abstinenta

Abstinența, o afacere păguboasă

Dacă nu te-ai simțit niciodată țepuit metodic pe banii tăi, dacă soarta a fost atît de amabilă încît să te ierte de privirile compasionat-disprețuitoare ale barmanilor și dacă niciodată n-ai fost în fiecare zi șoferul de serviciu, îți zic eu cum poți reuși. Abstinența, acel cuvînt care le ridică părul pe șira spinării tuturor ființelor umane, este cheia. Și știu asta pentru că, de o vreme, mă documentez personal. 

Am deja aproape o lună de cînd alcoolul pentru mine este o amintire din vremuri mai cheflii. Oleacă înainte să înceapă februarie, s-a trezit viermele pe care-l numesc „conștiință” și mi-a bătut finuț obrazul, pentru că am deviat de la linia slim-fit care le face pe gagici să întoarcă pe stradă capul și să-mi ceară spontan numărul de telefon, iar macheala, în toate formele ei existente legal, a fost identificată drept principalul suspect. În fine, cînd succesul la femei e în balanță, aș fi în stare să renunț și la oxigen, nu doar la băutură, așa că decizia n-a fost deloc grea: într-o zi, care de fapt era seară, am trîntit dopul în gura sticlei și d-atunci acolo a rămas înțepenit, pînă cînd intru din nou în blugii care-mi erau lărguți în decembrie 2015.

Acasă, treaba e simplă. Alcoolul stă îngropat în cămara pentru Apocalipsă și nu-l caută nimeni. Simplu și eficient. Mai tristă e situația cînd ieși în oraș, iar mie-mi cam place să mă afișez, chiar și cu silueta vremelnic distorsionată de niște kile pe care muncesc să le lepăd. Am fost, așadar, împreună cu Pisica mea tradițională, în localuri de karaoke, la concerte de metal, în baruri cu fițe, în vreo cîteva bodegi roackerești și la o berărie nemțească unde – apropo – ispita a fost așa de mare, că am fost la un pas să cad în păcat. Ce am reușit să aflu pe acest itinerariu bețivănesc, deturnat de mine într-o experiență de cofetărie pentru unul singur, am înșirat oleacă mai jos.

1. Țara te vrea bețiv. Acceptă-ți soarta, pentru că oriunde o să intri va fi aceeași poveste. Societatea exercită o presiune enormă ca să te întorci la sticlă. Oferta la alcool este atît de variată, încît mai că ți-e rușine să o refuzi. Bere blondă, brună, produsă în România, importată, cu lămîie, cu tequila, bere artizanală, bere la dozator, la cutie, la sticlă cu capac șmecher, de se deschide cu un singur cuvințel magic… Whiskey, vodcă, rom, chestii de care nici măcar n-am apucat să aud și de care deja m-am lăsat stau în rafturi. Meniurile de haleală sînt așa ticluite încît să vrei ceva macheală alături sau să te simți ultima cîrpă. Anturajul se pupă, se distrează, agață, dansează într-o atmosferă lubrifiată de alcool, în timp ce tu tragi printr-un pai nenorocit o zeamă acră poreclită „limonadă” sau încerci să ignori gustul de injecție letală al băuturilor răcoritoare dietetice – unicele oferte pentru nebăutori, în afară de espresso. Doar nu ești idiot să-ți iei espresso seara, nu?

2. Cultura noastră nu tolerează trezia. Ești constrîns să bei una mică, oriunde te-ai duce. Te duci în vizită la neamuri sau la prieteni? Hai să cinstim un păhărel! Primești musafiri? „Unde-i băutura și, dacă tot ai adus-o, tu de ce nu bei? Te-ai pocăit, ești pe moarte sau ai de condus? Hai, bea un pahar pentru abstinență!” – Dacă mergi în oraș, constați că meniul de răcoritoare e mai sărman decît bugetul unei țări africane și că produsele alea nu-s bune nici de spălat veceurile. Bonus e mutra acră a chelnerului, care știe că bețivanii consumă mai mult și dau bacșișuri mai mari, deci ești din start scos de la inima lor.

