foto: cotidianul.ro

Beizadeaua de senator vrea numai să muncească

Iar Agenția Națională de Integritate îi încalcă dreptul elementar la muncă sărmanului băiat în plin avînt către afirmarea plenară ca profesionist. A zis-o în cuvinte simple și răspicate chiar Mihăiță Calimente, cel care, în ciuda numelui său diminutivat chiar din actul de identitate, este un mare om de stat și un părinte pe măsură. Unul care, la o adică, ar fi fost în stare să se ia în poară chiar și cu ministrul școalelor, dacă nefericitul demnitar s-ar fi pus de-a curmezișul între loaza de parlamentar și diploma de bacalaureat. Teoretic, desigur. Bine că n-a fost cazul.Să interzici dreptul la muncă, din punct de vedere moral, nu e normal”, s-a lamentat senatorul în fața camerelor de filmat, la puține clipe după obținerea zdrobitoarei majorități fără precedent de la Marea Adunare Națională a lui Nicolae Ceaușescu pe un proiect care a alungat unde și-a înțărcat surdul iapa și mutul nu mai știu exact ce spectrul nasol, cu zăngănit de inox la încheieturi, al conflictului de interese pe motivul ridicol al angajării de neamuri în cadrul cabinetelor parlamentare, faptă „prev și ped de CP la art”, cum ar zice un amic polițist.

Poate nu știți, din 1996 și pînă în 2016, domnul Calimente senior n-a mai avut un serviciu de om cinstit. A fost deputat sau senator, după cum i se nimerea la „coledzi”, monșer. No, și-apoi după două decenii în care locul tău de muncă a fost parlamentul cel finanțat de prostimea cu prea puține drepturi relevante în afară de cel la vot, normal că începi să capeți sentimentul că legislativul e afacerea ta de familie, în care, la o adică, poți năimi orice neamuri, afini, rude, amante, pile și megieși îți poftește inima. Ajungi să consideri sifonarea banului public un drept de sorginte divină și cu transmitere dinastic-ereditară. Cum îi dădea plugarul Moromete lui ”Sfîrfîlică din țigare”, ca să-l învețe cu ale bărbăției, tot așa i s-a părut adecvat parlamentarului să-și învețe plodul cu gustul banului public, muncit puțin, la mișto, sau chiar deloc. Doar n-o să-l priveze de dreptul la muncă!

În mod straniu, n-am găsit nimic pe internet despre Calimente junior, la al cărui prenume pot doar să sper că n-a mai atașat nimeni un diminutiv ca la taică-su. Aș fi vrut să aflu ce studii are, ce pregătire, ce talente, ce CV a trimis la tătîne-su la cabinet, cum a aflat de job – de pe internet, de la un amic, de la o rudă de gradul I? Că una-i să fi terminat Magna cum laudae o facultate de științe politice, alta e să deții patalama de inginer silvicultor cu diploma de licență în erbicidarea paraziților la arbuștii decorativi din grădinile publice în climatul temperat-continental. Zic, nu dau cu parul, că poate a avut niște competitori de toată jena băiatul domnului Calimente și poate că unica opțiune rezonabilă pentru ca parlamentarul să nu se facă de cacao cu lapte în fața alegătorilor a fost să-și desemneze odrasla ca să aibă grija cabinetului. N-ar fi fost mișto să le poată demonstra tuturor haterilor că n-a fost nedreptățit la angajare nici un absolvent de Științe Politice, nici un om mai competent, care are, tot așa, dreptul la muncă?

No, zic doară, nu vă supărați! Că, de exemplu, în Marea Britanie, tinerii care aspiră să-i fie asistent unui politician trebuie să aibă anumite studii, din anumite domenii. Se califică istoria, economia, dreptul, științele politice și administrative, ca să le trec în revistă pe cele mai ușor de intuit. Cine-a făcut Hidrotehnica sau Mase Plastice – să zicem – nici nu poate visa. Și nici leafa nu e așa de consistentă la asistentul unui politician englez – cu un salariu de pornire de 15.000 de lire anual, te plasezi cam în zona femeilor de serviciu venite din Europa de Răsărit ca să spele geamuri și WC-uri în patria lorzilor. Calimente junior a scuturat bugetul nostru, al tuturor, cu doar vreo 200 de euro lunar, timp de patru ani. Dar sînt convins că taică-su l-a muncit strașnic de banii ăia, i-a dat peste degete dacă l-a prins că greșește, i-a pontat orele muncite și s-a asigurat că progenitura nu freacă țiparul și joacă Mah Jong în timpul programului de slujire a publicului alegător. Așa cum își pîndește și colegii chiulangii din plen, fără îndoială.

Guvernarea partinică nu este organizată pentru a fi eficientă și nici pentru a sluji poporul. Este organizată ca să procure locuri de muncă pentru băieți”, titra pe cît de amar, pe atît de profetic, publicația „The Syracuse Herald”, în octombrie 1913.

Expresia de acum un secol și ceva făcea referire la practicile de haită, de juntă sau de clică a vechilor camarazi sau colegi de oriunde s-or fi anturat, care își păzeau spatele reciproc și își păstrau reciproc cîte o bucățică de ciolan, atunci cînd unul ajungea să împartă. O solidaritate a borfașilor, care le refuză dreptul de a munci în țara lor pe specialitatea pentru care s-au pregătit unor tineri născuți – vorba președintelui – cu ghinion, adică nu în familii de slujbași ai statului, cu obiceiuri fanariote. Și nu cred că-i cineva suficient de naiv încît să creadă că rețeaua de slăbiciuni și de pile începe și se termină cu parlamentarii, cu plozii lor și cu prea scumpele lor cabinete. Uitați-vă mai sus, la ministere, uitați-vă la primăria din localitate, la Consiliul Județean. Întrebați-i pe aleși dacă au neamuri angajate prin sistem, oriunde. Pentru că noii noștri fanarioți pot, la urma urmei, să fenteze conflictul de interese pasîndu-și de la unii la alții beizadelele, printr-un algoritm atît de complicat, că nici naiba să nu-i poată acuza de ceva.

Dar cel mai tare mă îngrijorează seninătatea cu care dregătorii noștri consideră că e firesc să-și tragă spuza fără jenă pe turta personală. Spune multe despre tine ca om și ca manager decizia de a-i da propriei odrasle banii încredințați de stat pentru a fi folosiți întru binele alegătorilor. Puțini, cum or fi, treaba lor era alta, doamnelor și domnilor din parlament, nu să devină bani de țigări pentru urmașii voștri întru ticăloșii. Pentru că, desigur, plozii voștri o să vă calce pe urme, dacă tot îi educați să bage cotul adînc, pentru că nici o sumă nu e prea mare și nici o sumă nu e prea mică, dacă e pe plus.

N-aș vrea să-mi găsească vreodată unul dintre ei portofelul, dacă-l pierd. Dar nici voi n-o să-mi găsiți votul…

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *