestic în fiecare an, cu nici 100 de indivizi băgați la pușcărie pentru fapte de violență în familie. Dacă educația sănătoasă a copiilor ar fi prioritatea, de ce nu se duc acești bărbați verzi ai națiunii să construiască toalete igienice la școlile sătești? Dacă sănătatea fizică și morală a copiilor îi interesează cu adevărat, de ce nu-i duc pe cei mici la controale medicale și de ce le refuză vaccinul, transplantul sau transfuzia, în numele credinței?

Însă cel mai mult îi îngrijorează pe fundamentaliștii creștinătății posibilitatea ca odraslele să se convingă, atunci când își caută propriile răspunsuri, că dogmele și legendele retrograde ale drept-credincioșilor părinți sunt cel mult ridicole, dacă le pui sub lumina științei. Și că asta va fi, în decurs de numai o generație, sfârșitul religiei, cel puțin în forma pe care azi o cunoaștem. Iar când generația aia va ajunge la maturitate, sper să fie ea prima care realizează că „argumentum ad puerum” este, în realitate, un argument pueril.

*cacofoniile sunt intenționate

**argumentum ad Hitlerum

 

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *