Category Archives: Căruța cu deștepți

România, țara unde mamele de infractori nu plîng niciodată

Doar mamele polițiștilor din România trebuie să țină la îndemînă un schimb de haine cernite, în caz că fiii sau fiicele lor ar cădea la datorie. Mi-au spus asta în nenumărate rînduri agenții și ofițerii pe care i-am cunoscut de-a lungul carierei mele de jurnalist acreditat pe MAI. Au repetat-o, mereu cu un oftat de neputință, sindicaliștii din Poliție și militarii din Jandarmerie, atunci cînd am oprit camera de filmat și am mai schimbat o vorbă-două despre viața lor în slujba legii. Am empatizat cu ei ca om și ca reporter. Constrîngerile de natură legală care le țin mîinile legate și care îi împiedică să riposteze cu forța atunci cînd sînt agresați de infractori ar fi de neînchipuit într-o țară occidentală, unde, atunci cînd un om în uniformă te somează să înțepenești dracului acolo unde te afli și tu nu te conformezi, s-ar putea să te ajungă din urmă un proiectil cu viteza sunetului. Nu și la noi, unde uzul armei furnizate de stat pentru apărarea legii și a propriei vieți are, de regulă, rezultate mai grave decît să lași pistolul în toc.

În 2009, un agent de la Secția 7 din București îmi povestea cum a făcut uz de armă ca să oprească un infractor. Un derbedeu cu antecedente penale cît zece evanghelii, prins în flagrant cu o altă găinărie, care a luat-o la fugă atunci cînd polițistul l-a depistat. Agentul s-a ținut de buchea cărții: l-a somat verbal, a tras în aer și, în final, i-a răzuit un picior. Ticălosul a ajuns la spital, apoi un magistrat a dispus cercetarea lui în stare de libertate. Conform procedurii, polițistul a trebuit să predea arma și să parcurgă tot traseul cercetării impuse de lege. Timp în care nenorocitul, încă șchiopătînd, și prietenii lui coțcari îl filau pe agentul dezarmat la propriu și îi arătau o largă paletă de semne – obscene sau de amenințare directă – iar omul legii nu putea nici măcar să le bată obrazul.

“Mai bine arunci cu pistolul în hoți decît să tragi”, mi-a mărturisit agentul în cauză, într-un interviu sub anonimat dat pentru Poliția în acțiune. Și incidentul în cauză se petrecuse la puțin timp după celebra declarație a lui Traian Băsescu, pe atunci președinte, care le spunea oamenilor legii să facă uz de armă, dacă situația o impune. Asta era și încă este România, țara unde am văzut de prea multe ori bețivi trași pe dreapta cum le zic agenților “Băi bulangiule, te dezbrac!” și care amenință că sună ei pe cineva, undeva, că au pile.

Cum e la alții? Păi, să vă dau un exemplu desprins din viața mea. În iulie 2007, eram la Londra, în plină alertă teroristă, după ce niște cetățeni de origine pakistaneză au încercat să detoneze mai multe mașini-capcană în centrul capitalei britanice. La stația Waterloo, niște polițiști în uniformă și înarmați cu H&K-MP5 stăteau în dispozitiv și supravegheau trecătorii, atenți la orice detaliu. Cameramanul meu, Dragoș Stoian la data respectivă, se apucă să-i filmeze. Unul dintre polițiștii înarmați vine și-mi zice că n-avem voie să filmăm un dispozitiv de securitate fără acordul șefilor de la Poliția Metropolitană. Încerc să fiu politicos și să-i arăt că am înțeles, dar pe gură îmi iese instinctiv un “Alright! Sorry, mate!” – fază la care polițistul s-a încruntat, și-a îndreptat coloana și mi-a întors-o “I am not your mate! It’s sir to you!” – ați înțeles mesajul?

Să trecem Oceanul pînă în Statele Unite? Eu acolo n-am fost, dar cred că am văzut toți măcar o dată în viață un film polițist american sau chiar o știre externă despre un derbedeu care a scos arma, care a încercat să fugă sau care a agresat un om al legii. În cel mai bun caz, nenorocitul ajunge pe burtă, încătușat în timp record, și se alege cu un dosar penal de nu-i mai trebuie altul. Desigur, au existat abuzuri și acolo, unele revoltătoare, care au dus la răscoale civile. Dar polițiștii corecți din țara lui Hemingway nu suferă din pricina celor care își încalcă jurămîntul. Acolo, agenții și ofițerii știu că pot aplica legea fără să fie timorați precum camarazii lor îndepărtați din patria Mioriței.

Meleagurile noastre, îndepărtate ca spațiu la mii de kilometri și ca nivel de civilizație la ani-lumină de Statele Unite, nu doar că tolerează șmechereala în fața oamenilor legii. Cultura batjocurii de lege e de-a dreptul încurajată. E chiar cool să te lauzi la tovarășii tăi golani că i-ai smuls chipiul din cap agentului, că i-ai luat neamul și morții în portbagaj, că ai făcut circ și, la final, te-a scos avocatul pe o chestiune de procedură. Sau că ți-a dat cu suspendare și gata, în cel mai rău caz. Din rîndul unor asemenea trepanați se aleg animalele care, fără teamă de lege, iau polițiști pe capotă și sub roți, pentru că agenților le este teamă să facă uz de armă. În Statele Unite, dacă suspectul încerca doar să plece de pe loc atunci cînd polițistul îi spunea să stea, un 9×19 mm între felinarele șoferului ar fi încheiat rapid seara, iar polițistul s-ar fi dus acasă, la copiii lui și la soție. Și suspectul pleca la morgă, într-un sac de plastic cu fermoar. Dar nu la noi, unde legea prevede că doar mamele de polițiști trebuie să plîngă, în timp ce neamurile de infractori se pot înscrie cu pachet la zilele de vizită, în așteptarea liberării pentru bună purtare.

Nu vreau să înțelegeți că îmi doresc ca România să devină Vestul sălbatic, iar polițiștii să se transforme în John Wayne… Uzul de armă este o măsură extremă, care trebuie pusă în practică doar în situații excepționale. Dar cînd aceste circumstanțe extraordinare apar, agenții noștri nu trebuie să fie timorați de consecințele pe care tot ei le-ar suferi pentru că aplică legea. Chiar și dacă trag doar în cauciucuri, nu în șofer.

Să-i fie țărîna ușoară agentului Gheorghe Ionescu, polițist căzut la datorie, din tragedia căruia sper ca legiuitorii noștri să fi înțeles că trebuie să schimbe ceva!

(sursa foto: libertatea.ro)

În țara lui Osama bin Laden, ateismul a fost decretat “terorism” prin lege

Dacă vreodată ați dat share pe Facebook la caterinci ateiste sau la cugetări anti-religioase, poate vreți să vă țineți deoparte de sharia din Arabia Saudită, acolo unde un nou decret regal a strîns și mai tare șurubul peste libertatea de conștiință din țara cu cel mai nasol index de la organizația Freedom House. Conform mai multor asociații umaniste, pravila iscălită-n grabă de liderul uneia dintre ultimele monarhii absolutiste de pe fața planetei pune semnul egalității între ateism și terorism. Ar fi de rîs, dacă n-ar fi de plîns, pentru că teroristul numărul unu al planetei între 2001 și 2011, Osama bin Laden, a fost unul dintre cei mai iubiți fii ai poporului saudit. Dar acolo, oricine ia la mișto religia riscă să fie pus la zid.

Noua lege penală pentru crime legate de terorism și de finanțarea terorismului sfidează logica în cea mai brutală manieră. Printre altele, oricine pledează pentru sistemul de gîndire ateist sau chiar îndrăznește să critice islamul așa cum este el înțeles de stat este considerat un nenorocit de terorist și riscă să pice cu beregata sub paloșul călăului – care acolo este mereu zelos și pus pe treabă. Tot pe o traiectorie ce duce gîtul pe butuc te pot propulsa fapte precum invocarea argumentelor ateiste sau punerea în discuție a “valorilor islamice fundamentale”, cele care stau la baza hățișului de ucazuri și pitace ante-medievale pe care regimul saudit l-a poreclit sistem legislativ. Nimic surprinzător într-o țară unde poliția moravurilor îi vînează pe străinii cu pantaloni scurți sau pe turistele care n-au fața acoperită de cîrpe, așa cum prevede aceeași lege aberantă cel puțin din punctul de vedere al temperaturii medii de 40 de grade Celsius care se înregistrează în Peninsula Arabică.

Salman bin Abdul Aziz (foto wikipedia.org)
Salman bin Abdul Aziz (foto wikipedia.org)

Antiumane și brutale cum sînt, legile saudite sînt mereu aplicate, așa că nu vă faceți iluzii că decretul va rămîne doar o declarație de intenții. Descăpățînările publice din Arabia Saudită sînt mai dese decît ploaia în peninsula care găzduiește țara unde te poți trezi scurtat de scăfîrlie și pentru alte fapte infame, precum adulterul, apostazia, idolatria, vrăjitoria și homosexualitatea. Ca o mică picanterie, pentru cei care tocmai au aterizat de pe altă planetă, vă mai spunem noi că în Arabia Saudită ai tras total necîștigător și dacă te-ai născut femeie, pentru că nu ai voie să conduci mașina sau să ieși din casă neînsoțită și, dacă nu-ți convin condițiile de trai, să știi că e perfect legal să încasezi papară de la soț – că doar ești proprietatea lui, așa cum sînt și caprele alea vioaie din turmă. Ceva normal pentru o țară care tocmai a fost acceptată în scrobitul Consiliu pentru Drepturile Omului din cadrul ONU.

Execuție publică în Arabia Saudită (http://deathpenaltynews.blogspot.ro/)
Execuție publică în Arabia Saudită (http://deathpenaltynews.blogspot.ro/)

Luați de cetiți pe larg și vă minunați pe lung de binefacerile unui sistem politic religios de aci, de la sursa articolului și țineți minte doar atîta: creștinii ar face la fel, dacă ar ajunge să dețină puterea în stat.

Căci, așa cum spunea un mare învățat, religia a apărut în momentul în care primul nemernic a dat ochii cu primul fraier.

 

Îngrijorător | România mai are de exorcizat fantomele antisemitismului

Bună dimineața, stimate cetățean român, creștin-ortodox și tolerant, vrednic urmaș al celor mai viteji și mai drepți dintre traci, așa cum îți place să te prezinți! În caz că n-ai fost atent la ce se petrece în jurul tău, aș vrea să-ți aduc sub atenție un studiu realizat în luna iunie 2015 de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”. Hai că fac eu un rezumat, în caz că ți se pare prea mare efortul de a-l citi.

Aproape un sfert dintre respondenți au spus că le-ar plăcea să vadă în România evrei doar în calitate de turiști – 22%, mai precis. În același studiu, 11% dintre românii verzi și falnici ca stejarii Bucovinei au considerat de cuviință să spună că evreii reprezintă o problemă pentru țara noastră.

Cu alte cuvinte, ia și aruncă o privire în jurul tău! Îți vezi colegii de muncă? Există șanse statistice reale ca, din patru, unul să tolereze evrei pe la noi doar în vizită. Poate fi tipul căruia azi dimineață i-ai împrumutat un leu pentru cafea sau tipul pe care l-ai chemat să-ți repare imprimanta. Ar putea fi tipa care îți aduce corespondența sau șeful cel mare, care decide pe cine angajează și pe cine nu.

Dacă ai măcar 10 colegi în jurul tău, există șanse statistice ca unul dintre ei să considere că evreii reprezintă o problemă pentru grădina maicii domnului care este patria noastră. Din blocul tău cu 20 de apartamente, viețuitorii a două cutii din beton și termopane au convingerea că lor nu le ajunge apa caldă la șapte și că România merge prost din cauza evreilor participanți la o conspirație iudeo-masonică (în coproducție cu bubulii și cu șerpilienii, evident), deși cel mai probabil nici unul dintre ei nu a cunoscut personal un evreu. Așa cum sigur n-au dat ochii cu un evreu marii rapsozi populari care au ieșit pe TVR cu o colindă antisemită.

Iar 54% dintre respondenți îl consideră pe Antonescu un mare patriot. Pe aliatul lui Adolf Hitler, de care e posibil să fi auzit dacă nu ați locuit pe altă planetă în ultimii 70 de ani scurși de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Hitler, sceleratul care a masacrat zeci de milioane de suflete nevinovate în numele unei ideologii criminale, izvorîtă dintr-o minte bolnavă.

Ca să pun și mai bine în context acest studiu preluat chiar și de presa israeliană, tot cam un român din doi ar vrea ca religia să fie obligatorie în școală. Un român din trei merge măcar o dată pe săptămînă la biserică și două treimi se roagă în mod frecvent. Un pic peste 90% știu însă cine a fost Arsenie Boca și 30% sînt convinși că a fost un mare sfînt. Arsenie Boca, adesea citat de înfierbîntații evlavioși drept un mare promotor al antisemitismului.

În 1930, recensămîntul oficial nota că România avea 756.930 de evrei. În 2002, mai erau doar 6179. Dacă am aplica același spor demografic prin regula de trei simplă la restul populației, din cele 18 milioane de locuitori ai țării noastre înregistrați înainte de urcarea lui Hitler la putere ar trebui să avem acum cel mult 170.000. De toți. Unguri, evrei, țigani și, desigur, vrednici majoritari geto-daci, urmași ai lui Traian și ai lui Decebal – probabil cel dintîi cuplu gay din istoria noastră milenară. Unde-s evreii? Păi unii au plecat pe alte meleaguri, alții au plecat în lumea drepților, din cauze nu tocmai naturale, cauze pentru care țara noastră încă nu e pregătită să-și asume răspunderea. O demonstrează proporția covîrșitoare de aproape două treimi dintre respondenții la sondajul Elie Wiesel, respondenți care consideră că doar Germania nazistă e responsabilă pentru Holocaust. Noi nu…

După care avem marele tupeu să ne plîngem că sîntem discriminați în Europa! Tocmai noi, cei mai viteji și mai drepți dintre traci…

Omagiu final | Ultima lege ceaușistă din România

Din inimile noastre curate de pionieri și din piepturile noastre vînjoase de proletari în capitalism, ridicăm prinos de slavă și mărire celor mai iubiți fii ai poporului, cîrmaci de geniu și politicieni vizionari, mîndri reprezentanți ai forțelor progresiste care poartă România neabătut spre cele mai înalte culmi de progres și civilizație, întru propășirea clasei nemuncitoare și pentru edificarea societății capitaliste multilateral subdezvoltate. Forța de monolit și voința de nestrămutat a milioanelor de oameni ai muncii de la orașe și sate pustiite de căpșunarii plecați peste hotare vor urma întocmai indicațiile prețioase trasate cu prilejul promulgării noii legi care va curăța definitiv rămășițele retrograde ale vechiului regim din patria noastră ce s-a angajat irevocabil pe calea progresului și civilizației. Călăuză pe drumuri nepătrunse și far în neagra furtună a istoriei jurăm să ne fie pe veci capitalismul, pentru ale cărui mărețe învățături îi mulțumim acum partidului ăstuia care o mai fi la putere.

Ați amețit de la așa vorbărie alambicată și lemnoasă? E ok, nu vă panicați, nu vă uitați în calendare să verificați dacă e în continuare 1984. Cronologic vorbind, nu e. Practic, prin legea care interzice cultul lui Ceaușescu, România tocmai a făcut un mare pas înainte – sper să nu ajung la pușcărie pentru că am folosit o expresie maoistă – pe hîrtie, la mișto și cam tîrziu. E clar pentru oricine se mai uită la știri ce amploare are acum cultul dictatorului executat pe 25 decembrie 1989 – nu mai mult de 20 de nostalgici, nici unul mai tînăr de 40 de ani, care se adună de trei ori pe an la mormîntul tovarășului din Ghencea. Și care nostalgici oricum o înjură de fiecare dată pe coana Leana, adevăratul geniu malefic care a stricat șustele în RSR. O să se învețe minte duzina aia de rătăciți în subteranele istoriei să nu mai cînte Internaționala și alte imnuri comuniste la căpătîiul cîrmaciului sau o să sfideze pușcăria, ca niște ilegaliști destoinici?

_cantarea_romaniei_001

La 25 de ani după ce eșalonul al doilea al PCR a pus ghearele pe România, pe sistemul bancar și pe aparatul de stat din care a făcut ce i-a poftit carnetul de partid dosit cu grijă în 1989, după ce cripto-comuniștii și micii politruci s-au deghizat în campioni ai democrației și au jefuit în voia cea bună țara, e chiar mișto că nu mai are nimeni voie să spună că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Într-adevăr, pentru cei care au supt resursele și avuția acestui popor sigur că acum e mai bine. Eu unul cu siguranță nu aveam în plan să îi ridic ode și laude dictatorului de care m-am bucurat, la cei 12 ani pe care încă nu-i împlinisem la Revoluție, că am scăpat în sfîrșit. Dar cine din țara asta avea de gînd să îi cînte osanale lui Ceaușescu în 2015? Păi, uite, un ultim compliment i-a fost aruncat dictatorului post-mortem chiar de parlamentul ales democratic, parlament care a votat niște legi de cea mai adîncă respirație ceaușistă. Ceauşistă zic? Da, şi iată de ce!

Constituția Republicii Socialiste România din 1965 scria negru pe alb, la articolul 29, că “Libertatea cuvîntului, presei, întrunirilor, mitingurilor și demonstrațiilor nu pot fi folosite în scopuri potrivnice orînduirii socialiste și intereselor celor ce muncesc.” Adică ne exprimăm liber şi nu prea… Ce însemnau aceste interdicții avea să detalieze în 1974 Legea Presei, care stipula că presa are rolul de a promova politica oficială a partidului. Articolul 39, de exemplu, reglementa clar cine poate fi jurnalist: “Poate fi încadrat ca ziarist persoana care militează pentru aplicarea în viață a politicii Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate, se conduce în activitatea sa și în viața particulară dupa normele eticii și echității socialiste”. Prin extensie, oricine aducea laude publice vechiului regim nu putea fi ziarist, deci nu se putea exprima prea liber, respectiv oricine aducea reproșuri orînduirii de atunci era pasibil de mult nașpa. La fel cum prevede acum și Legea 217/2015 despre apologia lui Ceaușescu, cu singura diferență că atunci nu era libertate și acum se pune că ar fi. Cei 20 de aiuriți care încă îl mai laudă din convingere pe nea Nicu au primit o lovitură grea…

Inițial mă speriasem că dacă vreodată o mai iau pe ulei cu tovarășii mei de șpriț care bat în 40 de ani și ni se pune pe chelie să cîntăm – la mișto, evident – niște cîntece pionierești învățate la școală pe vremea odiosului, vom merge la pușcărie. Sau că ne paște vreo amendă dacă spunem că mîncarea parcă avea alt gust pe timpul lui Ceaușescu. Mai mult, am crezut că îmi voi petrece la bulău nişte ani frumoși – aștept cu nerăbdare criza vârstei de mijloc, pentru că doar atunci nu mă voi simți penibil într-o mașină decapotabilă, înconjurat de proaspete absolvente de liceu – fiindcă mi-aş permite să afirm că muzica la radio era mai plăcută, că litoralul era mai prietenos fără manele pe vremea răposatului sau că se făcea școală mai temeinic. Îmi imaginam că, dacă susțin într-o zi la radio că Nicolae Ceaușescu făcea tot posibilul ca să țină – forțat, e drept – clasa muncitoare în țară, iar ăștia de acum se dau de ceasul morții ca să o alunge peste hotare, mă bagă la bulău cu Volga neagră. Mă întrebam dacă o să se deschidă un nou Canal pentru delincvenții din categoria asta sau doar o să-i trimită să-l termine pe cel început de Ceașcă, între Dunăre și București…

După aia, am văzut că, de fapt, doar Nicolae Ceaușescu pică sub incidența legii 217/2015 deoarece a fost condamnat pentru genocid. Desigur, sînt gata în condiții normale să accept că o sentință a unei instanțe are legitimitate. Dar, serios, vi s-a părut că Nicolae Ceaușescu a fost condamnat în urma unui proces echitabil? Cum a fost posibil ca el și Leana să fie împușcați după două ore de dezbateri, fără un probatoriu credibil administrat, fără apărare, fără drept la căi de atac, iar tiriplicii de Bobu și Postelnicu, de exemplu, să stea prin tribunale cu lunile? Dacă ați uitat în ce țară trăiți, vă amintesc eu că la noi un proces de corupție durează șapte sau zece ani pînă la finalizare. Dacă tot e să punem anatema pe Ceaușescu în numele democrației, hai să o facem prin mijloace democratice. Știu că este doar o formalitate, dar cine se bagă să organizeze un proces cinstit, cu administrare de probe autentice atît din partea acuzării, cît și din partea apărării? Din groapă nu-l mai scoatem pe nea Nicu, iar verdictul este ușor de anticipat, dar să nu uităm de principiul fiat justitia, pereat mundus – să se facă dreptate cu orice preț, chiar și pentru dictatori tirani!

https://www.youtube.com/watch?v=584UW7dTTT4

Sigur, legea 217 interzice la pachet și cultul naziștilor, respectiv cultul legionarilor. Tot niște minorități doctrinare, însă un pic mai vînjoase decît plutonul de nostalgici leșinați care împart colivă pe 26 ianuarie la cimitirul Ghencea. Vreți să știți de ce legionarii și naziștii au mai mulți adepți decît comuniștii astăzi, în România anului 2015? Pentru că interdicția asupra lor a existat începînd cu finele anilor 40 – și e bine că a existat. Dar un efect pervers al prohibiției doctrinare este că îi conferă dogmei vizate o aură de fruct interzis, care cu siguranță va atrage niște agitați dornici de frondă și cărora legea tocmai le pune la dispoziție un reper fundamental prin care să se definească. Neonaziști și neo-legionari avem deja, chiar ne trebuie și o ceată de neocomuniști născuți după 1989?

E bine că Legea 217 sancționează în continuare propaganda nazistă, este clar pentru toată lumea că puterea comunistă a fost o forță criminală de opresiune, dar e prea tîrziu acum pentru România să înceapă o campanie de epurare postcomunistă. E anacronic și fără obiect să faci asta în 2015. Momentul propice era 1990, cînd legea lustrației ar fi picat numai bine și poate că ne-ar fi ajutat să progresăm mai repede. Însă după ce un sfert de veac foștii tovarăși au fost lăsați să conducă și să jefuiască, devine deja ridicol să ne mai punem problema cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu. Democrația noastră a avut vreme să se maturizeze suficient încît să tolereze o minoritate de nostalgici ce frizează comedia și care n-ar umple nici măcar un autobuz, iar asta în ciuda sondajelor care arată că aproape jumătate dintre români consideră că nea Nicu a avut un rol pozitiv în istorie. Cei care cred asta – vă asigur, domnilor legiuitori – fac comparație în primul rînd cu voi. Și, aș adăuga eu, poate că fac comparație între legile de acum și decretele secrete ale lui Ceaușescu semnate cu știrea a cel mult 10 oameni din Comitetul Central. Pentru că nu-mi amintesc exact cînd a fost în dezbatere publică acest proiect legislativ destul de important pentru societatea noastră, Legea 217. A fost sau n-a fost?

Dacă vine cineva să-mi spună mie că pe vremea lui Ceaușescu se trăia mai bine, o să-i povestesc din propria experiență cum trebuia să faci rost pe sub mînă de orice, cum mergeam cu părinții la Tanacu pe șes ca să ascultăm Vocea Americii fără teamă de turnători, cum aveam acces legal doar la reviste străine tipărite în URSS, cum singurele vacanțe peste hotare erau posibile doar în țări precum Bulgaria – ca acum – și cum trăiam mereu cu o presiune în ceafă legată de orice cuvînt neconform ce ne-ar putea ieși pe gură. Cum presa trebuia să se autocenzureze, cum pînă și copiii de școală generală erau învățați să nu spună în public chiar tot ce aud acasă, că poate ieși urît. Și asemenea mie mai sînt și alții, care le pot rîde în nas nostalgicilor, în special celor născuți după Revoluție. Din punctul ăsta de vedere, cîtă vreme o să mai trăim noi, cei cu capul pe umeri, o lege care interzice cultul lui Ceaușescu în România are la fel de multă relevanță cu una care ar interzice cultul lui Mithra sau pe cel al lui Nero.

 

 

Codul bunelor manele | Patroane, sper că-ți recunoști mitocanii de angajați!

Acum, că furia mi s-a disipat, sper sincer că există un patron al firmei unde e înregistrată duba din imaginea de mai sus, pentru că țin să-l informez pe domnul investitor că a pus la volanul furgonetei sale un cercopitec nedemn să fie lăsat slobod printre reprezentanții speciei Homo Sapiens. Dobitocul cățărat la covrig a încercat să mă calce cu duba – intenționat – după ce mai întîi m-a înjurat de neamuri și de morți, mi-a arătat toate semnele obscene pe care cred că și pușcăriașii se gîndesc de două ori înainte să le folosească și m-a amenințat cu toate nefăcutele lumii. De ce? Pentru că la benzinăria MOL dintre Tuzla și Eforie Sud era coadă pe data de 2 august 2015, un pic înainte de 11 dimineața.

Nu era vina nimănui că la casele de marcat era aglomerație. Îngrămădeală a fost în weekend pe tot litoralul, iar eu, Klava a.k.a. Pisica și ăsta micu de frate-miu tocmai ne cărăbăneam acasă, după două zile de chill la malul mării și cu amintirile încă proaspete ale unei găști descoperite ad-hoc, în care figurau unii dintre cei mai cool viețuitori ai acestei tot mai mici și mai sufocante planete. Frate-miu, care de 15 ani trăiește printre englezi și care e în general obișnuit cu lumea civilizată, ședea la coadă la plătit benzina, eu îl așteptam pe locul în dreapta în mașină, iar prin vitrina benzinăriei se vedea că înăuntru oamenii stau să decarteze bani. D-aia mi-a înțepenit miocardul cînd a început să ragă din spatele meu un claxon ca la semafoarele din București. La naiba, îmi zic, nici măcar n-am plecat de la mare și a început circul. Mă uit prin lunetă și văd un cetățean a cărui meclă îmi amintea de un cercopitec în călduri, îmbrăcat în ținută default de manelist și acompaniat de un alt individ după chipul și asemănarea lui cocalarească. Genul de intelectuali pentru care apogeul carierei a fost probabil să-și ia permisul de conducere.

“E coadă, ai răbdare”, în arăt io trepanatului prin lunetă. “Ce vrei să fac?” Și mă întorc la ale mele. Două secunde mai tîrziu, o labă păroasă îmi trage portiera și-o deschide. “Du-te, bă, înăuntru, și vezi ce fac ăia, că mă grăbesc”, zbiară consumatorul de Guță la mine. De parcă eu eram angajat la MOL sau chiar argatul lui personal. Îi replic elegant că așa nu se vorbește cu persoane necunoscute și-i mai zic o dată să aștepte. Cretinul se urcă înapoi la volanul dubei, dar nu ca să se replieze, ci pentru că acolo era claxonul. Pe care iar începe să îl rupă-n creierii mei și să mă înjure. OK, zic, pînă aici. Poate n-a văzut cum arată un moldovean de doi metri în toată splendoarea lui. Ia să mă dau io jos, cu duhul blîndeții încă la mine. “Uite cum stă treaba, stimate cetățean, în primul rînd nu ne adresăm la per-tu, că n-am făcut facultatea împreună, iar apoi ai răbdare, că e coadă și oamenii ăia nu s-au apucat de scrabble cu substantive compuse nemțești înăuntru, ci stau la rînd, nu-i convine nimănui, dar asta e”, îi atrag atenția cu ultima picătură de calm din dotare. Ce mi-a replicat jigodia, din păcate, nu pot reproduce, dar dacă vreți o idee despre conținut puteți rememora ultima conversație avută la ușa unui cort și apoi puneți-o pe steroizi. Morți, răniți, părinți, degete-n aer, amenințări cu ce-o să-mi facă el mie, pentru că nu mut mașina din calea fericirii lui.

No, pînă aci. Managere, cheamă firma de pază, că io sun la 112! În așteptarea poliției și a intervenției, sinistratul mintal se suie iar la volan și încearcă să dea peste mine, după care îmi mai pune la pachet niște urări tradiționale de pe la instituțiile de corecție și reeducare. Agentul de pază apare primul și-mi spune că n-are ce le face, că animalele nu-s în obiectiv. Practic, în manualul lor obiectiv e doar magazinul cu casele de marcat. Acolo putea să-l și împuște dacă făcea scandal. Nu și afară. Pompele unde poți fi linșat sau călcat cu duba de un transpirat se pun că-s un fel de trotuar extins, unde firma de pază n-are jurisdicție. Altfel spus, pe litoral, atîta vreme cît nu intri fără bască în vreun club de fițe ca să-l enervezi pe vreun gealat, intervenția nu te poate nici măcar reține pînă la venirea echipajului de ordine publică. De notat… Între timp, tîrtanii pleacă rînjind, iar vreo șase minute mai tîrziu trage în benzinărie și un echipaj mixt, cu un adjutant de la jandarmerie și cu un agent de poliție, în agenda cărora a ajuns numărul de înmatriculare al hardughiei cu gherțoi. Și eu am primit la schimb promisiunea că nemernicii vor fi sancționați conform legii 61, dacă vor fi identificați în trafic.

