Category Archives: Despre femei și alți demoni

Copilul este mama tuturor argumentelor

Amice, uită de silogisme și de pătratul lui Boethius, de învățăturile manualului de logică, de Socrate și alți asemenea agarici semidocți, pentru că, în epoca noastră, copilul este mama tuturor argumentelor. Garantat! Cum simți că pierzi o dezbatere, cum te vezi îngrămădit cu raționamente și îți cam fuge gheața de sub tălpi, fii cu tupeu și aruncă plodul în dezbatere! Ascunde-te fără jenă în spatele șorțulețului de grădiniță sau, și mai bine, în umbra scutecelor purtate de progenitura ta. Poți închide scurt și sec orice dispută de idei dacă bagi la înaintare artileria grea: copilul. Copilul e-n toate, în cele ce sunt și-n cele ce mâine vor râde sub Soare. Argumentum ad puerum, cum ar veni, de la semafor și până la Dumnezeu.

Continue reading Copilul este mama tuturor argumentelor

Teroriștii şi antifumătorii împart un secret ruşinos

Indiferent că tocmai l-au descoperit pe Allah, ori pe Isus, că tocmai au decis că trebuie să lepede țigara, că au abandonat pentru totdeauna grătarele cu mititei și cârnați sfârâind amețitor, un lucru sigur au în comun o mică parte dintre noii convertiți la o religie, la un stil de viață sau la un nou set de valori. E vorba de modul în care gândesc – sau, mai bine zis, în care își suspendă gândirea în mod voit.  Am aflat asta de la Adrian Neagoe, sociolog cu 15 ani de experiență în munca cu deținuții, iar similitudinea ne-a fost confirmată de Gabriel Diaconu, rocker şi medic psihiatru, ale cărui răspunsuri m-au trimis, ca bonus, direct la raftul unde ţin DEX-ul.

Continue reading Teroriștii şi antifumătorii împart un secret ruşinos

Amor divin | Învață cum să agăți în biserică

Apartenența la creștinism nu înseamnă că trebuie să renunți la flirt și la amor – iar biserica ar trebui să fie locul ideal pentru înfiriparea unor noi și noi iubiri. Avantajele agățatului de enoriașe este evident: în casa Domnului, există șanse infinit mai mici să dai de o femeie necredincioasă, iar oițele din turma Atotputernicului dau dovadă de o mare dexteritate la îngenuncheat. Și la pupat moaște – deci nu e nici un impediment dacă ești o fosilă. Textele de mai jos, dacă vreți să funcționeze, trebuie să fie folosite exclusiv de bărbați ca să aibă efect. Nu de alta, dar apostolul Pavel ne-a lăsat instrucțiuni clare: femeia nu are voie să vorbească în biserică, eventualele nedumeriri i le poate lămuri soțul acasă. Acestea fiind spuse, iată pomelnicul:

Continue reading Amor divin | Învață cum să agăți în biserică

Statul care-ți lasă o scîrnăvie la ușă, iar apoi cere hîrtie igienică

Era pe vremuri un banc despre culmea tupeului, care era, conform tradiției vasluiene, să lași o grămăjoară de fecale din producția proprie la poarta unei pensionare, să suni apoi să-i ceri hîrtie igienică, după care să mai suni o dată, pentru că nu ți-a ajuns prima porție. Ei, cam la asta mi-a zburat mintea în momentul în care am remarcat că guvernul a scos pălăria și a început să meargă cu maimuța printre turiști, pentru lucrarea „Cumințenia Pămîntului”, pe care ar fi găsit-o la un preț de chilipir: cam zece biserici și șase troițe, în moneda noastră națională, sau 11 milioane de euro.

Continue reading Statul care-ți lasă o scîrnăvie la ușă, iar apoi cere hîrtie igienică

Vaslui Pride | De ce a fost mișto să cresc în județul Vaslui

Am crescut în Vaslui în anii 80 și 90, atunci cînd se îngînau dictatura cu libertatea. Dar am avut o copilărie frumoasă și o adolescență plină de acțiune, iar o mare contribuție la acest șir de amintiri o are județul Vaslui, el însuși un personaj. Acuși se fac 20 de ani de cînd am plecat, dar tot n-a fost greu să scot din cap 10 motive pentru care copilăria și adolescența în Vaslui sînt memorabile. Cel puțin copilăria și adolescența mea.

Secu de altădată
Secu de altădată

1. Pentru că Secu

Ăsta e numele de alint pentru temuta Securitate din vremea lui Ceaușescu, însă rockerii vasluieni iubesc moștenirea poliției politice din vremea comunismului. În fața clădirii unde a activat temuta inchiziție de stat se află un parc, iar de peste două decenii acolo și-au stabilit cartierul general metaliștii din orașul lui Constantin Tănase. Cum în anii 90 nu exista Facebook – iar în România abia dacă se auzise de internet – noi acolo socializam, acolo ne consumam berile și supărările, acolo făceam schimb de bancuri sau de melodii și le pasam țigări pe șest soldaților în termen care făceau de planton la Poliția Județeană, organul ce a preluat clădirea fostei Securități.

Revista Secu, glasul rockerilor vasluieni nouăzeciști
Revista Secu, glasul rockerilor vasluieni nouăzeciști

Chiar și în vremurile moderne, pletoșii încă se adună pe băncile care între timp au înlocuit lemnele putrezite de acum 20 de ani ca să cînte la chitară, să bea bere și să vrăjească gagici. De fapt, dacă aș fi prin Vaslui și mi-aș pierde toate numerele de telefon din agendă și n-aș mai ști cum să îmi caut vechii tovarăși, ar fi suficient să mă duc la Secu după ora 18, pentru că în 15 minute sigur apare vreunul cu o doză rece.

Secu astăzi
Secu astăzi

2. Talpa, sportul și turismul fortifiază organismul

Vasluiul în care am crescut avea două, cel mult trei linii de autobuz, însă era mai eficient să mergi pe jos decît să aștepți hardughiile ruginite care oricum aveau traseu de la gară pînă la Spitalul Județean – hai să spunem cît de la Victoriei la Unirii. Autobuzele apăreau atît de greu, încît aproape nimeni nu le folosea. Asta ne-a dezvoltat tuturor abilitatea de a merge pe jos cu viteza luminii. De altfel, chiar și în vremurile de azi am colegi cărora le e greu să țină pasul cu mine la un marș forțat de o oră. Compasul de Vaslui este rapid și eficient, cadența sa e de mitralieră nemțească. Am început să folosesc transportul în comun doar la facultate, în Iași, unde nu rezistau pantofii la atîta kilometraj cît aș fi putut să bag pedestru. Însă chiar și atunci nu mă dădeam înapoi de la o plimbare romantică noaptea pe jos, din Tudor pînă în Pușkin și retur.

Arteziana de la Teatru
Arteziana de la Teatru

3. Peste tot, doar oameni importanți

Comunitatea era mică, dar angrenajul local de instituții, de relații și de interese consuma resurse umane ca în orice alt oraș, prin urmare făcea ca orice om care-ți ieșea în cale să conteze într-un fel sau în altul. Avantajul? Nu trebuia să aștepți o audiență trei luni la rînd, era suficient să ieși prin oraș, că te întîlneai cu omul de care aveai nevoie. Dezavantajul? Nu puteai chiuli la o bere pe centru fără să te găsească șeful, proful sau ăl bătrîn. În cel mai bun caz, un vecin. Și trebuia să fii respectuos cu toată lumea. Excentricul cu păr vîlvoi de la blocul vecin? E responsabil cu activitățile culturale la Casa Armatei, vezi că s-ar putea să ai nevoie de el pentru o sală de repetiție. Mai bine salută-l! Tipul care stă la rînd în fața ta? E secretar la primărie, poți să-i spui de spațiu pentru un festival și poate rezolvă și cazarea trupelor. Patronul de la buticul din centru? E poet, vedetă locală, așa că poartă-te cu respect cînd cumperi de la magazinul lui țigări la bucată. Cum să vă explic? Dacă Vasluiul era America, am fi dat nas în nas cu ministrul apărării, cu secretarul de stat și cu purtătorul de cuvînt al Casei Albe în fiecare zi – iar cu Obama cel puțin o dată în viață.

Pădurea Paiu, cu vedere la Vaslui
Pădurea Paiu, cu vedere la Vaslui

4. Pădurea, decadența supremă

Vaslui ar fi însemnat în cumană “rîul care curge printre păduri” – e corect, din punct de vedere geografic, pentru că județul nostru avea păduri cu nemiluita și are încă vreo cîteva ape curgătoare, unele mai zdravene și altele mai leșinate ca debit. Dar în pădurile alea, unde puteai ajunge din centru cu pasul în 30 de minute, totul devenea o aventură. Înainte de adolescență, mă rătăceam prin ele cu frate-miu mai mic și aveam impresia că sîntem indienii lui Winnettou la vînătoare de fețe palide. Dacă dădeam de un rîuleț cît de mic, ne teleportam în mintea noastră prin jungla Amazonului – niște conchistadori sau exploratori gata de noi fapte eroice. În adolescență, tot la pădure mergeam cu gagicile noastre metaliste, cu grătarul și casetofoanele cu black metal, ca să încingem petreceri printre copaci cu umbre de balauri pînă la două noaptea. Urlam ca toate dihăniile, goleam damigenele și tăvăleam mîndruțele – pe alea care voiau să participe la tăvăleală. Iar de la civilizație la sălbăticie în stare absolută erau zece pași în total și, cînd reveneam pe asfalt, ne recăpătam chipurile de oameni, mergeam acasă și învățam pentru corigența la fizică.

Dealul Ciomaga
Dealul Ciomaga

5. Mălușteni sau numele unui Humulești ce n-a devenit niciodată mainstream

Rachiul necruțător produs cu rigoare militară de tanti Mitrița și de unchiul Costică, tractorist fruntaș în retragere, amintirea pechinezului Tarzan care ne auzea mașina încă înainte să depășească semnul de intrare în localitate, dealurile acoperite cu lanuri de cînepă în anii lui Ceaușescu cel tiran, Bulia, mamaia Vasilica, mamaia Nastasia și moș Mitică Ursu – ambii moși cu povești de nespus despre frontul de est – scheletul mamutului descoperit acum vreun secol și ceva prin cele maluri ale Românesei, popa bețiv care nu ne-a lăsat să-i tragem clopotele lui Ceaușescu în decembrie 1989, primul meu motan Tomiță pe care l-a omorît Milică, bețivul ce apoi și-a înjunghiat fatal și propriul frate, al doilea motan al meu Tomiță, pe care l-am răpit cu Dacia și l-am dus la Vaslui, balta de la Chiștele – nume care presupun că însemna “izvoare” în aceeași limbă cumană, crustaceele din malurile de nisip tot de la Chiștele, mormintele comune și nemarcate ale soldaților germani căzuți în bătăliile din vara lui 1944, personaje precum Costică Bărgheru și Vovîlă, Afrodița și fina Caliopia, Șîpoțanca sau Mustăcioasa, moș Cochin – veteranul de război care mereu trăgea după el o capră – pădurea Sturzii și releul DRTV, puntea de pe drumul spre Mînzătești din care nu mai rămăseseră decît două șine de fier și peste care tata Urs a trecut cu Dacia la marea precizie, poteca de nisip fierbinte pînă la fîntîna de la plopi, una cu o roată cît întregul Univers, de unde se revărsa cea mai rece și mai bună apă din lume sau chiar din județ, corcodușele coapte din pomul de la bucătăria unde a stat Mămuța pînă să moară, bobul verde halit direct din păstaie și nucul la rădăcina căruia am săpat o săptămînă, convins că descopăr cel puțin o comoară, poate două, și luminile Vasluiului noaptea, la orizont, cînd ne întorceam de la țară, și care erau semnul că am ajuns acasă. Nu în ultimul rînd, Revoluția din 1989, care m-a prins în fața televizorului alb-negru, unul dintre cele trei care se găseau în toată comuna, și unde am mirosit pentru prima oară libertatea. La țară, la Mălușteni, județul Vaslui.

Rezervația Paleontologică Mălușteni
Rezervația Paleontologică Mălușteni

6. Casa de Cultură “Constantin Tănase”

Aia unde am apărut prima oară pe scenă, ca actor într-o trupă de amatori, și unde am revenit cîțiva ani mai tîrziu în calitate de chitarist black metal, unde eu și băieții mei am organizat prima ediție a unui festival vasluian de metal, în 1996, sala aia despre care Televiziunea Vaslui a spus că rockerii mei au devastat-o fiindcă la festival n-au stat pe scaune să aplaude, ci au sărit ca animalele să dea din cap. Casa de Cultură unde Rășcanu era Dumnezeu – iar noi îl detestam pe Dumnezeu încă de pe atunci, dar Rășcanu avea mai multe puteri, printre care și pe cea de a ne oferi sau nu o sală de repetiție. Acolo am fost la primul meu concert de rock, cu marea formație Compact, iar cînd nu erau concerte de rock mergeam cu Octav la piese de teatru pentru copii și făceam mișto ca niște ordinari fără sentimente. În subsolul Casei de Cultură am repetat pentru prima oară cu o trupă, Tombstone, și tot acolo am dat primul meu interviu în calitate de chitarist de metal, pentru aceeași televiziune din Vaslui. La Casa de Cultură aveam mereu acces VIP în backstage, ori de cîte ori venea cîte o trupă importantă de la București – fie că era Divertis, fie că era Abigail. Și tot pe scena aia a spus Octav al nostru “F*ck Jesus Christ” de ziua creștinilor, că ne-au scos jandarmii cu escortă din clădire, ca să nu fim linșați de evlavioși.

Viitori fani Eternal Mourning, adunați pe treptele Casei de Cultură
Viitori fani Eternal Mourning, adunați pe treptele Casei de Cultură

7. Casa Pionierilor și moș Didilescu

Unde am învățat eu prima oară să chinuiesc pisici – că aia nu se putea chema cîntat la vioară – dar unde am deprins cele dintîi elemente de teorie muzicală, lucruri care și azi mi-au rămas în cap. De la moș Didilescu am recrutat prima și singura noastră violonistă, pe Violeta, iar ca să-i intru în grații am frecventat din nou cursurile de cîntece patriotice ale ansamblului “Izvorașul”, cu chitara Reghin din dotare. În aceeași Casă a Pionierilor, dar la cursul lui Ion Chiriac, am luat cele mai utile cursuri de prostit femei sentimentale, sub forma unor lecții de chitară-folk. Mai știu și acum cam jumătate din repertoriul ce avea să se dovedească extrem de util prin facultate. Acolo am făcut primul meu – și ultimul – model de avion, dintr-o baghetă de balsa și un carton tăiat dintr-o foaie gata pregătită pentru așa ceva. Dacă știu oleacă de muzică și dacă am putut învăța să bag metale la chitară, toate astea se datorează în mare măsură Casei Pionierilor – acum o ruină – lui moș Didilescu și lui Ion Chiriac…

Fosta Casă a Pionierilor din Vaslui
Fosta Casă a Pionierilor din Vaslui

8. Județul Iași

Pentru noi, vasluienii, cea mai apropiată capitală este Iașul – și îl articulăm hotărît așa, Iașul, nu Iașiul, cum fac bucureștenii. Acolo ne rezolvam problemele, acolo ne cumpăram țoalele și instrumentele muzicale, acolo mergeam la sală să repetăm. Vasluiul și Iașul au fiecare un parc numit Copou, iar asta ne apropie și mai tare – în special dacă ținem cont că pe Copoul din Vaslui se găsește cel mai tare liceu din județ, LMK, iar pe Copoul din Iași e cea mai veche și cea mai tare universitate din țară, Universitatea “Al. I. Cuza”. Și toți adolescenții vasluieni preocupați de carte numărau minutele pînă aveau să ajungă studenți la Cuza. Idealul meu în carieră era să devin avocat în Iași – nimic mai mult – și nu mi-am pus problema să ajung jurnalist TV în București pînă cînd o gagică frumoasă și deșteaptă foc nu mi-a zis că talentul meu trebuie să meargă la Capitală, că acolo-i de el. No, săru-mîna pentru sfat… Dar și sfatul ăsta l-am primit tot la Iași.

Copoul din Vaslui
Copoul din Vaslui

9. Școala Generală Nr. 5 Vaslui și Grădinița 15

Sînt copil de cadre didactice, așa că verile și vacanțele copilăriei mele aveau ca decor tot grădinițele și școlile. Părinții mai aveau activitate peste vară, iar eu acasă n-aveam program la televizor decît două ore pe zi. Așa că pentru mine școlile se transformau vara în locuri de joacă prietenoase și toride, în parcuri de distracție printre cărți și laboratoare. Tabla devenea un șevalet pe care puteam desena tot ce-mi trecea prin minte fără teamă de represalii, coridoarele se converteau în piste de curse și în curtea școlii mă dădeam cu bicicletele găsite prin sala de sport pustie. Profesorii care din septembrie și pînă în iunie vegheau la disciplină și la ordine acum priveau cu indulgență cum ne hlizim și ne hăhăim ca toți dracii în groapa de nisip de lîngă țîșnitoarea cu apă. Pentru mine, școala e un loc drag, cu amintiri frumoase, nicidecum un cimitir al copilăriei și al adolescenței. Mă întristam puțin toamna, cînd locul meu de joacă de peste vară era invadat de alți copii și dintr-o dată reintra în vigoare legea stricteții. Însă știam că vara următoare toți o să plece la țară și o să redevin stăpînul coridoarelor pustii și al sălilor de clasă părăsite.

1918212_111110456011_613609_n

10. Biblioteca “Nicolae Milescu Spătarul”

Pentru că nicăieri în lume și nici măcar în Vaslui nu puteai agăța mai bine decît la sala de lectură a Bibliotecii Județene. Am fost de mic un împătimit al cărților, dar ochii mi s-au deschis cu adevărat atunci cînd am constatat ce intelectuale frumoase își fac veacul pe băncile scorojite ale bătrînei biblioteci. A existat o perioadă în adolescența mea cînd rockerii de la Secu mai aveau puțin și mă declarau dispărut la poliție – că și așa era aproape – întrucît pașii mei se îndreptau mai des către sala de lectură. Aveam și tactica mea: mă poziționam în spatele gagicii pe care voiam să o cuceresc, îi observam cartea de pe masă și încercam să rememorez tot ce știam despre autor și despre opera lui. Iar cînd tipa ieșea la țigară – că se fuma pe hol – hop și eu ca un cavaler, să-i ofer un foc pentru țigară și conversație pentru sufletul ei frămîntat de întrebări existențiale. A fost o perioadă crucială pentru restul vieții mele, pentru că nici acum nu-s în stare să agăț o femeie la club sau într-un bar cu muzică prea tare, ostilă discuțiilor. Singurul meu atu ca să impresionez o femeie este conversația inteligentă și biblioteca s-a dovedit cel mai propice teren pentru amorurile mele precoce și culturnice.

Biblioteca Județeană "Nicolae Milescu Spătarul" Vaslui
Biblioteca Județeană “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui

Așadar, vedeți că n-a fost tocmai rău să cresc în județul Vaslui. Și, judecînd după parcursul meu profesional, mai să zici că mi-a prins bine educația de acolo. Spre dezamăgirea multora, probabil…

Rock in Parc | Un festival în mintea copiilor (FOTO)

Dragă nenea Piedone, eu sînt Smărăndița, fata lui nenea Mihai Ursu și a Claudiei, a.k.a. Klava, a.k.a. Pisica fotografă. Fiica lor ipotetică, nenea Piedone, pentru că deocamdată mami și tati n-au găsit încă timp să mă aducă pe lume. Poate și din cauză că aproape în fiecare seară ei merg la concerte și la festivaluri de rock și beau bere, se întorc acasă obosiți și dorm ca lemnele. Eu n-am văzut încă lemnele cum dorm, dar așa îi place lui tati să spună și eu îl cred pe cuvînt, că e om mare, deși se comportă aproape tot timpul ca un copil. Probabil că așa le place oamenilor mari să se joace de-a copiii, precum și copiilor le place să se joace de-a oamenii mari.

Rock'n Roll kids @ Rock in Parc
Rock’n Roll kids @ Rock in Parc

 

În fine, sîmbătă seară am mai ratat un prilej să mă întrupez în realitate, pentru că Pisica și Ursu au lepădat tot ce aveau de făcut prin casă – inclusiv în legătură cu mine – ca să vină la festivalul pe care matale am văzut că ți-ai pus iscălitura, prin sigla Primăriei Sectorului 4. Tati și mami stau în Sectorul 3, dar am văzut că dintr-un sector în altul se poate trece fără pașaport, ceea ce e chiar remarcabil. Cînd mami și tati au ieșit pe ușă, motanul nostru alb și frumos a mieunat iar a jale, anticipînd că o să mai petreacă o noapte singurel cu radioul dat pe Rock FM și cu televizorul pe Nat Geo Wild HD, unde alte pisici mai mari se joacă în junglă. Săracul motan… El nu are o altă pisică să-i fie tovarăș de joacă, iar Ursu și Pisica Klava spun că motanii nu merg la concerte de metal. Probabil că nici lor nu le place berea scumpă și proastă.

Motanul cu blăniță care stă singur acasă...
Motanul cu blăniță care stă singur acasă…

Lui tati îi place însă berea mai mult decît îi plac copiii, pentru că se ascunde de copii atunci cînd bea. Mami, în schimb, pare hotărîtă să se mărite cu tati, pentru că de data asta, ca niciodată, l-a lăsat să bea două beri Timișoreana pe o bancă din parcul unde trebuia să fie Rock în Parc. Lui mami nu-i place ca tati să bea bere pe bănci, ca boschetarii, dar lui tati așa i se pare că se simte din nou adolescent. Cred că adolescența e ceva mișto, tati povestește cu mare drag despre ea. Oare eu o să ajung vreodată adolescentă? Se face vreo școală pentru așa ceva? În fine, o bere a băut-o Ursu la Fîntîna nu știu cărui domnitor (de pe vremea lui Ceaușescu, probabil), în timp ce mami păpa înghețată, pentru că și ea e fetiță ca și mine și îi place înghețata mai mult decît berea. Tot acolo, tati i-a scos mingea căzută într-un șanț cu zoaie unei tanti care avea un copil de mînuță și un altul în burtică, iar zoaiele au sărit de pe minge și au ajuns pe înghețata lui mami, care s-a cam supărat și a dat înghețata la căței. Deși ea e o pisică. Tanti aia era singură și avea doi copii, iar mami și tati sînt doi și încă nu au nici unul. Nici măcar pe mine. Mi se pare puțin nedrept, dar măcar au un motan alb și frumos, care nu merge la concerte.

11749887_10153638684507176_804724429_o

În timp ce sorbea a doua Timișoreana, tati tot făcea mișto de o trupă trecută pe afiș. Trupa Zalău. Nu știu ce e un zalău, dar sună înfricoșător, eu cred că e un fel de zmeu mai mare, îmbrăcat în zale, sau un șef de sală care servește șalău, orice i-ai comanda. Vreți o prăjitură? Poftiți o prăji cu șalău! Un ceai? Sigur, poate conține urme de șalău. Nimeni nu suflă în fața unui șef de sală, pentru că el e șef și tu ești în sala lui. Probabil cel mai mare șef de sală este șeful de Sala Moxă, care pune salam în orice, chiar și în boxă. Iaca, nici nu m-am născut și am început să fac rime. Ce mi-ar plăcea să fiu și eu poetesă, ca pictorița aia de-i place lui mami, Frida Kahlo, și să desenez din cuvinte… Dacă mami și tati ar avea timp pentru mine, evident! Nici pentru motan nu prea au vreme.

Dar tati făcea mișto de trupa Zalău pentru că la Zalău cică ar fi făcut armata tata lui tati, cum ar veni bunicul meu, pe care abia aștept să-l cunosc într-o zi. Și zicea că ar fi tare ca orice localitate să aibă o trupă reprezentativă de rock – formația Șuletea, formația Rebricea, formația Brodoc, formația Rateș-Cuza. Și mai spunea tati că i-ar fi plăcut mult să fie cu el și tovarășul lui Octav, singurul capabil să înțeleagă poantele astea, pentru că nenea Octav – despre care am înțeles că mi-e un fel de unchi sau de căpcăun – scrie și el la fel de bine, poate chiar mai bine. Dar e mizantrop. Păi ce legătură au ochelarii cu simțul umorului? Mami nu prea rîdea, iar tati se hlizea singur, ca un pămpălău, de se minunau nenii și tantile care treceau prin fața băncii.

Formația Zalău în concert la Arenele Romane
Formația Zalău în concert la Arenele Romane

Lui tati îi place berea, dar mai mult îi place rockul, așa că a intrat în Arenele Romane – unde se vorbește tot românește, în mod ciudat – și a văzut că formația Zalău era deja pe scenă. Trei puști ceva mai mari decît vărul meu Edgar, puștani despre care tati zicea că ar cînta mai bine decît mulți neni rockeri de 20 de ani. Dintr-o dată, tati n-a mai făcut mișto de trupa Zalău și chiar a ascultat-o cu bucurie, împreună cu nenea Florin, vocalist la trupa Dark Fusion, care-i place mult lui tati. Cred că de aia s-a luat în brațe cu nenea Florin, pentru că altfel nu prea l-am văzut pe tati să îmbrățișeze bărbați. Mai mult femei, dar pînă și eu îl susțin, că femeile sînt foarte drăguțe. Cînd o să fiu mare, dacă o să fiu vreodată, o să am și eu o prietenă cu care o să mă iau în brațe tot timpul pe la concerte. Aș vrea să o cheme Alexandra și să fie brunetă și să-i placă înghețata și pisicile. Tati și nenea Florin s-au dus și au bătut palma cu basistul de la formația Zalău, după care au băut cîte o bere. Lui tati îi cam place berea, deși se plînge mereu că poșirca aia îngrașă. Și costa 7 lei, practic aproape o zecime din alocația unui copil. M-am bucurat că acolo erau mulți copii, probabil că la finalul festivalului organizatorii îi adună și le dau alocațiile strînse din berea băută de părinți.

Rock in Parc 2015
Rock in Parc 2015

Apoi pe scenă s-au urcat niște neni cam de-o seamă cu tati, dar care cred că băuseră multă-multă bere înainte, pentru că mi s-au părut dezacordați tot concertul. Tati mai avea puțin și adormea pe nenea Florin, iar Pisica a făcut multe-multe poze, ca să nu moară de plictiseală. Pisicile se plictisesc repede, știu asta de la motanul nostru care îmi povestește mereu că se plictisește cîte 6-8 ore singurel acasă, în timp ce mami și tati hălăduiesc pe la concerte cu băutură scumpă și proastă și cu prea multe formații de duzină, în loc să stea cinci minute de vorbă și să mă facă pe mine. Așa, aș putea să merg și eu la concerte, ca toți copiii pe care i-am văzut sîmbătă seară la Arenele Romane cu părinții rockeri.

Copii la Rock in Parc 2015
Copii la Rock in Parc 2015

Apoi, să vezi surpriză! Tati a dus-o pe mami să-i prezinte un nene cu plete albe-albe, ca ale motanului nostru. Pe nenea îl cheamă Dorel și a fost coleg de serviciu cu tati, iar porecla lui e Motanul. Asta m-a surprins, pentru că tati spune mereu că motanii nu merg la concerte – și uite dovada că nu e deloc așa! Tati al meu nu minte, că e reporter TV, dar cred că e o chestiune de finețe care îmi scapă, deocamdată. Motanul rocker cu plete albe mai era acolo cu soția lui, Pisica (altă pisică, nu mami…), cu fetița lor, Mîța și cu fiul lor, care cred că rupe inimile fetelor, că e adolescent din ăla cum poate ajung și eu cîndva, are plete, e înalt și slab… Cum spune tati că și el era pînă prin anul al doilea de facultate, cînd s-a tuns ca să devină reporter și prezentator de televiziune. Păcat că s-a tuns, mi-ar fi plăcut să am un tati pletos. Și prezentator de televiziune. Uite, prezentatoarele de ce au părul lung și prezentatorii nu? Dar Motanul Dorel și tanti Pisica lui cum de au copii, iar mami și tati nu au? Că și ei sînt tot rockeri, lucrează tot în presă… Ceva mă depășește aici.

Mihai Ursu și Dorel, a.k.a. Motanul
Mihai Ursu și Dorel, a.k.a. Motanul

Motanul Dorel și Pisica Klava au făcut schimb de lentile foto cu care au tras și mai multe poze, pentru că aveau aparate la fel, dar sticle diferite. Tati iarăși dădea semne că stă să adoarmă, pentru că a fost la multe-multe concerte în ultima vreme și nu a prea dormit, iar pe scenă au tot urcat formații care l-au plictisit pe tati grav de tot. A ridicat ochii și a ciulit urechile ca motanul atunci cînd vede o vrăbiuță abia cînd a început să cînte formația StoneLight, care are la voce și la clape o fată frumoasă și talentată, ce nu cîntă deloc ca o pisică. Mai degrabă ca o tigroaică pusă pe sfîșiat… Mi-ar plăcea ca prietena mea din viitor să fie frumoasă și talentată ca ea, chiar dacă pe solistă o cheamă Vanda și nu Alexandra, cum îmi doresc eu.

Vanda de la StoneLight, live la Arenele Romane
Vanda de la StoneLight, live la Arenele Romane

Tati s-a mai trezit din amorțeală cînd au apărut două prietene rockerițe frumoase și de treabă, că și mami a spus că le simpatizează. O fată are părul verde și multe pisici acasă, iar cealaltă fată are părul ondulat și ochi tare-tare frumoși. Tati a mai băut o bere și cu ele, și cu Pisica Klava – asta începe să mă îngrijoreze, pentru că deja am părinți moldoveni, n-aș vrea să ajungă și bețivi, să mă facă de rîs prin București. Eu o să fiu, totuși, bucureșteancă de primă generație, cu excepția cazului în care ai mei se decid să plece repede în Canada. Ceea ce nu mi se pare o idee bună, pentru că atunci aș deveni o canadiană, chestie despre care am înțeles că e last season și că nu se mai poartă. Fetele alea două frumoase de-i plac și lui mami l-au luat pe tati la scenă și au dat din cap împreună pe Dark Fusion, iar mami a mai făcut niște poze și l-a lăsat pe tati singur cu fetele. Asta e discriminare, pentru că ar putea să lase și motanul singur cu niște pisici acasă, dar părinții mei nu vor.

Înainte să plece, mami și tati s-au dus să voteze trupa preferată, care am înțeles că urma să primească niște premii scumpe și zgomotoase. Mami a votat repede Dark Fusion și tati era cît pe ce să facă la fel, dar a dat nas în nas cu fata aia, care ne-a plăcut ambilor, Vanda de la StoneLight. Lui tati îi place Dark Fusion, dar îi plac și fetele foarte mult, iar dacă-s fete talentate se topește din picioare instantaneu. Așa că tati n-a mai votat cu nimeni, ca să nu-și încalce principiile. Drept pedeapsă de la Odin, fetele cele două de mai devreme au dispărut în întuneric, așa că tati și mami s-au îndreptat spre casă înainte să se anunțe învingătorul. Pe drum, tati și mami au promis că se apucă de jogging și că nu se mai ating de bere, măcar pînă la concertul Cannibal Corpse. Abia aștept să ajung și eu acolo, poate pînă atunci încep să fac măcar niște urechi…

Adam de la Dark Fusion, live la Arenele Romane
Adam de la Dark Fusion, live la Arenele Romane

În fine, nenea Piedone, să nu uit de ce ți-am scris matale. Tati te știe și vorbește frumos despre tine, că te-a filmat pe vremea cînd erai inspectorul justițiar de la Sectorul 6, păreai ceva mai plinuț și răsturnai tarabele oamenilor răi din piețe. Și tati a fost mai plinuț și a slăbit vreo 60 de kile – cît vreo 12 copii de la maternitate, îți dai seama? Chiar ne așteptam să vii la festival și să răstorni ca pe vremuri taraba cu bere și cu hot-dog din jumătate de baghetă la 7 lei bucata, că asta e hoție curată! Festivalul a fost în rest frumos, ca la Parcul Copiilor din Sectorul 4, dar fă ceva pentru ca data viitoare să fie și mai mulți copii cu părinți rockeri. Poate un pic mai multă reclamă, poate aduci un headliner cu mai multă celebritate în recital, că la Dark Fusion tati spune că erau cel mult 150 de oameni în public. Păi nu e păcat de așa cheltuială cu sonorizare, cu sponsori și cu organizare? În fine, știi matale mai bine ce să faci, că nu degeaba te-au ales primar atîția oameni mari și cu drept de vot… Iar dacă amenajezi un loc și pentru pisici, să știi că vorbesc eu cu motanul să te voteze și el data viitoare!

Florin de la Dark Fusion, live la Arenele Romane
Florin de la Dark Fusion, live la Arenele Romane

Mai multe poze de la eveniment găsiți în galeria foto făcută de Klava, pisica fotografă, la această adresă!

Vendeta metalistă | De ziua ta, păpușă…

Costel și Maricica sînt doi metaliști combinați de prin Mezozoic și pe care s-ar putea să-i cunoașteți, pentru că există în realitate. Acuma n-o să fiu atît de nenorocit încît să le public numele adevărate, dar istoria în sinea ei este autentică. Era ziua ei și tipa dădea semne de nervozitate atunci cînd Costel tocmai intra pe ușă cu o sacoșă misterioasă în gheare.

– Costele, nu știu unde mi-e telefonul și mi-au dispărut 100 de lei din cont. Ce naiba se petrece? E ziua mea și toate ghinioanele mi se sparg de cap.

– Maricico, șezi domol. Uite, na, că ți-am adus un dar de ziua ta și e fix un smartfon din cutie.

– Vaaaaai, Costele! Ce drăguuuuț! Ia dă-l încoace, să-l examinez… Vai, ce fundiță frumoasă i-ai legat, mulțumesc… Și ambalajul e de calitate, se vede că ți-ai dat interesul. Ia uite, l-ai pus într-o cutie de cadouri, măi iubi… Se vede că ții la mine mult de tot. 

– Țin, desigur. Ia și desfă coroabca aia de smartfon mai repede!

– Na, că am desfăcut-o! Dar vai, stupoare! E telefonul meu ăla vechi pe care nu-l găseam mai devreme și pe care mi l-ai dat anul trecut de ziua mea. Păi ce cadou e ăsta, măi nenorocitule? Îmi ambalezi în bling telefonul vechi și mi-l aduci în dar de ziua mea a doua oară? Ai merita să te jupoi de viu și să torn sare, să te fierb în cazanul cu rufe la foc mic, să pun un batalion de termite să îți roadă epiderma fără să se grăbească! Așa îmi strici tu ziua, animalule?

– Maricico, dar de ce sari așa? Că doar și tu de ziua mea ți-ai luat o lenjerie sexy nouă de la magazin, te-ai îmbrăcat în ea, te-ai proțăpit în ușa dormitorului și ai zis că ăsta mi-e cadoul…

(badabum-tsss)

– Și ți-ai cumpărat cîrpele alea din cardul meu!

(față picată)

În apărarea zisului Costel, aș putea doar să subliniez că scena de mai sus a reprezentat doar farsa cu duș rece. Cadoul adevărat pentru păpușa metalistă chiar a venit și-a fost fremoooos tare.

Îndreptar de metalist | Cum să agăți cu succes la festival

Împerecherea aleatorie nu este principalul scop pentru care mii de metaliști și de metaliste se adună pentru cîteva zile în jurul unei scene, își asasinează ficatul cu poșircă proastă și scumpă și dorm în condiții precare pe cine știe ce coclau. Însă, evident, un curs practic de anatomie reciproc aplicată și aterizat din neant reprezintă întotdeauna un bonus primit cu aplauze mai entuziaste decît la headlinerul evenimentului. Este glazura cu pentagramă de pe tortul de ziua ta, pică mai bine decît o zi întreagă de happy hour la bere și, dacă-ți păstrezi creierii suficient de lucizi încît să-ți amintești fericita întîlnire dintre main-stage și camping, o să îți furnizeze destule motive să zîmbești misterios în pauza de cafea, atunci cînd lepezi costumul cu ținte și te întorci la corporație, echipat regulamentar în cămășuța aia de contabil.

Substemnatul, la un festival prin 1997
Substemnatul, în ținută de agățat la un festival prin 1997

Trebuie să vă spun din capul locului că eu n-am mai agățat la un festival de prin 1998, însă toate sfaturile de mai jos provin din experiența mea directă. Vă poate da scris oricare dintre vechii membri ai trupei Eternal Mourning că, în epoca geologică menționată, mă număram cu mîndrie nedisimulată în Top 5 Fustangii Metaliști din România pe la concerte. În ciuda – sau poate chiar din cauza – aspectul gothic, misterios și mizantropic afișat cu ostentație, în calitate de muzician black-metal. Da, e un avantaj, însă înainte de orice trebuie să trec în revistă principiile de bază ale combinării de rockerițe, și apoi detaliez. Sfaturile mele, după cum puteți intui, se adresează în special metaliștilor, pe umerii cărora pică de cele mai multe ori dificila misiune de a cuceri sexul opus, întrucît experiența mea – vastă cum e ea – se limitează la perspectiva masculină asupra acestei chestiuni. Dar vă promit că la final o să am un sfat sau două și pentru rockerițe. Prin urmare:

– orice combinație trebuie să implice două (sau mai multe…) persoane de vîrstă legală, care consimt

– comportamentul de libidinos sau de disperat n-o să te ducă nicăieri (sau cel mult în cortul tău singuratic)

– banii ajută, dar nu-s un factor esențial

– igiena este un factor esențial

– tentativele de a combina femei deja combinate se termină dureros

– actele de prostituție nu se cheamă agațamente și la noi sînt chiar ilegale

– consumul excesiv de alcool nu te va face mai atractiv pentru sexul opus, dar te va face vestit pe Facebook

– protecția este obligatorie, iar asta nu înseamnă să tragi fermoarul la cort

Heavy metal fans pose during the Hellfest Heavy Music Festival on June 20, 2014 in Clisson, western France. AFP PHOTO / JEAN-SEBASTIEN EVRARDJEAN-SEBASTIEN EVRARD/AFP/Getty Images
Hellfest Heavy Music Festival 2014 AFP PHOTO / JEAN-SEBASTIEN EVRARDJEAN-SEBASTIEN EVRARD/AFP/Getty Images

Atlasul anatomic al femeilor de la festival

Există, la orice festival, mai multe tipuri de gagici, precum și mai multe categorii de agațamente. Criteriile nu-s exhaustive și cu siguranță pot fi combinate între ele în această paradigmă după cum pică zarurile. Avem, așadar:

1. Rockerița începătoare – cel mai probabil le-a spus părinților sau aparținătorilor că e la Mamaia cu fetele în weekend, după ce și-a făcut secret contul de Facebook. Are tricou cu Aerosmith sau Rolling Stones și bea suculeț, rareori berică, nu a auzit de 80% dintre formațiile de pe afiș, dar vrea să fie sălbatică și să le demonstreze tuturor că e pe cale să-și definească identitatea rebelă prin muzica extremă. De obicei vine în echipă cu o altă prietenă (sau cu o echipă) care face pe gardianul – o păzește să se îmbete prea tare, alungă pețitorii din jurul ei sau o extrage dintr-o situație cu potențial amoros exploziv. Gardianca nu este complet inutilă, căci lăsată de una singură fata – fire rebelă în proces de afirmare, dar lipsită de experiență – se lipește de prima damigeană cu alcool și apoi sfîrșește în brațele cine știe cărui pletos. Romantică din fire și cu amintirea liceului încă proaspătă, o puteți cuceri cu citate din Emil Cioran sau cu un cover Guns’n’Roses la chitara acustică pe care e bine să o afișați (ajungem și la recuzită mai încolo). Un copilot care să anihileze și să contracareze intervențiile prietenei-gardian este esențial pentru reușita combinației. Dezavantajul major este că de la a doua bere consumată împreună ea va considera că aveți o relație, cu tot ce decurge din asta.

tumblr_m63n73huRS1qgnc1xo1_500

2. Punkista fără sentimente – a fugit de acasă încă de la debutul sezonului estival și probabil că-i vei găsi poza pe site-ul Poliției Române la capitolul Persoane Dispărute. Prietenă la cataramă cu sticla, a venit acolo cel mai probabil singură și fără bani, așa că oferă-i bere și alte foloase materiale necuvenite dacă ai planuri pentru o seară. A doua zi, șansele să te mai recunoască în mulțime sînt infime, deci nu te chinui să-i reții numele. Ia în calcul totuși posibilitatea ca tipa să fie minoră, așa că găsește un pretext să-i ceri buletinul înainte să întreprinzi orice acțiune contrară dogmei creștin-ortodoxe. În cel mai rău caz, provoacă un scandal mic și o să vă legitimeze jandarmeria pe amîndoi – mai bine plătești o amendă la Legea 61 decît să te duci pe copcă pentru alte alea…

3. Hipioata matriarhală – are de două ori vîrsta ta, prietene, e posibil să fie mama unui adolescent ca tine, dar găina bătrînă e vestită pentru niște calități și nu degeaba… Ficatul ei a filtrat mai mult alcool decît ai văzut tu în tot liceul, n-are rost să faci concurs de băut, că pierzi. Ține textele pentru puștoaicele de-o seamă cu tine, pe rockerița căreia în alt context i te-ai adresa cu “tanti” o interesează doar fizicul tău cu mușchi tonificați și cu hormoni frenetici. Are, cel mai probabil, o jumătate masculină pe undeva acolo, dar bărbatul care o știe deja de două decenii fie și-a înecat libidoul în tone de alcool, fie vînează și el fuste mai tinere, sub pretextul că merge “cu băieții” să se dea în tiroliană. Pe hipioata asta nu o interesează sentimentele și nici nu o să schimbe cu tine numerele de telefon. O aventură fără complicații și în condiții de maximă discreție – asta e tot ce poftește. Dacă poftește. Nu o căuta, o să te caute ea!

tumblr_m7420c90zD1qjgpg9o1_1280

4. Păpușa goth după care salivează toți – ei, aici e marea durere. Pentru că aia deja vine escortată de un metalist premium, încărcat de lanțuri și ornat cu mușchii lui Conan Barbarul. Nimeni n-a văzut încă, dar legendele spun că în nopțile cu Lună plină, la solstițiul de vară, atunci cînd Sirius și Venus se aliniază cu Mercur, una dintre fetele astea vine singură și alege din mulțime un rocker norocos pe care apoi îl cară într-o direcție doar de ea știută. Cei care se întorc revin transfigurați și privesc în gol luni în șir, murmurînd o mantră indescifrabilă, însă fără să sufle măcar o vorbă despre ceea ce s-a petrecut. Deocamdată nici un suflet muritor nu a identificat algoritmul agățării unei asemenea zeițe de cinci pentagrame, iar savanții sovietici au avansat ipoteza că ecuația combinării unei astfel de gagici e mai complicată chiar decît conjectura lui Poincaré.

5. Localnica mînată de curiozitate – ea poate nici nu ascultă metal sau rock, dar vrea să vadă ce-i pe la festival. Nu uita că rockereala voastră de weekend este, poate, singurul eveniment remarcabil din orășelul ei de la munte pentru tot anul. Atunci apare unica ei șansă de a cunoaște alți oameni, care mai prezintă și avantajul de a dispărea curînd din peisaj (deci fără consecințe) și alături de care se poate distra fără să o comenteze comitetul de pensionare al scării unde locuiește. O puteți repera prin ținuta îndeobște civilă, chiar în rochiță de seară cu tocuri și poșetuță de piți. Vorbiți civilizat cu ea, purtați-vă decent măcar la început și e a voastră, garantat! Dacă vă cere numărul, probabil că o să vrea să reluați ostilitățile în orașul vostru sau pe litoral, luna următoare. Avantajul ei strategic – vă poate duce la ea acasă, pentru un duș omenesc.

4863293597_5690e92bb5

6. Metalista generică – mai slabă, mai plinuță, mai frumușică, mai sperietoare de ciori, cu lanțuri, piercing-uri, tricouri cu trupe, fuste de piele, mai citită, mai ignorantă… Cam asta e tema pe care se fac variațiunile cel mai des găsite pe la festivaluri. Paradoxal, ca să ai o șansă la farmecele unei asemenea gagici, trebuie să deschizi discuția cu ea ca între băieți. Beți o bere, vorbiți despre ultimul album al trupei de pe tricoul fetei – să nu vă speriați dacă vă spune că-i cunoaște personal și poate chiar intim pe unii dintre membri – și aveți mare grijă, că tipa chiar știe cu rockul. Nu vă umflați în pene, că o să vă miroasă imediat, e plimbată pe la Wacken, pe la Brutal Assault, poate chiar și la HellFest, cunoaște geografie și limbi străine (rîzi ca prostul…) și își poate da un doctorat în metal. După ce petreceți o seară tovărășească împreună fără măcar să vă luați de brățări, o să constatați că te invită pur și simplu în cortul ei. Singur sau chiar cu prietena adusă de-acasă. A doua zi, vă comportați normal, fără dulcegării ieftine, că la ele nu țin faza d-astea, iar cu puțin noroc s-ar putea să aveți parte și de runda a doua.

Tipuri de agațamente la festival – în orice combinație

1. Agațamentul de spațiu locativ – tu n-ai unde sta, ea are. Sau invers. Cert e că o asemenea combinație transformă un metalist cortless într-unul cazat sub o pînză sau face o rockeriță homeless să simtă confortul unei saltele gonflabile și al unor brațe vînjoase. În cazul meu, a funcționat în ambele direcții. Adică am fost cazat în cortul unor rockerițe al căror nume nu doar că îmi scapă, dar nici nu cred să fi făcut vreodată efortul de a-l reține, respectiv am întors favorul atunci cînd situația imobiliară era de partea mea, în condiții similare de amnezie intenționată.

2. Combinația de natură termică – apare atunci cînd ambii participanți se află în aceeași situație locativă, dar temperatura ambientală polară urlă imperativ după o sursă de Q. Adică de căldură, dacă n-ai fost pe fază într-a zecea la fizică. Cum, de exemplu, am pățit-o prin 1996 la Piatra Neamț, în septembrie, cînd ticăloșii de la camping nu ne-au lăsat să ne cazăm nici cu șpagă. Perspectiva unei nopți în frig pe malul Bistriței m-a unit însă rapid cu o sticlă de secărică și cu o rockeriță, alături de care m-am adăpostit în cabina arbitrilor de la hipodromul din apropiere (trăiască paznicii bețivi!).

10957991_874435065948810_423549507_o

3. Lipeala de natură dubioasă – are loc pe întuneric și e ca o loterie. Indiferent de motivele pentru care vă lipiți de cineva într-o zonă neluminată, cîntăriți bine decizia. Dimineața ar putea veni cu un șoc – așa cum am pățit eu cel puțin o dată la un festival din Transilvania. Mi-am găsit patul ocupat abuziv de o șleahtă pletoasă care deja sforăia și, amărît cum stăteam în beznă și în frig pe holul căminului unde cică aveam cazare, am fost tras de o mînă către o altă încăpere dotată cu masă de tenis pe care am dormit și nu numai. Răsăritul m-a făcut să urlu, însă, pentru că tipa în cauză nu era tocmai genul meu – ca să mă exprim politicos și corect.

4. Amantlîcul precar – specific rockerilor încă necopți la minte sau babalîcilor în prag de midllife crisis, ca mine. Acolo, fericirea are chipul unui boschet de pe marginea perimetrului de festival. Avantaj clar pentru evenimentele organizate în pădure, din motive ușor de intuit. Mai îndrăzneți au început să fie rockerii din vremurile noastre, care petrec momente de neuitat chiar și în toalete, de unde nu puține cupluri au fost văzute ieșind cu privirea în jos și în aplauzele metaliștilor puși la coadă.

Tehnici infailibile de agățat femei la festival

1. Ia o chitară cu tine și o carte de Cioran – dă-te muzician și intelectual, chiar dacă nu știi cum se folosește nici unul dintre obiectele menționate. Vei avea o alură cool și îți vei atrage privirile rockerițelor citite sau în curs de citire. De regulă, manevra funcționează la alea tinere și naive sau la gagicile coapte bine – astea din urmă ți-au mirosit strategia și doar să prefac impresionate, îți intră în joc pentru că au chef de distracție. Iar cele tinere pot fi păcălite cu două citate inventate și cu o melodie din trei acorduri la fel de minore ca ele, deci nu te autoflata excesiv pentru succes.

2. Îmbracă-te în negru și arde-o misterios – la mine a funcționat de fiecare dată. Din perspectivă darwiniană, acesta este cel mai mare avantaj al unui muzician black metal. Selecția naturală se oprește foarte adesea la tine, pentru că fetelor le plac băieții răi și metafizici. Învață niște citate din Crowley, recită panteonul mesopotamian și pe cel scandinav, atîrnă-ți niște simboluri păgîne sau chiar satanice și te-ai scos! Combinația este atît de eficientă, încît privirile femeilor nici nu bagă de seamă că ții în brațe “Neamul Șoimăreștilor” – literalmente, chiar am agățat în modul ăsta la un festival programat în săptămîna în care dădeam și bacalaureatul.

7321970566_d04fe88331_b

3. Fă-ți o trupă – ideal ar fi să și participi cu ea la festivalul respectiv, situație în care agațamentul devine o replică din Pokemon: “I choose you” – vezi detalii ceva mai jos. Dacă ansamblul tău vocal-instrumental nu a reușit totuși să acceadă pe lista fericiților muzicieni cu verde la scenă, asigură-te că ai în telefon niște poze cu tine înconjurat de bărbați cu instrumente muzicale, într-un studio. Înregistrările video ajută și mai mult. Fetelor le plac artiștii, iar metalistele sînt chiar moarte după ei.

4. Agață-ți un ecuson AAA – este dovada incontestabilă că reprezinți ceva la festival. Vei căpăta aura de zeitate a artistului care urmează să suie pe scenă, rockerițele te vor sorbi din priviri. Nu ești un pîrlit de rocker care repetă într-un garaj cu o tigaie pe post de chitară, cu un casetofon rusesc în loc de amplif și cu o tobă Pionierul în loc de premier. Sau poate că ești de la presa acreditată, cine știe? Poți face parte din staff-ul vreunei formații sau chiar din cel al promoterului. Ce mai contează? Acum ai pășit în rîndul olimpienior, tot ce trebuie acum este să întinzi o mînă și să alegi din mulțime.

Sfaturi pentru metaliste pornite la combinat

Am promis, la final, și ponturi pentru rockerițele care vor să agațe. Păi, fetelor, la voi e simplu. Măsurați dihania din cap pînă în picioare, să nu prezinte semne de alcoolism, de violență sau de nespălare, evaluați-i discursul (chiar dacă e în mod evident un joc de teatru pus la punct ca să vă impresioneze), verificați să nu fie în preajma lui vreo muiere ostilă împrietenirii voastre și apoi hotărîți singurele dacă individul merită deranjul. Oricum decizia e la voi, n-are rost să ne păcălim.

Dacă vi se par învechite metodele mele de agățat, vă rog încă o dată să rețineți că n-am mai practicat sportul ăsta de prin 1998. Dar vă mulțumesc anticipat dacă o să-mi împărtășiți din experiența voastră de combinat femei la evenimentele mileniului trei. Eu și gagica mea abia așteptăm să pornim la vînătoare…

Am fost introdus cu japca într-un grup pentru femei

Dis de dimineață, înainte chiar de prima cafea a zilei, cu capul încă bubuind de la metalul ascultat pînă tîrziu în noapte, m-a anunțat celebrul meu telefon Nokia că am deosebitul privilegiu de a fi cel mai proaspăt membru al unui grup dedicat în exclusivitate femeilor, “Totul pentru sexul frumos”. Chiaun încă și nedumerit, am pornit la explorarea nobilei congregații cu peste 16000 de aderente și am supraviețuit ca să vă povestesc și vouă…

Idioate

Pagina-altar a feminității este mirobolant decorată cu o poză ce surprinde fie apogeul ultimului sezon dintr-o telenovelă cu mult sirop de arțar în compoziție, fie primele secunde dintr-un film erotic pentru șoferi de camion blocați în vamă la Borș cu o remorcă de pînze de bomfaier. Depinde cum privești imaginea, cu ochii unei femei sau cu cei ai unui bărbat. Tipul care dă impresia că-i pe cale să-i facă un pocinog demoazelei tologite pe saltea îmi pare la cea dintîi ocazie în care vede o femeie dezbrăcată în viața reală și e oricum mai epilat decît conița cu WonderBra de sub el. Fătuca, în schimb, are privirea unei femei pentru care bărbatul de deasupra ar putea lejer să se numească Peugeot, că e cam al 407-lea, ca-n bancul ăla cu ardeleni. Cînd privirea mi-a alunecat mai jos, am constatat însă că poza contrastează flagrant cu tag-ul de descriere: Woman on top. Sau poate că epilatul e și el o femeie? Sînt bulversat, trebuie să-mi sun psihanalistul…

Gramatica e un cuvînt de genul feminin

Descriere mica

Tot acolo, ochii au început să mă doară și sinapsele și-au anunțat public intenția de a-și face seppuku imediat ce am început să fiu martorul unui viol în grup asupra limbii române. Descrierea grupului, căci ea mi-a provocat asemenea stare autolitică, sună cam așa – și citez exact, cu toate greșelile la pachet: “Aceasta grup, este dedicat atat femeilor dar si barbatilor. Se vor posta doar anunturi cu si despre femei. Barbatii se vor informa ce place femeilor si ne vor face cadouri dragi noua.” De unde am tras rapid următoarele concluzii: substantivul grup are genul feminin, dacă este folosit de un site pentru gagici, virgula între subiect și predicat simbolizează deschiderea fondatorilor, care nu refuză nici picatele la bacalaureat, iar anunțurile cu și despre femei sînt binevenite. Plaja acestei categorii este însă destul de largă, deci pot presupune că nu mi-ar refuza un anunț cu femei ușoare, dacă chiar aș vrea să-l fac (ipotetic vorbind, evident, că eu nu-s genul). Doar că rolul meu ca bărbat în această organizație, mi-a fost dezvăluit, este să tac, să iau notițe și apoi să fac cadouri. Cu alte cuvinte, să am toate datoriile unui sugar-daddy, însă fără beneficiile specifice postului. Halal afacere… Între noi fie vorba, cum i-ați numi pe niște bărbați care și-ar crea un grup destinat exclusiv publicării anunțurilor cu și despre bărbați, unde femeile n-ar avea dreptul decît să ia notă de dorințele gagimanilor pentru a le îndeplini cît mai degrabă? Haideți, spuneți cuvîntul ăla…

Lenjerie provocatoare și credință vindecătoare

În fine, după alte urlătoare la cer siluiri ale ortografiei limbii noastre materne (băi fetelor, materne!!!), nu mică mi-a fost mirarea să constat că abonatele acestui grup dedicat sexului frumos – sau abonatele acestui frumos grup dedicat sexului, nu mai țin minte exact – sînt pasionate de lenjeria Lolitta (sic!), de compleuri sexy, de costume pisicești și de alte țoale provocatoare. Altfel spus, cadouri pentru femei dragi mai mult bărbaților – vezi descrierea grupului încă o dată, dacă ai uitat de ce ești aici, gagiule care poate îți imaginai că fetele vor în general sentimente sincere, loialitate, dragoste, siguranță și cel mult un milion de euro în cont, o vilă și un bemveu!

lolita

Ceva mai departe pe tărîmul feminității misterioase și pline de cadouri “dragi lor”, constat cu ușurare că gîndurile păcătoase stîrnite de lenjeriile Lolitta (sic!) pot fi alungate prin alimentație și post. Desigur, alimentația și postul sînt adesea antonime, iar în cazul meu sînt mereu antonime, pentru că mîncarea de post nu e mîncare, așa cum casa de nebuni nu e acasă (OK, poate uneori). E ca și cum ai spune că practici sexul și abstinența, că ești adept al sportului și al sedentarismului, că ești un creștin satanist sau că ești un bărbat gay atras exclusiv de femei. Ok…

post

Mai dau scroll ce mai dau și descopăr o nouă tentativă mîrșavă de a submina unitatea feminină a grupului: cineva a publicat o reclamă la un parfum unisex. Adică și pentru bărbați! Fetelor, mîna pe furci, topoare și făclii, să gonim eretica dintre noi!

unisex

După care, ca un finis coronat opus, să ne recompensăm cu o cremă intensă de noapte cu extract de melc. Pentru o noapte intensivă, desigur, în care ai nevoie de cremă și n-ai, găsește un melc și scoate-i extractul… Asta înseamnă să ai gusturi!

melc

 

Așadar, explorînd acest grup am aflat următoarele: există unele femei care fac parte dintr-un grup unde ele vor să fie deasupra (cu atît mai interesant dacă grupul e compus exclusiv din femei, că vor fi doar femei peste femei, ceea ce e foarte OK), care femei vor să se îmbrace în pisici și în compleuri provocatoare Lolitta, să se dea cu cremă pentru o noapte intensivă cu extract de melc (săracul melc, ce nopți îl așteaptă!) și care se alimentează ținînd post, pentru a primi cadouri dragi lor de la bărbații care pot publica doar anunțuri cu și despre femei care se uită la telenovele cu imberbi visînd și ele la unul și mai sperînd ca într-o zi să facă parte dintr-un grup numai cu femei cărora să le povestească despre cum au fost ele deasupra începînd de jos.

Menționez, prin prezenta, că m-am autoeliminat de pe pagina cu pricina și am bifat opțiunea de a nu mai putea fi adăugat niciodată acolo, nici măcar cu japca.  

Motorină, estrogen și metal în Fabrica

Vă jur, am ieșit în lacrimi de la concertul Whispering Woods de sîmbătă, 20 iunie 2015, însă nu din motivele care le-ar bucura pe artistele venite tocmai din Cluj la Capitală. A fost însă cu de toate: dansatoare cu făclii, soprane în duet, femei la flaut și la bas, ținute gothice, lirică mistică și decadentă – iaca ingredientele la care publicul din Fabrica a sărit doi stînjeni de bucurie sîmbătă seară, la cea de-a nu mai știu exact cîta ediție a evenimentului Metal Under Moonlight. Au sărit aproape toți, mai puțin eu, care de data asta chiar am fost rezervat în reacție și zic eu că nu fără motiv. O să vă zic și de ce.

Pisificarea metalului revine, după un sfert de veac

Acum vreo 25 de ani, am participat activ și combatant la frenezia generalizată a pisificării metalului. În anii 90, nu mai puteai scoate bîrnăul pe scenă dacă trupa ta n-avea în componență o tipă care să contribuie fie cu o voce, fie cu o vioară, fie cu o clapă. Pe la noi, prin Eternal Mourning, s-au perindat în total vreo patru fete, una mai talentată și mai drăguță decît cealaltă, de ajunsesem la un moment dat să fim opt pe scenă. Tot pe vremea aia, Makrothumia o avea pe Ina la vioară, Grimegod pe Aniela la voce, formația Bendis și-a tras o vocalistă care și-a încercat norocul cu growls (de ne-am hlizit un festival întreg de ea, ca niște nenorociți puștani idioți ce eram, dar și ea ne-a arătat semnul Aurei de pe scenă), Gelu și Costel au avut-o pe Vica la vioară, apoi pe Elena, după care Vica s-a dus pe la Ostrakon – mai pe scurt, a fost demență și exuberanță feminină la superlativ și noi ne-am numărat printre avangardiștii promovării fetelor în metal. Toate astea în anii 90. Nu regret ce am făcut, dar nici nu aș vrea să mai repet combinația. Pentru că n-a ținut.

Metal Under Moonlight
Metal Under Moonlight

Un sfert de veac mai tîrziu după acest experiment exotic, constat că pisificarea a revenit în forță pe scena metalului. O fi chestie de gusturi, sînt convins că multora le place așa ceva, dar eu nu mai pot să mă entuziasmez la reîncălzirea unei ciorbe a cărei rețetă a fost scrisă și de mine în urmă cu al naibii de multă vreme. În schimb, publicul din Fabrica a sărit și a dat din cap cu simțul răspunderii pe prestațiile formațiilor Between Colors, Kratos și Whispering Woods, fiecare dintre ele cu cel puțin o domnișoară în componență. Toate fete talentate, profesioniste ca prestație scenică, cu prezență ireproșabilă în fața publicului – în mare parte sub 30 de anișori. Fetele și colegii lor băieți și-au făcut treaba impecabil, însă, cu toate astea, ceva m-a împiedicat să mai fiu impresionat. Treabă de gusturi, presupun.

Sacerdoatelor, dans!

Recunosc că am ieșit cu ochii în lacrimi de la recitalul headlinerului Whispering Woods și am părăsit sala înainte chiar ca spectacolul să se încheie. Am plecat în lacrimi nu pentru că m-au mișcat piesele lor atît de mult cît m-au gazat noxele emanate de făcliile dansatoarelor îmbrăcate în preotese păgîne care încercau să mai aducă niște culoare prestației. Eram și foarte aproape de scenă, semn că mi-am căutat-o. Drăguț din partea fetelor că s-au gîndit să mai diversifice un picuț recitalul, însă chiar nu era cazul să dea foc la cîrpe îmbibate în motorină într-un spațiu închis cu 100 de rockeri fumători – asta din perspectiva anatomiei și fiziologiei speciei noastre. Din perspectivă muzicală, aș vrea să văd că trupele renunță la artificii dintr-astea în tentativa de a-și cîștiga publicul sau de a crea un memory burn pe retina spectatorilor. Vă rog mult, concentrați-vă pe muzică și lăsați saltimbancii pentru alte ocazii – poate la festivalul de teatru de la Sibiu se pretează și acolo chiar o să îi aplaud. Același lucru l-am afirmat și despre trupa lui Gelu și Costel, cînd a umplut scena cu daci, romani, dansatoare și ziduri de mucava, deci vă asigur că nu e nimic personal.

Whispering Woods la Fabrica
Whispering Woods la Fabrica

La fel de corect din punct de vedere al execuției muzicale s-au prezentat și celelalte două trupe cu fete în componență, adică Between Colors și Kratos. Treabă făcută profesionist, însă care mie nu mi-a transmis vreo stare în mod aparte. Asta nu trebuie să descurajeze pe nimeni, deoarece există mai multe motive pentru care puține trupe nou-apărute reușesc să mă impresioneze. Pentru început, să ținem cont că metalul e un stil cu vechime, în care devine tot mai greu să te exprimi în mod original. Fie că vrea, fie că nu, de orice trupă nouă se vor lipi clișee pe care dinozaurii ca mine le-au consumat de hăt ani în urmă. Apoi, ca într-un test Rorschach pentru urechi, la mine orice formație reprezintă o provocare de a identifica armonii și solouri auzite deja în altă parte. Și d-aia nu pot să sar în sus de fericire la orice trupă, indiferent cît e de profesionistă: probabil am mai ascultat ceva similar înainte ca unii dintre membrii ei să termine grădinița. Dar le acord puncte pentru efort și pentru execuție, asta se subînțelege, și pentru devotamentul către cauza metalului, adică a noastră, a tuturor.

HATER EDIT: Mi-am amintit ulterior de Cătălina Popa, flautista de la Whispering Woods. Fata aia e jos pălăria ca muzician, dar și ca prezență pe scenă. O femeie pe care atitudinea de pisi și de divă nu o caracterizează, tipa e argint viu, e reactor nuclear în overdrive, chiar dacă instrumentul ei inspiră orice, numai forță nu. Cătălina a făcut atmosferă, a însuflețit publicul, mai că n-a sărit să facă și crowd-surfing. Ei, fete dintr-astea să tot vezi în concert! Respect, domnișoară!

DinUmbră, formația serii (părerea mea!)

Pentru prima oară, m-a prins spectacolul celor de la DinUmbră, pe care i-am mai văzut și în Question Mark prin iarnă, cînd au evoluat după Akral Necrosis. Atunci, am plecat după a treia piesă. Tura asta, am rămas pînă la final și chiar mi-a plăcut. Poate că la Question Mark m-a împiedicat să mă bucur de gothicul executat la măiestrie senzația de sufocare dată de tavanul prea jos și de ventilația depășită de situație. Mi-a mirosit un pic a Paradise Lost și a Amorphis pe alocuri, însă nu e nici o rușine că te-au influențat niște greuceni ai metalului. Chiar am bătut palma cu vocalistul la final, ceea ce n-aș fi făcut dacă nu-mi plăcea trupa – o mențiune specială pentru basistul lor, apropo, a cărui tehnică și precizie m-au ținut cu privirea lipită de neck aproape jumătate de recital. Le-aș fi cerut și eu un bis, alături de ceilalți metaliști din public, dar dacă n-au fost headlineri era clar că n-aveau cum să ni-l dea. Oricum, la trupa asta mai vin, cu siguranță!

DinUmbră, live la Fabrica
DinUmbră, live la Fabrica

Concluzii și verdicte

Una peste alta, a fost o seară frumoasă și aventuroasă, din care o să păstrez amintiri plăcute, chiar dacă dansatoarele headlinerului Whispering Woods m-au făcut să mă hlizesc în stil Beavis&Butthead ca pe vremea cînd mergeam cu Octav la teatru de păpuși – la 17, el în tricou cu Cannibal Corpse, eu în tricou cu Paradise Lost. Organizarea a fost în parametri, serviciile au funcționat, budele nu s-au înfundat, barmanii ne-au dat de băut, agenții de pază au acționat cu discreție și cu eleganță, iar dacă spune cineva că e greu să gherlești un eveniment în Fabrica, think again… Orice se poate încheia cu chix, dacă nu-ți dai interesul, iar exemple avem chiar recente. Sunetul n-a fost nici mai bun, nici mai prost decît de obicei în Fabrica. A fost ascultabil, instrumentele au ieșit curat pe față, le-am putut distinge pe toate, artiștii nu s-au acoperit unii pe alții… Iar dacă asta vi se pare lucru puțin, hai să vă pun o înregistrare din concertele noastre nouăzeciste, ca să puteți aprecia marele salt înainte! Zece pentagrame din zece pentru promoter, din toate motivele expuse mai sus!

Cît despre trupe, orice apreciere este subiectivă. Pisificarea metalului e un fenomen ce va continua indiferent de părerea mea, așa că n-are rost să mă pun de-a curmezișul. Doar că de data asta eu nu o să mai particip. Metalul este o industrie cu șanse egale, fetele au loc întotdeauna și sînt binevenite, ba chiar apreciem că ni se alătură nouă și nu hoardelor de păpușele care cîntă dance sau chiar manele. Dar mărturisesc că eu unul nu mai sar ca altădată la trupe cu soprane sau cu voci de pitulici și de privighetori. Fiecare generație are dreptul la idolii săi, iar eu deja îi am pe ai mei. Formațiile au evoluat corect din punct de vedere tehnic, ceea ce contează. Cît de bune au fost prestațiile lor artistice poate decide fiecare pentru sine – și pentru asta vă încurajez să ieșiți din case și să veniți la concerte!