Category Archives: Căruța cu deștepți

Urări şi speranţe de Ziua Presei 2018

Dragul meu coleg sau draga mea colegă din presă, vreau să îţi spun spun ceva vorbe din inimă, de Ziua Internaţională a Libertăţii Presei, ediţia 2018. Ca jurnalist ce şi-a petrecut cu pixul sau cu microfonul în mână mai bine de jumătate din cele 40 de primăveri actualmente la activ, crede-mă că-ţi vreau numai binele. Ţie şi întregii noastre industrii aflate în perfuzii, industrie din care mă încăpăţânez să fac şi eu parte.

Sper, înainte de toate, că ai absolvit Facultatea de Jurnalism. Ar fi de porc să te dai mare gazetar şi să-ţi scrie Hidrotehnică sau Metalurgie pe diploma de licenţă. Anii 90 s-au terminat şi odată cu ei s-a încheiat şi trista epocă a inginerilor mass-media. Eu am trăit vremurile alea pe pielea mea, n-au fost deloc mişto. În fond, avocaţii termină Dreptul, doctorii fac Medicina, inginerii urmează Politehnica. Pentru identitate de raţiune, cred că e o pretenţie normală să te am drept coleg de profesie doar dacă ai terminat cursurile de specialitate.

Continue reading Urări şi speranţe de Ziua Presei 2018

Află AICI adevărul TERIBIL şi CUTREMURĂTOR despre CLICKBAIT!

Milioane de oameni au rămas proşti după ce au citit acelaşi lucru! Această informaţie îţi poate schimba şi ţie viaţa în mai bine. N-o să-ţi vină să crezi. Şocul şi groaza le-au lovit pe femei, iar bărbaţii au înnebunit când au aflat-o!

Continue reading Află AICI adevărul TERIBIL şi CUTREMURĂTOR despre CLICKBAIT!

Să facem România mare în treisprezece paşi!

În realitate, România nu a fost mare niciodată, deci cu atât mai puţin o să fie la împlinirea a 99 de ani de la Marea Unire. Uită-te-n jur şi vezi că suntem coada Uniunii la infrastructură şi venituri, în schimb avem preţuri ca-n prima linie a Occidentului, ne pică tencuiala spitalelor în cap şi conducem în clasamentul mortalităţii infantile, stabilim noi şi noi recorduri de analfabetism, dar spargem banii de la buget pe licenţe Microsoft inutile, pe concerte cu Iris, panseluţe şi borduri. Avem 250.000 de asistaţi social, dintre care 465 plătiţi bine de tot ca să doarmă-n cea de-a doua clădire ca dimensiune din Univers, Casa Poporului. Iar când se trezesc, asistaţii ăia îşi mai votează privilegii sau aprobă noi legi care să-i scape de puşcărie. Ăsta nu e tabloul unei Românii mari sau al unei Românii măreţe, cum mi-aş dori eu să fie ţara mea. E jalnic şi deprimant. Iar de vină sunt eu, eşti tu şi sunt toţi cei care încă n-au emigrat. Continue reading Să facem România mare în treisprezece paşi!

Şapte acuzaţii care te scot din sărite ca jurnalist

“Toată lumea ştie că voi, ăia din presă, căutaţi numai senzaţional şi scandal, ca să faceţi rating şi să manipulaţi, pentru că sunteţi tendenţioşi şi denigraţi”. Dacă şi tu le verşi pe nemestecate în conversaţie cuvinte ca astea, nu o să te numesc prost. Doar prost informat. Iar dacă te consideri suficient de informat şi-aşa, mă faci să-ţi pun la îndoială capacitatea intelectuală, simţul critic, educaţia şi statutul de persoană alfabetizată în general.

Teleportează-te şi tu un pic în pielea mea! Imaginează-ţi că, la adresa profesiei tale, orice om de pe stradă aruncă din senin, neprovocat, cu invective-clişeu ale căror înţelesuri nici măcar nu le cunoaşte. Şi de care nici măcar nu te simţi vinovat tu, om cu conştiinţa curată. Cu atât mai enervant este că eu şi colegii mei suntem împroşcaţi cu asemenea panseuri taman atunci când suntem în exerciţiul profesiei şi – acuma zic din casă – nu prea putem să le-o întoarcem celor cu care avem de făcut până la urmă ştirea. Ingrată situaţie!

Continue reading Şapte acuzaţii care te scot din sărite ca jurnalist

DBE 2017, un festival mişto cu final de tot rahatul

Şi avea toate premisele să iasă memorabil. Dar la final, vorba moldoveanului, vaca aia care dă lapte bun s-a bălegat în şiştar. Şi nu e deloc întâmplătoare paralela de natură fecală, pentru că exact aici s-a rupt lanţul de iubire la Grădina Termală din Dorobanţi, Arad, ştrandul care a găzduit în premieră ediţia 2017 a festivalului Dark Bombasti Evening. În ziua în care rockerii ar fi trebuit să facă duşul final şi apoi să se îndrepte spre case, surpriză. Una de tot rahatul. La 8 dimineaţa, am găsit toaletele alea puţine, câte erau, încuiate, cu uşile bătute în cuie. Duşurile alea două din camping aveau apa oprită. Apoi poarta dintre camping şi complexul unde mai erau trei toalete de copii şi nişte duşuri de piscină ne-a întâmpinat cu lanţ şi lacăt. Ce mai, lipsea doar un commando cu mitraliere, aruncătoare de flăcări şi dobermani care să evacueze rockerii mai repede acasă.

Continue reading DBE 2017, un festival mişto cu final de tot rahatul

Când instituţiile statului dau mână cu mână în buzunarul tău

Domnule primar Robert Negoiță, sunt eu, Mihai Ursu, ăla pe conturile căruia au pus poprire subordonații dumneavoastră însărcinaţi să colecteze venituri pentru Sectorul 3, deşi statul îmi datorează de nouă ori mai mult decît mi-a luat. Vreau să vă fac o propunere. De ce nu puneți poprire pe conturile ANAF, că ăia au să îmi dea mie ceva bani şi de vreo cinci ani se tot dau defecți?

Adică eu ştiu că vă datorez bani la bugetul local şi nu mă sustrag, ba chiar din contră! Vă arăt şi de unde să recuperaţi debitul.  Că în general e tare greu să scormoneşti după bani. Şi ştiți mai bine decât mine cum e să te tirezi de creanțele la vistieria statului. Anul ăsta, în primăvară, dumneavoastră figurați acolo cu 230 de milioane de lei restanță. Apropo, cum de nu v-au executat silit?

Continue reading Când instituţiile statului dau mână cu mână în buzunarul tău

Copilul este mama tuturor argumentelor

Amice, uită de silogisme și de pătratul lui Boethius, de învățăturile manualului de logică, de Socrate și alți asemenea agarici semidocți, pentru că, în epoca noastră, copilul este mama tuturor argumentelor. Garantat! Cum simți că pierzi o dezbatere, cum te vezi îngrămădit cu raționamente și îți cam fuge gheața de sub tălpi, fii cu tupeu și aruncă plodul în dezbatere! Ascunde-te fără jenă în spatele șorțulețului de grădiniță sau, și mai bine, în umbra scutecelor purtate de progenitura ta. Poți închide scurt și sec orice dispută de idei dacă bagi la înaintare artileria grea: copilul. Copilul e-n toate, în cele ce sunt și-n cele ce mâine vor râde sub Soare. Argumentum ad puerum, cum ar veni, de la semafor și până la Dumnezeu.

Continue reading Copilul este mama tuturor argumentelor

Banda vrajbei şofereşti, aglomerația și Gabriela Firea

„Ne-a luat Firea o bandă pentru săracii ăia care merg cu autobuzul”, au sărit ofticați niște domni de la Capitală, cu mâna pe claxonul SUV-ului și cu ochii în lacrimi după banda vrajbei șoferești, răpită prin Diktat de la administrația publică locală. „Uite cum s-a dat peste cap circulația”, le-au ținut isonul niște simpatici de la televiziune. Și unii, și ceilalți, în general supărați că Bucureștiul este una dintre cele mai aglomerate capitale din lume, deținătoare de recorduri cel puțin regionale la timpul mort, pierdut la semafor. Vorbesc despre aceiași indignați care, cu microfonul în față, sunt foarte vocali să explice cum în alte metropole europene nu e așa de congestionat traficul, că acolo e civilizație. Iar noi suntem niște țărani cu pământ sub unghii și că nu facem nimic.

Continue reading Banda vrajbei şofereşti, aglomerația și Gabriela Firea

Învățături hipsterești pentru metaliști

Prea a devenit tradiție ca un festival de metal să semene cu o incursiune în Mordor. Bude infecte, bălți de urină, cozi la bere și la haleală, sunet mizerabil, concerte care încep în cea mai cruntă arșiță a amiezii de iunie fără măcar un nenorocit de furtun cu apă la dispoziție, prețuri de speculă, produse de calitate dubioasă vândute la scor de cinci stele, lista pare să fie infinită. No, pe 3 septembrie 2016 am făcut ceea ce era de neimaginat și am călcat pragul unui festival de hipsteri – Strongbow Appleton pe numele său, găzduit în București, undeva un pic mai la Nord de Taverna Sârbului, peste calea ferată. Înainte să aruncați cu pietroaie de caldarâm în direcția mea, da, știam că în aceeași seară era Within Temptation la Arenele Romane. Doar că la hipsteri m-am dus cu treabă, ca să fac o filmare. Telegrafic, o să vă povestesc ce-am văzut acolo, că poate învață ceva și promoterii concertelor de metal la care mi-ar plăcea să vin în continuare.

Continue reading Învățături hipsterești pentru metaliști

VIDEO | Bun venit la Hotel ”Bormașina lui Bogdan”

Când ai lăsat deja în urmă peste două mii de kilometri de autostradă și vezi numai liniuțe întrerupte în fața ochilor, mai ales dacă ele nu-s imprimate decât pe retină, cu hipnotica lor succesiune cu tot, când oasele înțepenite la volan se iau la trântă și îți cer să le așterni naibii pe o saltea, când ai ascultat deja pentru a patra oară tot playlistul din stickul USB de jumătate de TB, iar femeia de pe bancheta din spate nici măcar nu mai are putere să protesteze – atunci știi că a venit momentul să tragi pe dreapta la un motel de pe verdea margine de șanț. Să îți împingi o tărie în esofag, un pateu cu fainoșag (opțional) în maț și o pernă sub capul ostenit, iar apoi să numeri la oi până ajungi antreprenor ca Becali. Dar ce te faci când în spatele gardului de motel, vopsit cu desăvârșit simț estetic la exterior, se ascund grozăvii cum numai scenariștii români de filme horror cu strigoi și activiști PCR ar putea să născocească? Am pățit-o pe pielea noastră în august 2016, cum veneam noi de la gloriosul festival Brutal Assault, din Republica Cehă. Era două dimineața și tot ce ne doream era să dormim… Continue reading VIDEO | Bun venit la Hotel ”Bormașina lui Bogdan”