B 20 HON, mașina la bordul căreia se aflau mitocanii
B 20 HON, mașina la bordul căreia se aflau mitocanii

Ei, atunci hai să-i ajut și eu pe cei responsabili să-i identifice! Iaca fotografia cu numărul de înmatriculare. Am toată convingerea că, dacă neadaptații ăia au un șef sau un patron, angajatorul sau managerul lor trebuie să știe cum li se comportă cercopitecii în contact cu oamenii. Și să ia măsurile adecvate. Mașina se afla în benzinăria MOL dintre Tuzla și Eforie Sud pe data de 2 august 2015, cu puțin înainte de ora 11. Iar dacă mitocanii n-au patron și mașina e pe persoană fizică, mi-aș dori ca poza cu numărul lor de înmatriculare să fie văzută de toți clienții lor, actuali și viitori foști. Pentru eu unul că am ajuns la nivelul de toleranță zero cu huțupanii agresivi și aroganți care cred că li se cuvine orice, de la înălțimea celor patru clase pe care probabil le-au absolvit după efectuarea serviciului militar obligatoriu.

Și vă povestesc toate astea exact din acest motiv: mi s-a întors stomacul de la atîta război româno-român. Aș vrea să-mi cresc copiii (cînd oi apuca să-i fac) într-o societate civilizată, unde asemenea specimene să mai existe doar la borcan, în formol, drept material didactic. Sau la reeducare. Iar dacă vreodată vă simțiți agresați sau amenințați de asemenea rebuturi ale speciei umane, sunați la 112 și cereți să fie luate măsuri legale împotriva lor. Să mai reducem puțin nivelul de șmecherie cu ajutorul unor sancțiuni contravenționale…

Absurdistan.ro | Programul “Epoleți contra Euro”, prima zi

Anul 2020, România. După dezbateri parlamentare care au durat un cincinal, cu 2.843 de voturi pentru și numai 2841 de voturi contra, aleșii neamului reuniți în ședință cu cvorum minim au adoptat legea care permite acordarea gradelor militare contra unor donații pentru dotarea glorioasei Armate Române cu tehnică de luptă modernă, cel puțin la nivelul anului 1985. La Ministerul Apărării, sergentul Afloroaiei execută serviciul credincios de răspuns la centrala telefonică nou-achiziționată, cu fișe manuale și manivelă, pe care scrie în rusește “Atenție, soldați! Inamicul ascultă!”.

Prin fereastra care nu se mai închide bine încă de pe vremea cînd Grecia era în UE se aud zumzăind motoarele pe plasmă ale unor elicoptere BMW cu reacție, semn că o nuntă de maneliști survolează MApN în drum spre fostul Parc Carol, actualmente Parcul Memorial Romeo Fantastick, unde ginerele și ginerica urmează să-și facă poze cu Monumentul Căpșunarului Necunoscut, înălțat pe vechea temelie a Mausoleului Eroilor. Briza caldă de noiembrie adie și flutură articolul de ziar tăiat cu lama și lipit în loc de geam, text în care noul patriarh, în plus președinte al Academiei și al Parlamentului, desființează falsa teorie a efectului de seră și a încălzirii globale. Se apropie Ziua Națională, iar un maistru militar în ținută de aviație bate din ușă în ușă cu cheta pentru kerosenul MiG-ului ce va defila în formație de unul singur pe deasupra Arcului Digital de Triumf – o hologramă proiectată doar la marile ocazii, după ce vechiul Arc a fost demolat pentru a-i lăsa loc unei șaormării de interes național, construită cu ultimii bani de la Bruxelles.

Dintr-o dată, sergentul sare ca ars și ia poziție de drepți. Soneria telefonului începe să zbiere, lucru care nu se mai petrecuse din 2018, cînd a sunat ultimul cetățean dornic să se înroleze voluntar în armată – atunci era un somalez care tocmai primise cetățenia și voia să nu-și piardă îndemînarea cu Kalașnikovul. A fost primit, cu lungi insistențe, după ce a promis că vine cu pistolul-mitralieră de acasă. “Cine să fie, cine să fie”, se întreba oșteanul în timp ce-și scutura ținuta de firimiturile covrigului care-i fusese rație în ziua aia. De la NATO nu mai sunaseră de prin 2017, de cînd președintele Vadim, ales la anticipate, a publicat în ziarul unic național România Mare o anchetă-diatribă la adresa conspirației masonico-șerpiliene-maghiare care ne impune nouă, celor mai drepți și mai viteji dintre traci, să reducem emisiile de carbon și să legalizăm diverse bucurii ale oamenilor, printre care și căsătoriile gay. De la UE a primit ultimul telefon într-o seară de aprilie, cînd termometrele tocmai coborîseră la 42 de grade Celsius. Afloroaiei își amintește și acum glasul de femeie cu accent nemțesc care i-a repetat de vreo 20 de ori: “Write this down for your commander in chief! Fuck you, go to Athens! Go to fucking Moscow if you want, we are sick and tired of you!” – și încă oftează cu nostalgie după momentul în care un alai colector de fiare vechi a dat jos panoul cu stele albe de la Vama Albița.

The_Good_Soldier_Svejk_by_mr_von_ungarn

– MApN, bună ziua! Cu ce vă pot ajuta?

– Da, să trăiți parcă se zicea… Voiam să vă cer mai multe detalii despre gradele astea de general care acuma cică se dau pe euro. Ce ofertă aveți?

– Mă scuzați, dar ca să ajungeți general în glorioasa Armată Română trebuie să faceți Liceul Militar, Academia Militară, să aveți o carieră impecabilă de ofițer inferior, apoi să serviți patria într-o misiune externă – măcar la cules căpșune prin Ucraina – și să vă achitați onorabil de toate sarcinile, să cîștigați respectul subordonaților și eventual să vă remarcați prin acte de eroism. După aia vin stelele de general, nu așa simplu.

Greșiți, stimate militar de carieră! Tocmai s-a aprobat o lege, e și în Sfîntul Monitor Oficial de azi dimineață, are binecuvîntarea Patriarhului și amprenta digitală a Președintelui, de acum se poate cumpăra orice grad în armată, poliție, jandarmerie, pompieri, poliția minții, poliția religioasă și poliția locală. Ia uitați-vă prin mail…

– A, da! Ce dreptate aveți! Chiar acum primesc instrucțiunile prin telefax – chestie modernă, nu aveți de unde ști. Vi le citesc cum îmi vin… Uitați, zice aici că puteți fi caporal onorific, pentru numai 18 euro, adică un salariu minim din România. Primiți o pereche de șireturi ca să pescuiți în chiuveta unității și un pachet de Carpați Vintage Gold. Cum sună?

– La valoarea mea îmi permit mai mult. Ia mai ziceți!

– Iaca, la plutonier vă costă 36 de euro și doi saci cu fasole. Primiți ca accesorii un fluier de instrucție și o ladă de lemn, ca să faceți școala de șoferi printre paturi. E mai mișto?

– Mhmh… Parcă aș vrea totuși ofițer, că bunicul a fost și el ofițer la Secu… la ceva mișto!

00-josef-lada-the-good-soldier-c5a1vejk-1920s

– Ofițer? Pentru sublocotenent, ca Ecaterina Teodoroiu, vă trebuie 180 de euro, o colecție de surprize Turbo, două atestate de pelerinaj la Arsenie Boca și o cariocă verde, ca să vă desenați singur ținuta de camuflaj. Epoleții vin din partea casei, cu un set aproape nou cu soldăței din plumb, pe care să-i instruiți. 

– Și căpitan?

– La căpitan e 5.400 de euro, fără donații în natură. Vă dăm epoleți de banii ăștia, o ținută fără petice și un pistol cu apă, iar bonus un disc floppy cu Wolfenstein ăla clasic, ca să simțiți din plin riscurile și satisfacțiile unui militar în acțiune.

– Interesant. Sînt curios dacă-mi permit colonel.

Colonel plin e 16.200 de euro, TVA inclus. Vă dăm ținută nepurtată de nimeni, epoleți, cravașă, un pistol Carpați din plastic cu bile de rulment și toată colecția Call of Duty, cu Expansion Pack și tot ce vreți.

– Pînă aici mă descurc. Ia ziceți la general, ca să știu cît să jef… cît să cer de la bancă.

General de brigadă e 54.000 de euro, dar aici vă oferim ținută, un pistol cu capse care chiar pocnesc dacă nu-s umede, o carte cu citate din Sun Tzu și ultima versiune World of Warcraft, să vedeți ce înseamnă strategie militară! Vi le trimitem pe toate acasă prin DHL, nu trebuie să vă deranjați să veniți la unitate, că de aia sînteți general. Vă mai oferim în plus reducere de 30% la fanfara militară, dacă vreți să o închirați pentru nunți, reducere de 50% pentru onoruri militare atunci cînd o să muriți – că o să muriți într-o bună zi și o să vreți îngropat – și opțiunea de a selecta repertoriul pe care o să vi-l interpreteze Muzica Reprezentativă a Armatei la oricare dintre evenimente. Să știți că bagă unii de acolo niște manele… 

– Gata, boss! Mă combin. Trimiteți un formular de general și unul de adjutant, că mai vrea și văru-meu de la țară grade. Vă dau adresa de mail sau cum facem?

– Spuneți-mi numele complet și adresa de acasă, boss. Vi le trimit în plic, că nu mai avem net din 2016, de cînd s-au retras americanii cu tot cu scutul antirachetă, după ce i-au prins pe sătenii din Deveselu că îl demontau ca pe țevile de la irigații și-și făceau din el acoperișuri la grajd. 

– Numele? Da. Prietenii îmi spun Osama…

Dar numele primului general pe bani din Armata Română i-a scăpat bravului sergent Afloroaiei, pentru că glasul din telefon a fost acoperit de clopotul mare de aur de la Catedrala Mîntuirii Neamului Bis, care tocmai bătea să cheme lumea la donațiile obligatorii…

Vaslui Pride | De ce a fost mișto să cresc în județul Vaslui

Am crescut în Vaslui în anii 80 și 90, atunci cînd se îngînau dictatura cu libertatea. Dar am avut o copilărie frumoasă și o adolescență plină de acțiune, iar o mare contribuție la acest șir de amintiri o are județul Vaslui, el însuși un personaj. Acuși se fac 20 de ani de cînd am plecat, dar tot n-a fost greu să scot din cap 10 motive pentru care copilăria și adolescența în Vaslui sînt memorabile. Cel puțin copilăria și adolescența mea.

Secu de altădată
Secu de altădată

1. Pentru că Secu

Ăsta e numele de alint pentru temuta Securitate din vremea lui Ceaușescu, însă rockerii vasluieni iubesc moștenirea poliției politice din vremea comunismului. În fața clădirii unde a activat temuta inchiziție de stat se află un parc, iar de peste două decenii acolo și-au stabilit cartierul general metaliștii din orașul lui Constantin Tănase. Cum în anii 90 nu exista Facebook – iar în România abia dacă se auzise de internet – noi acolo socializam, acolo ne consumam berile și supărările, acolo făceam schimb de bancuri sau de melodii și le pasam țigări pe șest soldaților în termen care făceau de planton la Poliția Județeană, organul ce a preluat clădirea fostei Securități.

Revista Secu, glasul rockerilor vasluieni nouăzeciști
Revista Secu, glasul rockerilor vasluieni nouăzeciști

Chiar și în vremurile moderne, pletoșii încă se adună pe băncile care între timp au înlocuit lemnele putrezite de acum 20 de ani ca să cînte la chitară, să bea bere și să vrăjească gagici. De fapt, dacă aș fi prin Vaslui și mi-aș pierde toate numerele de telefon din agendă și n-aș mai ști cum să îmi caut vechii tovarăși, ar fi suficient să mă duc la Secu după ora 18, pentru că în 15 minute sigur apare vreunul cu o doză rece.

Secu astăzi
Secu astăzi

2. Talpa, sportul și turismul fortifiază organismul

Vasluiul în care am crescut avea două, cel mult trei linii de autobuz, însă era mai eficient să mergi pe jos decît să aștepți hardughiile ruginite care oricum aveau traseu de la gară pînă la Spitalul Județean – hai să spunem cît de la Victoriei la Unirii. Autobuzele apăreau atît de greu, încît aproape nimeni nu le folosea. Asta ne-a dezvoltat tuturor abilitatea de a merge pe jos cu viteza luminii. De altfel, chiar și în vremurile de azi am colegi cărora le e greu să țină pasul cu mine la un marș forțat de o oră. Compasul de Vaslui este rapid și eficient, cadența sa e de mitralieră nemțească. Am început să folosesc transportul în comun doar la facultate, în Iași, unde nu rezistau pantofii la atîta kilometraj cît aș fi putut să bag pedestru. Însă chiar și atunci nu mă dădeam înapoi de la o plimbare romantică noaptea pe jos, din Tudor pînă în Pușkin și retur.

Arteziana de la Teatru
Arteziana de la Teatru

3. Peste tot, doar oameni importanți

Comunitatea era mică, dar angrenajul local de instituții, de relații și de interese consuma resurse umane ca în orice alt oraș, prin urmare făcea ca orice om care-ți ieșea în cale să conteze într-un fel sau în altul. Avantajul? Nu trebuia să aștepți o audiență trei luni la rînd, era suficient să ieși prin oraș, că te întîlneai cu omul de care aveai nevoie. Dezavantajul? Nu puteai chiuli la o bere pe centru fără să te găsească șeful, proful sau ăl bătrîn. În cel mai bun caz, un vecin. Și trebuia să fii respectuos cu toată lumea. Excentricul cu păr vîlvoi de la blocul vecin? E responsabil cu activitățile culturale la Casa Armatei, vezi că s-ar putea să ai nevoie de el pentru o sală de repetiție. Mai bine salută-l! Tipul care stă la rînd în fața ta? E secretar la primărie, poți să-i spui de spațiu pentru un festival și poate rezolvă și cazarea trupelor. Patronul de la buticul din centru? E poet, vedetă locală, așa că poartă-te cu respect cînd cumperi de la magazinul lui țigări la bucată. Cum să vă explic? Dacă Vasluiul era America, am fi dat nas în nas cu ministrul apărării, cu secretarul de stat și cu purtătorul de cuvînt al Casei Albe în fiecare zi – iar cu Obama cel puțin o dată în viață.

Pădurea Paiu, cu vedere la Vaslui
Pădurea Paiu, cu vedere la Vaslui

4. Pădurea, decadența supremă

Vaslui ar fi însemnat în cumană “rîul care curge printre păduri” – e corect, din punct de vedere geografic, pentru că județul nostru avea păduri cu nemiluita și are încă vreo cîteva ape curgătoare, unele mai zdravene și altele mai leșinate ca debit. Dar în pădurile alea, unde puteai ajunge din centru cu pasul în 30 de minute, totul devenea o aventură. Înainte de adolescență, mă rătăceam prin ele cu frate-miu mai mic și aveam impresia că sîntem indienii lui Winnettou la vînătoare de fețe palide. Dacă dădeam de un rîuleț cît de mic, ne teleportam în mintea noastră prin jungla Amazonului – niște conchistadori sau exploratori gata de noi fapte eroice. În adolescență, tot la pădure mergeam cu gagicile noastre metaliste, cu grătarul și casetofoanele cu black metal, ca să încingem petreceri printre copaci cu umbre de balauri pînă la două noaptea. Urlam ca toate dihăniile, goleam damigenele și tăvăleam mîndruțele – pe alea care voiau să participe la tăvăleală. Iar de la civilizație la sălbăticie în stare absolută erau zece pași în total și, cînd reveneam pe asfalt, ne recăpătam chipurile de oameni, mergeam acasă și învățam pentru corigența la fizică.

Dealul Ciomaga
Dealul Ciomaga

5. Mălușteni sau numele unui Humulești ce n-a devenit niciodată mainstream

Rachiul necruțător produs cu rigoare militară de tanti Mitrița și de unchiul Costică, tractorist fruntaș în retragere, amintirea pechinezului Tarzan care ne auzea mașina încă înainte să depășească semnul de intrare în localitate, dealurile acoperite cu lanuri de cînepă în anii lui Ceaușescu cel tiran, Bulia, mamaia Vasilica, mamaia Nastasia și moș Mitică Ursu – ambii moși cu povești de nespus despre frontul de est – scheletul mamutului descoperit acum vreun secol și ceva prin cele maluri ale Românesei, popa bețiv care nu ne-a lăsat să-i tragem clopotele lui Ceaușescu în decembrie 1989, primul meu motan Tomiță pe care l-a omorît Milică, bețivul ce apoi și-a înjunghiat fatal și propriul frate, al doilea motan al meu Tomiță, pe care l-am răpit cu Dacia și l-am dus la Vaslui, balta de la Chiștele – nume care presupun că însemna “izvoare” în aceeași limbă cumană, crustaceele din malurile de nisip tot de la Chiștele, mormintele comune și nemarcate ale soldaților germani căzuți în bătăliile din vara lui 1944, personaje precum Costică Bărgheru și Vovîlă, Afrodița și fina Caliopia, Șîpoțanca sau Mustăcioasa, moș Cochin – veteranul de război care mereu trăgea după el o capră – pădurea Sturzii și releul DRTV, puntea de pe drumul spre Mînzătești din care nu mai rămăseseră decît două șine de fier și peste care tata Urs a trecut cu Dacia la marea precizie, poteca de nisip fierbinte pînă la fîntîna de la plopi, una cu o roată cît întregul Univers, de unde se revărsa cea mai rece și mai bună apă din lume sau chiar din județ, corcodușele coapte din pomul de la bucătăria unde a stat Mămuța pînă să moară, bobul verde halit direct din păstaie și nucul la rădăcina căruia am săpat o săptămînă, convins că descopăr cel puțin o comoară, poate două, și luminile Vasluiului noaptea, la orizont, cînd ne întorceam de la țară, și care erau semnul că am ajuns acasă. Nu în ultimul rînd, Revoluția din 1989, care m-a prins în fața televizorului alb-negru, unul dintre cele trei care se găseau în toată comuna, și unde am mirosit pentru prima oară libertatea. La țară, la Mălușteni, județul Vaslui.

Rezervația Paleontologică Mălușteni
Rezervația Paleontologică Mălușteni

6. Casa de Cultură “Constantin Tănase”

Aia unde am apărut prima oară pe scenă, ca actor într-o trupă de amatori, și unde am revenit cîțiva ani mai tîrziu în calitate de chitarist black metal, unde eu și băieții mei am organizat prima ediție a unui festival vasluian de metal, în 1996, sala aia despre care Televiziunea Vaslui a spus că rockerii mei au devastat-o fiindcă la festival n-au stat pe scaune să aplaude, ci au sărit ca animalele să dea din cap. Casa de Cultură unde Rășcanu era Dumnezeu – iar noi îl detestam pe Dumnezeu încă de pe atunci, dar Rășcanu avea mai multe puteri, printre care și pe cea de a ne oferi sau nu o sală de repetiție. Acolo am fost la primul meu concert de rock, cu marea formație Compact, iar cînd nu erau concerte de rock mergeam cu Octav la piese de teatru pentru copii și făceam mișto ca niște ordinari fără sentimente. În subsolul Casei de Cultură am repetat pentru prima oară cu o trupă, Tombstone, și tot acolo am dat primul meu interviu în calitate de chitarist de metal, pentru aceeași televiziune din Vaslui. La Casa de Cultură aveam mereu acces VIP în backstage, ori de cîte ori venea cîte o trupă importantă de la București – fie că era Divertis, fie că era Abigail. Și tot pe scena aia a spus Octav al nostru “F*ck Jesus Christ” de ziua creștinilor, că ne-au scos jandarmii cu escortă din clădire, ca să nu fim linșați de evlavioși.

Viitori fani Eternal Mourning, adunați pe treptele Casei de Cultură
Viitori fani Eternal Mourning, adunați pe treptele Casei de Cultură

7. Casa Pionierilor și moș Didilescu

Unde am învățat eu prima oară să chinuiesc pisici – că aia nu se putea chema cîntat la vioară – dar unde am deprins cele dintîi elemente de teorie muzicală, lucruri care și azi mi-au rămas în cap. De la moș Didilescu am recrutat prima și singura noastră violonistă, pe Violeta, iar ca să-i intru în grații am frecventat din nou cursurile de cîntece patriotice ale ansamblului “Izvorașul”, cu chitara Reghin din dotare. În aceeași Casă a Pionierilor, dar la cursul lui Ion Chiriac, am luat cele mai utile cursuri de prostit femei sentimentale, sub forma unor lecții de chitară-folk. Mai știu și acum cam jumătate din repertoriul ce avea să se dovedească extrem de util prin facultate. Acolo am făcut primul meu – și ultimul – model de avion, dintr-o baghetă de balsa și un carton tăiat dintr-o foaie gata pregătită pentru așa ceva. Dacă știu oleacă de muzică și dacă am putut învăța să bag metale la chitară, toate astea se datorează în mare măsură Casei Pionierilor – acum o ruină – lui moș Didilescu și lui Ion Chiriac…

Fosta Casă a Pionierilor din Vaslui
Fosta Casă a Pionierilor din Vaslui

8. Județul Iași

Pentru noi, vasluienii, cea mai apropiată capitală este Iașul – și îl articulăm hotărît așa, Iașul, nu Iașiul, cum fac bucureștenii. Acolo ne rezolvam problemele, acolo ne cumpăram țoalele și instrumentele muzicale, acolo mergeam la sală să repetăm. Vasluiul și Iașul au fiecare un parc numit Copou, iar asta ne apropie și mai tare – în special dacă ținem cont că pe Copoul din Vaslui se găsește cel mai tare liceu din județ, LMK, iar pe Copoul din Iași e cea mai veche și cea mai tare universitate din țară, Universitatea “Al. I. Cuza”. Și toți adolescenții vasluieni preocupați de carte numărau minutele pînă aveau să ajungă studenți la Cuza. Idealul meu în carieră era să devin avocat în Iași – nimic mai mult – și nu mi-am pus problema să ajung jurnalist TV în București pînă cînd o gagică frumoasă și deșteaptă foc nu mi-a zis că talentul meu trebuie să meargă la Capitală, că acolo-i de el. No, săru-mîna pentru sfat… Dar și sfatul ăsta l-am primit tot la Iași.

Copoul din Vaslui
Copoul din Vaslui

9. Școala Generală Nr. 5 Vaslui și Grădinița 15

Sînt copil de cadre didactice, așa că verile și vacanțele copilăriei mele aveau ca decor tot grădinițele și școlile. Părinții mai aveau activitate peste vară, iar eu acasă n-aveam program la televizor decît două ore pe zi. Așa că pentru mine școlile se transformau vara în locuri de joacă prietenoase și toride, în parcuri de distracție printre cărți și laboratoare. Tabla devenea un șevalet pe care puteam desena tot ce-mi trecea prin minte fără teamă de represalii, coridoarele se converteau în piste de curse și în curtea școlii mă dădeam cu bicicletele găsite prin sala de sport pustie. Profesorii care din septembrie și pînă în iunie vegheau la disciplină și la ordine acum priveau cu indulgență cum ne hlizim și ne hăhăim ca toți dracii în groapa de nisip de lîngă țîșnitoarea cu apă. Pentru mine, școala e un loc drag, cu amintiri frumoase, nicidecum un cimitir al copilăriei și al adolescenței. Mă întristam puțin toamna, cînd locul meu de joacă de peste vară era invadat de alți copii și dintr-o dată reintra în vigoare legea stricteții. Însă știam că vara următoare toți o să plece la țară și o să redevin stăpînul coridoarelor pustii și al sălilor de clasă părăsite.

1918212_111110456011_613609_n

10. Biblioteca “Nicolae Milescu Spătarul”

Pentru că nicăieri în lume și nici măcar în Vaslui nu puteai agăța mai bine decît la sala de lectură a Bibliotecii Județene. Am fost de mic un împătimit al cărților, dar ochii mi s-au deschis cu adevărat atunci cînd am constatat ce intelectuale frumoase își fac veacul pe băncile scorojite ale bătrînei biblioteci. A existat o perioadă în adolescența mea cînd rockerii de la Secu mai aveau puțin și mă declarau dispărut la poliție – că și așa era aproape – întrucît pașii mei se îndreptau mai des către sala de lectură. Aveam și tactica mea: mă poziționam în spatele gagicii pe care voiam să o cuceresc, îi observam cartea de pe masă și încercam să rememorez tot ce știam despre autor și despre opera lui. Iar cînd tipa ieșea la țigară – că se fuma pe hol – hop și eu ca un cavaler, să-i ofer un foc pentru țigară și conversație pentru sufletul ei frămîntat de întrebări existențiale. A fost o perioadă crucială pentru restul vieții mele, pentru că nici acum nu-s în stare să agăț o femeie la club sau într-un bar cu muzică prea tare, ostilă discuțiilor. Singurul meu atu ca să impresionez o femeie este conversația inteligentă și biblioteca s-a dovedit cel mai propice teren pentru amorurile mele precoce și culturnice.

Biblioteca Județeană "Nicolae Milescu Spătarul" Vaslui
Biblioteca Județeană “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui

Așadar, vedeți că n-a fost tocmai rău să cresc în județul Vaslui. Și, judecînd după parcursul meu profesional, mai să zici că mi-a prins bine educația de acolo. Spre dezamăgirea multora, probabil…

Vama n-are nimic, eu cred că voi v-ați stricat

Iar prin “voi”, mă refer la corul hipsterilor, cei care acum fie jeluiți Vama voastră idilică din 1996 ca niște bocitoare din Popricani la pomana de șapte ani, fie o denigrați cu înverșunare, asemenea unui student tomnatic bine chitrofănit, după ce-și amintește înveninat de iubita lui din facultate, care a trădat amorul lor boem și rebel, scris pe bilețelele tramvaiului 13 (spre Copou), pentru măritișul convențional creștin-ortodox cu un posesor de Mercedes, în alai de popă, neamuri, lumînări, buchete de flori și nași supraponderali cu vintrele bine întreținute din contracte cu statul. Vă lamentați ca un părinte încremenit în proiect, dezamăgit că băiețelul lui, cîndva cu bucle de culoarea secarei coapte, imediat ce a ajuns la majorat și-a tatuat pe piept o pentagramă, i-a mărturisit că ascultă Venom și că nu crede în Dumnezeu, în loc să mai gîngurească suav ca la vîrsta creșei. Vă găsesc la fel de penibili ca pe ăia ce suferă de nostalgie după anii în care venitul minim garantat se socotea în milioane de lei, nu în sute – deși cu sutele de azi sigur îți permiți mai multe decît cu milioanele de atunci.

blogmedia-1400268631-5274

Iar de asta mi-am dat seama înainte să apăs pe accelerație și să fac calea întoarsă din Vamă la corporația care-mi oferă grațios și lunar remunerația. Am lăsat în spate o experiență nu tocmai fericită, una din care au făcut parte două nopți chinuite de o indigestie dezumanizantă, la limita incontinenței, ca urmare a unor hamsii consumate iresponsabil, adică de la o firmă respectabilă. M-a ars Soarele în timp ce căutam buda aia veche de lîngă Stuf – și care acum nu mai este – iar vreo trei punkeri au abandonat vremelnic trasul de încuietoarea unui Matiz roșu cu numere de Timiș ca să-mi ceară un leu pentru alcool. Am călcat pe note prin nisip ca să nu mă tai în cioburi și a trebuit să mătur cu bocancii în ultima zi rămășițele fracturate ale unei sticle de Ciuc, plasate chiar la ieșirea din parcare, pe unde urma să ies cu mașina. Barmanul de la Stuf mi-a aruncat un “mulțumesc” zeflemitor, cu titlu de reproș camuflat, fiindcă n-am vrut să-i las șpagă pentru extraordinarul său efort de a întinde o labă păroasă pînă la frigiderul din spatele lui ca să-mi înmîneze două beri pentru care am plătit oricum. Am făcut slalom printre mașinile aduse cu botul pînă în valuri și, la un moment dat, am pierdut șirul modelelor de Porsche care mi-au șters bombeurile șlapilor cu roata. Boxele au urlat noaptea întreagă și mi-au fragmentat somnul și așa făcut țăndări de crampele abdominale, niște gherțoi cu mașină de firmă au tras noaptea lîngă cortul meu (da, m-am dat cu tagma corturarilor) și au urlat preț de aproape o oră ce cool e că-s în Vamă, în timp ce restul colegilor stau cu beregata sub șlapul îmblănit și cu muțunache roz al nevestei legitime din domiciliul conjugal. Însă, chiar și așa, eu nu cred că Vama s-a stricat. Din contră.

Blacker dintr-o șatră de cărturari, la Vama Veche
Blacker dintr-o șatră de cărturari, la Vama Veche

Acum 20 de ani, cetățene hipster, știu că tu și gașca ta aproape ezoterică vă extaziați de pustietatea, de liniștea și de sălbăticia Vămii, ultimul loc prin care jeepurile nu călcaseră, de care concertele cu N&D și Genius erau la fel de străine precum logica de religie și unde pescarul îți servea personal ciorba dintr-un pește care încă mai zburda vioi prin valurile Mării Negre cu 30 de minute mai devreme. Că era un singur magazin, că bodegile aveau gard de stuf și mese din lemn, că pe plajă se găsea loc pentru un milion de corturi și că textila era ostracizată într-un colț al rușinii, că nuditatea reprezenta norma și că amorul liber încă nu fusese izgonit pudibond în spatele pînzei de cort, ca acum. Te minunai ce frumos e să trăieși fără apă curentă și curent din mai pînă în septembrie, dacă te ținea, iar acasă veneai să te lauzi la gagicile din cămin cu un proaspăt repertoriu apropriat de la Walfrido Guevara, Carlos Puebla, Compay Segundo și Cesaria Evora. Și te mîndreai cu vacanțele de la Vama Veche de parcă erau cine știe ce fapte de arme sau acte de filantropie – cînd, să fim onești, tot ce făceați era să vă îmbătați, să vă bălăciți și să vă combinați la plesneală care cu cine apuca. Treburi mișto, dar pentru care niciodată nu o să te propun la decorat. Asta face toată lumea plecată în vacanță, indiferent de anturaj, de context, de rigiditatea sau de flexibilitatea convențiilor de conviețuire comună vremelnică la malul mării – că o fi la Mamaia sau la Eforie Nord, chiar nu contează.

1

Însă, dacă voiai să păstrezi neatins colțișorul tău de paradis rudimentar și virgin ce era anti-Mamaia și anti-Eforie (un concept care și mie în place), ar fi trebuit să îndeplinești o simplă condiție: să-ți ții naibii fleanca. Să mergi închis. Pe burtă. Să nu sufli o vorbă nimănui. Or, colegule, tu ce-ai făcut? Păi hai să-ți zic! Ai făcut Jurnal de Vamaiot prin nu știu ce revistă, ai făcut o pagină specială dedicată Vămii în altă gazetă, ai intoxicat undele FM cu imnurile de slavă aduse iubirii clandestine și fără consecințe pe nisipul fierbinte de la Vama Veche, în ureeeeeeeeeeeche… După care, inevitabil, s-au sesizat redacțiile de știri – că și de la știri au venit reporteri în vacanță prin Vamă – iar jurnalele au expus paradisul vostru în ochii întregii țări. Ești ipocrit dacă-mi spui că pasul următor nu era deloc anticipabil: venirea gloatelor. Prietene, dacă descrii în reviste cu tiraj național ce cool e vacanța în Transnistria, pînă la urmă o să convingi 100 de excentrici să-și facă drum pe acolo. Dar cînd subiectul e Vama Veche, unde-mi spui că plaja e plajă, peștele e bio și amorul e la un pocnit din degete distanță, ce te aștepți să fac? Să stau acasă și să anticipez cu nerăbdare următoarea ta cronică? Nu, amice! Mă sui în mașină, în tren sau în căruțul de butelii și vin să iau parte la Edenul cu dezmăț! Și au venit sute de mii. Ce vină le poți găsi? Că au vrut o bucățică din prăjitura aia pe care le-ai ținut-o în geam și le-ai lăudat-o cît e de gustoasă?

Mici plăceri de intelectual la Vama Veche
Mici plăceri de intelectual la Vama Veche

Și acum ce te deranjează, de fapt? Aglomerația? Nici mie nu îmi place, dar tu ai adus-o acolo, cu propaganda ta deșănțată, cu melodiile alea schelălăite despre casetofonul vîndut pe autostrada unde în dreapta ta conduce cineva (ai combinat o englezoaică?). Eu zic să nu te văicărești! Mai multă lume, mai multe ocazii să te combini cu sexul tău preferat. Te supără că au răsărit clădirile de beton? Asta e… Undeva tot trebuia cazată armata aia de cheflii, iar antreprenorii nu ar fi zis pas unei ocazii să mai facă parale. Ar trebui să fie mai puține cluburi? OK, să facem o ședință cu patronii și să le explicăm de ce unii dintre ei ar trebui să-și facă bagajele și să renunțe la afacerea lor care prosperă. Glumesc, sper că realizezi! Că au ajuns mașinile pe plajă? Mda, asta mă seacă și pe mine, dar convinge tu primăria să închidă drumurile și construiește o parcare de 10 hectare unde zici că e loc, iar după aia fă tot scandalul din lume și pe tema asta. Dar ce zic eu de parcare? Tu oricum nu vrei să fie construit nimic în Vamă. Dar nici nu putem să punem dinamită și să alungăm toată lumea, ca să stai tu cu fundul dezgolit și netulburat în Vama de acum 20 de ani pe care tot tu ai distrus-o.

vama-veche1

Dă-mi voie să te suspectez de ipocrizie, stimate hipster! De fapt, ți-a picat mănușă ca Vama să fie, cum spui tu, stricată. Altfel, ce organizație non-guvernamentală îți mai făceai tu ca să salvezi Vama Veche, ce asociație mai strîngea 1% sau 2% din impozitul pe venit ca să militeze, să împartă fluturași, apoi să mobilizeze 300 de voluntari la adunat gunoaiele de pe plajă? Cine mai organiza concerte sponsorizate de corporațiile alea care, în rest, te enervează? De unde mai avea bani fundația ta să facă seminarii, conferințe și schimburi de experiență cu vamaioții din Thailanda despre conservarea biosferelor și a ariilor protejate? Dacă Vama nu era “distrusă”, conducta cu bani nu doar că seca instantaneu, dar n-ar mai fi fost creată niciodată!

Fă-ți un duș rece, privește-te în oglindă și pricepe că, așa cum tu nu mai ești cel din 1996, nici Vama nu mai este aia de atunci. A evoluat. Da, s-a făcut mainstream și tu ai participat activ la asta. E un fel de Mamaia cu mai mult rock și cu infinit mai mult dezmăț. Și tu ai deschis cutia Pandorei cu turiști dornici să ia parte la depravarea pe care tu o ridicai în slăvi pe la radio și prin gazete. Deci ce nu-ți convine? Că niște cetățeni români de la frontiera cu Bulgaria nu mai trăiesc ca în Papua-Noua Guinee? Că acum e apă caldă? Că există campinguri păzite unde nu mai vin ciorditorii să-ți taie cortul ca să te lase fără paralele de întors acasă? Că s-a diversificat oferta culinară și cea muzicală? Că poți dormi într-un pat, dacă vrei și dacă te ține buzunarul? Că nu mai e obligatoriu să stai pe plajă, cu teama de a fi jefuit, dacă vii în Vamă? Că niște investitori prosperă și că, dacă n-ar fi investițiile lor acolo, banii turiștilor s-ar duce pe dezmățul din altă parte? Că au început să vină copiii cu bani în Vamă ca să-i cheltuie, în loc să-i spargă la Ibiza? Dragă hipstere, dacă tu ești de părerea asta, dă-mi voie să te contrazic. Nu Vama s-a stricat, eu cred că tu te-ai stricat. La căpuț.

Vama Veche a murit? Perfect! Trăiască Vama Nouă!

Apel către români | Nu mai violați județul Vaslui!

Ați citit bine, e momentul să încetăm deja isteria națională la adresa unui județ care, dragi români, chiar nu v-a făcut nimic mai rău decît județul vecin – al lui sau al vostru. Însă prima pagină de căutare pe Google cu numele locului care vi l-a dat pe viteazul Peneș Curcanul rezultă într-o înșiruire de actualizări – sau update-uri, cum se zice pe romgleză – senzaționale și exclusive despre o faptă infamă, comisă de niște idioți care vor răspunde pentru nemernicia lor de-o să le iasă (și-o să le intre) pe toate orificiile. Dar hai să vă spun un secret: pe sărmana fată n-a violat-o întregul județ, iar cei care le iau apărarea jigodiilor sînt o mînă de idioți care nu ne reprezintă. Am folosit persoana întîi plural pentru că, stimabile, dacă nu te-ai banghit încă, și eu sînt din Vaslui și te asigur că n-am violat și n-am jefuit pe nimeni. Din contră, renumele meu e de realizator de fapte bune.

Județul Vaslui are 375.148 de locuitori în acest moment, dintre care șapte au siluit o ființă nevinovată și dintre care alți 20 au vrut să ia la bătaie echipele de filmare înființate prompt la fața locului, ca să dea live din oră în oră, în fața postului de poliție din spatele lor. Și știi ceva? Dacă eram trimis la fața locului, probabil că aș fi tras și eu un sincron cu un descreierat-doi care să le ia apărarea decervelaților violatori – nu vrei să riști, ca reporter, să primești un telefon vitriolic din redacție pentru că un reporter concurent a avut interviu cu asemenea repetenți ai rasei umane și tu nu. Așa funcționează industria.

Dar tu, telespectatorule, faci o mare greșeală dacă tragi concluzia că întregul județ îi aplaudă pe mamelucii ăia în călduri care n-au știut să-și facă un duș rece și să-și țină prohabul încheiat. Și cu atît mai grav de afunzi în greșeală cînd începi să arunci cu etichete pe toți vasluienii – cetățeni de mîna a doua din polul sărăciei, leneși, bețivi, incestuoși, violatori și în general porniți pe comis fapte penale ca hobby și ca profesie. Că așa spun statisticile… Că așa sună clișeele repetate obsesiv la televizor de pseudo-jurnaliști incapabili să-și creeze un discurs propriu sau de părerologi care nici măcar n-au trecut în vizită pe acolo. Iaca, pentru liniștea voastră, am căutat eu statisticile, ca să mă conving dacă descind sau nu dintr-un lung șir de ticăloși devianți sexual sau ba.

44_big

Mitul 1 – Județul Vaslui e primul în topul criminalității

Dă-i o palmă virtuală sau verbală celui care-ți susține o asemenea minciună. Conform celui mai recent studiu pe care l-am găsit online, în anul 2011 județul Hunedoara conducea clasamentul celor mai periculoase județe. Brăila și Mehedinți urmau îndeaproape, iar Bucureștiul nu era departe de vîrful piramidei. Puteți citi și singuri cifrele detaliate pe articolul publicat de un reputat post TV – care a contribuit ulterior la imaginea noastră de îngerași… O să vedeți că județul Cluj are o rată a criminalității considerabil mai mare decît cea a Vasluiului, Sibiul la fel, Galațiul și Maramureșul ar putea să le dea lecții vasluienilor de cum se construiește o atmosferă de nesiguranță și de infracționalitate. Citiți cifrele și vă convingeți singuri. Nu zice nimeni că Vasluiul n-are criminalitate, dar e devansat de multe alte județe.

Mitul 2 – Județul Vaslui e polul sărăciei, cu șomeri și asistați

Conform unei alte statistici, tot din 2011, conduceau în clasamentul județelor cu șomaj ridicat județele Vîlcea, Teleorman, Mehedinți, Dolj și Galați. Nicidecum vasluienii, care au scăpat de acest top al infamiei. Măcar de ăsta… În același studiu, scrie negru pe alb și că vasluienii au printre cele mai nașpa salarii din țară, dar nu-s pe primul loc al sclaviei remunerate la mișto, ci abia pe al patrulea. Pentru că, nu-i așa, sînt niște săraci, cu un PIB per capita de șapte ori mai mic decît în București. Nu dezbatem aici cum de toți banii acestei națiuni sînt la Capitală, că avem altă treabă. Dar ce înțeleg eu? Că vasluienii muncesc, înainte de orice, dar că-s exploatați pe trei lei, pentru că acolo investițiile-s puține și-s făcute de companii care caută mînă de lucru pe bani de nimic. Am înțeles, ăsta e capitalismul, asta le e valoarea de piață. V-ați întrebat însă cum de au ajuns vasluienii să fie printre cei mai ieftini angajați români?

Dar Fabrica de Mobilă MOVAS din Vaslui știi că a fost devastată cu voie de la București, Combinatul de Fire Sintetice din Vaslui știi că i-a fost dat lui Omar Hayssam pe mînă de granzii Capitalei, care au închis ochii în momentul în care teroristul number one al României a tăiat și a vîndut la fier vechi mașinăriile alea cumpărate de Ceașcă din banii și sudoarea poporului? Știți cîți oameni aveau de lucru acolo? Mii! Chiar și Vascovin, fabrica de coniace, rachiuri și alte nebunii, se zbate de 20 de ani în perfuzii, ceea ce e paradoxal pentru un județ în care se presupune că ne pun mamele Vasconi în biberon. Fabrica de Confecții Vaslui e dusă în cap, aia de pantofi de la Huși nici nu știu dacă mai există… Întreprinderea de Aparate de Măsură și Control Vaslui, care pe vremuri rupea la export, acum e o ruină. A fost cumva vina noastră? Fabrica a figurat în portofoliul FPS. O mai știți? FPS era instituția aia care a privatizat totul pe un euro și care a lăsat lupii printre miei. Toată avuția județului a fost păpată de barosanii Capitalei, cu complicitatea unor cozi de topor locale, iar valoroșii de la București își mai amintesc de vasluieni doar atunci cînd vor gaze de șist și minore de bunga-bunga.

52_big

 

Mitul 3 – Vasluienii stau cu mîna întinsă și nu fac nimic

Ba nu, stimabile! Vasluienii muncesc și plătesc impozite, atîtea cîte pot ei, cu salariile alea mici. Ei plătesc taxă auto și acciză la benzină, deși celebratul Master Plan în transporturi îi ocolește cu încăpățînare. Ei plătesc impozite pe venit și pe apă de ploaie ca toți ceilalți români, contribuie la bugetul din care este subvenționat și metroul bucureștenilor, din care sînt construite și fragmentele alea de autostradă din Transilvania. Vrei să știi cît a vărsat firma mea – înregistrată la Vaslui – anul trecut la bugetul de stat? Vreo cinci mii de euro, așa. Din banii ăia sînt plătiți polițiștii de pe strada ta și pompierii din orașul tău, din banii ăia bucureștenii au autostradă pînă la munte și pînă la mare, iar tu probabil ai autostradă pînă la părinți acasă și eu nu. Eu fac 340 de kilometri în șase ore, dacă respect viteza legală, trebuie să-mi aloc două zile doar pe drum ca să-mi văd familia.

Dar dacă dai o tură prin județ, o să vezi că au răsărit case și cartiere noi, parcă scoase din țiplă. Știi de unde? De la miile de vasluieni care au șters-o peste hotare, din cauza condițiilor minunate de muncă și viață de acasă. Din generația mea de rockeri, mai mult de jumătate au plecat în Anglia și trimit bani acasă, bani din care județul se modernizează, dar din care un sfert se duce pe TVA – o taxă pe care și vasluienii o achită ori de cîte ori cumpără lapte, ouă sau caiete școlare. Și din care beneficiază toată țara, cumetre! Dintre prietenii mei, nici unul nu a luat vreodată ajutor social. Din familia mea, toți au muncit sau muncesc – mama și tata cîte patru decenii în învățămînt, pe salarii de mizerie. Vasluienii fac tot ce ține de ei ca să-și clădească un cămin civilizat, însă i-ar ajuta enorm un drum cu patru benzi direct la Capitală, pentru ca produsele de la Vascar și de la Safir să ajungă repede la consumatorii cu parale din București. Să știți că avem mîncare bună și accesibilă ca preț, fără multe chimicale, ați putea să le cumpărați și să ne susțineți județul, în loc să-l beșteliți pe nedrept.

Încetați, deci, violul asupra județului Vaslui!

Ca o concluzie la titlul pe care mi l-a inspirat tovarășul meu vasluian Tudor Florea, șapte idioți au violat o copilă, însă o țară întreagă violează și linșează un județ nevinovat. Un județ despre care toți știu doar ce au citit pe Times New Roman și în tabloide, dar despre care nimeni n-a stat vreodată să se intereseze cu adevărat. Uite, eu n-o să cer arderea pe rug a înfierbîntaților care propun bombardarea județului meu natal cu armament balistic termonuclear. O să le spun doar o pildă inventată de același Tudor Florea. Cică era, cîndva, un tînăr din Șuletea care a venit să facă liceul la Vaslui. Acolo, toți au făcut mișto de el că e de la țară și că n-are apă curentă acasă. Patru ani mai tîrziu, el și încă vreo cîțiva colegi au ajuns la facultate în Iași, unde ieșenii i-au luat pe toți în balon, la grămadă, că-s vasluieni – “Apă nu-i, căldură nu-i, îți bagi (…) în el Vaslui” – poate știți acest vesel tristih. După facultate, băiatul nostru din Șuletea, un vasluian și vreo doi din Iași au plecat să muncească în București, unde miticimea i-a catalogat imediat drept moldoveni. Că aci, unde e șmecheria, valoarea și dezacordul în număr la superlativ, “moldovean” este un termen peiorativ. La final, eroii noștri au decis că așa nu se mai poate și, împreună cu vreo doi bucureșteni, au rupt-o la muncă în UK, unde li s-a pus tuturor eticheta de imigranți est-europeni, dintr-o țară cu cerșetori de o anumită etnie.

Vă spun asta ca să înțelegeți că sîntem toți în același rahat și, dacă vrem să ieșim din el, trebuie să ne sprijinim și să ne tragem în sus unii pe ceilalți. Dacă ne împingem la fund, la fund o să rămînem. Dar despre acest subiect întrebați-i pe violatorii din Văleni peste o lună-două, că o să aibă material documentar cît pentru cinci doctorate…

Încă un viol la Vaslui – de data asta, autorul este polițist

Iar victima este sărmana noastră limbă strămoșească. Anexez, onorată instanță, ca probatoriu acest înscris de mai jos, din care reiese clar la ce perversiuni a fost silit idiomul nostru de stat, prin grația deținătorului autorizat de bulan, dar nu și de pix. Conform surselor mele de pe net, documentul i-a fost înmînat unui cetățean din Iași care a fost prins circulînd cu viteză excesivă pe raza localității Pușcași, din județul cu cea mai proastă reputație din România. Contravenientul a primit și o sancțiune, însă nici un cod penal sau contravențional din lume nu prevede vreo pedeapsă pentru abuzurile rușinoase la care a fost supusă limba lui Eminescu și a lui Bacovia în țidula anexată și pecetluită cu ștampila postului de poliție local. Păcat…

Desigur, trebuie menționat că autenticitatea foii nu a fost încă verificată, dar din primele cercetări – cum s-ar exprima regulamentar orice agent – constatăm că îndeplinește elementele constitutive ale unei comunicări oficiale. Citiți și vă minunați – sau, cum ar fi dactilografiat viteazul apărător al legii de pe plaiurile lui Peneș Curcanul, “citi-ți și v-ă minuna-ți” și pricepeți, măcar în acest ultim moment, de ce e preferabil să ai Poliția Gramaticii, atunci cînd gramatica poliției dă cu virgulă. Între subiect și predicat, evident.

Limba română, siluită în fel și chip
Limba română, siluită în fel și chip

 

Pentru cei care au deschis mai tîrziu manualele de gramatică, șeful postului de poliție Pușcași confundă terminația verbelor la persoana a doua plural, la indicativ prezent sau la conjunctiv, cu pronumele reflexiv sau cu cel reflexiv-posesiv la forma neaccentuată, persoana a doua singular. Coincidența face ca toate să sune la fel. Însă numai reflexivele se leagă de verb cu cratimă, de morfemul “a” dacă verbul e la infinitiv lung sau de conjuncția “să” pentru verbele la conjunctiv: “Începe prin a-ți strînge mizeria! Să-ți faci și un seppuku după aia!”. Cele reflexive propriu-zise în dativ sînt complemente indirecte pe lîngă predicat, cum ar fi în propoziția “E inutil să-ți faci procese de conștiință”Pronumele reflexiv-posesive determină însă o altă parte de propoziție – foarte adesea un complement – și au rol de atribut pronominal, ca în “Ți-ai văzut moartea cu ochii” sau “Vezi-ți de treabă”.

Terminațiile fac însă parte din structura verbului și n-au de ce să fie separate, nici măcar la capăt de rînd: “Rîdeți cu noi, domnule agent” sau “Semnați aici de luare la cunoștință”. Rog deci, prin prezenta sesizare, stimate domnule polițist, să acționați operativ prin metode specifice pentru a nota observațiile mele în Cărticica Șefului de Post și să scrieți de 100 de ori cu o carioca roz pe Loganul din dotare “Circulați cu atenție! – CORECT” pe o parte și “Circula-ți cu atenție – INCORECT” pe cealaltă!

politist-1414158557

PS1: Pozele din articol sînt doar cu rol ilustrativ, nu avem indicii că vreunul dintre agenții de mai sus ar fi implicat în acest viol lingvistic. Iar o autostradă spre Vaslui ca în prima fotografie aș vrea să trăiesc și eu s-o văd realizată…

PS2: Sper sincer că nu m-am încurcat în gramatica limbii române, că știți regula aia… Un articol despre erori gramaticale trebuie să conțină cel puțin o greșeală și mai boacănă! Vă rog să-mi sesizați eventualele neconcordanțe, ca să-mi pot salva onoarea printr-o sinucidere ritualică!