3. Vei fi jecmănit. Poate ca o consecință a deja stabilitei aversiuni față de nebăutori din partea tagmei cîrciumărești, toate băuturile răcoritoare din bodegi sînt infecte – cu extrem de rare excepții – și costă cît nu fac. De exemplu, o citronadă de 0.5 litri costă 15 lei și conține trei felii de citrice, un îndulcitor la alegere și multă apă de la robinet. Să nu-mi spună careva că e Perrier, că-l bat! Ingredientele nu costă nici 50 de bani, dar produsul final costă cît hrana pe trei zile a unei familii de somalezi. Mai exact, adaosul final e de vreo 3.000%, ceea ce nici nu se compară cu modesta multiplicare a prețului la o bere de 0.33, care costă doi lei la en-gros și care se vinde cu 10 lei la bar. Cu un kil de lămîi, patronul își poate face plinul la BMW, practic. Aceeași poveste și cu ceaiul care costă 9 lei ceașca, deși e Earl Grey la plic, de la Mega Image. Știi cît e o sticlă de apă plată în Centrul Vechi? Îți zic io, opt leușteni, adică aproape doi euro. Ultima oară, am ras trei dintr-astea într-o singură seară și am dat pe un kil jumate de apă cam cît dă mama pe toată factura la RAJAC, cu tot cu pierderile din rețea.

4. E nașpa să fii treaz printre bețivi. Cînd ești și tu luat de flamă, nu te prinzi că vorbești tare, că te împleticești, că abilitățile de a interpreta o melodie scad exponențial cu fiecare unitate de alcool care-ți coboară în intestin, în schimb percepția propriului talent e atît de distorsionată, încît te vezi demn de Royal Albert Hall, în duet cu Lady Gaga pe o piesă Queen. Mda, dar cînd ești cu sistemul nervos perfect lucid le vezi amicilor toate defectele astea induse de alcool. Simți enorm, vezi monstruos și nu te lasă inima să le spui că-s dizgrațioși cu accente ușoare de penibil sinucigaș băieților și gagicilor care fac echilibristică pe marginea balconului în timp ce interpretează „I Will Survive” pe trei voci care falsează. Sau că polițistul pe care l-a luat de chipiu blonda aia cu fusta răvășită nu prea halește gluma și scoate carnețelul nu ca să-i noteze individei numărul, ci ca să-i taie un proces-verbal de contravenție la legea 61/1991. Dar, ca orice voce a rațiunii printre minți înfierbîntate, oricum nu vei fi ascultat, așa că mai bine taci chitic și sorbi din ceai.

Toate dezavantajele astea au, însă, un mare plus: kilele în minus. Am scăpat de vreo șase în primele trei săptămîni de ceai, apă plată și limonadă mai acră decît fosta mea nevastă – de altfel, acum în baruri nu mai cer limonadă, ci „Cocktail Natalia”. Iar unii barmani se prind de poantă fără să le-o mai explic.

Însă n-aș vrea să fiu un ipocrit moralist și să vă țin prelegeri despre superioritatea ființei mele care a renunțat la alcool, așa cum fac ăia de-au fumat 30 de ani două pachete pe zi și s-au lăsat de tutun cu un pas înaintea gropii. Nu. Chiar vă mărturisesc că mai am încă vreo șase kile de lepădat și o să mă întorc cu mare bucurie în lumea bețivilor, unde sper să vă găsesc și pe voi cu berea și vodca la rece. Abstinența e nasoală și păguboasă – iar dovadă mai bună decît faptul că Obama tocmai a retras finanțarea pentru programele de educație sexuală prin abstinență nici că există.

Pînă atunci, însă, o să mă mulțumesc să am niște fantezii cu un băiat special, pe nume Jack…

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Powered by Facebook Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *