Category Archives: Taxa pe Valoarea Halucinată

Apel către români | Nu mai violați județul Vaslui!

Ați citit bine, e momentul să încetăm deja isteria națională la adresa unui județ care, dragi români, chiar nu v-a făcut nimic mai rău decît județul vecin – al lui sau al vostru. Însă prima pagină de căutare pe Google cu numele locului care vi l-a dat pe viteazul Peneș Curcanul rezultă într-o înșiruire de actualizări – sau update-uri, cum se zice pe romgleză – senzaționale și exclusive despre o faptă infamă, comisă de niște idioți care vor răspunde pentru nemernicia lor de-o să le iasă (și-o să le intre) pe toate orificiile. Dar hai să vă spun un secret: pe sărmana fată n-a violat-o întregul județ, iar cei care le iau apărarea jigodiilor sînt o mînă de idioți care nu ne reprezintă. Am folosit persoana întîi plural pentru că, stimabile, dacă nu te-ai banghit încă, și eu sînt din Vaslui și te asigur că n-am violat și n-am jefuit pe nimeni. Din contră, renumele meu e de realizator de fapte bune.

Județul Vaslui are 375.148 de locuitori în acest moment, dintre care șapte au siluit o ființă nevinovată și dintre care alți 20 au vrut să ia la bătaie echipele de filmare înființate prompt la fața locului, ca să dea live din oră în oră, în fața postului de poliție din spatele lor. Și știi ceva? Dacă eram trimis la fața locului, probabil că aș fi tras și eu un sincron cu un descreierat-doi care să le ia apărarea decervelaților violatori – nu vrei să riști, ca reporter, să primești un telefon vitriolic din redacție pentru că un reporter concurent a avut interviu cu asemenea repetenți ai rasei umane și tu nu. Așa funcționează industria.

Dar tu, telespectatorule, faci o mare greșeală dacă tragi concluzia că întregul județ îi aplaudă pe mamelucii ăia în călduri care n-au știut să-și facă un duș rece și să-și țină prohabul încheiat. Și cu atît mai grav de afunzi în greșeală cînd începi să arunci cu etichete pe toți vasluienii – cetățeni de mîna a doua din polul sărăciei, leneși, bețivi, incestuoși, violatori și în general porniți pe comis fapte penale ca hobby și ca profesie. Că așa spun statisticile… Că așa sună clișeele repetate obsesiv la televizor de pseudo-jurnaliști incapabili să-și creeze un discurs propriu sau de părerologi care nici măcar n-au trecut în vizită pe acolo. Iaca, pentru liniștea voastră, am căutat eu statisticile, ca să mă conving dacă descind sau nu dintr-un lung șir de ticăloși devianți sexual sau ba.

44_big

Mitul 1 – Județul Vaslui e primul în topul criminalității

Dă-i o palmă virtuală sau verbală celui care-ți susține o asemenea minciună. Conform celui mai recent studiu pe care l-am găsit online, în anul 2011 județul Hunedoara conducea clasamentul celor mai periculoase județe. Brăila și Mehedinți urmau îndeaproape, iar Bucureștiul nu era departe de vîrful piramidei. Puteți citi și singuri cifrele detaliate pe articolul publicat de un reputat post TV – care a contribuit ulterior la imaginea noastră de îngerași… O să vedeți că județul Cluj are o rată a criminalității considerabil mai mare decît cea a Vasluiului, Sibiul la fel, Galațiul și Maramureșul ar putea să le dea lecții vasluienilor de cum se construiește o atmosferă de nesiguranță și de infracționalitate. Citiți cifrele și vă convingeți singuri. Nu zice nimeni că Vasluiul n-are criminalitate, dar e devansat de multe alte județe.

Mitul 2 – Județul Vaslui e polul sărăciei, cu șomeri și asistați

Conform unei alte statistici, tot din 2011, conduceau în clasamentul județelor cu șomaj ridicat județele Vîlcea, Teleorman, Mehedinți, Dolj și Galați. Nicidecum vasluienii, care au scăpat de acest top al infamiei. Măcar de ăsta… În același studiu, scrie negru pe alb și că vasluienii au printre cele mai nașpa salarii din țară, dar nu-s pe primul loc al sclaviei remunerate la mișto, ci abia pe al patrulea. Pentru că, nu-i așa, sînt niște săraci, cu un PIB per capita de șapte ori mai mic decît în București. Nu dezbatem aici cum de toți banii acestei națiuni sînt la Capitală, că avem altă treabă. Dar ce înțeleg eu? Că vasluienii muncesc, înainte de orice, dar că-s exploatați pe trei lei, pentru că acolo investițiile-s puține și-s făcute de companii care caută mînă de lucru pe bani de nimic. Am înțeles, ăsta e capitalismul, asta le e valoarea de piață. V-ați întrebat însă cum de au ajuns vasluienii să fie printre cei mai ieftini angajați români?

Dar Fabrica de Mobilă MOVAS din Vaslui știi că a fost devastată cu voie de la București, Combinatul de Fire Sintetice din Vaslui știi că i-a fost dat lui Omar Hayssam pe mînă de granzii Capitalei, care au închis ochii în momentul în care teroristul number one al României a tăiat și a vîndut la fier vechi mașinăriile alea cumpărate de Ceașcă din banii și sudoarea poporului? Știți cîți oameni aveau de lucru acolo? Mii! Chiar și Vascovin, fabrica de coniace, rachiuri și alte nebunii, se zbate de 20 de ani în perfuzii, ceea ce e paradoxal pentru un județ în care se presupune că ne pun mamele Vasconi în biberon. Fabrica de Confecții Vaslui e dusă în cap, aia de pantofi de la Huși nici nu știu dacă mai există… Întreprinderea de Aparate de Măsură și Control Vaslui, care pe vremuri rupea la export, acum e o ruină. A fost cumva vina noastră? Fabrica a figurat în portofoliul FPS. O mai știți? FPS era instituția aia care a privatizat totul pe un euro și care a lăsat lupii printre miei. Toată avuția județului a fost păpată de barosanii Capitalei, cu complicitatea unor cozi de topor locale, iar valoroșii de la București își mai amintesc de vasluieni doar atunci cînd vor gaze de șist și minore de bunga-bunga.

52_big

 

Mitul 3 – Vasluienii stau cu mîna întinsă și nu fac nimic

Ba nu, stimabile! Vasluienii muncesc și plătesc impozite, atîtea cîte pot ei, cu salariile alea mici. Ei plătesc taxă auto și acciză la benzină, deși celebratul Master Plan în transporturi îi ocolește cu încăpățînare. Ei plătesc impozite pe venit și pe apă de ploaie ca toți ceilalți români, contribuie la bugetul din care este subvenționat și metroul bucureștenilor, din care sînt construite și fragmentele alea de autostradă din Transilvania. Vrei să știi cît a vărsat firma mea – înregistrată la Vaslui – anul trecut la bugetul de stat? Vreo cinci mii de euro, așa. Din banii ăia sînt plătiți polițiștii de pe strada ta și pompierii din orașul tău, din banii ăia bucureștenii au autostradă pînă la munte și pînă la mare, iar tu probabil ai autostradă pînă la părinți acasă și eu nu. Eu fac 340 de kilometri în șase ore, dacă respect viteza legală, trebuie să-mi aloc două zile doar pe drum ca să-mi văd familia.

Dar dacă dai o tură prin județ, o să vezi că au răsărit case și cartiere noi, parcă scoase din țiplă. Știi de unde? De la miile de vasluieni care au șters-o peste hotare, din cauza condițiilor minunate de muncă și viață de acasă. Din generația mea de rockeri, mai mult de jumătate au plecat în Anglia și trimit bani acasă, bani din care județul se modernizează, dar din care un sfert se duce pe TVA – o taxă pe care și vasluienii o achită ori de cîte ori cumpără lapte, ouă sau caiete școlare. Și din care beneficiază toată țara, cumetre! Dintre prietenii mei, nici unul nu a luat vreodată ajutor social. Din familia mea, toți au muncit sau muncesc – mama și tata cîte patru decenii în învățămînt, pe salarii de mizerie. Vasluienii fac tot ce ține de ei ca să-și clădească un cămin civilizat, însă i-ar ajuta enorm un drum cu patru benzi direct la Capitală, pentru ca produsele de la Vascar și de la Safir să ajungă repede la consumatorii cu parale din București. Să știți că avem mîncare bună și accesibilă ca preț, fără multe chimicale, ați putea să le cumpărați și să ne susțineți județul, în loc să-l beșteliți pe nedrept.

Încetați, deci, violul asupra județului Vaslui!

Ca o concluzie la titlul pe care mi l-a inspirat tovarășul meu vasluian Tudor Florea, șapte idioți au violat o copilă, însă o țară întreagă violează și linșează un județ nevinovat. Un județ despre care toți știu doar ce au citit pe Times New Roman și în tabloide, dar despre care nimeni n-a stat vreodată să se intereseze cu adevărat. Uite, eu n-o să cer arderea pe rug a înfierbîntaților care propun bombardarea județului meu natal cu armament balistic termonuclear. O să le spun doar o pildă inventată de același Tudor Florea. Cică era, cîndva, un tînăr din Șuletea care a venit să facă liceul la Vaslui. Acolo, toți au făcut mișto de el că e de la țară și că n-are apă curentă acasă. Patru ani mai tîrziu, el și încă vreo cîțiva colegi au ajuns la facultate în Iași, unde ieșenii i-au luat pe toți în balon, la grămadă, că-s vasluieni – “Apă nu-i, căldură nu-i, îți bagi (…) în el Vaslui” – poate știți acest vesel tristih. După facultate, băiatul nostru din Șuletea, un vasluian și vreo doi din Iași au plecat să muncească în București, unde miticimea i-a catalogat imediat drept moldoveni. Că aci, unde e șmecheria, valoarea și dezacordul în număr la superlativ, “moldovean” este un termen peiorativ. La final, eroii noștri au decis că așa nu se mai poate și, împreună cu vreo doi bucureșteni, au rupt-o la muncă în UK, unde li s-a pus tuturor eticheta de imigranți est-europeni, dintr-o țară cu cerșetori de o anumită etnie.

Vă spun asta ca să înțelegeți că sîntem toți în același rahat și, dacă vrem să ieșim din el, trebuie să ne sprijinim și să ne tragem în sus unii pe ceilalți. Dacă ne împingem la fund, la fund o să rămînem. Dar despre acest subiect întrebați-i pe violatorii din Văleni peste o lună-două, că o să aibă material documentar cît pentru cinci doctorate…

Din raveri, bumțăreală și noroi, am făcut un festival…

Uite că abia au trecut 10 zile de cînd îmi vărsam jalea că la Metalhead Meeting ne-am copt la soare în suc propriu, că o surpriză și mai mare le-a picat pe cap bumțăriștilor patriei, adunați la festivalul Electric Castle. Tăpșanul lor de distracție din inima Ardealului s-a transformat în baie de nămol. Dacă aș fi hater, aș comenta că atunci cînd unii au zis că la metaliști se putea și mai rău, alții au replicat “challenge accepted!” și au trecut la fapte. Așa că bumțăreala din Transilvania acum seamănă mai mult cu bătălia de la Neajlov, după cum se vede și din imaginile de mai jos: iar cineva a crezut că face o glumă bună dacă pune pe Youtube o filmare de la Brisbane din 2013 și zice că-s imagini de la Cluj de anul ăsta. Dar filmări și poze pe bune găsiți ceva mai jos în articol, citiți cu atenție.

No, constat oricum că raverii s-au tăvălit în voia cea bună prin glod, măcar unii dintre ei. Mă bucur pentru ei că le-a priit vremea ploioasă. Simandicos și divă după cum mă știți, eu m-aș fi ofticat crunt să bat drumul două zile din București pînă la Cluj ca să stau patru zile cu picioarele-n zoaie. Unele camere de filmat au surprins și imagini cu petrecăreți mai puțin entuziasmați de precipitațiile căzute și de efectele lor la sol, după cum puteți vedea aci. Iar poza de la începutul articolului este doar una din galeria care tratează pe larg subiectul, pe pagina Transilvania Reporter, unde puteți admira zloata în toată splendoarea ei.

Și mă bate un gînd, dintr-o dată… Dacă de fapt asta a fost lansarea albumului TAU, de la Negură Bunget, și nu le-a zis nimeni? Că de tău văd că nu duc lipsă.

Am fost introdus cu japca într-un grup pentru femei

Dis de dimineață, înainte chiar de prima cafea a zilei, cu capul încă bubuind de la metalul ascultat pînă tîrziu în noapte, m-a anunțat celebrul meu telefon Nokia că am deosebitul privilegiu de a fi cel mai proaspăt membru al unui grup dedicat în exclusivitate femeilor, “Totul pentru sexul frumos”. Chiaun încă și nedumerit, am pornit la explorarea nobilei congregații cu peste 16000 de aderente și am supraviețuit ca să vă povestesc și vouă…

Idioate

Pagina-altar a feminității este mirobolant decorată cu o poză ce surprinde fie apogeul ultimului sezon dintr-o telenovelă cu mult sirop de arțar în compoziție, fie primele secunde dintr-un film erotic pentru șoferi de camion blocați în vamă la Borș cu o remorcă de pînze de bomfaier. Depinde cum privești imaginea, cu ochii unei femei sau cu cei ai unui bărbat. Tipul care dă impresia că-i pe cale să-i facă un pocinog demoazelei tologite pe saltea îmi pare la cea dintîi ocazie în care vede o femeie dezbrăcată în viața reală și e oricum mai epilat decît conița cu WonderBra de sub el. Fătuca, în schimb, are privirea unei femei pentru care bărbatul de deasupra ar putea lejer să se numească Peugeot, că e cam al 407-lea, ca-n bancul ăla cu ardeleni. Cînd privirea mi-a alunecat mai jos, am constatat însă că poza contrastează flagrant cu tag-ul de descriere: Woman on top. Sau poate că epilatul e și el o femeie? Sînt bulversat, trebuie să-mi sun psihanalistul…

Gramatica e un cuvînt de genul feminin

Descriere mica

Tot acolo, ochii au început să mă doară și sinapsele și-au anunțat public intenția de a-și face seppuku imediat ce am început să fiu martorul unui viol în grup asupra limbii române. Descrierea grupului, căci ea mi-a provocat asemenea stare autolitică, sună cam așa – și citez exact, cu toate greșelile la pachet: “Aceasta grup, este dedicat atat femeilor dar si barbatilor. Se vor posta doar anunturi cu si despre femei. Barbatii se vor informa ce place femeilor si ne vor face cadouri dragi noua.” De unde am tras rapid următoarele concluzii: substantivul grup are genul feminin, dacă este folosit de un site pentru gagici, virgula între subiect și predicat simbolizează deschiderea fondatorilor, care nu refuză nici picatele la bacalaureat, iar anunțurile cu și despre femei sînt binevenite. Plaja acestei categorii este însă destul de largă, deci pot presupune că nu mi-ar refuza un anunț cu femei ușoare, dacă chiar aș vrea să-l fac (ipotetic vorbind, evident, că eu nu-s genul). Doar că rolul meu ca bărbat în această organizație, mi-a fost dezvăluit, este să tac, să iau notițe și apoi să fac cadouri. Cu alte cuvinte, să am toate datoriile unui sugar-daddy, însă fără beneficiile specifice postului. Halal afacere… Între noi fie vorba, cum i-ați numi pe niște bărbați care și-ar crea un grup destinat exclusiv publicării anunțurilor cu și despre bărbați, unde femeile n-ar avea dreptul decît să ia notă de dorințele gagimanilor pentru a le îndeplini cît mai degrabă? Haideți, spuneți cuvîntul ăla…

Lenjerie provocatoare și credință vindecătoare

În fine, după alte urlătoare la cer siluiri ale ortografiei limbii noastre materne (băi fetelor, materne!!!), nu mică mi-a fost mirarea să constat că abonatele acestui grup dedicat sexului frumos – sau abonatele acestui frumos grup dedicat sexului, nu mai țin minte exact – sînt pasionate de lenjeria Lolitta (sic!), de compleuri sexy, de costume pisicești și de alte țoale provocatoare. Altfel spus, cadouri pentru femei dragi mai mult bărbaților – vezi descrierea grupului încă o dată, dacă ai uitat de ce ești aici, gagiule care poate îți imaginai că fetele vor în general sentimente sincere, loialitate, dragoste, siguranță și cel mult un milion de euro în cont, o vilă și un bemveu!

lolita

Ceva mai departe pe tărîmul feminității misterioase și pline de cadouri “dragi lor”, constat cu ușurare că gîndurile păcătoase stîrnite de lenjeriile Lolitta (sic!) pot fi alungate prin alimentație și post. Desigur, alimentația și postul sînt adesea antonime, iar în cazul meu sînt mereu antonime, pentru că mîncarea de post nu e mîncare, așa cum casa de nebuni nu e acasă (OK, poate uneori). E ca și cum ai spune că practici sexul și abstinența, că ești adept al sportului și al sedentarismului, că ești un creștin satanist sau că ești un bărbat gay atras exclusiv de femei. Ok…

post

Mai dau scroll ce mai dau și descopăr o nouă tentativă mîrșavă de a submina unitatea feminină a grupului: cineva a publicat o reclamă la un parfum unisex. Adică și pentru bărbați! Fetelor, mîna pe furci, topoare și făclii, să gonim eretica dintre noi!

unisex

După care, ca un finis coronat opus, să ne recompensăm cu o cremă intensă de noapte cu extract de melc. Pentru o noapte intensivă, desigur, în care ai nevoie de cremă și n-ai, găsește un melc și scoate-i extractul… Asta înseamnă să ai gusturi!

melc

 

Așadar, explorînd acest grup am aflat următoarele: există unele femei care fac parte dintr-un grup unde ele vor să fie deasupra (cu atît mai interesant dacă grupul e compus exclusiv din femei, că vor fi doar femei peste femei, ceea ce e foarte OK), care femei vor să se îmbrace în pisici și în compleuri provocatoare Lolitta, să se dea cu cremă pentru o noapte intensivă cu extract de melc (săracul melc, ce nopți îl așteaptă!) și care se alimentează ținînd post, pentru a primi cadouri dragi lor de la bărbații care pot publica doar anunțuri cu și despre femei care se uită la telenovele cu imberbi visînd și ele la unul și mai sperînd ca într-o zi să facă parte dintr-un grup numai cu femei cărora să le povestească despre cum au fost ele deasupra începînd de jos.

Menționez, prin prezenta, că m-am autoeliminat de pe pagina cu pricina și am bifat opțiunea de a nu mai putea fi adăugat niciodată acolo, nici măcar cu japca.  

Nokia Lumia, telefonul inteligent care se prosteşte

În vara lui 2013, degetele mele înfrigurate desfăceau frenetic cutia unde sălăşluia vremelnic aparatul ce avea să-mi devină biroul virtual mobil pentru următorii doi ani: Nokia Lumia 720, ustensila digitală la adresa căreia şirul osanalelor nu mai contenea. Şi, fără discuţie, la momentul respectiv telefonul în discuţie părea a fi şaorma cu de toate a tehnologiei GSM. Îţi sincroniza contactele cu Facebook, cu LinkedIn şi cu un catralion de alte reţele virtuale de socializare, făcea ca mesajele private trimise de pe internet să fie recepţionate asemenea unor SMS-uri şi îţi permitea să răspunzi în chip similar. Drăcovenia lucra spectaculos, atunci cînd te suna cineva din agendă îi vedeai automat ditamai poza, pe jumătate din ecranul suficient de mare încît să priveşti la el finala Champions League sau Avatarul. O cameră HDV pe latura dorsală şi o altă cameră frontală pentru selfie şi pentru Skype completau portretul unei ustensile inteligente care părea aibă toate calităţile: sexy şi jucăuşă ca o amantă nouă, credincioasă şi atentă ca o nevastă de 20 de ani. Şi toate aceste unice calităţi le-am procurat pentru un preţ cinstit, la concurenţă doar cu mocăngelile GSM pe care le-am găsit doar în UK – acolo unde telefoanele la liber costă mai puţin decît cele ale noastre pe abonament, iar unde cele pe abonament se dau de pomană, unele chiar a doua zi după lansare.

Însă idila noastră a ţinut doar un an. A fost un an de vis, în care am reuşit cu Lumia să dau live pe 3G din Delta Dunării, dintr-o şalupă în mişcare. Am filmat cetăţeneşte tot felul de istorii de care m-am izbit frontal în timpul liber, cînd nu aveam după mine echipa de filmare, şi am reuşit să trimit imaginile în redacţie înainte chiar să isprăvesc o ţigară. Inclusiv presa internaţională a folosit imaginile HDV filmate cu aparatul meu, “my precious”… Îi făcusem şi asigurare, aşa de strînsă era relaţia noastră.

În august 2014, m-a anunţat Lumia mea cea focoasă şi jucăuşă că ar vrea o schimbare: o actualizare de soft, care s-a nimerit fix în timp ce dădeam din imaginarele mele plete la Rockstadt Extreme Fest. Ca orice bărbat care îşi doreşte mai mult de la o relaţie, oricît ar fi ea de spumoasă, am zis da. Ia, preţiozitate GMS, şi fă-ţi update! După două ore în care telefonul a făcut boot şi reboot, am constatat cu stupoare că noul soft e în sinea lui un rebut. Ecranul meu cel simpatic, în roşu şi negru, devenise monocrom şi întunecat ca sufletul lui Niklas Kvarforth, iar mesajele de pe Facebook nu mai intrau automat în cutiuţa de SMS-uri. Trebuia să deschid o nenorocită de aplicaţie, să aştept să se încarce, să-şi dea actualizare, iar apoi să tastez chinuit într-o căsuţă care-mi punea răbdarea la încercare mai rău decît fosta mea nevastă. Am încercat să revin la softul din fabrică, dar trei sau mai multe încercări eşuate m-au convins să abandonez: ce-ai “updatat” updatat rămîne, vorba poetului…

Am înghiţit găluşca şi am tras nădejde că o să mă învăţ cu noile năravuri ale telefonului. Nu m-am învăţat. Sincer, dacă v-a cucerit o gagică prin felul unic de a face alivănci, iar dintr-o dată refuză să le mai facă, vă simţiţi uşor trădaţi, nu? Dar panta pierzaniei abia începuse. Din august 2014 şi pînă în vremurile noastre contemporane, am primit încă vreo cinci sau şase notificări de naşpa. Ba că suportul tehnic pentru nu ştiu ce aplicaţie va fi sistat, ba că alt giumbuşluc ce-mi amintea de primele noastre zile fericite împreună va deveni istorie. Gadgetul meu inteligent, jucăuş, sexy şi inovativ se transforma într-o cutie tot mai neagră şi tot mai stupidă. Care, de la un moment dat, a început să se închidă cum o tăia procesorul. Sau să refuze să trimită, respectiv să primească, mesaje text, iar despre asta să mă informeze abia 24 de ore mai tîrziu. Imaginaţi-vă că primiţi un sms de la patron “Georgele, vrei leafă mai mare? Zi acum, în cinci minute!” – iar tu să afli abia a doua zi că jupînul n-a primit răspunsul. Ei, genul ăsta de porcării am păţit…

Totul a culminat pe 9 iunie 2015, cînd un mesaj de la echipa Microsoft mă informa sec că urmează să sisteze şi funcţia Facebook Connect, chestia aia care permitea sincronizarea contactelor din agendă cu reţelele de socializare. Şolticăria cealaltă la care ţineam eu mult şi care făcea ca poza de Facebook a apelantului să apară vizibilă şi de pe Lună fusese oricum ucisă din 2014, că asta înseamnă progresul la Nokia. Acum, s-a zis cu actualizările şi cu noutăţile de la prietenii de pe Facebook. Iar dacă sincronizarea va fi complet eliminată, aşa cum tare mi-e că se va întîmpla, va trebui iarăşi să-mi modific agenda în care, să zicem, am 7 cetăţeni cu numele Ion Popescu, şi pe care pînă mai ieri puteam să-i disting după profilul de Facebook asociat. Acum o să am Ion Popescu Întreţinere, Ion Popescu Secţia 10, Ion Popescu Service şi Ion Popescu Vaslui – de exemplu. Mulţumim, Nokia, sper sincer ca pînă la expirarea abonamentului să nu suspenzi şi suportul tehnic acordat convorbirilor telefonice cu Lumia, că atunci chiar că m-ai lăsat cu o cameră foto ultra-subţire şi cu o oglindă care porneşte greu şi care nu-mi mai spune nici cine-i cea mai frumoasă din ţară…